ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1378/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 259 din 16 mai 2011, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului Ș.V., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 lei cheltuieli judiciare, în cuantumul acestora fiind inclus onorariul în sumă de 200 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu, care va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, întocmit la data de 29 decembrie 2010 în dosarul nr. 3824/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș.V., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 12 noiembrie 2010, inculpatul Ș.V. i-a promis agentului șef de poliție M.M.L. o sumă de bani pentru ca acesta să mușamalizeze un dosar penal întocmit pe numele său, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 86 alin. (1) și art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 24 octombrie 2011, ora 23:50, inculpatul Ș.V. a fost oprit regulamentar pentru control de un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul Sectorului de Frontieră Bivolari, în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 24 C, pe raza localității Bălteni, comuna Probota, județul Iași. În urma controlului, s-a constatat că inculpatul avea permisul de conducere anulat și faptul că emana halenă alcoolică, astfel că, în vederea constatării faptelor săvârșite de acesta, echipajul poliției de frontieră a solicitat sprijinul echipajului de poliție format din agenți de poliție ai Postului de poliție Roșcani și ai Postului de poliție Trifești, care efectuau serviciul de patrulare cu autospeciala de serviciu pe sectorul de drum respectiv.

După întocmirea actelor de constatare a faptelor, conducătorul auto a fost condus la Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon Iași", pentru recoltarea probelor biologice, iar dosarul penal cu nr. 13152/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a fost repartizat spre instrumentare agentului șef de poliție M.M.L. de la Postul de poliție Trifești. În ziua de 1 noiembrie 2010, agentul de poliție T.C., care se afla în autoturismul poliției, condus de agentul M.M.L., staționat la o stație de benzină aflată pe strada Sărăriei din municipiul Iași, pentru alimentare, a fost văzut de inculpatul Ș.V., care l-a salutat și i-a comunicat că ar vrea să ajungă la Postul de poliție Bivolari pentru a-și rezolva o problemă.

Acest fapt a fost relatat de martorul T.C. colegului său M.M.L., care nu a asistat la discuția dintre el și inculpat. În ziua de 26 octombrie 2010, inculpatul Ș.V. s-a prezentat la Postul de Poliție Roșcani pentru a se interesa de dosarul său și a fost informat de agentul de poliție A.V. că dosarul se află spre instrumentare la Postul de poliție Trifești. Inculpatul a insistat să ia legătura cu agentul de poliție M.M.L. și, după 2-3 zile, a revenit la Postul de Poliție Roșcani, împrejurare în care A.V. l-a contactat telefonic pe denunțător, iar acesta i-a comunicat colegului său că se deplasează spre Iași și dacă inculpatul vrea să se întâlnească cu el, să vină în punctul „Pietriș" situat la intersecția dintre DN 24 C și DC 7 între localitățile Roșcani-Rădeni.

Denunțătorul l-a citat pe inculpat pentru ziua de 5 noiembrie 2010, prin intermediul agentului de poliție A.V., care s-a deplasat la domiciliul inculpatului. În data de 9 noiembrie 2010, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliție Trifești pentru a fi audiat și a solicitat fixarea altei zile pentru audiere pentru a-și angaja apărător. La data de 11 noiembrie 2010, în urma discuției telefonice cu martorul A.V., denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul Ș.V. în punctul Pietriș. Potrivit susținerilor denunțătorului, la această întâlnire inculpatul și-a exprimat regretul pentru faptele în curs de cercetare și a precizat că nu vrea ca dosarul să ajungă la instanță. Denunțătorul l-a asigurat că dosarul își va urma cursul și i-a pus în vedere inculpatului să se prezinte a doua zi, la ora 12:00, la Postul de Poliție Trifești pentru audiere.

