ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1378/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1378/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 259 din 16 mai 2011, Tribunalul Iași a dispus condamnarea

inculpatului Ș.V., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu

referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen.

În

condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În

temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să

plătească statului suma de 1000 lei cheltuieli judiciare, în cuantumul acestora

fiind inclus onorariul în sumă de 200 lei, pentru apărătorul desemnat din

oficiu, care va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de

fapt:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, întocmit la data de 29

decembrie 2010 în dosarul nr. 3824/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului Ș.V., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută și

pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În

actul de sesizare s-a reținut că, în data de 12 noiembrie 2010, inculpatul Ș.V.

i-a promis agentului șef de poliție M.M.L. o sumă de bani pentru ca acesta să

mușamalizeze un dosar penal întocmit pe numele său, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 86 alin. (1) și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarea situație

de fapt:

În

ziua de 24 octombrie 2011, ora 23:50, inculpatul Ș.V. a fost oprit regulamentar

pentru control de un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul Sectorului de

Frontieră Bivolari, în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 24 C, pe raza

localității Bălteni, comuna Probota, județul Iași.

În

urma controlului, s-a constatat că inculpatul avea permisul de conducere anulat

și faptul că emana halenă alcoolică, astfel că, în vederea constatării faptelor

săvârșite de acesta, echipajul poliției de frontieră a solicitat sprijinul

echipajului de poliție format din agenți de poliție ai Postului de poliție

Roșcani și ai Postului de poliție Trifești, care efectuau serviciul de

patrulare cu autospeciala de serviciu pe sectorul de drum respectiv. După

întocmirea actelor de constatare a faptelor, conducătorul auto a fost condus la

Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon Iași", pentru recoltarea probelor

biologice, iar dosarul penal cu nr. 13152/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași a fost repartizat spre instrumentare agentului șef de poliție M.M.L.

de la Postul de poliție Trifești.

În

ziua de 1 noiembrie 2010, agentul de poliție T.C., care se afla în autoturismul

poliției, condus de agentul M.M.L., staționat la o stație de benzină aflată pe

strada Sărăriei din municipiul Iași, pentru alimentare, a fost văzut de

inculpatul Ș.V., care l-a salutat și i-a comunicat că ar vrea să ajungă la

Postul de poliție Bivolari pentru a-și rezolva o problemă. Acest fapt a fost

relatat de martorul T.C. colegului său M.M.L., care nu a asistat la discuția

dintre el și inculpat.

În

ziua de 26 octombrie 2010, inculpatul Ș.V. s-a prezentat la Postul de Poliție

Roșcani pentru a se interesa de dosarul său și a fost informat de agentul de

poliție A.V. că dosarul se află spre instrumentare la Postul de poliție

Trifești. Inculpatul a insistat să ia legătura cu agentul de poliție M.M.L. și,

după 2-3 zile, a revenit la Postul de Poliție Roșcani, împrejurare în care A.V.

l-a contactat telefonic pe denunțător, iar acesta i-a comunicat colegului său

că se deplasează spre Iași și dacă inculpatul vrea să se întâlnească cu el, să

vină în punctul „Pietriș" situat la intersecția dintre DN 24 C și DC 7

între localitățile Roșcani-Rădeni.

Denunțătorul

l-a citat pe inculpat pentru ziua de 5 noiembrie 2010, prin intermediul

agentului de poliție A.V., care s-a deplasat la domiciliul inculpatului.

În

data de 9 noiembrie 2010, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliție

Trifești pentru a fi audiat și a solicitat fixarea altei zile pentru audiere

pentru a-și angaja apărător.

La

data de 11 noiembrie 2010, în urma discuției telefonice cu martorul A.V.,

denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul Ș.V. în punctul Pietriș.

