ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul R.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimații I.G.P.R.,

anularea dispoziției I.P.J.C. nr. 41 din 3 septembrie 2008, așa cum aceasta a

fost modificată prin dispoziția I.G.P.R. nr. 2113 din 29 septembrie 2008 emisă

ca urmare a contestației formulate de către reclamant și a admiterii acesteia

în condițiile art. 66 alin. (3) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

au stat la baza formulării acțiunii.

În fapt, reclamantul R.M.I. a arătat

că deține funcția de inspector principal de poliție, șef birou la B.I.C. din cadrul P.M.C.N. și împotriva sa a fost inițiată cercetarea disciplinară, cercetare

finalizată cu aplicarea de sancțiuni.

Astfel, prin dispoziția din 3

septembrie 2008 emisă de către șeful I.P.J.C. a fost dispusă sancționarea

reclamantului cu "trecerea în funcția inferioară de ofițer specialist

II", ca urmare a reținerii în sarcina sa a comiterii de abateri

disciplinare, constând în „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor

de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici”, această

sancționare fiind dispusă în baza raportului de cercetare prealabilă din 10

iulie 2008 și încheierea C.D. din 3 septembrie 2008.

A mai arătat reclamantul că

împotriva dispoziției din 3 septembrie 2008 a formulat contestație, în acord cu dispozițiile art. 61 din Legea nr. 360/2002 și art. 65 din Ordinului M.A.I. nr.

400/2004, solicitând admiterea contestației și anularea dispoziției de

sancționare.

Prin dispoziția I.G.P.R. din 29

septembrie 2008 a fost admisă contestația, însă s-a dispus în acord cu

dispozițiile art. 66 alin. (3) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, în ceea

ce privește sancțiunea aplicată prin dispoziție, o sancțiune mai ușoară,

respectiv „mustrare scrisă”.

Reclamantul fiind nemulțumit de

soluționarea contestației de către I.G.P.R., s-a adresat instanței de contencios

administrativ spre a fi anulată integral dispoziția de sancționare.

A precizat reclamantul că, emitentul

încheierii din 3 septembrie 2008 este consiliul de disciplină care a fost

constituit avându-se în vedere dispoziția din 27 august 2008 a I.G.P.R.

Astfel, arată reclamantul, anterior

deciziei contestate prin prezenta, pentru aceleași fapte imputate în sarcina

sa, a fost emisă dispoziția șefului I.P.J.C. din 7 august 2008, prin care a

fost dispusă luarea măsurii disciplinare împotriva reclamantului de trecere

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului

profesional obținut. Această dispoziție anterioară a fost emisă în baza

încheierii consiliului de disciplină din data de 21 iulie 2008.

Împotriva dispoziției șefului

I.P.J.C., reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată prin

dispoziția I.G.P.R. din 27 august 2008, dispunându-se „reanalizarea cazului de

către un nou consiliu de disciplină, a cărui propunere să fie motivată și prin

prisma evaluării concluziilor raportului de cercetare prealabilă”.

Având în vedere întreaga stare de

fapt, reclamantul apreciază că sancțiunea aplicată este netemeinică și

nelegală, că aceasta s-a bazat pe propunerile formulate de către noul consiliu

de disciplină care nu a realizat o analiză temeinică și nici în conformitate cu

dispoziția I.G.P.R., fără a lua în considerare probele administrate în cadrul

cercetării, raportul întocmit și fără o analiză unitară și coroborată a

dispozițiilor legale.

Reclamantul consideră că se impune

anularea dispoziției de sancționare pentru următoarele principale motive:

- stabilirea și aplicarea

sancțiunilor se realizează, potrivit art. 59 din Legea nr. 360/2002 numai după

cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, iar

efectuarea cercetării prealabile în condiții de nelegalitate atrage

nelegalitatea actului de sancționare.