Din declarațiile denunțătorului a rezultat că inculpatul a afirmat că vine la poliție, dar că „nu va veni cu mana goală". Denunțătorul, considerând că inculpatul avea intenția să-l mituiască, a formulat denunț cu privire la infracțiunea de dare de mită. Întâlnirea dintre denunțător și inculpatul Ș.V.

a avut loc în data de 12 noiembrie 2010, ora 12:00, în biroul denunțătorului, fiind înregistrată audio și video, în baza autorizației nr. 3824/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, confirmată de Tribunalul Iași prin încheierea din 17 noiembrie 2010. În cursul discuțiilor purtate între inculpat și denunțător, inculpatul i-a promis agentului de poliție bani, fără a preciza cuantumul sumei, pentru ca dosarul „să treacă în neștiință", „să se piardă", să nu fie înaintat la parchet sau la instanță, spunând că „va fi recunoscător" „să ia o amendă mai mare, ca să nu se ducă mai departe", așteptând ca denunțătorul să precizeze o sumă cu titlu de „amendă". S-a reținut că în cazul infracțiunii de dare de mită autorul promite bani sau alte foloase unui funcționar, pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Din conținutul înregistrării discuțiilor purtate între denunțător și inculpat, a rezultat că promisiunea inculpatului, de a remite în viitor o sumă de bani, în cuantum neprecizat, denunțătorului, pentru ca acesta să nu înainteze dosarul la parchet, a fost serioasă. Inculpatul, încercând să se apere, a invocat faptul că, în viziunea sa, suma de bani promisă reprezenta o amendă penală, fapt ce nu a prezentat credibilitate, din moment ce anterior a suferit numeroase condamnări și cunoștea că numai procurorul sau instanța pot aplica amenzi administrative sau penale. Situația de fapt reținută a rezultat din probele testimoniale administrate, coroborate cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediu ambiental ale discuțiilor purtate între denunțător și inculpat.

În modalitatea reținută, s-a stabilit că fapta inculpatului Ș.V., constând în aceea că, la data de 12 noiembrie 2010, a promis bani agentului de poliție M.M.L., care avea în lucru dosarul penal nr. 13152/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în care era cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 86 și art. 87 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul ca acesta să facă în așa fel încât dosarul să rămână la postul de poliție, să se piardă, să nu fie înaintat la parchet, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În raport de ultima condamnare a inculpatului, s-a constatat că acesta a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Astfel, au fost avute în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, determinat de natura relațiilor sociale lezate, pedeapsa prevăzută de lege, datele personale ale inculpatului, care a avut o poziție procesuală nesinceră și care este recidivist, iar în raport de acestea, s-a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, într-un cuantum adecvat gravității faptei și de natură a conduce la realizarea scopului ei educativ și preventiv.

În condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Natura faptei săvârșite, gradul ridicat de pericol social al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală ce a fost aplicată inculpatului au dus la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, deoarece exercitarea acestor drepturi presupune o conduită morală ireproșabilă.

Luând în considerare și dispozițiile art. 53 din Constituție precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, instanța, luând în considerare natura și gravitatea pedepsei principale ce a fost aplicată, a apreciat că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. este proporțională cu situația care a determinat-o. În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentința a fost apelată de inculpatul Ș.V., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că în cauză nu s-a dovedit săvârșirea infracțiunii de dare de mită, reținută în sarcina sa. A mai precizat inculpatul că interceptările care au fost făcute nu au avut încuviințarea procurorului care era competent material să supravegheze urmărirea penală, iar de pe procesul verbal de constatare a actelor premergătoare lipsește ștampila instituției. S-a mai precizat că inculpatul a fost provocat de agenții de poliție, care nutreau față de el sentimente de răzbunare întrucât era recidivist. S-a concluzionat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, că el s-a prezentat la postul de poliție unde a fost citat, pentru a da declarație și a plăti o eventuală amendă.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea sentinței pronunțate și, pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 196 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Ș.V. împotriva sentinței penale nr. 259 din 16 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre care a fost menținută. A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului. Curtea de apel, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., a constatat că prima instanță, apreciind materialul probator administrat, a reținut corect vinovăția inculpatului Ș.V., făcând o justă încadrare în drept a faptei comise de acesta. Astfel, s-a reținut că, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești, în noaptea de 24 octombrie 2010, inculpatul Ș.V. a fost depistat de un echipaj al Poliției S.P.F. Bivolari în timp ce conducea pe D.N. 24 C un autoturism, deși avea permisul de conducere anulat și emana halenă alcoolică. Inculpatul a fost condus la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei; din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 26 octombrie 2010 a rezultat că prima probă relevă o alcoolemie de 1,35 gr%o, iar cea de a doua probă, o alcoolemie de 1,15 gr%o.

