ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 martie 2007

pe rolul Curții de Apel București, reclamantul V.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.), anularea Dispoziției nr.

II/286 din 14 februarie 2007 privind sancționarea sa disciplinară cu trecerea

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului

profesional deținut, respectiv ofițer specialist și a Dispoziției nr. S/II/291

din 14 februarie 2007, prin care s-a dispus reținerea pe statul de plată a

sumei de bani corespunzătoare sancțiunii aplicate.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că măsura de sancționare disciplinară a sa este nelegală

și netemeinică, întrucât sancțiunea aplicată nu este prevăzută de Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului și nici de Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarului public, iar dispoziția de sancționare este lovită de nulitate

absolută, pentru încălcarea art. 35 din H.G. nr. 1210/2003, nefiindu-i asigurat

dreptul la apărare, iar după aplicarea sancțiunii au apărut noi documente,

respectiv Raportul corpului de control al ministrului cu nr. 113261 din 26

februarie 2007.

În susținerea acțiunii, s-a

invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 400 din 29 octombrie 2004

emis de ministrul administrației și internelor cu privire la regimul

disciplinar al personalului din minister, cu motivarea că acest ordin intern,

nepublicat în Monitorul Oficial, nu este aplicabil polițiștilor care, fiind

funcționari publici, sunt supuși prevederilor Legii nr. 188/1999.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1285 din

16 mai 2007 a respins ca nefondate, excepția de nelegalitate și acțiunea

formulate de reclamant.

Recursul declarat de

reclamantul V.M. împotriva hotărârii de mai sus a fost admis de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia nr. 3567 din 26 septembrie 2007, sentința atacată fiind casată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât instanța nu a

motivat soluția de respingere a acțiunii și nu a stabilit cadrul legal pentru

răspunderea disciplinară a recurentului, nu a verificat respectarea procedurii

de cercetare și sancționare a faptei și nu a analizat toate apărările și

susținerile recurentului din acțiune.

În fond după casare, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1809 din 11 iunie 2008 a respins atât excepția de

nelegalitate a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400/2004

cât și acțiunea, ca neîntemeiate.

Cu privire la excepția de

nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004, instanța a reținut că soluția se impune,

prin acest ordin fiind reglementat regimul disciplinar al personalului din M.A.I.

în concordanță cu prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 și ale art. 59 alin.

(2) din Legea nr. 360/2002.

Referitor la anularea

dispoziției de sancționare, s-a reținut că este aplicabilă procedura prevăzută

de Ordinul nr. 400/2004, act normativ special, iar nu cea reglementată de H.G. nr.

1210/2003. Or, față de criticile formulate de reclamant, s-a apreciat că

dispoziția de sancționare, ca și cercetarea disciplinară s-au emis și,

respectiv, efectuat, cu respectarea normelor legale aplicabile și a dreptului

la apărare al reclamantului, care a fost asistat la ședințele Consiliului de

disciplină de comisarul S.D.

Sancțiunea a fost aplicată

în mod legal, pentru comportare necorespunzătoare a reclamantului în familie și

societate, care aduce atingere onoarei și probității profesionale a

polițistului și prestigiului instituției, în raport de probatoriul administrat

în cauză.

De asemenea, s-a reținut că

pe parcursul desfășurării cercetării disciplinare au fost respectate

dispozițiile legale care impun analizarea punctuală a apărărilor polițistului

cercetat, căruia i s-a permis accesul la actele și lucrările dosarului, acestea

rezultând din procesele verbale prin care au fost consemnate aceste aspecte,

întocmite la fiecare din ședințele Consiliului de disciplină.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond după casare, a declarat recurs, în termenul

legal, reclamantul V.M., motivele de recurs fiind formulate în termen, în

numele său, de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.”.

Invocându-se dispozițiile art.

3041, art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., se aduc următoarele critici

sentinței atacate:

I. În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului administrației și internelor nr.

400/2004 se arată că în mod greșit aceasta a fost respinsă pentru că:

procedura privind transparența decizională în administrația publică, prevăzută

de Legea nr. 52/2003.

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind publicarea actelor

normative, prin faptul că acest ordin nu a fost publicat în M. Of., Partea I;

principiul ierarhiei legilor, prevăzut de art. 79 din Legea nr. 24/2000.

Ordinul nr. 400/2004, pentru a fi legal, nu trebuia să conțină dispoziții

inferioare, restrictive, față de cele care reglementează cadrul general al

cercetării disciplinare a funcționarului public, cu referire la H.G. nr. 1210/2003

și Legea nr. 188/1999.

