ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimații I.G.P.R., anularea dispoziției I.P.J.C. nr. 41 din 3 septembrie 2008, așa cum aceasta a fost modificată prin dispoziția I.G.P.R. nr. 2113 din 29 septembrie 2008 emisă ca urmare a contestației formulate de către reclamant și a admiterii acesteia în condițiile art. 66 alin. (3) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării acțiunii. În fapt, reclamantul R.M.I. a arătat că deține funcția de inspector principal de poliție, șef birou la B.I.C. din cadrul P.M.C.N. și împotriva sa a fost inițiată cercetarea disciplinară, cercetare finalizată cu aplicarea de sancțiuni. Astfel, prin dispoziția din 3 septembrie 2008 emisă de către șeful I.P.J.C. a fost dispusă sancționarea reclamantului cu "trecerea în funcția inferioară de ofițer specialist II", ca urmare a reținerii în sarcina sa a comiterii de abateri disciplinare, constând în „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici”, această sancționare fiind dispusă în baza raportului de cercetare prealabilă din 10 iulie 2008 și încheierea C.D. din 3 septembrie 2008. A mai arătat reclamantul că împotriva dispoziției din 3 septembrie 2008 a formulat contestație, în acord cu dispozițiile art. 61 din Legea nr. 360/2002 și art. 65 din Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, solicitând admiterea contestației și anularea dispoziției de sancționare. Prin dispoziția I.G.P.R. din 29 septembrie 2008 a fost admisă contestația, însă s-a dispus în acord cu dispozițiile art. 66 alin. (3) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, în ceea ce privește sancțiunea aplicată prin dispoziție, o sancțiune mai ușoară, respectiv „mustrare scrisă”. Reclamantul fiind nemulțumit de soluționarea contestației de către I.G.P.R., s-a adresat instanței de contencios administrativ spre a fi anulată integral dispoziția de sancționare. A precizat reclamantul că, emitentul încheierii din 3 septembrie 2008 este consiliul de disciplină care a fost constituit avându-se în vedere dispoziția din 27 august 2008 a I.G.P.R. Astfel, arată reclamantul, anterior deciziei contestate prin prezenta, pentru aceleași fapte imputate în sarcina sa, a fost emisă dispoziția șefului I.P.J.C. din 7 august 2008, prin care a fost dispusă luarea măsurii disciplinare împotriva reclamantului de trecere într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional obținut. Această dispoziție anterioară a fost emisă în baza încheierii consiliului de disciplină din data de 21 iulie 2008. Împotriva dispoziției șefului I.P.J.C., reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată prin dispoziția I.G.P.R. din 27 august 2008, dispunându-se „reanalizarea cazului de către un nou consiliu de disciplină, a cărui propunere să fie motivată și prin prisma evaluării concluziilor raportului de cercetare prealabilă”. Având în vedere întreaga stare de fapt, reclamantul apreciază că sancțiunea aplicată este netemeinică și nelegală, că aceasta s-a bazat pe propunerile formulate de către noul consiliu de disciplină care nu a realizat o analiză temeinică și nici în conformitate cu dispoziția I.G.P.R., fără a lua în considerare probele administrate în cadrul cercetării, raportul întocmit și fără o analiză unitară și coroborată a dispozițiilor legale. Reclamantul consideră că se impune anularea dispoziției de sancționare pentru următoarele principale motive: - stabilirea și aplicarea sancțiunilor se realizează, potrivit art. 59 din Legea nr. 360/2002 numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, iar efectuarea cercetării prealabile în condiții de nelegalitate atrage nelegalitatea actului de sancționare. Astfel, arată reclamantul că, în disprețul prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, i-a fost grav încălcat dreptul la apărare, fiindu-i refuzat în mod explicit dreptul de a fi asistat de către un avocat în cadrul procedurilor prealabile care au stat la baza emiterii dispoziției contestate, acest motiv de nelegalitate fiind invocat și cu prilejul contestației