Astfel, arată reclamantul că, în

disprețul prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, i-a fost grav

încălcat dreptul la apărare, fiindu-i refuzat în mod explicit dreptul de a fi

asistat de către un avocat în cadrul procedurilor prealabile care au stat la

baza emiterii dispoziției contestate, acest motiv de nelegalitate fiind invocat

și cu prilejul contestației formulate, însă nu a fost primit de către pârâți,

cu motivarea că actele normative în vigoare nu prevăd ca drept al polițistului

faptul de a fi asistat de un avocat, refuzul fiindu-i comunicat reclamantului

și în scris prin adresa din 1 septembrie 2008

- altă critică formulată de

reclamant se referă la faptul că în cursul cercetării prealabile și a

audierilor i-a lipsit fișa postului, această lipsă a fost reținută ca un motiv

temeinic cu prilejul soluționării contestației de către I.G.P.R., apreciindu-se

că în lipsa fișei postului nu se poate cuantifica o abatere a reclamantului

față de obligațiile care ar fi trebuit a fi evidențiate în aceasta,

aplicându-se sancțiunea de "mustrare scrisă".

Reclamantul apreciază că din moment

ce nu pot fi cuantificate presupusele carențe în activitate, în aceeași măsură

nu poate fi cuantificată o vinovăție a sa și deci nu poate fi reținută nici

existența unei vinovății, aceasta fiind un element esențial al antrenării

răspunderii disciplinare a reclamantului.

În continuarea motivării acțiunii,

reclamantul a relevat netemeinicia propunerilor consiliului de disciplină,

propuneri ce au stat la baza emiterii actului atacat.

Astfel, reclamantul apreciază că din

starea de fapt conturată în speță și rezultată din probele dosarului nu se pot

desprinde fapte care să fie calificate ca abateri disciplinare.

A arătat reclamantul că sancțiunea

aplicată este netemeinică, ea având la bază propunerile noii comisii de

disciplină, propuneri ce nu au avut în vedere dispoziția de îndrumare a

I.G.P.R., nu au fost rodul unei activități axate pe principiile instituite la

art. 39 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 care ar fi conturat în mod corect

starea de fapt, cu posibilitatea de a se da o valoare corectă împrejurărilor și

care, în final, ar fi condus la concluzia că cele imputate nu se pot constitui

în abatere disciplinară.

Mai relevă reclamantul că nu există

o încălcare a prevederilor O.M.I. nr. 830/1999 din partea acestuia, atâta vreme

cât nu a permis lui P.T.L. părăsirea garnizoanei, astfel cum acest termen este

regăsit în actul normativ precizat. Cu atât mai mult, reclamantul consideră că

s-a achitat în întregime de obligațiile ce îi reveneau, în contextul în care a

asigurat disponibilitatea a 1/3 din personalul B.I.C.C. din cadrul I.P.J.C.,

personal care avea obligația de a asigura această permanență la domiciliu, toți

lucrătorii, implicit dl. P.T.L. cunoscând aceste obligații, precum si situația

de gradul 2 în care se afla I.P.J.C., la momentul respectiv.

Din acest punct de vedere, abaterea

disciplinară reținută în sarcina reclamantului nu întrunește elementele

constitutive prevăzute de dispozițiile legale, lipsind orice intenție din

partea reclamantului de a contraveni prin conduita adoptată prevederilor

legale, în același timp, fiind în prezența unei erori cu caracter exonerator de

răspundere, dl. P.T.L. inducându-i și menținându-i în eroare cu privire la

intențiile sale reale.

Referitor la cea de-a doua abatere

disciplinară reținută în sarcina reclamantului și anume îndeplinirea în mod

defectuos a îndatoririlor de serviciu, fiindu-i reproșat, în esență un

management defectuos atât în ceea ce privește dosarele aflate în lucru, cât și

în ceea ce privește relația de supraveghere pe care era îndatorat a o exercita

cu privire la cazurile repartizate spre soluționare persoanelor care își

desfășoară activitatea în subordinea sa, în concret, relevă reclamantul,

consiliul de disciplină emite încheierea, aceasta având un caracter secret

astfel încât la acest moment nu poate evoca conținutul acesteia și apărările

sale.

În final, reclamantul arată că rezultatele

biroului sunt de natură a certifica că a luat deciziile corecte de organizare a

activităților pe priorități, fapt pentru care solicită admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată.

