ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1396/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 5 noiembrie 2008, reclamantul D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și M.A.I., să se dispună: - în principal anularea dispoziției din 25 august 2008 emisă de I.G.P.R., prin care s-a dispus sancționarea sa cu „amânarea promovării în gradul profesional pe o perioadă de 2 ani” și a Ordinului M.A.I. nr. 237269 din 1 octombrie 2008 prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva actului administrativ de sancționare; - în subsidiar, modificarea acestor acte în sensul aplicării unei sancțiuni disciplinare prevăzute de art. 58 lit. a) sau b) din Legea nr. 360/2002.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin încheierea din 5 august 2008 a consiliului de disciplină, preluată integral prin actele administrativ atacate, se reține că subcomisarul de poliție D.L. a săvârșit abaterile disciplinare de „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției” și „neglijența manifestată în îndeplinirea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici” prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza a III-a și lit. b) teza a II-a din Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.I.R.A., cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul a criticat actele administrative de sancționare ca fiind nelegale și netemeinice, invocând următoarele motive: 1. În încheierea consiliului de disciplină se face referire la prevederile art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului respectiv comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, fără să se retină și lit. b) a aceluiași articol deși se menționează și neglijența manifestată în îndeplinirea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.

Mai mult, a susținut reclamantul, în același act există o contradicție între textul de lege care prevede sancțiunea, respectiv art. 58 lit. b) care reglementează sancțiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 - 20% pe o perioadă de 1 - 3 luni și sancțiunea care se propune, respectiv lit. c), amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de la 1 la 3 ani. 2. Dispoziția de sancționare este lovită de nulitate absolută întrucât nu cuprinde unul din elementele arătate în art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, ce prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ de sancționare se cuprinde în mod obligatoriu precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină, prevederi care lipsesc în actul sancționator.

3. Sancțiunea aplicată este arbitrară și injustă deoarece nu au fost avute în vedere împrejurările concrete ale producerii evenimentelor și a avut la bază o anchetă efectuată superficial și cu încălcarea oricăror norme procedurale, precum și că s-a dispus împotriva sa o sancțiune prea severă pentru o abatere considerată dintre cele mai puțin grave, cu încălcarea dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 360/2002. A mai motivat reclamantul că până la incidentul produs nu a mai fost sancționat disciplinar, primind solde de merit și recompense materiale pentru activitatea desfășurată, iar fapta din 23 mai 2008 s-a petrecut în timpul liber al reclamantului, în afara orelor de program, fiind sancționat contravențional pentru aceasta cu amendă în cuantum de 200 lei, pe care a și plătit-o.

A susținut reclamantul că pentru aceeași faptă a fost sancționat încă o dată cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/ 2002, pentru motivul că, în esență, a parcat mașina neregulamentar. Motivul pentru care a lăsat parcat autoturismul în locul respectiv 15 ore a fost acela că între reclamant și patronul magazinului aflat la parterul blocului exista un conflict mai vechi, determinat de atitudinea șicanatorie a patronului magazinului care în repetate rânduri l-a înjurat pe reclamant cât și pe soția acestuia, a zgâriat mașina, a interzis chiar parcarea. A mai relatat că, deși a formulat plângere penală, patronul magazinului și-a continuat șirul de invective și injurii la adresa sa.

Prin sentința civilă nr. 89/ CA din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială a respins ca nefondată acțiunea formulată de D.L. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Prin dispoziția I.G.P.R. din 25 august 2008 s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului D.L., subcomisar de poliție – ofițer specialist II la S.I.F. din cadrul I.P.J.T. cu „amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, respectiv „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiul instituției”.

- Fapta reținută în sarcina reclamantului constă în aceea că în seara zilei de 23 mai 2008, în jurul orelor 19,25, a parcat autoturismul proprietate personală în dreptul ușii de acces în magazin, proprietatea numitului S.D., situat în municipiul Tulcea, blocând astfel calea de acces în magazin și făcând imposibilă închiderea magazinului. De asemenea, s-a reținut refuzul reclamantului de a muta autoturismul și de a debloca astfel calea de acces în magazin, pe o durată de aproximativ 14 ore, situație ce a determinat o amplă mediatizare negativă a cazului și producerea unor grave prejudicii de imagine Poliției Române.

- Împotriva deciziei de sancționare reclamantul a formulat contestație adresată șefului ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea, respectiv M.I.R.A., contestație ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Ordinul nr. 237269 din 1 octombrie 2008. În ceea ce privește motivele de nulitate formală ale încheierii consiliului de disciplină, instanța de fond a constatat că abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantului și pentru care se propune sancționarea cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani” sunt: „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției” și „neglijență manifestată în îndeplinirea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici”.