formulate, însă nu a fost primit de către pârâți, cu motivarea că actele normative în vigoare nu prevăd ca drept al polițistului faptul de a fi asistat de un avocat, refuzul fiindu-i comunicat reclamantului și în scris prin adresa din 1 septembrie 2008 - altă critică formulată de reclamant se referă la faptul că în cursul cercetării prealabile și a audierilor i-a lipsit fișa postului, această lipsă a fost reținută ca un motiv temeinic cu prilejul soluționării contestației de către I.G.P.R., apreciindu-se că în lipsa fișei postului nu se poate cuantifica o abatere a reclamantului față de obligațiile care ar fi trebuit a fi evidențiate în aceasta, aplicându-se sancțiunea de "mustrare scrisă". Reclamantul apreciază că din moment ce nu pot fi cuantificate presupusele carențe în activitate, în aceeași măsură nu poate fi cuantificată o vinovăție a sa și deci nu poate fi reținută nici existența unei vinovății, aceasta fiind un element esențial al antrenării răspunderii disciplinare a reclamantului. În continuarea motivării acțiunii, reclamantul a relevat netemeinicia propunerilor consiliului de disciplină, propuneri ce au stat la baza emiterii actului atacat. Astfel, reclamantul apreciază că din starea de fapt conturată în speță și rezultată din probele dosarului nu se pot desprinde fapte care să fie calificate ca abateri disciplinare. A arătat reclamantul că sancțiunea aplicată este netemeinică, ea având la bază propunerile noii comisii de disciplină, propuneri ce nu au avut în vedere dispoziția de îndrumare a I.G.P.R., nu au fost rodul unei activități axate pe principiile instituite la art. 39 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 care ar fi conturat în mod corect starea de fapt, cu posibilitatea de a se da o valoare corectă împrejurărilor și care, în final, ar fi condus la concluzia că cele imputate nu se pot constitui în abatere disciplinară. Mai relevă reclamantul că nu există o încălcare a prevederilor O.M.I. nr. 830/1999 din partea acestuia, atâta vreme cât nu a permis lui P.T.L. părăsirea garnizoanei, astfel cum acest termen este regăsit în actul normativ precizat. Cu atât mai mult, reclamantul consideră că s-a achitat în întregime de obligațiile ce îi reveneau, în contextul în care a asigurat disponibilitatea a 1/3 din personalul B.I.C.C. din cadrul I.P.J.C., personal care avea obligația de a asigura această permanență la domiciliu, toți lucrătorii, implicit dl. P.T.L. cunoscând aceste obligații, precum si situația de gradul 2 în care se afla I.P.J.C., la momentul respectiv. Din acest punct de vedere, abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului nu întrunește elementele constitutive prevăzute de dispozițiile legale, lipsind orice intenție din partea reclamantului de a contraveni prin conduita adoptată prevederilor legale, în același timp, fiind în prezența unei erori cu caracter exonerator de răspundere, dl. P.T.L. inducându-i și menținându-i în eroare cu privire la intențiile sale reale. Referitor la cea de-a doua abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantului și anume îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu, fiindu-i reproșat, în esență un management defectuos atât în ceea ce privește dosarele aflate în lucru, cât și în ceea ce privește relația de supraveghere pe care era îndatorat a o exercita cu privire la cazurile repartizate spre soluționare persoanelor care își desfășoară activitatea în subordinea sa, în concret, relevă reclamantul, consiliul de disciplină emite încheierea, aceasta având un caracter secret astfel încât la acest moment nu poate evoca conținutul acesteia și apărările sale. În final, reclamantul arată că rezultatele biroului sunt de natură a certifica că a luat deciziile corecte de organizare a activităților pe priorități, fapt pentru care solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 360/2002, Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, Ordinului M.I. nr. 838/1998, Ordinului nr. 1410/2006 și Acordului privind raporturile de serviciu.

