ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin

cererea formulată de reclamantul N.F. în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară s-a solicitat suspendarea

executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Președintele Agenției

Națională de Administrare Fiscală, până la soluționarea irevocabilă a

contestației formulată împotriva acestuia.

de Apel

Prin

sentința nr. 152 din 17 august 2011 a Curții de Apel Brașov a fost respinsă

excepția lipsei de obiect a cererii invocată de pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală.

Instanța

a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii, invocată de reclamantul N.F.

și, în consecință, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de

reclamant, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23

iunie 2011 emis de Președintele A.N.A.F.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta Garda Financiară a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, această excepție

fiind admisă în ședința publică din 9 august 2011.

Pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat rămânerea fără obiect a

acțiunii ca urmare a emiterii actului de eliberare din funcție a reclamantului,

excepție care a fost respinsă de instanța de fond.

Instanța

a constatat că obiectul cauzei îl constituie cererea de suspendare a unui ordin

emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ordin care nu

și-a încetat aplicabilitatea și a cărui suspendare nu este condiționată de

existența altor acte.

A

reținut instanța că aprecierea ca rămasă fără obiect a acțiunii, ca urmare a

producerii efectelor ordinului față de reclamant, ar însemna a împiedica

accesul la justiție al reclamantului, care are dreptul de a solicita analiza

actului care a stat la baza emiterii celui de eliberare din funcție. De

asemenea, soluția pronunțată de instanță cu privire la ordinul atacat poate

avea înrâurire asupra actelor subsecvente.

Excepția

invocată de reclamant, dar întemeiată pe faptul că prin sentința civilă nr. 220

din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Galați a suspendat executarea Ordinului nr. 2253/2011,

cu efecte erga omnes, a fost admisă de instanța de fond, reținându-se că acest

Ordin nr. 2253/2011 se referă la stabilirea unei noi structuri organizatorice

în cadrul Gărzii Financiare, la repartizarea posturilor astfel cum acestea au

fost reduse prin hotărâre a Guvernului, la stabilirea statelor de funcții și la

organizarea unui concurs. Ca urmare, privește activitatea întregii Gărzi

Financiare compusă din Comisariatul General și secțiile județene și a

Municipiului București.

S-a

reținut că, prin natura și conținutul său, acest ordin nu poate fi aplicabil

pentru unii dintre funcționarii publici din cadrul Gărzii Financiare și

inaplicabil pentru alții, întrucât stabilește o structură organizatorică, ce nu

poate fi în vigoare pentru unii și suspendată pentru alții.

Instanța

de primă jurisdicție a reținut că, de altfel, pe fondul cauzei, în situația

anulării unui act administrativ, efectele nu sunt limitate doar la titularul

cererii de chemare în judecată, concluzionând că suspendarea executării

ordinului are efecte erga omnes, ca și în cazul anulării.

Pentru

aceste considerente, văzând că s-a dispus deja de o instanță, suspendarea

Ordinului nr. 2253/2011, instanța a admis excepția rămânerii fără obiect a

cererii, invocată de reclamant.

de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod

greșit a fost soluționată excepția invocată de instituția recurentă.

A precizat că ordinul

atacat și-a produs efectele începând cu data de 25 iulie 2011, iar la data

pronunțării hotărârii atacate nu mai existau efecte care să mai poată fi

suspendate.

Recurenta a precizat

că toate efectele actului atacat s-au produs anterior judecării cererii de

suspendare, iar premisa cererii de suspendare o constituie împrejurarea ca

actul administrativ să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în

curs, a căror stopare să tindă a fi realizate prin cererea de suspendare.

S-a arătat că în mod

greșit a fost admisă excepția invocată de reclamant, întrucât instanța de fond

a extins astfel efectele unei hotărâri judecătorești la o parte străină de

cauza respectivă, precizând că în cauza arătată reclamantul nu era parte în

dosarul în care s-a dispus suspendarea actului atacat.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul și, rejudecând

cauza pe fond, va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată, pentru

considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție)

sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a

reținut că Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011, obiect al litigiului de față, a

fost emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală în temeiul

prevederilor – H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.,

modificată și completată și ale art. 2 alin. (3) și (5) din H.G. nr. 1324/2009

privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, cu modificările și

completările ulterioare.

Astfel, Înalta Curte

reține că prin Ordinul atacat A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică și

statele de funcții ale Comisariatului General al Gărzii Financiare și a

secțiilor județene și secției Municipiului București ale Gărzii Financiare,

situație necontestată în cauză.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea

criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a

actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele

împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel

de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă

o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un

organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în

temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Ori, în

situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii

de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt

sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată.

Pentru toate aceste

motive, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea

dispozițiilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica sentința instanței de fond, în sensul că va respinge

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 152

din 17 august 2011 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.