În drept a invocat dispozițiile

Legii nr. 360/2002, Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, Ordinului M.I. nr. 838/1998,

Ordinului nr. 1410/2006 și Acordului privind raporturile de serviciu.

Pârâții I.P.J.C. și I.G.P.R. au

depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii

în contencios-administrativ formulată de reclamantul R.M.I.

În întâmpinarea formulată de pârâtul

I.P.J.C., se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâților I.P.J.C. și a I.G.P.R., invocându-se prevederile art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

De asemenea, pârâții au arătat că

reclamantul a manifestat neglijență și în ceea ce privește îndeplinirea actului

de conducere a B.I.C., neverificând situația exactă a subalternului său, care

nu s-a prezentat deloc la serviciu în data de 4 aprilie 2008, deși aceasta

fusese învoit să întârzie doar pentru câteva ore. Subinspectorul P.T.L.

figurează în evidențele B.I.C. ca fiind prezent la serviciu în data de 4

aprilie 2008, cu toate că la acea dată acesta era reținut de către

oficialitățile austriece, fiind suspectat pentru comiterea de furturi pe

teritoriul Austriei.

În susținerea excepției lipsei

calității procesuale pasive pârâții au invocat prevederile art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, din interpretarea cărora reiese faptul că acțiunile în

contencios administrativ pot fi formulate împotriva funcționarului public care

a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului doar în situația în

care se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru

întârziere. Or, față de petitele acțiunii introductive de instanță, pârâtul

apreciază că pârâții de rândul 1 și 3 nu pot avea calitate procesuală pasivă în

prezenta cauză.

În cuprinsul întâmpinărilor pârâții

prezintă starea de fapt care a condus la sancționarea reclamantului, aspectele

reținute în sarcina acestuia constituind încălcări ale prevederilor Ordinului

M.I. nr. 838/1999, Ordinului M.I.R.A. nr. 8/1/811 din 4 aprilie 2008, Ordinului

M.A.I. nr. 0342/2003, Ordinului M.A.I. nr. 81102/1990, dispoziției I.P.J.C. din

1 aprilie 2008 și dispoziției I.P.J.C. din 1 februarie 2008.

În concluzie, față de cele

învederate, pârâții au solicitat a se constata că dispoziția I.G.P.R. din 29

septembrie 2008 este temeinică și legală, iar pe cale de consecință,

respingerea acțiunii fată de ambii pârâți ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 225 din 19

mai 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

I.P.J.C. și I.G.P.R. și în consecință a respins cererea de chemare în judecată

introdusă de către reclamantul R.M.I., cu împotriva pârâților I.P.J.C. și

I.G.P.R. București, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de

calitate procesuală pasivă.

Totodată a respins, ca neîntemeiată,

cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul R.M.I. împotriva

pârâtelor I.P.J.C. și I.G.P.R., având ca obiect anularea dispoziției din 3

septembrie 2008, așa cum a fost modificată prin dispoziția din 29 septembrie

2008.

au stat la baza formării convingerii instanței de fond.

Cu privire la excepțiile invocate pe

parcursul derulării litigiului, având ca obiect lipsa calității procesuale

pasive a paraților de rând 1 si 3, I.P.J.C. si I.G.P.R., instanța de fond a

apreciat că sunt întemeiate deoarece în cazul concret dedus judecății,

reclamantul nu a solicitat și acordarea unor despăgubiri, subsecvent anulării

actelor atacate, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 cei doi pârâți nu au calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește cererea

formulată de apărătorul reclamantului privind consultarea dosarului de

cercetare disciplinară, instanța de fond a constatat că acesta a fost

clasificat ca secret de serviciu, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

182/2002, iar documentația transmisă la dosar de pârâtul I.P.J.C. conține unele

dintre actele întocmite cu ocazia cercetării prealabile. A reținut însă că

soluționarea cererii de chemare în judecată în condițiile unui proces echitabil

garantat de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., impune într-o manieră imperativă

accesul părților la toate actele și lucrările dosarului, mai ales la

documentele care au fundamentat emiterea actelor administrative atacate.