Dosarul penal întocmit a fost repartizat spre instrumentare agentului șef de poliție M.M.L. de la Postul de Poliție Trifești. În ziua de 9 noiembrie 2010, inculpatul Ș.V. s-a prezentat la Postul de Poliție Trifești, urmare a citației primite, însă nu a dorit să dea declarații, ci a solicitat un termen nou pentru a se prezenta asistat de un apărător ales. În ziua de 11 noiembrie 2010, inculpatul l-a așteptat pe lucrătorul de poliție M.M.L. la intersecția D.N. 24 cu D.C. 7 Roșcani-Rădeni, la punctul numit „Pietriș" și, în contextul discuțiilor purtate, inculpatul și-a manifestat regretul pentru faptele comise în noaptea de 24 octombrie 2010, precum și dorința de a nu-i ajunge dosarul în instanță.

Lucrătorul de poliție i-a spus că dosarul își va urma cursul și i-a cerut să vină a doua zi la orele 12:00 la postul de poliție, pentru a fi audiat. Bănuind că inculpatul îi va oferi foloase materiale pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal, lucrătorul de poliție M.M.L. a formulat denunț la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. În aceste condiții, s-a reținut că procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la data de 12 noiembrie 2010, a emis în baza art. 91 2 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 91 4 , 91 5 și cu referire la art. 91 1 C. proc. pen., autorizația cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunțătorul M.M.L.

și numitul Ș.V., pentru o durată de 48 ore, începând cu data de 12 noiembrie 2010, orele 10:00. La data de 16 noiembrie 2010, cu adresa nr. 3824/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a solicitat instanței, în temeiul art. 91 2 alin. (2), (3) C. proc. pen., confirmarea ordonanței emise la data de 12 noiembrie 2010. S-a mai reținut că Tribunalul Iași, prin încheierea nr. 281/IAV din 17 noiembrie 2010, a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și, pe cale de consecință, în baza art. 91 2 alin. (2) și (3) și 91 5 C. proc. pen., a dispus confirmarea ordonanței provizorii din data de 12 noiembrie 2010, orele 10:00 cu valabilitate de 48 ore. Față de această situație de fapt, critica formulată de inculpat prin motivele de apel vizând nelegalitatea interceptărilor a fost apreciată ca fiind nefondată.

S-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 91 2 alin. (2) C. proc. pen., în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizării prevăzute în art. 91 1 alin. (1), (2) și (8) ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, înscrisă în registrul special prevăzut de art. 228 alin. (1 1 ), interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 ore, iar în alin. (3) al aceluiași articol se arată că în termen de 48 ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. (2), procurorul prezintă ordonanța, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările și înregistrările efectuate și un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.

În cauză, s-a constatat că toate aceste termene au fost respectate, așa încât critica formulată a apărut ca neîntemeiată. Totodată, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. În acest sens, s-a reținut că latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită se realizează, potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) C. pen., în una din modalitățile alternative prevăzute de legiuitor și anume: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen., adică pentru a îndeplini, pentru nu a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

În cauza de față, s-a constatat că denunțătorul, care era ofițer de poliție judiciară, avea spre instrumentare dosarul inculpatului Ș.V., având ca obiect înfrângerea unor dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002, iar inculpatul i-a promis lucrătorului de poliție sume de bani în scopul de a instrumenta dosarul în așa manieră încât să nu ajungă la instanță. S-a reținut că elocvente sunt în acest sens susținerile denunțătorului, care se coroborează cu conținutul procesului verbal de redare a discuțiilor și înregistrărilor audio și video ce au avut loc la data de 12 noiembrie 2010 în sediul Postului de Poliție Trifești între denunțător și inculpat și care au fost interceptate autorizat, precum și cu declarațiile martorilor A.V.

