ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 7094 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.T. SA în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Armonizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta a invocat faptul că prin Decizia nr. 272 din 30 septembrie 2010, s-a procedat la o analiză formală a motivelor de netemeinicie și nelegalitate invocate atât la emiterea deciziei cât și cu ocazia soluționării plângerii la Comisie, în condițiile în care nu s-a dat dovadă de rol activ în soluționarea plângerii prealabile formulate, și implicit nu s-a observat că Procesul-verbal nr. 704294 din 8 iulie 2010, încheiat de Garda Financiară este netemeinic și nelegal.

În acest sens, se constată că reclamanta a susținut că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor legale invocate de pârâtă atât timp cât în cele două decizii ca și în procesul-verbal care a stat la baza revocării autorizației de antrepozit fiscal, calculul accizei s-a făcut greșit reținându-se o cantitate greșită de zahăr, respective 949.170 kg zahăr deși în realitate au fost doar 90.226,73 kg zahăr, ceea ce a dus implicit la un calcul greșit al accizei. În acest context, apreciază instanța de fond că atât susținerile reclamantei privind faptul că motivele de revocare sunt (art. 206 26 alin. (1) lit. d) și e) și art. 206 55 din Legea nr. 571/2003) fără temei cât și împrejurarea că faptele reținute îi sunt necunoscute și neopozabile nu sunt întemeiate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere constatările Procesului-verbal nr. 704294 din 8 iulie 2010 încheiat de Garda Financiară ca urmare a controlului tematic efectuat, în baza O.U.G. nr. 91/2003 și H.G. nr. 1.324/2009, în care s-a stabilit un prejudiciu reprezentând acciza datorată pentru cantitatea de 476.085 litri alcool etilic 96% (12.807.688 RON) pentru 150.292 litri băutură intermediară (365.009 RON) pentru 29.528 litri alcool etilic 96% (794.370 RON) pentru 43.574 litri BI 21% (162.802 RON) pentru cantitatea de 985.276 litri BI 22% acciză datorată reprezentând 3.681.393 RON, în dezacord cu suma invocată de reclamantă.

Consideră judecătorul fondului că nu poate fi primită nici susținerea reclamantei în sensul că nu a avut cunoștință de procesul-verbal încheiat de Garda Financiară, în condițiile în care, în cuprinsul procesului-verbal este consemnat faptul că este înregistrat în Registrul Unic de Control al societății, la poziția nr. 79 și în Registrul de evidență al societății verificate, sub nr. 396 din 03 iunie 2010. De asemenea, se mai reține că potrivit art. 7 lit. a), b) și i) din O.G. nr. 91/2003, în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare, sunt în drept să efectueze controale în spațiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri și să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulația mărfurilor și să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor.

De asemenea, s-a mai apreciat și faptul că, în cauză nu port fi aplicate nici dispozițiile art. 88 alin. (5) din Titlul VII - Accize și alte taxe speciale din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care fac referire la deficiențele care atrag măsura revocării sau a suspendării care nu generează consecințe fiscale din moment ce prejudiciul adus bugetului de stat este foarte mare și care potrivit Gărzii Financiare este în sumă totală de 17.811.262 RON reprezentând accize iar prin Raportul de inspecție fiscal din 12 ianuarie 2011 și Decizia de impunere fiscal nr. 713 din 12 ianuarie 2011 s-a constatat că pentru aceeași perioadă verificată un prejudiciu total de 16.604.617 RON.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 7094 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC V.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a invocate, în esență, următoarele: - în cauză s-a făcut o analiză superficială a probelor, cu o motivație care excede cadrului procesual dat, în ceea ce privește înscrisurile incidente momentului emiterii celor două decizii contestate. - în cauză nu se putea dispune revocarea autorizației de antrepozit fiscal RO 0018324PP01 din data de 28 decembrie 2006, atâta timp cât actul în baza căruia a fost dispusă măsura în discuție, respectiv procesul-verbal de control seria CG nr. 2308 din 03 iunie 2010 care a stat la baza elaborării celor două autorizații, în conformitate cu art. 11 alin. (3) și (5) din H.G.