În acest context a apreciat prima

instanță că este contrar oricărui principiu procedural elementar ca una dintre

părți sa impună instanței maniera de administrare a probelor, să condiționeze

sau să restricționeze accesul părții adverse la înscrisurile depuse, acces

necesar exclusiv în scopul pregătirii apărării. Orice dispoziție din dreptul

intern care are o astfel de finalitate încalcă art. 6 din C.E.D.O.

Nu în ultimul rând instanța de fond

a enunțat conținutul dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002, conform

cărora „este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor

care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate sa asigure informarea

cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru

favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”.

Pentru toate aceste considerente,

instanța a permis consultarea de către avocatul ales al reclamantului a

dosarului de cercetare prealabila, în camera de consiliu, în condiții care să

garanteze caracterul confidențial al datelor.

5.3. Cu privire la fondul acțiunii

în contencios administrativ, instanța de fond a apreciat demersul dedus

judecații ca neîntemeiat, deoarece actele administrative atacate sunt pe deplin

legale și temeinice, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată.

5.4. A constatat prima instanță că

refuzul I.P.J. de a permite asistarea reclamantului de către un avocat ales a

fost argumentat pe dispozițiile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului, conform cărora „în fata consiliilor de

disciplina polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de

către acesta sau desemnat de corp” și, deși cercetarea disciplinară a fost

realizată în lipsa unui avocat ales, dreptul la apărare al reclamantului

sancționat este realizat pe deplin prin chiar formularea prezentei acțiuni în

contencios administrativ, prin analizarea si posibilitatea de a cenzura în

condiții de deplină contradictorialitate și echitate actele săvârșite de către

organele administrative care au aplicat sancțiunea.

5.5. În consecință, pe acest aspect,

a reținut instanța de fond că anularea tuturor actelor si lucrărilor dosarului

de cercetare prealabilă nu poate fi dispusă pentru motivul lipsei de apărare,

în condițiile în care pârâtele s-au prevalat de un text legal care nu este

abrogat și nici declarat neconstituțional, iar în ceea ce privește art. 6 din

C.E.D.O., dreptul la apărare este garantat prin calea procedurală aleasă chiar

de către reclamant, în cadrul unui proces echitabil care are drept scop analizarea

legalității si temeiniciei deciziei de sancționare cu toată rigoarea impusă de

către textul convențional enunțat și jurisprudența dezvoltată în baza sa.

5.6. În continuare, Curtea de Apel

Timișoara a constatat că principala cauză a sancționării reclamantului constă

în faptul că, în calitate de inspector și superior al subinspectorului P.T.L.,

nu i-a interzis acestuia in mod categoric părăsirea localității in condițiile

in care I.J.P.C. se afla in situație de gradul II conform ordinului M.I. având

ca obiect creșterea capacității de lupta a unităților din cadrul M.I.R.A. în

situații deosebite în perioada 3-5 aprilie 2008.

A mai constatat că reclamantul i-a

permis subinspectorului să părăsească localitatea Cluj-Napoca, și-a exprimat

acordul în acest sens, iar ulterior a manifestat neglijență deoarece nu a

verificat situația exactă a subalternului său care nu s-a prezentat la locul de

muncă în data de 4 aprilie 2008, deși fusese învoit să lipsească doar câteva

ore.

Nici prin cererea de chemare în

judecată și nici prin concluziile scrise, reclamantul nu oferă vreo explicație

pertinentă legată de această inadvertența: cum a fost posibil ca un polițist

din subordine să figureze prezent la locul de muncă în condițiile în care nu se

afla pe teritoriul țării.

În baza acestei stări de fapt

reținute, instanța de fond a concluzionat în sensul că în mod lipsit de

echivoc, răspunderea disciplinară a reclamantului a fost angajată pentru

propria neglijență și, în nici un caz pentru vreo faptă a altei persoane, așa

cum în mod eronat a susținut prin cererea de chemare în judecată și prin

concluziile scrise.

