ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentința civilă nr. 7094 din 25
noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.T. SA
în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Armonizarea Operatorilor de Produse
Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca
neîntemeiată.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin acțiunea
formulată reclamanta a invocat faptul că prin Decizia nr. 272 din 30 septembrie
2010, s-a procedat la o analiză formală a motivelor de netemeinicie și
nelegalitate invocate atât la emiterea deciziei cât și cu ocazia soluționării
plângerii la Comisie, în condițiile în care nu s-a dat dovadă de rol activ în
soluționarea plângerii prealabile formulate, și implicit nu s-a observat că
Procesul-verbal nr. 704294 din 8 iulie 2010, încheiat de Garda Financiară este
netemeinic și nelegal.
În acest sens, se
constată că reclamanta a susținut că nu se poate reține încălcarea
dispozițiilor legale invocate de pârâtă atât timp cât în cele două decizii ca
și în procesul-verbal care a stat la baza revocării autorizației de antrepozit
fiscal, calculul accizei s-a făcut greșit reținându-se o cantitate greșită de
zahăr, respective 949.170 kg zahăr deși în realitate au fost doar 90.226,73 kg
zahăr, ceea ce a dus implicit la un calcul greșit al accizei.
În acest context,
apreciază instanța de fond că atât susținerile reclamantei privind faptul că
motivele de revocare sunt (art. 206
26
alin. (1) lit. d) și e) și
art. 206
55
din Legea nr. 571/2003) fără temei cât și împrejurarea că
faptele reținute îi sunt necunoscute și neopozabile nu sunt întemeiate.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a avut în vedere constatările Procesului-verbal nr.
704294 din 8 iulie 2010 încheiat de Garda Financiară ca urmare a controlului
tematic efectuat, în baza O.U.G. nr. 91/2003 și H.G. nr. 1.324/2009, în care
s-a stabilit un prejudiciu reprezentând acciza datorată pentru cantitatea de
476.085 litri alcool etilic 96% (12.807.688 RON) pentru 150.292 litri băutură
intermediară (365.009 RON) pentru 29.528 litri alcool etilic 96% (794.370 RON)
pentru 43.574 litri BI 21% (162.802 RON) pentru cantitatea de 985.276 litri BI 22%
acciză datorată reprezentând 3.681.393 RON, în dezacord cu suma invocată de
reclamantă.
Consideră judecătorul
fondului că nu poate fi primită nici susținerea reclamantei în sensul că nu a
avut cunoștință de procesul-verbal încheiat de Garda Financiară, în condițiile
în care, în cuprinsul procesului-verbal este consemnat faptul că este
înregistrat în Registrul Unic de Control al societății, la poziția nr. 79 și în
Registrul de evidență al societății verificate, sub nr. 396 din 03 iunie 2010.
De asemenea, se mai
reține că potrivit art. 7 lit. a), b) și i) din O.G. nr. 91/2003, în
îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare, sunt în
drept să efectueze controale în spațiile în care se produc, se depozitează sau
se comercializează bunuri și să verifice respectarea reglementărilor legale
privind circulația mărfurilor și să sesizeze organele competente în vederea
valorificării constatărilor.
De asemenea, s-a mai
apreciat și faptul că, în cauză nu port fi aplicate nici dispozițiile art. 88
alin. (5) din Titlul VII - Accize și alte taxe speciale din Normele
Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004,
care fac referire la deficiențele care atrag măsura revocării sau a suspendării
care nu generează consecințe fiscale din moment ce prejudiciul adus bugetului
de stat este foarte mare și care potrivit Gărzii Financiare este în sumă totală
de 17.811.262 RON reprezentând accize iar prin Raportul de inspecție fiscal din
12 ianuarie 2011 și Decizia de impunere fiscal nr. 713 din 12 ianuarie 2011 s-a
constatat că pentru aceeași perioadă verificată un prejudiciu total de
16.604.617 RON.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva Sentinței
civile nr. 7094 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC V.T.
SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
În dezvoltarea
criticilor formulate, recurenta a invocate, în esență, următoarele:
- în cauză s-a făcut
o analiză superficială a probelor, cu o motivație care excede cadrului
procesual dat, în ceea ce privește înscrisurile incidente momentului emiterii
celor două decizii contestate.
