ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 25 iunie 2007,

reclamanta G.E.S. a solicitat anularea Dispoziției nr. 1220 din 16 aprilie 2007 a I.G.P. Române, a Ordinului nr. 158446 din 8 mai 2007 emis de M.I.R.A. și suspendarea aplicării

ordinului contestat până la soluționarea cauzei.

Reclamanta a invocat vicii

ale procedurii prealabile, încălcări procedurale privind competența materială a

persoanei care putea lua măsura dispusă prin dispoziția contestată și reținerea

unei situații de fapt eronate.

Prin sentința civilă nr. 944

din 25 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale

pasive a M.I.R.A., a fost respinsă cererea de suspendare și a fost respinsă acțiunea

ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

ordinul contestat este un act administrativ la fel ca și decizia contestată și

că au fost respectate dispozițiile art. 61 din Legea nr. 360/2002.

De asemenea, s-a stabilit că

au fost respectate dispozițiile anexelor nr. 2 și 3 la Ordinul nr. 400/2004 al M.A.I., ale art. 62 alin. (2), și ale art. 64 din același ordin.

Cu privire la situația de

fapt, curtea de apel a constatat că aceasta este cea menționată în actele

administrative, reclamanta făcându-se vinovată de săvârșirea faptei reținută în

sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamanta G.E.S.

În motivarea recursului au

fost reiterate susținerile din acțiune arătându-se în esență; că nu au fost

respectate dispozițiile art. 24 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, în sensul că

cercetarea disciplinară nu a fost suspendată până la soluționarea dosarului

penal atunci când a solicitat petenta; că nu i-au fost aduse la cunoștință

probele din dosarul de cercetare administrativă pentru a putea propune probe în

apărare, actele de cercetare fiindu-i aduse la cunoștință abia la data de

10.V.2006 când s-a finalizat cercetarea; că cercetarea nu s-a făcut în prezența

unui reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor, că ulterior a apărut o

adresă datată 25.IV.2006 prin care se solicita delegarea unui reprezentant al

polițiștilor care să participe la cercetări și că I.I., comisar de poliție, nu

a fost prezent la datele la care reclamanta a fost convocată în cursul

cercetării administrative, reclamantei fiindu-i încălcat dreptul la apărare; că

cercetarea a fost făcută părtinitor; că din actele de urmărire penală efectuate

de parchet rezultă că procesul-verbal de eveniment din data de 20.IV.2006 a

fost întocmit ulterior fiind fals, acesta menționând cantități de marfă de

pornire mai mici decât cele de pe bonul de casă deținut de reclamantă.

Recurenta a precizat că nu a

adăugat marfă după cântărire, că eventualele diferențe de greutate, dacă au

existat, se puteau datora deficiențelor cântarelor sau altor motive tehnice.

De asemenea, s-a arătat în

motivarea recursului: că încheierea emisă de Consiliul de Disciplină la data de

31 mai 2007 nu respectă prevederile art. 53 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004,

lit. a) – j); că ceea ce s-a consemnat în încheiere nu este real, întrucât a

solicitat termen pentru a propune probe; că nu au fost evaluate probele de

către Consiliul de Disciplină nefiind respectate dispozițiile art. 53 alin. (2)

lit. f) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și ale art. 59 alin. (8) din Statutul

polițistului, întrucât nu s-a analizat activitatea sa anterioară: din anul 1993

este ofițer de poliție, a avut o activitate profesională ireproșabilă cu

calificative de „foarte bine”, cu excepția anului 2006 când calificativul a

fost „bine” datorită acestui dosar.