- A apreciat prima instanță că, în condițiile în care nu există vreun dubiu cu privire la faptele reținute și la sancțiunea propusă, indicarea necorespunzătoare a temeiurilor legale reprezintă doar o eroare materială care nu ar putea să atragă nulitatea absolută a încheierii, ci eventual o nulitate relativă, condiționată de dovedirea unei vătămări ce nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin anularea actului. - Referitor la nulitatea dispoziției de sancționare pentru faptul că nu cuprinde unul din elementele arătate în art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, respectiv precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină, instanța de fond a constatat că nici acest motiv de nulitate nu se justifică, deoarece, în calitate de polițist, reclamantul este supus reglementărilor speciale cuprinse în Legea nr. 360/2002 și, respectiv în Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004, instanța reține că dispozițiile H.G. nr. 1210/2003 nu sunt aplicabile. Astfel, art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevede în mod expres elementele pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ de sancționare, elemente ce se regăsesc întru totul în cuprinsul deciziei contestate. - A mai reținut prima instanță că susținerea privitoare la caracterul arbitrar și injust al sancțiunii aplicate este nefondată, deoarece, prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada că în seara zilei de 23 mai 2008 reclamantul a parcat autoturismul proprietate personală în dreptul ușii de acces în magazinul proprietatea numitului S.D., situat în municipiul Tulcea, blocând astfel calea de acces în magazin și făcând imposibilă închiderea magazinului.

De asemenea, s-a dovedit refuzul reclamantului de a muta autoturismul și de a debloca astfel calea de acces în magazin, pe o durată de aproximativ 14 ore, precum și reacțiile negative ale mass-media cu privire la incidentul creat. S-a concluzionat în sensul că, în realitate, reclamantul contestă, nu fapta în sine, ci calificarea acesteia ca abatere disciplinară și gravitatea sancțiunii aplicate, susținând că nu au fost avute în vedere împrejurările concrete ale producerii evenimentelor, neprezentând relevanță pentru caracterizarea atitudinii polițistului împrejurarea că între el și proprietarul magazinului a cărui ușă a fost blocată existau conflicte mai vechi cu privire la locul de parcare și nici nu se poate reține ca o circumstanță în favoarea acestuia faptul că mediatizarea a fost excesivă și că incidentul a avut loc în afara orelor de program.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.L. care a invocat ca temei legal, în mod generic, dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut critici vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate. Astfel, s-a susținut că hotărârea adoptată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 255 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de fond trebuia să pronunțe o sentință, iar nu o decizie. De asemenea, s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu nesocotirea art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 care se referă la conținutul actului administrativ de sancționare.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, recurentul a susținut că aceasta este nelegală, organul administrativ competent făcând o greșită individualizare a sancțiunii, cu încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și cu ignorarea împrejurărilor în care a fost comisă abaterea disciplinară, a conduitei sale anterioare, precum și a faptului că efectele negative s-au produs nu doar de fapta comisă, cât și de mediatizarea artificială și excesivă a evenimentului respectiv. Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prevăzute în continuare. Primele două susțineri vor fi înlăturate, pronunțarea unei decizii, în locul unei sentințe, fiind o eroare materială care va putea fi înlăturată în condițiile art. 281 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, ci dispozițiile Legii nr. 360/2003 privind statutul polițistului și ale Ordinului nr. 400/2004, care stabilesc în mod expres elementele actului administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare. În ceea ce privește cea de-a treia critică, într-adevăr actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2003 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, la stabilirea sancțiunii, organul administrativ competent este obligat să țină seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

Or, instanța de fond, apreciind că actul administrativ este legal, a ignorat încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, de către organul care a aplicat sancțiunea, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică. Astfel, organul administrativ competent a ignorat conduita profesională anterioară a polițistului, care nu a mai fost sancționat, fiind evaluat cu calificative de „Bine” și „Foarte Bine”, fiind premiat cu premii în bani și salariu de merit. De asemenea, organul administrativ competent nu a apreciat și nu a evaluat împrejurările în care a fost comisă abaterea disciplinară și consecințele acesteia. Astfel, este necontestat faptul că abaterea disciplinară a fost comisă ca o reacție la conduita șicanatorie și injurioasă pe care proprietarul magazinului o avusese anterior față de familia polițistului.

De asemenea, este necontestat că atingerea adusă prestigiului Poliției Române și demnității polițistului s-a realizat cu contribuția mass-media, care nu s-a limitat la informarea opiniei publice în legătură cu fapta comisă, ci în ziua respectivă și în perioada următoare, a realizat o adevărată campanie mediatică de acuzare a „clasicelor abuzuri milițienești”. Astfel fiind, actul administrativ de sancționare este nelegal în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, fiind emis cu încălcarea art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, ceea ce impunea analizarea acestuia de către instanța de fond și aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

În concluzie, având în vedere că individualizarea sancțiunii potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, reprezintă un aspect de legalitate al regimului juridic al actului administrativ de sancționare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată, va admite acțiunea în sensul că va modifica actul administrativ atacat și, potrivit considerentelor de mai sus, va proceda la reindividualizarea sancțiunii disciplinare, înlocuind sancțiunea aplicată cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale, cu 10% pe o perioadă maximă prevăzută la art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2003, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.L. împotriva sentinței civile nr. 89/ CA din 25 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, pe fond, admite acțiunea și modifică dispoziția nr. 1915 din 25 august 2008 în sensul că înlocuiește sancțiunea aplicată cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.