Potrivit

susținerilor denunțătorului, la această întâlnire inculpatul și-a exprimat

regretul pentru faptele în curs de cercetare și a precizat că nu vrea ca

dosarul să ajungă la instanță. Denunțătorul l-a asigurat că dosarul își va urma

cursul și i-a pus în vedere inculpatului să se prezinte a doua zi, la ora 12:00,

la Postul de Poliție Trifești pentru audiere. Din declarațiile denunțătorului a

rezultat că inculpatul a afirmat că vine la poliție, dar că „nu va veni cu mana

goală".

Denunțătorul,

considerând că inculpatul avea intenția să-l mituiască, a formulat denunț cu

privire la infracțiunea de dare de mită.

Întâlnirea

dintre denunțător și inculpatul Ș.V. a avut loc în data de 12 noiembrie 2010,

ora 12:00, în biroul denunțătorului, fiind înregistrată audio și video, în baza

autorizației nr. 3824/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010, emisă de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Iași, confirmată de Tribunalul Iași prin încheierea din

17 noiembrie 2010.

În cursul discuțiilor purtate între inculpat și denunțător,

inculpatul i-a promis agentului de poliție bani, fără a preciza cuantumul

sumei, pentru ca dosarul „să treacă în neștiință", „să se piardă", să

nu fie înaintat la parchet sau la instanță, spunând că „va fi

recunoscător" „să ia o amendă mai mare, ca să nu se ducă mai

departe", așteptând ca denunțătorul să precizeze o sumă cu titlu de

„amendă".

S-a

reținut că în cazul infracțiunii de dare de mită autorul promite bani sau alte

foloase unui funcționar, pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească

sau să întârzie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul

de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Din

conținutul înregistrării discuțiilor purtate între denunțător și inculpat, a

rezultat că promisiunea inculpatului, de a remite în viitor o sumă de bani, în

cuantum neprecizat, denunțătorului, pentru ca acesta să nu înainteze dosarul la

parchet, a fost serioasă.

Inculpatul,

încercând să se apere, a invocat faptul că, în viziunea sa, suma de bani

promisă reprezenta o amendă penală, fapt ce nu a prezentat credibilitate, din

moment ce anterior a suferit numeroase condamnări și cunoștea că numai

procurorul sau instanța pot aplica amenzi administrative sau penale.

Situația

de fapt reținută a rezultat din probele testimoniale administrate, coroborate

cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediu ambiental ale

discuțiilor purtate între denunțător și inculpat.

În

modalitatea reținută, s-a stabilit că fapta inculpatului Ș.V., constând în

aceea că, la data de 12 noiembrie 2010, a promis bani agentului de poliție M.M.L.,

care avea în lucru dosarul penal nr. 13152/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași, în care era cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 86

și art. 87

1

din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul ca acesta să facă în

așa fel încât dosarul să rămână la postul de poliție, să se piardă, să nu fie

înaintat la parchet, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În

raport de ultima condamnare a inculpatului, s-a constatat că acesta a comis

infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen.

În

consecință, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere

criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al

faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, persoana

inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Astfel,

au fost avute în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunii,

determinat de natura relațiilor sociale lezate, pedeapsa prevăzută de lege,

datele personale ale inculpatului, care a avut o poziție procesuală nesinceră

și care este recidivist, iar în raport de acestea, s-a apreciat că se impune

condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, într-un cuantum

adecvat gravității faptei și de natură a conduce la realizarea scopului ei

educativ și preventiv.

În condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen.

Natura

faptei săvârșite, gradul ridicat de pericol social al acesteia, circumstanțele

personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală ce a fost aplicată

inculpatului au dus la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de

natură electorală, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, deoarece exercitarea acestor drepturi presupune o conduită

morală ireproșabilă.

Luând

în considerare și dispozițiile art. 53 din Constituție precum și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că interzicerea

exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop

legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară

într-o societate democratică. De asemenea, instanța, luând în considerare

natura și gravitatea pedepsei principale ce a fost aplicată, a apreciat că

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. este proporțională cu situația care a

determinat-o.