S-a mai menționat în

motivarea recursului că, potrivit anexei 2 din Ordinul M.A.I., sancțiunea

trebuia aplicată de ministru; că dispoziția de sancționare nu cuprinde

elementele obligatorii prevăzute de art. 62 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004;

că i-a fost comunicată doar o adresă prin care i se aducea la cunoștință luarea

măsurii de sancționare.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispoziția nr. 1220/16.IV.2007

a I.G.P. Române, reclamantei, subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Alba, i

s-a aplicat sancțiunea disciplinară „amânarea promovării în gradul profesional

următor pe o perioadă de trei ani” pentru abaterea disciplinară de „comportare necorespunzătoare

în societate care aduce atingere onoarei, probității profesionale a

polițistului și prestigiului instituției”, prevăzută de dispozițiile art. 57 lit.

a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Prin Ordinul M.I.R.A. nr.

158446 din 8 mai 2007 a fost respinsă contestația petentei formulată împotriva

deciziei sus menționate.

În sarcina reclamantei s-a

reținut că la data de 20 aprilie 2006 a efectuat cumpărături în magazinul K. din

Alba Iulia iar în momentul prezentării la casa de marcat, casiera a observat o

diferență de greutate la anumite sortimente achiziționate de la raionul

autoservire legume – fructe, față de cantitatea înscrisă pe codul de bare.

Reclamantei, după achitarea cumpărăturilor, i s-a cerut recântărirea produselor

în cauză și s-au descoperit diferențe la 4 sortimente (valoare 22,17 lei).

Petenta a renunțat la marfă și a primit banii înapoi. În actul de sancționare

s-a reținut că incidentul a avut un impact mediatic pronunțat, recurenta fiind

recunoscută ca polițist datorită faptului că a îndeplinit funcția de purtător

de cuvânt al inspectoratului. Cazul a fost mediatizat la posturile TV și în

presa locală.

În ce privește apărările

recurentei referitoare la vicii de formă și de procedură, Înalta Curte constată

că susținerile nu sunt întemeiate.

Dispoziția de sancționare

emisă de I.G.P. Române a fost dată în baza Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, anexa

2, modificat prin Ordinul M.A.I. nr. 600 din 15 aprilie 2005 (art. 11 lit. r)),

modificat prin Ordinul

M.A.I. nr. 809 din 23 septembrie 2005,

inspectorul având competența legală

de a dispune această sancțiune.

Susținerea conform căreia

decizia de sancționare nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 62 din

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, modificat, nu este întemeiată, față de conținutul

actului aflat la fila 24 dosar fond, care cuprinde toate elementele prevăzute

de textul legal.

Din actele dosarului rezultă

că sancțiunea a fost comunicată recurentei sub semnătură de primire în

conformitate cu dispozițiile art. 64 din Ordinul nr. 400/2004 (fila 24 dosar

fond).

În ce privește suspendarea

cercetării administrative se constată că au fost respectate dispozițiile din

Ordinul nr. 400/2004.

Astfel, șeful unității a

dispus consultarea Consiliului de disciplină, înregistrarea lucrării în

registrul de evidență a lucrărilor penale și procedura a fost suspendată până

la data de 3 aprilie 2007 când s-a stabilit că cercetarea penală a fost finalizată,

reluându-se activitatea Consiliului în conformitate cu dispozițiile art. 51 din

Ordinul nr. 400/2004.

Susținerea recurentei în

sensul că nu i-au fost aduse la cunoștință probele administrate nu este reală, recurenta

recunoscând că acestea i-au fost aduse la cunoștință la finalizarea

verificărilor, 10.V.2006, fiind astfel respectate dispozițiile art. 32 din

Ordinul nr. 400/2004.

Din adresa din 25 aprilie 2006

rezultă că s-a solicitat C.N.P. – organizația teritorială Alba, desemnarea unui

reprezentant care să participe la efectuarea cercetărilor, în baza art. 29 alin.

(3) din Ordinul nr. 400/2004. Acest text legal se referă la situația în care

există indicii că au fost săvârșite fapte penale. Or, în cauză, această

situație a existat, s-a efectuat cercetare penală pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, s-a emis ordonanța nr. 1412/P/2006 de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia prin care s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitei și aplicarea unei sancțiuni administrative de

100 lei, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 18

1

alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen.