5.9. Cu privire la activitatea

managerială evidențiată în repetate rânduri de către superiori, instanța de

fond a reținut faptul că pe de o parte, rezultatele pozitive obținute au fost

avute în vedere și recompensate corespunzător prin acordarea unor stimulente

bănești, iar pe de altă parte aceste rezultate au fost avute în vedere și la

individualizarea sancțiunii aplicate, în condițiile în care reclamantului i s-a

aplicat in final mustrare scrisă, cea mai ușoara sancțiune dintre sancțiunile

disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

5.10. Pentru toate aspectele

anterior enunțate, curtea de apel a respins acțiunea in contencios

administrativ a reclamantului ca neîntemeiată, cu menținerea dispoziției

I.P.J.C. din 3 septembrie 2008 așa cum aceasta a fost modificată prin

dispoziția I.G.P.R. din 29 septembrie 2008.

R.M.I.

Motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

6.1. Nelegalitatea modalității de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților,

I.P.J.C. și I.G.P.R.

Chemarea în judecată a pârâților nu

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Actele contestate au fost emise

chiar de către acești pârâți, conform prevederilor Legii nr. 360/2002.

6.2. Nelegalitatea soluției

instanței de fond în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare pe

parcursul procedurii prealabile.

Era necesar ca instanța de fond să

analizeze dacă art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 reprezintă o limitare a

dreptului la apărare, în sensul de a se extinde sfera acestui drept în funcție

de opțiunea celui cercetat, dreptul la apărare să poată fi exercitat și

printr-o persoană care în mod normal nu are astfel de atribuții și calificări.

Dreptul oricărei persoane de a fi

apărate de către un avocat în cadrul unei proceduri ce se poate finaliza

printr-o măsură punitivă este recunoscut prin art. 6 de Convenția Europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24

alin. (1) din Constituția României și art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Printre restrângerile exercițiului

unor drepturi sau libertăți impuse ca efect al statutului de polițist nu se

regăsește restrângerea dreptului la apărare sau a dreptului la asistență de

specialitate acordată de către avocat.

6.3. Sunt străine pricinii motivele

privitoare la atribuțiile înscrise în fișa postului întocmită în luna iulie,

ulterior faptelor imputate recurentului.

Lipsa fișei postului a fost reținută

ca un motiv temeinic al contestației și cu toate acestea, s-a aplicat

sancțiunea „mustrare scrisă”.

Or, din moment ce nu pot fi

cuantificate presupusele carențe în activitate, în aceeași măsură nu poate fi

cuantificată o vinovăție a recurentului și nici nu poate fi reținută existența

unei vinovății.

Recurentul nu putea verifica

situația exactă a fiecărui lucrător operativ, deoarece realizarea acesteia era

imposibilă din punct de vedere faptic.

intimații-pârâți I.P.J.C. și I.P.J.C.

7.1. În privința modului de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale a pârâților de rând I și

III.

În mod corect instanța de fond și-a

întemeiat admiterea excepției pe dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, fiind evidentă condiționarea introducerii în cauză a funcționarului

de solicitarea plății unor despăgubiri.

7.2. În privința încălcării

dreptului la apărare al recurentului pe parcursul procedurii cercetării

prealabile, în raport de prevederile art. 48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr.

400/2004 și de opțiunea acestuia ca în fața noului consiliu de disciplină să se

apere singur, motivul de recurs este nefondat.

7.3. Pe fondul cauzei, se arată că

motivele de recurs reprezintă în cea mai mare parte a lor, o reformulare a

motivelor invocate în acțiunea introductivă și pe care instanța de fond le-a

analizat punctual.

Recurentul nu a oferit o explicație

rezonabilă a împrejurării în care subordonatul său figura prezent la serviciu

în datele de 4 aprilie 2008 și 7 aprilie 2008, în condițiile în care din data

de 4 aprilie 2008, acesta se afla pe teritoriul Austriei.

Apărarea cu privire la nesemnarea

fișei postului de către recurent nu poate fi primită, deoarece recurentul a

îndeplinit efectiv atribuțiile postului de șef al B.I.C. și nu poate să-și

aroge merite manageriale la obținerea unor rezultate pozitive, fără să-și asume

și eventualele deficiențe.

intimații-pârâți I.G.P.R.