În

termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentința a fost apelată de

inculpatul Ș.V., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivându-și

apelul, inculpatul a susținut că în cauză nu s-a dovedit săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, reținută în sarcina sa. A mai precizat inculpatul

că interceptările care au fost făcute nu au avut încuviințarea procurorului

care era competent material să supravegheze urmărirea penală, iar de pe

procesul verbal de constatare a actelor premergătoare lipsește ștampila

instituției.

S-a

mai precizat că inculpatul a fost provocat de agenții de poliție, care nutreau

față de el sentimente de răzbunare întrucât era recidivist.

S-a

concluzionat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de dare de mită, că el s-a prezentat la postul de poliție unde a

fost citat, pentru a da declarație și a plăti o eventuală amendă.

Inculpatul

a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea sentinței pronunțate și,

pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Prin

decizia penală nr. 196 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași - secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de

inculpatul Ș.V. împotriva sentinței penale nr. 259 din 16 mai 2011 pronunțată

de Tribunalul Iași, hotărâre care a fost menținută.

A

fost obligat apelantul să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu suportat

din fondurile statului.

Curtea

de apel, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor

invocate, dar sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute

de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prima instanță, apreciind

materialul probator administrat, a reținut corect vinovăția inculpatului Ș.V.,

făcând o justă încadrare în drept a faptei comise de acesta.

Astfel,

s-a reținut că, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cursul

urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești, în noaptea de

24 octombrie 2010, inculpatul Ș.V. a fost depistat de un echipaj al Poliției

S.P.F. Bivolari în timp ce conducea pe D.N. 24 C un autoturism, deși avea

permisul de conducere anulat și emana halenă alcoolică. Inculpatul a fost

condus la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei; din

buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 26 octombrie 2010 a rezultat

că prima probă relevă o alcoolemie de 1,35 gr%o, iar cea de a doua probă, o

alcoolemie de 1,15 gr%o.

Dosarul

penal întocmit a fost repartizat spre instrumentare agentului șef de poliție M.M.L.

de la Postul de Poliție Trifești.

În ziua de 9 noiembrie 2010, inculpatul Ș.V. s-a prezentat la

Postul de Poliție Trifești, urmare a citației primite, însă nu a dorit să dea

declarații, ci a solicitat un termen nou pentru a se prezenta asistat de un

apărător ales.

În

ziua de 11 noiembrie 2010, inculpatul l-a așteptat pe lucrătorul de poliție M.M.L.

la intersecția D.N. 24 cu D.C. 7 Roșcani-Rădeni, la punctul numit

„Pietriș" și, în contextul discuțiilor purtate, inculpatul și-a manifestat

regretul pentru faptele comise în noaptea de 24 octombrie 2010, precum și

dorința de a nu-i ajunge dosarul în instanță.

Lucrătorul

de poliție i-a spus că dosarul își va urma cursul și i-a cerut să vină a doua

zi la orele 12:00 la postul de poliție, pentru a fi audiat.

Bănuind

că inculpatul îi va oferi foloase materiale pentru soluționarea favorabilă a

dosarului penal, lucrătorul de poliție M.M.L. a formulat denunț la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Iași.

În

aceste condiții, s-a reținut că procurorul de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași, la data de 12 noiembrie 2010, a emis în baza art. 91

2

alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 91

4

, 91

5

și cu

referire la art. 91

1

C. proc. pen., autorizația cu titlu provizoriu

a interceptării și înregistrării convorbirilor purtate în mediul ambiental de

către denunțătorul M.M.L. și numitul Ș.V., pentru o durată de 48 ore, începând

cu data de 12 noiembrie 2010, orele 10:00.

La

data de 16 noiembrie 2010, cu adresa nr. 3824/P/2010, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași a solicitat instanței, în temeiul art. 91

2

alin. (2),

(3) C. proc. pen., confirmarea ordonanței emise la data de 12 noiembrie 2010.

S-a

mai reținut că Tribunalul Iași, prin încheierea nr. 281/IAV din 17 noiembrie 2010,

a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași și, pe cale de consecință, în baza art. 91

2

alin. (2)

și (3) și 91

5

C. proc. pen., a dispus confirmarea ordonanței

provizorii din data de 12 noiembrie 2010, orele 10:00 cu valabilitate de 48

ore.