- în cauză nu se
putea dispune revocarea autorizației de antrepozit fiscal RO 0018324PP01 din
data de 28 decembrie 2006, atâta timp cât actul în baza căruia a fost dispusă
măsura în discuție, respectiv procesul-verbal de control seria CG nr. 2308 din
03 iunie 2010 care a stat la baza elaborării celor două autorizații, în conformitate
cu art. 11 alin. (3) și (5) din H.G. nr. 1.324/2009, nu constituie titluri de
creanță fiscală, și deci din punct de vedere juridic nu stabilesc obligații de
plată în sarcina sa, având valoarea unui simplu act de constatare în baza
căruia urma să se efectueze controlul necesar în vederea stabilirii dacă cele
constatate sunt reale.
- nu se poate motiva
lipsa de temeinicie a contestației formulate, avându-se în vedere acte
administrativ-fiscale care la data emiterii deciziilor contestate nu erau emise
și în mod evident nu pot produce efecte juridice și nu puteau fi avute în
vedere cu ocazia emiterii celor două decizii.
Astfel, se susține că
este relevant în acest caz faptul că cele două decizii au fost emise la datele
de 30 iulie 2010 respectiv 30 septembrie 2010, în timp ce instanța de fond în
motivarea soluției pronunțate are în vedere un procesul-verbal întocmit la data
de 12 ianuarie 2011, care nu putea produce efecte retroactiv, și care nu putea
fi opus societății în cadrul judecării contestației.
- nu s-a avut în
vedere și faptul că anterior la datele de 28 mai 2009 și 21 decembrie 2009 au
mai fost efectuate două controale având același obiective, și care au vizat
actele societății pentru același interval de timp, ocazie cu care nu s-au
constatat nereguli cu privire la materiile prime deținute de societate și nu
s-au stabilit obligații de plată suplimentare la bugetul statului, și nici
reprezentanților societății nu le-au fost solicitate note explicative, care
s-ar fi impus în situația în care s-ar fi constatat aspecte de genul celor
susținute în procesul-verbal al Gărzii Financiare, care a stat la baza
revocării autorizației de antrepozit.
- în cauză atât cu
ocazia emiterii Procesului-verbal nr. 2308 din 03 iunie 2010, cât și cu ocazia
emiterii deciziilor contestate, au fost încălcate dispozițiile alin. (5) pct.
88 din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, care dau
posibilitatea remedierii deficiențelor constatate în termen de 10 zile.
Hotărârea
instanței de recurs
Înalta Curte examinând
sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la
prevederile legale incidente în materia supusă examinării, constată că nu
subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluția de respingere a
acțiunii, pronunțată de instanța de fond fiind corectă, reflectând
interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu
împrejurările de fapt și de drept rezultate din probele administrate,
Astfel, Înalta Curte
reține că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea Decizia nr.
272 din 30 septembrie 2010 a MFP - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de
Produse Supuse Accizării (în continuare Comisia) prin care, în cadrul
procedurii administrative reglementate prin dispozițiile art. 15 și urm. din Regulamentul
de organizare și funcționare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de
produse supuse accizelor armonizate (în continuare Regulament), s-a respins ca
neîntemeiată plângerea prealabilă formulată de recurentă precum și a Deciziei
nr. 152 din 30 iulie 2010 prin care s-a dispus revocarea autorizației de
antrepozit fiscal RO 0018324PP01 emisă SC V.T. SA, pentru încălcarea
prevederilor art. 206
26
alin. (1) lit. d) și lit. e) și art. 206
56
din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
La emiterea Deciziei
nr. 152 din 30 iulie 2010 Comisia a avut în vedere Adresa nr. 704.294 din 8
iulie 2010 prin care Garda Financiară - Comisariatul General, a transmis
propunerea de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, în baza
constatărilor reținute în Procesul-verbal CG nr. 2308 din 03 iunie 2010,
încheiat în urma controlului tematic efectuat în perioada 20 - 21 mai 2010 și
01 - 03 iunie 2010, la punctul de lucru al societății recurente situat în
localitatea Baia Sprie, județul Maramureș.
În acest context, Înalta
Curte constată că la Capitolul II - Acte normative încălcate, a actului de
control care a stat la baza emiterii deciziei de revocare a autorizației de
antrepozit fiscal emisă pe numele societății recurente, s-a reținut că ținerea
de evidențe inexacte cu privire la materiile prime și produsele accizabile
finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale, precum și prezentarea de
evidențe necorespunzătoare, ca cererea autorităților fiscale competente,
reprezintă încălcări ale prevederilor art. 183* alin. (1) lit. c) și d) din
Codul fiscal iar diferențele constatate și prezentate la capitolul constatări
reprezintă încălcarea prevederilor art. 192* alin. (3) din același act
normativ.
