ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios

administrativ și fiscal reclamantul A.V. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Comisariatul General al

Gărzii Financiare suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011

emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală până la soluționarea acțiunii

în anulare, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

În

motivarea cererii formulate petentul a susținut că nu i-a fost comunicat un act

administrativ prin care să se dispună încetarea raportului de serviciu și eliberarea

acestuia din funcția publică, astfel că nu există posibilitatea de a contesta

un asemenea act.

A

susținut petentul că nu există concordanță între actul administrativ a cărui suspendare

se solicită și actele normative în baza cărora a fost emis, fiind încălcate

dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 24/2000 cât prevederile constituționale.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a

invocat excepția lipsei de obiect a cererii formulate, cât și excepția

inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile iar pe

fond a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată ca neîntemeiată,

susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea

de Apel Oradea – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 178/CA/2011 a respins excepțiile lipsei de obiect și a neîndeplinirii

procedurii prealabile și a admis cererea de suspendare formulată, dispunând

suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut că cererea de suspendare nu

a rămas fără obiect, având în vedere că noua structură organizatorică și

statele de funcții intră în vigoare la data de 25 iulie 2011.

În

ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a respins-o reținând că din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că a fost formulată plângerea prealabilă

împotriva Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011.

Pe

fondul cererii, instanța a reținut că în cauză s-a făcut dovada existenței unor

împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului

administrativ în litigiu cât și a faptului că punerea acestuia în aplicare ar

prejudicia grav material pe petent.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs pârâții Garda Financiară -

Comisariatul General și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În

motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Garda Financiară - Comisariatul

General a susținut în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică fiind pronunțată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv fiind pronunțată în contradictoriu

cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, întrucât Ordinul a cărui

suspendare a executării s-a dispus a fost emis de către celălalt pârât,

respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În

ceea ce privește recursul formulat de către pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală, în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut în esență

că hotărârea primei instanțe nu a fost motivată respectiv nu au fost respectate

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că din considerentele

hotărârii criticate nu au rezultat motivele care au constituit baza luării acestei

hotărâri cât și îndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune suspendarea.

A

susținut recurenta că în mod greșit s-a respins excepția lipsei de obiect invocate

deși potrivit dispozițiilor art. 4 din ordin acesta a intrat în vigoare începând

cu data de 25 iulie 2011.

În

ceea ce privește suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/2011 dispusă de

instanța de fond, recurenta a susținut că aceasta s-a dispus cu încălcarea

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză, sunt fondate,

reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente. Odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței

de fond”.

În

soluționarea unei cereri de suspendare a executării, după cum în mod constant s-a

hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în

materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se

cer a fi îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a

legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului

administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a fondului.

Din

această perspectivă, instanța de control judiciar apreciază că în mod eronat s-a

reținut de către instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale

impuse de dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ,

respectiv atât „cazul bine justificat” cât și „paguba iminentă”, astfel cum sunt

acestea definite de dispozițiile art. 2 lit. t) și art. 2 lit. ș) din lege.

Astfel,

în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul

potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, instanța de

fond a reținut în mod eronat, ca fiind îndeplinită această condiție, reținând aspecte

care țin de legalitatea actului administrativ, cum ar fi încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 188/1999, a H.G. nr. 611/2000, O.G. nr. 137/2000, ca și a dispozițiile

constituționale, deși aceste aspecte de nelegalitate exced cadrului sumar al

procedurii suspendării executării, iar simpla invocare a acestor argumente de către

reclamant nu este suficientă pentru a se reține că s-a făcut dovada existenței unor

împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului

administrativ în litigiu.

În

ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar constată

că în mod greșit s-a reținut, prin sentința atacată ca fiind îndeplinită, câtă vreme

atât din cuprinsul cererii introductive cât și din probele administrate, nu rezultă

practic în ce constă paguba iminentă în sensul art. 2 lit. (ș) din Legea nr. 554/2004,

republicat, în ce constă prejudiciul material efectiv și nici faptul că această

vătămare ar fi ireparabilă pentru reclamant.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate iar

instanța de fond a pronunțat o hotărârea netemeinică și nelegală, motiv pentru

care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor

fi admise, sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge ca

nefondată, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie

2011 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate

de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Comisariatul General al

Gărzii Financiare împotriva sentinței nr. 178/CA din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.