Față de această situație de fapt, critica formulată de

inculpat prin motivele de apel vizând nelegalitatea interceptărilor a fost

apreciată ca fiind nefondată.

S-a

avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 91

2

alin. (2) C.

proc. pen., în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizării prevăzute

în art. 91

1

alin. (1), (2) și (8) ar aduce grave prejudicii

activității de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează

urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată,

înscrisă în registrul special prevăzut de art. 228 alin. (1

1

),

interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de

cel mult 48 ore, iar în alin. (3) al aceluiași articol se arată că în termen de

48 ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. (2), procurorul prezintă

ordonanța, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările și

înregistrările efectuate și un proces-verbal de redare rezumativă a

convorbirilor, judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni competența să

judece cauza în primă instanță.

În

cauză, s-a constatat că toate aceste termene au fost respectate, așa încât

critica formulată a apărut ca neîntemeiată.

Totodată,

s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, atât sub aspectul laturii obiective, cât și

sub aspectul laturii subiective.

În acest sens, s-a reținut că latura obiectivă a infracțiunii

de dare de mită se realizează, potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) C.

pen., în una din modalitățile alternative prevăzute de legiuitor și anume:

promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și

scopurile arătate în art. 254 C. pen., adică pentru a îndeplini, pentru nu a

îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de

serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

În

cauza de față, s-a constatat că denunțătorul, care era ofițer de poliție

judiciară, avea spre instrumentare dosarul inculpatului Ș.V., având ca obiect

înfrângerea unor dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002, iar inculpatul i-a promis

lucrătorului de poliție sume de bani în scopul de a instrumenta dosarul în așa

manieră încât să nu ajungă la instanță.

S-a

reținut că elocvente sunt în acest sens susținerile denunțătorului, care se

coroborează cu conținutul procesului verbal de redare a discuțiilor și

înregistrărilor audio și video ce au avut loc la data de 12 noiembrie 2010 în

sediul Postului de Poliție Trifești între denunțător și inculpat și care au

fost interceptate autorizat, precum și cu declarațiile martorilor A.V. și T.C.

A

fost avută în vedere împrejurarea că fapta a fost comisă cu intenție directă

potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., în sensul că

inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin

săvârșirea acelei acțiuni.

În

cauză, s-a reținut că inculpatul a chibzuit să rămână singur cu denunțătorul,

despre care știa că instrumentează dosarul său penal și, în acel context, i-a

propus să-i dea bani sau alte foloase - „o amendă mare", promițând că el

„nu vine cu mâna goală" pentru ca dosarul să nu ajungă în instanță, „să se

piardă" ori să „treacă în neștiință".

Față

de această situație de fapt, s-a constatat că în mod corect prima instanță a

reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

dare de mită și a dispus condamnarea inculpatului, solicitarea acestuia de a se

dispune achitarea apreciindu-se ca fiind neîntemeiată.

Susținerea

inculpatului potrivit căreia lucrătorii de poliție l-ar fi provocat întrucât

avea statutul de recidivist s-a apreciat că este făcută în ideea de a scăpa de

răspundere penală și de a se victimiza.

Astfel,

s-a reținut că lucrătorii de poliție deja îi întocmiseră dosar penal pentru

conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care avea

permisul de conducere anulat și care avea în sânge o îmbibație alcoolică peste

limita legală și, oricum, el avea statutul de recidivist și în raport cu aceste

infracțiuni, așa încât nu trebuia să i se însceneze săvârșirea unei alte fapte

prevăzute de legea penală.

Nici

criticile formulate de inculpat vizând lipsa ștampilei de pe procesul verbal de

constatare a actelor premergătoare nu a fost de natură a conduce la constatarea

nulității acestui act.

S-a

reținut în acest sens că, potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (3) C. proc.

pen., procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare

poate constitui mijloc de probă, iar în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. se

arată că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei

probe făcându-se de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.

