ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1453/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Instanța de fond

Prin

acțiunea formulată, reclamanta SC V. SA, societate în insolvență, a chemat în

judecată Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea procesului verbal seria CG nr. 2308/2010.

Pe cale incidentă, reclamanta a solicitat

suspendarea executării actului atacat în conformitate cu prevederile art. 15

din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta

Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar, în

subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul inadmisibilității.

În susținerea excepției autorității de lucru

judecat, pârâta a relevat că pe rolul Curții de Apel Cluj s-a aflat dosarul nr.

1948/33/2010 având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, reclamanta

formulând o acțiune identică prin care a solicitat anularea aceluiași

proces-verbal încheiat de Garda Financiară - Comisariatul General. S-a arătat

că la data de 17 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj a anulat ca netimbrată

acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 1948/33/2010,

hotărâre care a rămas irevocabilă ca urmare a neexercitării căii de atac a

recursului.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, pârâta a relevat că actul atacat nu are natura juridică a

unui act administrativ fiscal, procesul-verbal întocmit de Garda financiară

nestabilind niciun raport obligațional între contribuabilul controlat și

bugetul de stat, în sensul evocat de dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 92/2003.

În ședința publică din 18 martie 2011 Curtea

a respins excepția autorității de lucru judecat. Pentru a dispune în acest

sens, instanța a reținut că hotărârea pronunțată în dosarul nr. 1948/33/2010 nu

este o hotărâre susceptibilă de a fi înzestrată cu autoritate de lucru judecat,

întrucât sentința nu rezolvă fondul litigiului. Singura chestiune litigioasă pe

care o tranșează, asupra căreia nu s-ar mai putea reveni, este cea referitoare

la timbraj, acestea fiind limitele pentru care ar fi aplicabil principiul

imutabilității verificării jurisdicționale.

Prin Sentința civilă nr. 180 din 18 martie

2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea de suspendare, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară -

Comisariatul General din cadrul A.N.A.F., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că reclamanta nu a îndeplinit obligația procesuală privitoare

la achitarea cauțiunii stabilite în ședința publică din 25 februarie 2010,

astfel că în baza prevederilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 a respins această

cerere.

În ceea ce privește excepția de

inadmisibilitate invocată de pârâtă, instanța a reținut următoarele:

Garda Financiară, în exercitarea prerogativelor

prevăzute de art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 91/2003, art. 9 alin. (4) din

H.G.  nr. 1.324/2009, a întocmit procesul-verbal seria CG nr. 2.308/2010,

proces-verbal care a cuprins evaluări ale prejudiciului fiscal, dar care, așa

cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1.324/2009, nu

constituie titlu de creanță fiscală.

Prin procesul-verbal din 3 iunie 2010 a cărui

legalitate se contestă în prezenta procedură, Garda Financiară nu a dispus

măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând valoarea

prejudiciului, acest act având caracterul unui act premergător emiterii unui

act administrativ fiscal, constatările sale urmând a fi valorificate prin

raportul de inspecție fiscală.

Astfel, instanța a reținut că procesul-verbal

întocmit de Garda Financiară, cât timp nu stabilește un raport obligațional

între contribuabilul controlat și bugetul de stat, în sensul definit de art. 21

din O.G. nr. 92/2003, nu este susceptibil de a fi contestat, conform art. 205

din O.G. nr. 92/2003.

Instanța a constatat că procesul-verbal a

cărui anulare o solicită reclamanta nu are trăsăturile caracteristice ale unui

act administrativ, chiar dacă el emană de la o autoritate administrativă,

scopul emiterii lui nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare,

ci doar stabilirea unor fapte referitoare la activitatea reclamantei care pot

fi valorificate de organele fiscale competente.

S-a reținut în considerentele hotărârii

atacate că actul în discuție nu constituie un titlu de creanță fiscală, Garda

Financiară nedispunând măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor

reprezentând valoarea prejudiciului, acesta având doar caracterul unui act

premergător, constatările sale putând fi valorificate printr-un raport de

inspecție fiscală, doar decizia de impunere emisă de organul fiscal competent

constituind titlu de creanță și fiind susceptibilă de a fi contestată de

contribuabil potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 republicată.

S-a concluzionat astfel că procesul-verbal de

constatare al Gărzii Financiare nu poate fi atacat separat în instanța de

contencios administrativ, legalitatea și oportunitatea măsurilor stabilite prin

acesta urmând să fie analizată în cadrul soluționării unei eventuale plângeri

împotriva actului administrativ care s-ar întocmi pe baza constatărilor

cuprinse în acest document, exemplificându-se prin Decizia nr. 152/2010,

privind revocarea autorizației reclamante de antrepozit fiscal care a și fost

contestată de către reclamantă printr-o procedură distinctă.

II. Instanța de recurs

Împotriva Sentinței nr. 180 din 18 martie

2011 a declarat recurs reclamanta SC V. SA, societate în insolvență, care a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit

prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în

drept indicându-se dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenta a învederat că în mod eronat

instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare,

motivând că procesul-verbal de constatare seria CG nr. 398 din 3 iunie 2010

întocmit de intimata Garda Financiară - Comisariatul General din cadrul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu stabilește obligații de plată în

sarcina recurentei și pe cale de consecință un raport obligațional între

aceasta și bugetul de stat, deoarece nu este act administrativ, în sensul Legii

nr. 554/2004.

Recurenta a susținut că s-au aplicat greșit

dispozițiile art. 2 din Legea contenciosului administrativ la soluționarea

cauzei, procesul-verbal a cărui suspendare a executării formează obiectul

litigiului fiind un act administrativ, deoarece în baza acestuia Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de produse suspuse accizelor armonizate, prin Decizia

nr. 152 din 30 iulie 2010 a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal

nr. RO 0018324 PP01 emisă în beneficiul recurentei, având în vedere situația de

fapt din cuprinsul acestuia, fără a se mai efectua alte constatări și

verificări, fiind sesizate și organele de urmărire penală, așa încât în mod

eronat s-a motivat că respectivul proces-verbal nu produce efecte juridice.

A arătat recurenta că chiar din cuprinsul

procesului-verbal rezultă caracterul acestuia de act administrativ, întrucât

s-a constat încălcarea anumitor dispoziții legale și s-a stabilit cuantumul

accizei datorate, iar prin admiterea excepției inadmisibilității ar însemna că

respectivul proces-verbal să se bucure de o prezumție absolută de legalitate,

producând efecte juridice ireversibile în privința intimatei fără ca aceasta să

poată dovedi contrariul, deși anterior în legătură cu aceleași aspecte s-au

efectuat controale care nu au constatat nereguli, așa încât se prefigurează un

dubiu puternic cu privire la legalitatea procesului-verbal a cărui suspendare a

solicitat-o.

Intimata deși legal citată nu a depus

întâmpinare și nu a trimis reprezentant în instanță.

recursului.

Analizând sentința criticată prin prisma

motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de

dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia,

după cum se va arăta în continuare:

Prin procesul-verbal de constatare nr. CG nr.

398 din 3 iunie 2010 întocmit de intimata Garda Financiară - Comisariatul

General din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală, a cărui

suspendare a executării s-a solicitat de către recurenta - reclamantă, organele

de control au evaluat prejudiciul creat de recurentă prin neachitarea accizelor

legal datorate, dispunând ca aceasta să depună o declarație de accize la

autoritatea fiscală competentă și să plătească acciza în termen de la 5 zile de

la data la care a devenit exigibilă.

Din motivele de recurs rezultă că problema de

drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act

administrativ a procesului-verbal de constatare întocmit de Garda Financiară -

Comisariatul General, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004 definește noțiunea act administrativ ca reprezentând "actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale

pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse

competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ,

condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie

vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și

obligații.

Nu toate actele unilaterale ale autorităților

publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării

acesteia.

În speță, procesul-verbal de constatare

întocmit la 3 iunie 2010 de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Garda

Financiară - Comisariatul General, chiar dacă este emis de o autoritate

publică, nu este un act administrativ, deoarece prin concluziile sale s-au

prezentat niște constatări, acesta fiind un act premergător, care nu produce

prin el însuși efecte juridice, întrucât prin acest înscris nu s-au dispus

măsuri de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentând prejudiciul evaluat,

deci nu s-a stabilit o creanță fiscală în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003.

Este adevărat că pe baza respectivelor

constatări prin Decizia nr. 152/2010 s-a dispus revocarea autorizației de

antrepozit fiscal emisă în beneficiul recurentei - reclamante, însă această

decizie care are într-adevăr caracter de act administrativ a fost contestată de

recurentă și formează obiectul unui alt proces, ceea ce subliniază caracterul

procesului-verbal de act administrativ preparator, care nu produce el însuși

efecte juridice.

Referitor la susținerile recurentei, potrivit

cărora procesul-verbal în discuție produce efecte juridice, instanța de fond a

reținut corect că nu produce efecte, deoarece nici prin conținutul acestuia și

nici prin cap. IV - "măsuri dispuse" nu s-a stabilit nicio obligație

de plată a recurentei la bugetul de stat, respectiv nicio creanță fiscală, în

sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003, această măsură neputându-se dispune decât

printr-un titlu de creanță sau alt act administrativ fiscal care să poată fi

contestat conform art. 205 din O.G. nr. 92/2003.

Apreciind că soluția instanței de fond este

legală și temeinică, în baza art. 312 (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 (1)

și (2) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC V. SA Baia

Mare împotriva Sentinței civile nr. 180/2011 din 18 martie 2011 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

martie 2012.

Procesat de GGC - AM