Apărările formulate de intimați. Pârâții I.P.J.C. și I.G.P.R. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios-administrativ formulată de reclamantul R.M.I. În întâmpinarea formulată de pârâtul I.P.J.C., se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților I.P.J.C. și a I.G.P.R., invocându-se prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. De asemenea, pârâții au arătat că reclamantul a manifestat neglijență și în ceea ce privește îndeplinirea actului de conducere a B.I.C., neverificând situația exactă a subalternului său, care nu s-a prezentat deloc la serviciu în data de 4 aprilie 2008, deși aceasta fusese învoit să întârzie doar pentru câteva ore. Subinspectorul P.T.L. figurează în evidențele B.I.C. ca fiind prezent la serviciu în data de 4 aprilie 2008, cu toate că la acea dată acesta era reținut de către oficialitățile austriece, fiind suspectat pentru comiterea de furturi pe teritoriul Austriei. În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive pârâții au invocat prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, din interpretarea cărora reiese faptul că acțiunile în contencios administrativ pot fi formulate împotriva funcționarului public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului doar în situația în care se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. Or, față de petitele acțiunii introductive de instanță, pârâtul apreciază că pârâții de rândul 1 și 3 nu pot avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. În cuprinsul întâmpinărilor pârâții prezintă starea de fapt care a condus la sancționarea reclamantului, aspectele reținute în sarcina acestuia constituind încălcări ale prevederilor Ordinului M.I. nr. 838/1999, Ordinului M.I.R.A. nr. 8/1/811 din 4 aprilie 2008, Ordinului M.A.I. nr. 0342/2003, Ordinului M.A.I. nr. 81102/1990, dispoziției I.P.J.C. din 1 aprilie 2008 și dispoziției I.P.J.C. din 1 februarie 2008. În concluzie, față de cele învederate, pârâții au solicitat a se constata că dispoziția I.G.P.R. din 29 septembrie 2008 este temeinică și legală, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii fată de ambii pârâți ca nefondată.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 225 din 19 mai 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I.P.J.C. și I.G.P.R. și în consecință a respins cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul R.M.I., cu împotriva pârâților I.P.J.C. și I.G.P.R. București, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Totodată a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul R.M.I. împotriva pârâtelor I.P.J.C. și I.G.P.R., având ca obiect anularea dispoziției din 3 septembrie 2008, așa cum a fost modificată prin dispoziția din 29 septembrie 2008.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. Cu privire la excepțiile invocate pe parcursul derulării litigiului, având ca obiect lipsa calității procesuale pasive a paraților de rând 1 si 3, I.P.J.C. si I.G.P.R., instanța de fond a apreciat că sunt întemeiate deoarece în cazul concret dedus judecății, reclamantul nu a solicitat și acordarea unor despăgubiri, subsecvent anulării actelor atacate, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cei doi pârâți nu au calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește cererea formulată de apărătorul reclamantului privind consultarea dosarului de cercetare disciplinară, instanța de fond a constatat că acesta a fost clasificat ca secret de serviciu, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 182/2002, iar documentația transmisă la dosar de pârâtul I.P.J.C. conține unele dintre actele întocmite cu ocazia cercetării prealabile. A reținut însă că soluționarea cererii de chemare în judecată în condițiile unui proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., impune într-o manieră imperativă accesul părților la toate actele și lucrările dosarului, mai ales la documentele care au fundamentat emiterea actelor administrative atacate. În acest context a apreciat prima instanță că este contrar oricărui principiu procedural elementar ca una dintre părți sa impună instanței maniera de administrare a probelor, să condiționeze sau să restricționeze accesul părții adverse la înscrisurile depuse, acces necesar exclusiv în scopul pregătirii apărării. Orice dispoziție din dreptul intern care are o astfel de finalitate încalcă art. 6 din C.E.D.O. Nu în ultimul rând instanța de fond a enunțat conținutul dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002, conform cărora „este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”. Pentru toate aceste considerente, instanța a permis consultarea de către avocatul ales al reclamantului a dosarului de cercetare prealabila, în camera de consiliu, în condiții care să garanteze caracterul confidențial al datelor. 5.3. Cu privire la fondul acțiunii în contencios administrativ, instanța de fond a apreciat demersul dedus judecații ca neîntemeiat, deoarece actele administrative atacate sunt pe deplin legale și temeinice, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată. 5.4. A constatat prima instanță că refuzul I.P.J. de a permite asistarea reclamantului de către un avocat ales a fost argumentat pe dispozițiile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, conform cărora „în fata consiliilor de disciplina polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de corp” și, deși cercetarea disciplinară a fost realizată în lipsa unui avocat ales, dreptul la apărare al reclamantului sancționat este realizat pe deplin prin chiar formularea prezentei acțiuni în contencios administrativ, prin analizarea si posibilitatea de a cenzura în condiții de deplină contradictorialitate și echitate actele săvârșite de către organele administrative care au aplicat sancțiunea. 5.5. În consecință, pe acest aspect, a reținut instanța de fond că anularea tuturor actelor si lucrărilor dosarului de cercetare prealabilă nu poate fi dispusă pentru motivul lipsei de apărare, în condițiile în care pârâtele s-au prevalat de un text legal care nu este abrogat și nici declarat neconstituțional, iar în ceea ce privește art. 6 din C.E.D.O., dreptul la apărare este garantat prin calea procedurală aleasă chiar de către reclamant, în cadrul unui proces echitabil care are drept scop analizarea legalității si temeiniciei deciziei de sancționare cu toată rigoarea impusă de către textul convențional enunțat și jurisprudența dezvoltată în baza sa. 5.