nr. 1.324/2009, nu constituie titluri de creanță fiscală, și deci din punct de vedere juridic nu stabilesc obligații de plată în sarcina sa, având valoarea unui simplu act de constatare în baza căruia urma să se efectueze controlul necesar în vederea stabilirii dacă cele constatate sunt reale. - nu se poate motiva lipsa de temeinicie a contestației formulate, avându-se în vedere acte administrativ-fiscale care la data emiterii deciziilor contestate nu erau emise și în mod evident nu pot produce efecte juridice și nu puteau fi avute în vedere cu ocazia emiterii celor două decizii. Astfel, se susține că este relevant în acest caz faptul că cele două decizii au fost emise la datele de 30 iulie 2010 respectiv 30 septembrie 2010, în timp ce instanța de fond în motivarea soluției pronunțate are în vedere un procesul-verbal întocmit la data de 12 ianuarie 2011, care nu putea produce efecte retroactiv, și care nu putea fi opus societății în cadrul judecării contestației.

- nu s-a avut în vedere și faptul că anterior la datele de 28 mai 2009 și 21 decembrie 2009 au mai fost efectuate două controale având același obiective, și care au vizat actele societății pentru același interval de timp, ocazie cu care nu s-au constatat nereguli cu privire la materiile prime deținute de societate și nu s-au stabilit obligații de plată suplimentare la bugetul statului, și nici reprezentanților societății nu le-au fost solicitate note explicative, care s-ar fi impus în situația în care s-ar fi constatat aspecte de genul celor susținute în procesul-verbal al Gărzii Financiare, care a stat la baza revocării autorizației de antrepozit. - în cauză atât cu ocazia emiterii Procesului-verbal nr. 2308 din 03 iunie 2010, cât și cu ocazia emiterii deciziilor contestate, au fost încălcate dispozițiile alin. (5) pct. 88 din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, care dau posibilitatea remedierii deficiențelor constatate în termen de 10 zile.

3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente în materia supusă examinării, constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond fiind corectă, reflectând interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de drept rezultate din probele administrate, Astfel, Înalta Curte reține că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea Decizia nr. 272 din 30 septembrie 2010 a MFP - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizării (în continuare Comisia) prin care, în cadrul procedurii administrative reglementate prin dispozițiile art. 15 și urm. din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate (în continuare Regulament), s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată de recurentă precum și a Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal RO 0018324PP01 emisă SC V.T.

SA, pentru încălcarea prevederilor art. 206 26 alin. (1) lit. d) și lit. e) și art. 206 56 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. La emiterea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 Comisia a avut în vedere Adresa nr. 704.294 din 8 iulie 2010 prin care Garda Financiară - Comisariatul General, a transmis propunerea de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, în baza constatărilor reținute în Procesul-verbal CG nr. 2308 din 03 iunie 2010, încheiat în urma controlului tematic efectuat în perioada 20 - 21 mai 2010 și 01 - 03 iunie 2010, la punctul de lucru al societății recurente situat în localitatea Baia Sprie, județul Maramureș.

În acest context, Înalta Curte constată că la Capitolul II - Acte normative încălcate, a actului de control care a stat la baza emiterii deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal emisă pe numele societății recurente, s-a reținut că ținerea de evidențe inexacte cu privire la materiile prime și produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale, precum și prezentarea de evidențe necorespunzătoare, ca cererea autorităților fiscale competente, reprezintă încălcări ale prevederilor art. 183* alin. (1) lit. c) și d) din Codul fiscal iar diferențele constatate și prezentate la capitolul constatări reprezintă încălcarea prevederilor art. 192* alin. (3) din același act normativ.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 206 28 alin. (2) lit. c) din C. fisc., autoritatea competentă, în speță Comisia, poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal în situația în care antrepozitarul nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 206 26 sau la art. 206 53 - 206 55 din C. fisc.; în cazul recurentei s-a reținut încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 206 26 alin. (1) lit. d) și e) și art. 206 56 din C. fisc.