Înalta Curte reține
că potrivit dispozițiilor art. 206
28
alin. (2) lit. c) din C. fisc.,
autoritatea competentă, în speță Comisia, poate revoca autorizația pentru un
antrepozit fiscal în situația în care antrepozitarul nu respectă oricare dintre
cerințele prevăzute la art. 206
26
sau la art. 206
53
- 206
55
din C. fisc.; în cazul recurentei s-a reținut încălcarea obligațiilor prevăzute
la art. 206
26
alin. (1) lit. d) și e) și art. 206
56
din
C. fisc.
Înalta Curte constată
că, deși recurenta a susținut că, în mod greșit s-a reținut, în sarcina sa,
încălcarea dispozițiilor art. 206
26
alin. (1) lit. d) și lit. e) și
art. 206
56
din C. fisc., nu a produs dovezi, documente de
gestionare, evidență și contabile, de natură să combată constatările organelor
de control, în sensul că în mod greșit s-ar fi reținut în sarcina sa faptul că
a ținut evidențe inexacte cu privire la materiile prime și la produsele
accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale, precum și că a
prezentat evidențe necorespunzătoare organelor de control, în sensul celor
redate în Procesul-verbal întocmit de Garda Financiară.
Prin urmare, în
condițiile în care recurenta prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a
dovedit netemeinicia constatărilor expuse în Procesul-verbal CG nr. 2308 din 3
iunie 2010 încheiat de Garda financiară, nu vor fi primite criticile
referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 206
28
alin. (2) lit. c) și implicit a dispozițiilor art. 206
26
alin. (1)
lit. d) și lit. e) și art. 206
56
din C. fisc., în raport de situația
de fapt rezultată în urma evaluării probatorului administrat în fața instanței
de fond.
De altfel, este lesne
de observat că principalele critici de nelegalitate invocate de recurentă atât
în procedura administrativă cât și în fața instanței de fond nu au în vedere
fondul celor două acte administrative contestate ci privesc aspecte de
procedură sau de formă, respectiv: lipsa de rol activ a organului fiscal care,
nu a făcut propriile verificări ci s-a limitat la a lua act de constatările
făcute de Garda Financiară în Procesul-verbal seria CG nr. 2308 din 3 iunie
2010, în condițiile în care acesta, potrivit art. 11 alin. (3) și (5) din H.G.
nr. 1.324/2009 nu constituie titlu de creanță fiscal ci doar un simplu act de
constatare; faptul că la emiterea celor două decizii contestate au fost avute în
vedere acte administrativ fiscale emise ulterior controlului, (se arată în
acest sens că instanța de fond în motivarea hotărârii recurate a făcut referire
la Procesul-verbal din data de 12 ianuarie 2011); nu s-a ținut cont de faptul
că au mai fost efectuate anterior două controale având aceleași obiective și
pentru aceeași perioadă, în urma cărora nu s-au reținut nereguli; încălcarea
dispozițiilor alin. (5) a pct. 88 din Normele metodologice;
În acest context,
răspunzând punctual respectivelor critici formulate de recurentă, Înalta Curte
reține următoarele:
Respectarea
principiului rolului activ reglementat de art. 7 din C. proc. fisc., trebuie
apreciat în cauză prin prisma modului de funcționare al Comisiei, care în
calitate de organ decizional (art. 4 din Regulament), nu efectuează verificări
directe ci se pronunță doar pe baza notelor de prezentare care conțin propuneri
motivate de soluționare, întocmite de către Direcția generală management al
domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (în
continuare direcția de specialitate), în urma analizării sesizărilor primate de
la organele cu atribuții de control (art. 5 din Regulament).
Așadar, Comisia este
îndrept a se pronunța asupra temeiniciei solicitării de revocare a unei
autorizații de antrepozit fiscal și doar pe baza constatărilor prezentate de
organele de control într-un act de control care se bucură de prezumția de
legalitate și veridicitate, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate
de recurentă pe acest aspect.
Împrejurarea că, în
analiza situației prezentate, suplimentar față de nota de prezentare întocmită
de direcția de specialitate, se poate pune la dispoziția Comisiei, la cerere,
orice acte care au stat la baza întocmirii respectivei note (art. 6 alin. (2)
din Regulament) sau că, Comisia are posibilitatea de a solicita orice alte
documente, declarații sau informații suplimentare (art. 7 alin. (2) din
Regulament), se circumscrie limitelor operațiunii de verificare a temeiniciei
solicitării de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, fără însă a
transforma Comisia într-un organ de control în drept a efectua propriile
verificări, cum în mod greșit apreciază recurenta printr-o extindere nepermisă
a principiului rolului activ.