În continuare, Curtea de Apel Timișoara a constatat că principala cauză a sancționării reclamantului constă în faptul că, în calitate de inspector și superior al subinspectorului P.T.L., nu i-a interzis acestuia in mod categoric părăsirea localității in condițiile in care I.J.P.C. se afla in situație de gradul II conform ordinului M.I. având ca obiect creșterea capacității de lupta a unităților din cadrul M.I.R.A. în situații deosebite în perioada 3-5 aprilie 2008. A mai constatat că reclamantul i-a permis subinspectorului să părăsească localitatea Cluj-Napoca, și-a exprimat acordul în acest sens, iar ulterior a manifestat neglijență deoarece nu a verificat situația exactă a subalternului său care nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 4 aprilie 2008, deși fusese învoit să lipsească doar câteva ore. Nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin concluziile scrise, reclamantul nu oferă vreo explicație pertinentă legată de această inadvertența: cum a fost posibil ca un polițist din subordine să figureze prezent la locul de muncă în condițiile în care nu se afla pe teritoriul țării. În baza acestei stări de fapt reținute, instanța de fond a concluzionat în sensul că în mod lipsit de echivoc, răspunderea disciplinară a reclamantului a fost angajată pentru propria neglijență și, în nici un caz pentru vreo faptă a altei persoane, așa cum în mod eronat a susținut prin cererea de chemare în judecată și prin concluziile scrise. 5.

Cu privire la activitatea managerială evidențiată în repetate rânduri de către superiori, instanța de fond a reținut faptul că pe de o parte, rezultatele pozitive obținute au fost avute în vedere și recompensate corespunzător prin acordarea unor stimulente bănești, iar pe de altă parte aceste rezultate au fost avute în vedere și la individualizarea sancțiunii aplicate, în condițiile în care reclamantului i s-a aplicat in final mustrare scrisă, cea mai ușoara sancțiune dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. 5.

Pentru toate aspectele anterior enunțate, curtea de apel a respins acțiunea in contencios administrativ a reclamantului ca neîntemeiată, cu menținerea dispoziției I.P.J.C. din 3 septembrie 2008 așa cum aceasta a fost modificată prin dispoziția I.G.P.R. din 29 septembrie 2008. 6. Recursul formulat de reclamantul R.M.I. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. 6.1. Nelegalitatea modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, I.P.J.C. și I.G.P.R. Chemarea în judecată a pârâților nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004. Actele contestate au fost emise chiar de către acești pârâți, conform prevederilor Legii nr. 360/2002. 6.2. Nelegalitatea soluției instanței de fond în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare pe parcursul procedurii prealabile. Era necesar ca instanța de fond să analizeze dacă art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 reprezintă o limitare a dreptului la apărare, în sensul de a se extinde sfera acestui drept în funcție de opțiunea celui cercetat, dreptul la apărare să poată fi exercitat și printr-o persoană care în mod normal nu are astfel de atribuții și calificări. Dreptul oricărei persoane de a fi apărate de către un avocat în cadrul unei proceduri ce se poate finaliza printr-o măsură punitivă este recunoscut prin art. 6 de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 alin. (1) din Constituția României și art. 3 din Legea nr. 51/1995. Printre restrângerile exercițiului unor drepturi sau libertăți impuse ca efect al statutului de polițist nu se regăsește restrângerea dreptului la apărare sau a dreptului la asistență de specialitate acordată de către avocat. 6.3. Sunt străine pricinii motivele privitoare la atribuțiile înscrise în fișa postului întocmită în luna iulie, ulterior faptelor imputate recurentului. Lipsa fișei postului a fost reținută ca un motiv temeinic al contestației și cu toate acestea, s-a aplicat sancțiunea „mustrare scrisă”. Or, din moment ce nu pot fi cuantificate presupusele carențe în activitate, în aceeași măsură nu poate fi cuantificată o vinovăție a recurentului și nici nu poate fi reținută existența unei vinovății. Recurentul nu putea verifica situația exactă a fiecărui lucrător operativ, deoarece realizarea acesteia era imposibilă din punct de vedere faptic. 7. Întâmpinarea formulată de intimații-pârâți I.P.J.C. și I.P.J.C. 7.1. În privința modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale a pârâților de rând I și III. În mod corect instanța de fond și-a întemeiat admiterea excepției pe dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind evidentă condiționarea introducerii în cauză a funcționarului de solicitarea plății unor despăgubiri. 7.2. În privința încălcării dreptului la apărare al recurentului pe parcursul procedurii cercetării prealabile, în raport de prevederile art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și de opțiunea acestuia ca în fața noului consiliu de disciplină să se apere singur, motivul de recurs este nefondat. 