ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față:
Din analiza actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul
Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de
19 iulie 2011, reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâtele Agenția
Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară, a solicitat suspendarea
executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Președintele Agenției
Națională de Administrare Fiscală, până la soluționarea irevocabilă a
contestației formulată împotriva acestuia.
Pârâta Agenția Națională de
Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în primul
rând, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, iar în al doilea rând,
respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Sub aspectul rămânerii fără obiect,
pârâta a arătat că, începând cu data de 25 iulie 2001, Ordinul Președintelui
A.N.A.F. nr. 2253/2011 și-a produs efectele în ceea ce-l privește pe reclamant,
fiind emisă decizia de eliberare din funcție.
Pe fondul cauzei, a susținut că nu
sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 150/F/2011,
Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal a respins
excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâta Agenția Națională de
Administrare Fiscală; a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii,
invocată de reclamantul M.G.; a respins ca rămasă fără obiect, cererea
formulată de reclamantul M. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de
Administrare Fiscală și Garda Financiară Brașov, având ca obiect suspendarea
executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Președintele Agenția
Națională de Administrare Fiscală; s-a respins cererea de acordare a
cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 1378/2012 pronunțată
în dosarul nr. 651/64/2011, înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva
sentinței civile nr. 150/F din 17 august 2011, casându-se sentința recurată cu
trimitere spre rejudecare aceleiași instanței.
Hotărârea instanței de fond.
În rejudecare, prin sentința nr. 109/F
din 24 mai 2012, Curtea de Apel Brașov Secția de contencios administrativ și
fiscal a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul M.G.
și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscala, până la soluționarea
irevocabila a cauzei.
Curtea a reținut că Ordinul nr. 2253/2011,
reprezintă un act administrativ cu caracter individual care are ca obiect
punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1324/2009, privind
organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, în timp ce hotărârea de guvern
este act administrativ cu caracter normativ, care are ca obiect reglementarea
cadrului organizatoric al punerii în executare a Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 91/2003, privind organizarea Gărzii Financiare.
Curtea a apreciat că dat fiind faptul
că prin sentința civilă nr. 244/F din 9 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de
Apel în dosarul nr. 768/64/2011, s-a anulat Ordinul nr. 2253/2011, ce face
obiectul suspendării executării în prezenta cauză, se regăsește ipoteza cazului
„bine justificat" de natură a avea îndoială puternică asupra prezumției de
legalitate.
În ceea ce privește existența
prejudiciului reținut, Curtea a considerat că prin eliberarea din funcția
deținută fără a benefica de protecție socială, în contextul personal al
reclamantului, familie de întreținut, credite bancare se creează un prejudiciu
imposibil de recuperat chiar în structura actului administrativ individual,
și-a revenirii la structura anterioară emiterii actului.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În motivarea recursului formulat,
A.N.A.F. a susținut că măsura suspendării executării Ordinului nr. 2253/2011
este o soluție netemeinică și nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită
a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, argumentează A.N.A.F., prin Ordinul
nr. 2253/2011 a fost aprobată structura organizatorică a Comisariatului General
al Gărzii Financiare și a secțiilor județene ale Gărzii Financiare, precum și
numărul maxim de posturi și statele de funcții, instanța de fond reținând în
mod neîntemeiat existenta unui caz bine justificat și a unei pagube iminente
care să impună suspendarea unui asemenea act administrativ.
De asemenea, a susținut recurenta
actul administrativ în litigiu a fost emis în baza H.G. nr. 109/2009 și H.G. nr.
1324/2009 care nu au fost contestate, numărul de posturi alocat acestei
autorități publice fiind redus de la 1805 posturi la 1092 posturi.
Totodată, recurenta a arătat că nici
reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, și nici instanța, prin
hotărârea pronunțată, nu au făcut dovada existenței unor motive bine
justificate care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului
administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În
acest sens, recurenta a susținut că instanța în mod greșit a calificat Ordinul
președintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 ca fiind un act administrativ
cu caracter normativ, iar instanțele judecătorești s-au pronunțat în mai multe
litigii în sensul respingerii cererilor de suspendare a executării acestui act
administrativ.
În ceea ce privește paguba iminentă,
recurenta-pârâtă a precizat că instanța de fond nu a arătat care este paguba
iminentă care s-ar produce prin executarea actelor administrative contestate.
Considerentele înaltei Curți asupra
recursului
În cauză, este necontestat că Ordinul nr.
2253/2011 a fost emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală în temeiul
prevederilor art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (4) și (5) și art. 12 alin. (3) din
H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. și ale art. 2 alin.
(3) și (5) din H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii
Financiare, cu modificările și completările ulterioare, acte normative care nu
au fost atacate ca nelegale de către intimatul-reclamant.
De asemenea, este necontestat că prin
Ordinul nr. 2253/2011 A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică și statele de
funcții ale Gărzii Financiare, Comisariatul general și Secțiile teritoriale,
începând cu data de 25 iulie 2011.
În cea ce privește posibilitatea
suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, trebuie
amintit că din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din
oficiu.
Pe de altă parte, din dispozițiile art.
14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că
suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care
poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege -
suspendarea de drept ope legis -ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile
prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei
pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care
a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act
administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care
instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două
condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei
pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost
definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele
împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze
o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În jurisprudența sa constantă, secția
de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți a reținut că pentru
conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act
administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de
nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului
administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări
vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială
serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act
administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt
sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire
la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca
fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu
depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții
legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,
modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului
administrativ.
De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin.
(1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere
producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de
reparat, condiție inexistentă în cazul de față.
Iminența producerii unei pagube nu se
prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. îndeplinirea condiției
referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să
probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de
relevanță simplele afirmații făcute.
Astfel fiind, înalta Curte va admite
recursul, va desființa sentința recurată și, rejudecând, pentru considerentele
de mai sus, va respinge cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenția
Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 109/F din 24 mai 2012
a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică
sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării
Ordinului A.N.A.F. nr. 2253/2011 formulată de M.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi
30 ianuarie 2013