și T.C. A fost avută în vedere împrejurarea că fapta a fost comisă cu intenție directă potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., în sensul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acelei acțiuni. În cauză, s-a reținut că inculpatul a chibzuit să rămână singur cu denunțătorul, despre care știa că instrumentează dosarul său penal și, în acel context, i-a propus să-i dea bani sau alte foloase - „o amendă mare", promițând că el „nu vine cu mâna goală" pentru ca dosarul să nu ajungă în instanță, „să se piardă" ori să „treacă în neștiință". Față de această situație de fapt, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită și a dispus condamnarea inculpatului, solicitarea acestuia de a se dispune achitarea apreciindu-se ca fiind neîntemeiată.

Susținerea inculpatului potrivit căreia lucrătorii de poliție l-ar fi provocat întrucât avea statutul de recidivist s-a apreciat că este făcută în ideea de a scăpa de răspundere penală și de a se victimiza. Astfel, s-a reținut că lucrătorii de poliție deja îi întocmiseră dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care avea permisul de conducere anulat și care avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și, oricum, el avea statutul de recidivist și în raport cu aceste infracțiuni, așa încât nu trebuia să i se însceneze săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală. Nici criticile formulate de inculpat vizând lipsa ștampilei de pe procesul verbal de constatare a actelor premergătoare nu a fost de natură a conduce la constatarea nulității acestui act.

S-a reținut în acest sens că, potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen., procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, iar în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. se arată că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. S-a avut în vedere că procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare se află în dosarul de urmărire penală la fila 44, că este întocmit de procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză, că este semnat de procuror, iar lipsa ștampilei unității nu este de natură a-l lipsi de valoarea probantă pe care o are orice alt mijloc de probă.

De asemenea, s-a reținut că în mod constant inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că el l-a rugat pe lucrătorul de poliție să-i aplice o amendă pentru a nu ajunge în instanță. Tot astfel, s-a reținut că inculpatul cunoștea foarte bine legislația întrucât are ca studii 11 clase, iar în antecedente are 6 condamnări la pedepse cu închisoarea, încă de când era minor și, din executarea ultimei pedepse, de 3 ani închisoare, a fost liberat condiționat la data de 19 mai 2008, cu un rest de 78 zile închisoare. Așa fiind, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. și a apreciat că reeducarea acestuia se va realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, dozată peste minimul special și cu executarea în regim de detenție.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.V., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează. Critica formulată de recurentul inculpat, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., vizând greșita condamnare a acestuia, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că acesta există numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmata de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și ne controversat contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă între situația de fapt reținută și conținutul real al probelor. În prezenta cauză, înalta Curte nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale. Fără a relua raționamentele instanțelor de fond și de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, înalta Curte constată că nu există vreo contradicție între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpatul Ș.V., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 12 noiembrie 2010, a promis bani agentului de poliție M.M.L., care avea în lucru dosarul penal nr. 13152/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în care era cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 86 și art. 87 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul ca acesta să facă în așa fel încât dosarul să rămână la postul de poliție, să se piardă, să nu fie înaintat la parchet. Toate probele administrate confirmă situația de fapt reținută de instanțele inferioare, concluziile la care acestea au ajuns prin raționament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicție cu dispozițiile procesual penale anterior menționate. Pe de altă parte, se reține că, deși a fost invocat cazul de casare anterior menționat, nu a fost contestată în calea de atac a recursului situația de fapt reținută de instanțele inferioare, ci doar aprecierea acestora cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită. În acest sens, înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că fapta inculpatului întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

În mod corect instanțele au reținut că în cauză nu se poate adopta o soluție de achitare, astfel cum a solicitat inculpatul întrucât probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă acuzațiile formulate, respectiv participarea inculpatului la întreaga activitate infracțională pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, activitatea infracțională a inculpatului fiind încadrată juridic corespunzător, în concordanță cu conținutul constitutiv al normei de incriminare.

În speță au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei. Se reține astfel că vinovăția în săvârșirea infracțiunii a fost determinată printr-o evaluare a contribuției cauzale a inculpatului, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv și o analiză, a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 196 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.