8.1. Prevederile art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, au fost aplicate corect de

către judecătorul fondului.

8.2. În mod legal și temeinic,

instanța de fond a reținut că recurentul nu a fost privat de dreptul la

apărare, având în vedere Decizia nr. 1165/2008 a Curții Constituționale și art.

48 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

8.3. Sancționarea

recurentului-reclamant a avut ca temei fapta proprie a acestuia și nu a

subordonatului său.

II. Considerentele instanței de

recurs.

recurs referitor la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâților I.P.J.C. și I.G.P.R.

Este adevărat că cei doi pârâți sunt

semnatarii actelor administrative contestate, însă aceste acte angajează

răspunderea autorităților în numele cărora au fost emise.

Pentru angajarea răspunderii

persoanelor care îndeplinesc funcția de inspector și de șef al I.G.P.J.C., este

necesară îndeplinirea prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată.

Pentru chemarea în judecată a

acestor persoane este obligatorie formularea unei cereri de despăgubiri.

Cum recurentul-reclamant nu a

formulat o astfel ce cerere, admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâților de rând I și III este legală, iar criticile aduse sunt

nefondate.

referitor la încălcarea dreptului recurentului de a fi asistat de către un

avocat în fața consiliului de disciplină.

Potrivit art. 48 alin. (1) din

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, „ședințele consiliului de disciplină nu sunt

publice”, iar aspectele analizate sunt în legătură cu informații clasificate.

Având în vedere procedura specifică,

rezultă că prevederile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 nu încalcă

dreptul la apărare al recurentului.

Mai mult, aspectele analizate de

primul consiliu de disciplină au fost reanalizate de către un nou consiliu de

disciplină, unde recurentul a arătat că înțelege să se apere singur.

Cu ocazia soluționării acțiunii de

către instanța de judecată, reclamantul-recurent nu a invocat motive ce nu au

putut fi arătate în fața consiliului de disciplină, datorită neasistării de un

avocat ales, astfel încât susținerea din recurs urmează a fi respinsă ca

nefondată.

dosarului, se reține că principala abatere disciplinară a recurentului este

aceea că acesta l-a învoit pe subalternul său în data de 4 aprilie 2008, prin

aceasta încălcându-se măsurile referitoare la situația de gradul II prevăzută de

Ordinul M.A.I. nr. 838 din 16 februarie 2009.

Așadar, deși nu exista întocmită la

acea dată fișa postului, rezultă că recurentul a încălcat dispoziții legale

exprese.

Mai mult, recurentul l-a învoit pe

același subaltern în continuare, fără a se solicita date suplimentare vizând

durata, destinația ori motivul.

Cu toate acestea, subinspectorul

P.T.L. este pontat prezent în datele de 4 aprilie și 7 aprilie 2008, deși

recurentul fusese informat că la 6 aprilie 2008 acesta plecase la cumpărături

în Austria.

Pentru aceste fapte prevăzute de

normele legale, a fost sancționat recurentul.

Aspectele evidențiate în motivele de

recurs referitoare la imposibilitatea cuantificării unor carențe în organizarea

activității biroului nu au legătură cu fapta reținută.

Tocmai împrejurarea lipsei

cuantificării unor carențe în activitate a condus la aplicarea sancțiunii

„mustrare scrisă” în locul celei de „trecere în funcția inferioară de ofițer

specialist II” propusă de consiliul de disciplină.

Prin dispoziția din 29 septembrie 2008

s-a arătat în mod neechivoc că sunt întemeiate numai acuzațiile referitoare la

încălcarea Ordinului M.A.I. nr. 838/1999, iar celelalte acuzații, pentru că nu

pot fi cuantificate, au fost înlăturate.

Recurentul nu a fost sancționat

disciplinar pentru fapte aparținând altei persoane sau pentru încălcarea unor

obligații înscrise în fișa postului (care nu era întocmită în luna aprilie

2008), ci pentru încălcarea unor dispoziții legale exprese, menționate deja

anterior.

întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

R.M.I., împotriva sentinței civile nr. 225 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.