S-a

avut în vedere că procesul-verbal de constatare a efectuării actelor

premergătoare se află în dosarul de urmărire penală la fila 44, că este

întocmit de procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză, că este

semnat de procuror, iar lipsa ștampilei unității nu este de natură a-l lipsi de

valoarea probantă pe care o are orice alt mijloc de probă.

De

asemenea, s-a reținut că în mod constant inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptei, susținând că el l-a rugat pe lucrătorul de poliție să-i aplice o amendă

pentru a nu ajunge în instanță.

Tot

astfel, s-a reținut că inculpatul cunoștea foarte bine legislația întrucât are

ca studii 11 clase, iar în antecedente are 6 condamnări la pedepse cu

închisoarea, încă de când era minor și, din executarea ultimei pedepse, de 3

ani închisoare, a fost liberat condiționat la data de 19 mai 2008, cu un rest

de 78 zile închisoare.

Așa

fiind, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut în sarcina

inculpatului starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen. și a apreciat că reeducarea acestuia se va realiza prin aplicarea unei

pedepse cu închisoarea, dozată peste minimul special și cu executarea în regim

de detenție.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.V.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii

de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei soluții

de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat,

pentru considerentele care urmează.

Critica

formulată de recurentul inculpat, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita condamnare a acestuia, nu

este întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar

fi în contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția

inculpatului este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de

fapt anterior redată.

În

ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., este de menționat că acesta există numai dacă se constată că

situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmata de instanța de prim

control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele

administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie

să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și

anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și ne

controversat contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie

esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența

erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a

probelor administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă între situația de

fapt reținută și conținutul real al probelor.

În

prezenta cauză, înalta Curte nu a identificat nici un aspect esențial stabilit

de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și

necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.

Fără a relua raționamentele instanțelor de fond și de apel

realizate în interpretarea probatoriului administrat, înalta Curte constată că

nu există vreo contradicție între ceea ce rezultă din actele dosarului și

considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de

către inculpatul Ș.V., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul a

săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv dare de mită

prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 12 noiembrie 2010,

a promis bani agentului de poliție M.M.L., care avea în lucru dosarul penal nr.

13152/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în care era cercetat

pentru infracțiunile prevăzute de art. 86 și art. 87

1

din O.U.G. nr.

195/2002, în scopul ca acesta să facă în așa fel încât dosarul să rămână la

postul de poliție, să se piardă, să nu fie înaintat la parchet.

Toate

probele administrate confirmă situația de fapt reținută de instanțele

inferioare, concluziile la care acestea au ajuns prin raționament neputând fi

cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și

reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicție cu dispozițiile

procesual penale anterior menționate.

Pe

de altă parte, se reține că, deși a fost invocat cazul de casare anterior

menționat, nu a fost contestată în calea de atac a recursului situația de fapt

reținută de instanțele inferioare, ci doar aprecierea acestora cu privire la

întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită.

În acest sens, înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că fapta inculpatului

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii

reținute în sarcina acestuia.

În

mod corect instanțele au reținut că în cauză nu se poate adopta o soluție de

achitare, astfel cum a solicitat inculpatul întrucât probele administrate în

faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă

acuzațiile formulate, respectiv participarea inculpatului la întreaga

activitate infracțională pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel,

în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului întrunește atât din punct de

vedere obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de

dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, activitatea infracțională a inculpatului

fiind încadrată juridic corespunzător, în concordanță cu conținutul constitutiv

al normei de incriminare.

În

speță au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire

la faptele și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce

susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării

cauzei.

Se

reține astfel că vinovăția în săvârșirea infracțiunii a fost determinată printr-o

evaluare a contribuției cauzale a inculpatului, atât din punct de vedere

obiectiv, cât și subiectiv și o analiză, a tuturor probelor și argumentarea

soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt

reținută.

În

lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca

nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din

oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi

respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 196

din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.