Înalta Curte constată că, deși recurenta a susținut că, în mod greșit s-a reținut, în sarcina sa, încălcarea dispozițiilor art. 206 26 alin. (1) lit. d) și lit. e) și art. 206 56 din C. fisc., nu a produs dovezi, documente de gestionare, evidență și contabile, de natură să combată constatările organelor de control, în sensul că în mod greșit s-ar fi reținut în sarcina sa faptul că a ținut evidențe inexacte cu privire la materiile prime și la produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale, precum și că a prezentat evidențe necorespunzătoare organelor de control, în sensul celor redate în Procesul-verbal întocmit de Garda Financiară.

Prin urmare, în condițiile în care recurenta prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a dovedit netemeinicia constatărilor expuse în Procesul-verbal CG nr. 2308 din 3 iunie 2010 încheiat de Garda financiară, nu vor fi primite criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 206 28 alin. (2) lit. c) și implicit a dispozițiilor art. 206 26 alin. (1) lit. d) și lit. e) și art. 206 56 din C. fisc., în raport de situația de fapt rezultată în urma evaluării probatorului administrat în fața instanței de fond.

De altfel, este lesne de observat că principalele critici de nelegalitate invocate de recurentă atât în procedura administrativă cât și în fața instanței de fond nu au în vedere fondul celor două acte administrative contestate ci privesc aspecte de procedură sau de formă, respectiv: lipsa de rol activ a organului fiscal care, nu a făcut propriile verificări ci s-a limitat la a lua act de constatările făcute de Garda Financiară în Procesul-verbal seria CG nr. 2308 din 3 iunie 2010, în condițiile în care acesta, potrivit art. 11 alin. (3) și (5) din H.G.

nr. 1.324/2009 nu constituie titlu de creanță fiscal ci doar un simplu act de constatare; faptul că la emiterea celor două decizii contestate au fost avute în vedere acte administrativ fiscale emise ulterior controlului, (se arată în acest sens că instanța de fond în motivarea hotărârii recurate a făcut referire la Procesul-verbal din data de 12 ianuarie 2011); nu s-a ținut cont de faptul că au mai fost efectuate anterior două controale având aceleași obiective și pentru aceeași perioadă, în urma cărora nu s-au reținut nereguli; încălcarea dispozițiilor alin. (5) a pct. 88 din Normele metodologice; În acest context, răspunzând punctual respectivelor critici formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1. Respectarea principiului rolului activ reglementat de art. 7 din C. proc.

fisc., trebuie apreciat în cauză prin prisma modului de funcționare al Comisiei, care în calitate de organ decizional (art. 4 din Regulament), nu efectuează verificări directe ci se pronunță doar pe baza notelor de prezentare care conțin propuneri motivate de soluționare, întocmite de către Direcția generală management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (în continuare direcția de specialitate), în urma analizării sesizărilor primate de la organele cu atribuții de control (art. 5 din Regulament). Așadar, Comisia este îndrept a se pronunța asupra temeiniciei solicitării de revocare a unei autorizații de antrepozit fiscal și doar pe baza constatărilor prezentate de organele de control într-un act de control care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate de recurentă pe acest aspect.

Împrejurarea că, în analiza situației prezentate, suplimentar față de nota de prezentare întocmită de direcția de specialitate, se poate pune la dispoziția Comisiei, la cerere, orice acte care au stat la baza întocmirii respectivei note (art. 6 alin. (2) din Regulament) sau că, Comisia are posibilitatea de a solicita orice alte documente, declarații sau informații suplimentare (art. 7 alin. (2) din Regulament), se circumscrie limitelor operațiunii de verificare a temeiniciei solicitării de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, fără însă a transforma Comisia într-un organ de control în drept a efectua propriile verificări, cum în mod greșit apreciază recurenta printr-o extindere nepermisă a principiului rolului activ.