7.3. Pe fondul cauzei, se arată că motivele de recurs reprezintă în cea mai mare parte a lor, o reformulare a motivelor invocate în acțiunea introductivă și pe care instanța de fond le-a analizat punctual. Recurentul nu a oferit o explicație rezonabilă a împrejurării în care subordonatul său figura prezent la serviciu în datele de 4 aprilie 2008 și 7 aprilie 2008, în condițiile în care din data de 4 aprilie 2008, acesta se afla pe teritoriul Austriei. Apărarea cu privire la nesemnarea fișei postului de către recurent nu poate fi primită, deoarece recurentul a îndeplinit efectiv atribuțiile postului de șef al B.I.C. și nu poate să-și aroge merite manageriale la obținerea unor rezultate pozitive, fără să-și asume și eventualele deficiențe. 8. Apărările formulate de intimații-pârâți I.G.P.R. 8.1. Prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, au fost aplicate corect de către judecătorul fondului. 8.2. În mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că recurentul nu a fost privat de dreptul la apărare, având în vedere Decizia nr. 1165/2008 a Curții Constituționale și art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004. 8.3. Sancționarea recurentului-reclamant a avut ca temei fapta proprie a acestuia și nu a subordonatului său. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților I.P.J.C. și I.G.P.R. Este adevărat că cei doi pârâți sunt semnatarii actelor administrative contestate, însă aceste acte angajează răspunderea autorităților în numele cărora au fost emise. Pentru angajarea răspunderii persoanelor care îndeplinesc funcția de inspector și de șef al I.G.P.J.C., este necesară îndeplinirea prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Pentru chemarea în judecată a acestor persoane este obligatorie formularea unei cereri de despăgubiri. Cum recurentul-reclamant nu a formulat o astfel ce cerere, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților de rând I și III este legală, iar criticile aduse sunt nefondate. 3. Cu privire la motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului recurentului de a fi asistat de către un avocat în fața consiliului de disciplină. Potrivit art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, „ședințele consiliului de disciplină nu sunt publice”, iar aspectele analizate sunt în legătură cu informații clasificate. Având în vedere procedura specifică, rezultă că prevederile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 nu încalcă dreptul la apărare al recurentului. Mai mult, aspectele analizate de primul consiliu de disciplină au fost reanalizate de către un nou consiliu de disciplină, unde recurentul a arătat că înțelege să se apere singur. Cu ocazia soluționării acțiunii de către instanța de judecată, reclamantul-recurent nu a invocat motive ce nu au putut fi arătate în fața consiliului de disciplină, datorită neasistării de un avocat ales, astfel încât susținerea din recurs urmează a fi respinsă ca nefondată. 4. Pe fondul cauzei, din actele dosarului, se reține că principala abatere disciplinară a recurentului este aceea că acesta l-a învoit pe subalternul său în data de 4 aprilie 2008, prin aceasta încălcându-se măsurile referitoare la situația de gradul II prevăzută de Ordinul M.A.I. nr. 838 din 16 februarie 2009. Așadar, deși nu exista întocmită la acea dată fișa postului, rezultă că recurentul a încălcat dispoziții legale exprese. Mai mult, recurentul l-a învoit pe același subaltern în continuare, fără a se solicita date suplimentare vizând durata, destinația ori motivul. Cu toate acestea, subinspectorul P.T.L. este pontat prezent în datele de 4 aprilie și 7 aprilie 2008, deși recurentul fusese informat că la 6 aprilie 2008 acesta plecase la cumpărături în Austria. Pentru aceste fapte prevăzute de normele legale, a fost sancționat recurentul. Aspectele evidențiate în motivele de recurs referitoare la imposibilitatea cuantificării unor carențe în organizarea activității biroului nu au legătură cu fapta reținută. Tocmai împrejurarea lipsei cuantificării unor carențe în activitate a condus la aplicarea sancțiunii „mustrare scrisă” în locul celei de „trecere în funcția inferioară de ofițer specialist II” propusă de consiliul de disciplină. Prin dispoziția din 29 septembrie 2008 s-a arătat în mod neechivoc că sunt întemeiate numai acuzațiile referitoare la încălcarea Ordinului M.A.I. nr. 838/1999, iar celelalte acuzații, pentru că nu pot fi cuantificate, au fost înlăturate. Recurentul nu a fost sancționat disciplinar pentru fapte aparținând altei persoane sau pentru încălcarea unor obligații înscrise în fișa postului (care nu era întocmită în luna aprilie 2008), ci pentru încălcarea unor dispoziții legale exprese, menționate deja anterior. 5. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.