Plângerea formulată de

petentă împotriva soluției parchetului a fost respinsă prin sentința penală nr.

1657 din 18 noiembrie 2006 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin

respingerea recursului conform Deciziei penale nr. 194 din 29 martie 2007 a Tribunalului Alba.

Față de această situație de

fapt se apreciază că nu mai era necesară participarea unui reprezentant al C.N.P.,

întrucât textul art. 29 alin. (3) din Ordinul nr. 400/2004 are în vedere o

situație în curs de cercetare penală. Or, în cazul de față, cercetarea penală

fusese finalizată.

Susținerea recurentei în

sensul că încheierea Consiliului de disciplină nu conține toate elementele

prevăzute de art. 52 alin. (2) lit. a) – j) din Ordinul nr. 400/2004 nu poate

fi primită.

Încheierea cuprinde datele

prevăzute în textul legal iar susținerea că în cuprinsul încheierii sunt

menționate date false este lipsită de suport probator. Recurenta a luat

cunoștință de conținutul încheierii și nu a formulat observații.

Referitor la neanalizarea

probelor și la neluarea în evaluarea sancțiunii a situației personale a

recurentei, Curtea constată că aceste împrejurări nu conduc la admiterea

acțiunii, fiind aspecte care se referă la împrejurări de fapt. Actele

administrative contestate sunt analizate de instanță inclusiv sub aspectul

temeiniciei lor, în funcție de probele administrate.

Or, din materialul probator

al cauzei rezultă că recurenta a săvârșit fapta imputată. În acest sens sunt

declarația recurentei (care inițial a susținut că, probabil, fiica sa minoră,

care a însoțit-o la cumpărături, ar fi putut pune marfă în pungi după cântărire

la raionul de autoservire), raportul de eveniment al magazinului, adresa

societății din data de 27 aprilie 2006 (unde se menționează; „clienta a dat

vina pe fiica sa minoră”), sentința penală nr. 1657/2006 a Judecătoriei Alba,

ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din care rezultă că fapta

existentă însă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În Dosarul penal nr. 3631/176/2006

al Judecătoriei Alba Iulia, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1657/2006,

au fost au audiați martorii Ț.C., P.M., B.A., V.D., P.S., din declarațiile

acestora reținându-se că la scanarea la casă a bonurilor de cântar, casiera a

remarcat diferența evidentă între cantitățile de pe bonuri și marfa din pungi;

marfa a fost recântărită, restituită magazinului iar recurentei i-au fost

restituiți banii plătiți la casierie.

Ca urmare, întrucât din

coroborarea probelor rezultă săvârșirea faptei, împrejurarea că raportul de

eveniment din data de 20 aprilie 2006 semnat de șeful formațiunii P.O. al

magazinului ar fi fost întocmit ulterior, nu are nici o relevanță, din moment

ce descrie desfășurarea evenimentelor.

Față de situația de fapt

reținută și sancțiunea aplicată, se constată că au fost avute în vedere

elementele de individualizare a măsurii de sancționare fiind respectate

dispozițiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

În ce privește articolele de

presă, acestea nu reprezintă probe pentru dovedirea săvârșirii faptei, însă

demonstrează consecințele faptei și impactul negativ al acesteia.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de

casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

Referitor la excepția lipsei

de interes în promovarea cererii, excepție invocată de intimatul I.G.P. Române,

Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Într-adevăr, recurentei i-au

încetat raporturile de serviciu ca urmare a pierderii temporare a capacității

de muncă, astfel cum rezultă din Ordinul M.I.R.A. nr. 2123 din 14 ianuarie 2008.

Acest aspect nu este însă de natură a demonstra o lipsă de interes în

promovarea recursului, întrucât incapacitatea de muncă este temporară, partea

are posibilitatea să revină în cadrul M.A.I., astfel încât recursul trebuia

analizat pe fondul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.E.S. împotriva sentinței

civile nr. 944 din 25 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.