Așadar, faptul că, în
cauză, propunerea și adoptarea măsurii de revocare a autorizației de antrepozit
fiscal au avut la bază datele consemnate de reprezentanții Gărzii Financiare -
Comisariatul General, în urma unui control tematic efectuat la societatea
recurentă cu privire la activitatea desfășurată de aceasta în cadrul
antrepozitului fiscal în perioada 28 mai 2009 - 18 mai 2010, nu poate fi
calificată drept o analiză superficială și lipsită de rol activ, cum în mod
greșit se susține prin cererea de recurs.
Sunt străine
cauzei dispozițiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1.324/2009, invocate prin
cererea de recurs, în condițiile în care acestea se referă la procesele-verbale
prevăzute la art. 9 alin. (4) și (5) din același act normative, și nu la
valorificarea într-o procedură administrativă, a constatărilor referitoare la
încălcarea unor dispoziții legale cu privire la ținerea evidențelor contabile
și fiscale cu privire la activitatea desfășurată de recurentă, în calitate de
antrepozitar fiscal.
Faptul că în actul de
control în baza căruia s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal
s-a făcut referire la implicațiile fiscale (calculul accizei) determinate de
deficiențele constatate cu privire la evidențierea stocului de materii prime,
nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 11 alin. (5) din C.
fisc., nefiind vorba, în cauză, de valorificarea constatărilor privind starea
fiscală a recurentei, cum în mod greșit susține recurenta.
Totodată, Înalta
Curte constată că din lecturarea considerentelor hotărârii recurate este lesne
de observat că instanța de fond a conchis asupra legalității celor două decizii
contestate, prin raportare la constatările reținute în cuprinsul
Procesului-verbal seria CG nr. 2308 din 3 iunie 2010, care de altfel, a stat și
la baza solicitării de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.
Faptul că instanța de
fond apreciind asupra criticii referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 88
alin. (5) din Titlul VII din Normele metodologice, a făcut referire nu numai la
prejudiciului fiscal estimat prin Procesul-verbal din 3 iunie 2010 (17.811.262
RON), și reținut ca atare și în cuprinsul Notei nr. 720645 din 23 septembrie
2010 a direcției de specialitate, ci și la prejudiciul stabilit, ulterior, prin
raportul de inspecție fiscală din 12 ianuarie 2011 și implicit la Decizia de
impunere fiscală nr. 713 din 12 ianuarie 2011 (16.604.617 RON), nu poate fi
calificat drept o valorificare a concluziilor respectivului raport de inspecție
fiscală și implicit la reținerea susținerii recurentei referitoare la aplicarea
în cauză, cu efect retroactiv, a unor acte administrativ fiscale încheiate
ulterior datei emiterii celor două decizii contestate.
De altfel, în
contextul criticilor formulate de recurentă, și pentru acuratețea stabilirii
situației de fapt la data emiterii celor două decizii contestate vor fi
înlăturate considerentele instanței de fond referitoare la Raportul de
inspecție fiscală din 12 ianuarie 2011 și la Decizia de impunere fiscală nr.
713 din 12 ianuarie 2011, fără însă ca acest aspect să fie de natură a atrage
reformarea hotărârii recurate.
Totodată, față de
împrejurarea că prin actul de control întocmit organele de control, au reținut
că prin actele săvârșite, societatea a adus bugetului de stat un prejudiciu
total estimat constând în accize în sumă de 17.811.262 RON, în mod corect a
apreciat instanța de fond, că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 88
alin. (5), din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care se
refereau exclusiv la ipoteza deficiențelor care atrag măsura revocării sau a
suspendării care nu generează consecințe fiscale, ceea ce nu este cazul
recurentei.
Nu vor fi primite
nici criticile referitoare la nevalorificarea unor acte de control anterioare,
respectiv a Notelor de constatare din 28 mai 2009 și 21 decembrie 2009, în
condițiile în care cele trei controale de referință nu au avut obiective
identice iar pe parcursul desfășurării activităților de control din data de 28
mai 2009 și respectiv 21 decembrie 2009, a avut loc o verificare prin sondaj a
stocului de materii prime, fără însă a se verifica și stocul de zahăr, care a
făcut obiectul verificării doar cu ocazia controlului din 2010.
Așadar, în condițiile
în care stocul de zahăr nu a fost verificat anterior sunt lipsite de relevanță,
în cauză, constatările cuprinse în Notele de constatare seria CG. Nr. 002190
din 28 mai 2009 și respectiv seria CJ nr. 0011565 din 21 decembrie 2009, urmând
a fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
Toate considerentele
expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este
temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,
potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC V. SA Baia Mare prin administrator judiciar Pareto Grup IPURL
împotriva Sentinței nr. 7094 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM