ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal reclamantul A.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Comisariatul General al Gărzii Financiare suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală până la soluționarea acțiunii în anulare, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În motivarea cererii formulate petentul a susținut că nu i-a fost comunicat un act administrativ prin care să se dispună încetarea raportului de serviciu și eliberarea acestuia din funcția publică, astfel că nu există posibilitatea de a contesta un asemenea act.

A susținut petentul că nu există concordanță între actul administrativ a cărui suspendare se solicită și actele normative în baza cărora a fost emis, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 24/2000 cât prevederile constituționale. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei de obiect a cererii formulate, cât și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile iar pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată ca neîntemeiată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Oradea – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 178/CA/2011 a respins excepțiile lipsei de obiect și a neîndeplinirii procedurii prealabile și a admis cererea de suspendare formulată, dispunând suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că cererea de suspendare nu a rămas fără obiect, având în vedere că noua structură organizatorică și statele de funcții intră în vigoare la data de 25 iulie 2011. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a respins-o reținând că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că a fost formulată plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011. Pe fondul cererii, instanța a reținut că în cauză s-a făcut dovada existenței unor împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu cât și a faptului că punerea acestuia în aplicare ar prejudicia grav material pe petent.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs pârâții Garda Financiară - Comisariatul General și Agenția Națională de Administrare Fiscală. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Garda Financiară - Comisariatul General a susținut în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv fiind pronunțată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, întrucât Ordinul a cărui suspendare a executării s-a dispus a fost emis de către celălalt pârât, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut în esență că hotărârea primei instanțe nu a fost motivată respectiv nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că din considerentele hotărârii criticate nu au rezultat motivele care au constituit baza luării acestei hotărâri cât și îndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune suspendarea. A susținut recurenta că în mod greșit s-a respins excepția lipsei de obiect invocate deși potrivit dispozițiilor art. 4 din ordin acesta a intrat în vigoare începând cu data de 25 iulie 2011. În ceea ce privește suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/2011 dispusă de instanța de fond, recurenta a susținut că aceasta s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză, sunt fondate, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

În soluționarea unei cereri de suspendare a executării, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a fondului. Din această perspectivă, instanța de control judiciar apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale impuse de dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv atât „cazul bine justificat” cât și „paguba iminentă”, astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile art. 2 lit. t) și art. 2 lit. ș) din lege.

Astfel, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, instanța de fond a reținut în mod eronat, ca fiind îndeplinită această condiție, reținând aspecte care țin de legalitatea actului administrativ, cum ar fi încălcarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, a H.G. nr. 611/2000, O.G. nr. 137/2000, ca și a dispozițiile constituționale, deși aceste aspecte de nelegalitate exced cadrului sumar al procedurii suspendării executării, iar simpla invocare a acestor argumente de către reclamant nu este suficientă pentru a se reține că s-a făcut dovada existenței unor împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar constată că în mod greșit s-a reținut, prin sentința atacată ca fiind îndeplinită, câtă vreme atât din cuprinsul cererii introductive cât și din probele administrate, nu rezultă practic în ce constă paguba iminentă în sensul art. 2 lit. (ș) din Legea nr. 554/2004, republicat, în ce constă prejudiciul material efectiv și nici faptul că această vătămare ar fi ireparabilă pentru reclamant. Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate iar instanța de fond a pronunțat o hotărârea netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge ca nefondată, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva sentinței nr. 178/CA din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.