Așadar, faptul că, în cauză, propunerea și adoptarea măsurii de revocare a autorizației de antrepozit fiscal au avut la bază datele consemnate de reprezentanții Gărzii Financiare - Comisariatul General, în urma unui control tematic efectuat la societatea recurentă cu privire la activitatea desfășurată de aceasta în cadrul antrepozitului fiscal în perioada 28 mai 2009 - 18 mai 2010, nu poate fi calificată drept o analiză superficială și lipsită de rol activ, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. 2. Sunt străine cauzei dispozițiile art. 11 alin. (3) din H.G.

nr. 1.324/2009, invocate prin cererea de recurs, în condițiile în care acestea se referă la procesele-verbale prevăzute la art. 9 alin. (4) și (5) din același act normative, și nu la valorificarea într-o procedură administrativă, a constatărilor referitoare la încălcarea unor dispoziții legale cu privire la ținerea evidențelor contabile și fiscale cu privire la activitatea desfășurată de recurentă, în calitate de antrepozitar fiscal. Faptul că în actul de control în baza căruia s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal s-a făcut referire la implicațiile fiscale (calculul accizei) determinate de deficiențele constatate cu privire la evidențierea stocului de materii prime, nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 11 alin. (5) din C. fisc., nefiind vorba, în cauză, de valorificarea constatărilor privind starea fiscală a recurentei, cum în mod greșit susține recurenta.

3. Totodată, Înalta Curte constată că din lecturarea considerentelor hotărârii recurate este lesne de observat că instanța de fond a conchis asupra legalității celor două decizii contestate, prin raportare la constatările reținute în cuprinsul Procesului-verbal seria CG nr. 2308 din 3 iunie 2010, care de altfel, a stat și la baza solicitării de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Faptul că instanța de fond apreciind asupra criticii referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 88 alin. (5) din Titlul VII din Normele metodologice, a făcut referire nu numai la prejudiciului fiscal estimat prin Procesul-verbal din 3 iunie 2010 (17.811.262 RON), și reținut ca atare și în cuprinsul Notei nr. 720645 din 23 septembrie 2010 a direcției de specialitate, ci și la prejudiciul stabilit, ulterior, prin raportul de inspecție fiscală din 12 ianuarie 2011 și implicit la Decizia de impunere fiscală nr. 713 din 12 ianuarie 2011 (16.604.617 RON), nu poate fi calificat drept o valorificare a concluziilor respectivului raport de inspecție fiscală și implicit la reținerea susținerii recurentei referitoare la aplicarea în cauză, cu efect retroactiv, a unor acte administrativ fiscale încheiate ulterior datei emiterii celor două decizii contestate.

De altfel, în contextul criticilor formulate de recurentă, și pentru acuratețea stabilirii situației de fapt la data emiterii celor două decizii contestate vor fi înlăturate considerentele instanței de fond referitoare la Raportul de inspecție fiscală din 12 ianuarie 2011 și la Decizia de impunere fiscală nr. 713 din 12 ianuarie 2011, fără însă ca acest aspect să fie de natură a atrage reformarea hotărârii recurate. Totodată, față de împrejurarea că prin actul de control întocmit organele de control, au reținut că prin actele săvârșite, societatea a adus bugetului de stat un prejudiciu total estimat constând în accize în sumă de 17.811.262 RON, în mod corect a apreciat instanța de fond, că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 88 alin. (5), din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, care se refereau exclusiv la ipoteza deficiențelor care atrag măsura revocării sau a suspendării care nu generează consecințe fiscale, ceea ce nu este cazul recurentei. 4. Nu vor fi primite nici criticile referitoare la nevalorificarea unor acte de control anterioare, respectiv a Notelor de constatare din 28 mai 2009 și 21 decembrie 2009, în condițiile în care cele trei controale de referință nu au avut obiective identice iar pe parcursul desfășurării activităților de control din data de 28 mai 2009 și respectiv 21 decembrie 2009, a avut loc o verificare prin sondaj a stocului de materii prime, fără însă a se verifica și stocul de zahăr, care a făcut obiectul verificării doar cu ocazia controlului din 2010. Așadar, în condițiile în care stocul de zahăr nu a fost verificat anterior sunt lipsite de relevanță, în cauză, constatările cuprinse în Notele de constatare seria CG.

Nr. 002190 din 28 mai 2009 și respectiv seria CJ nr. 0011565 din 21 decembrie 2009, urmând a fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V. SA Baia Mare prin administrator judiciar Pareto Grup IPURL împotriva Sentinței nr. 7094 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013. Procesat de GGC - LM