II. Referitor la soluția

pronunțată pe fondul cauzei, în motivele de recurs se invocă următoarele

critici, apreciate ca fiind în măsură să atragă nulitatea absolută a deciziei

de sancționare:

contestată, nu cuprinde elementele prevăzute de art. 24 alin. (2) lit. a), c)

și d) din H.G. nr. 1210/2003 prevăzute, sub sancțiunea nulității;

menționată încalcă dispozițiile art. 35 alin. (2) și art. 26 din H.G. nr. 1210/2003,

întrucât nu i s-a acordat recurentului posibilitatea de a fi asistat de un

avocat în fața comisiei de disciplină. De asemenea, i-a fost încălcat dreptul

la apărare deoarece nu a avut acces la toate documentele dosarului de cercetare

disciplinară;

de sancționare nu sunt inserate mențiuni cu privire la instanța la care aceasta

poate fi atacată.

III. De asemenea, se

menționează că instanța de fond nu a analizat criticile sale referitoare la

nelegalitatea și netemeinicia deciziilor contestate și anume:

aplicată nu e prevăzută de Legea nr. 360/2002 și nici de Legea nr. 188/1999;

dispozițiile art. 65 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004;

împotriva persoanei care a depus plângerea în urma căreia s-a declanșat

cercetarea prealabilă, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 a dispus

începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen.

Recurentul a depus

înscrisuri în susținerea motivelor de recurs invocate și concluzii scrise.

M.I.R.A. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru că acesta

a fost formulat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.” care

nu a fost parte la judecata în fond, iar pe fondul cauzei a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, ținând seama de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

analizând excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, a apreciat

că aceasta este nefondată pentru că recurentul-reclamant și-a însușit motivele

de recurs formulate în numele său de Sindicatul Național al Polițiștilor și

Vameșilor „P.L.”, care, potrivit art. 28 din Legea nr. 54/2003 avea competență

legală în acest sens.

Recursul formulat este

nefondat pentru următoarele considerente:

I. Excepția de nelegalitate

a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004

a fost corect soluționată.

e) din Legea nr. 52/2003, privind „obligația de transparență”, definită ca

„obligația autorităților administrației publice de a informa și de a supune

dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea

deciziilor administrative și la minutele ședințelor publice”, nu se aplică în

ceea ce privește Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004,

întrucât acesta se referă și produce efecte numai asupra personalului din

M.A.I., deci are un domeniu de aplicare limitat.

Procedura care să asigure

transparență procesului de elaborare a unui act normativ față de cetățeni se

justifică doar când acest act urmează să aibă o aplicabilitate generală, vizând

o problemă de interes public, cu referire la interesul general al întregii

populații și nu cu privire la o singură categorie de persoane, respectiv

polițiști.

administrației și internelor nr. 400/2004 în Monitorul Oficial al României nu

atrage nelegalitatea acestuia având în vedere că dispozițiile art. 27 alin. (3)

din Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative

spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, prevăd că „nu sunt

supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă

legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter

normativ care au ca obiect reglementări în sectorul de apărare, ordine publică

și siguranță națională”.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, rezultă

că nepublicarea actului normativ atrage inopozabilitatea acestuia și nu

nelegalitatea.

al ierarhiei actelor normative nu este încălcat pentru că polițiștilor nu le

sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 188/1999 și nici actele normative

emise în executarea acesteia, cum este H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea

și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare în cadrul

autorităților și instituțiilor publice.

Aceasta pentru că,

polițiștilor, funcționari publici cu statut special, li se aplică prevederile

din Legea nr. 360/2002, care, potrivit art. 78 alin. (1) se completează cu

dispozițiile Legii nr. 188/1999 numai în situația în care domeniile respective

nu sunt reglementate în legislația specifică acestora, ori regimul disciplinar

își găsește reglementare în cuprinsul Legii nr. 360/2002, iar Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 400/2004 a fost emis în temeiul art. 59 alin.

(2) din această lege.

II. Prima instanță în mod

corect a respins acțiunea recurentului-reclamant pe fond.

anterior, H.G. nr. 1210/2003 (în prezent abrogată) nu se aplică

recurentului-reclamant care are statut de polițist și căruia îi sunt aplicabile

dispozițiile speciale din Legea nr. 360/2002. Prin urmare, criticile care

vizează încălcarea art. 24, art. 26, art. 27, art. 35 din H.G. nr. 1210/2003 nu

pot fi reținute.

i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 59 alin. (7) din Legea nr.

360/2002 și art. 52 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004,

pentru că acestuia i s-a respectat dreptul de a fi asistat de un alt polițist,

dovadă în acest sens fiind mențiunile din Încheierea din 13 februarie 2007 a

Consiliului de disciplină, iar toate actele avute în vedere la aplicarea

sancțiunii i-au fost prezentate, luând la cunoștință prin semnătură.

Cele invocate de

recurentul-reclamant referitor la faptul că nu i s-a permis să fie asistat de

un avocat în fața comisiei de disciplină nu sunt dovedite.

Raportul cu nr. 113261/2007

reprezintă rezultatul verificărilor făcute ca urmare a formulării contestației

administrative de către recurentul-reclamant împotriva Dispoziției II/286/2007

de sancționare disciplinară, astfel că acesta nu reprezintă un document care

face parte din cercetarea disciplinară, care a stat la baza aplicării

sancțiunii. Soluția de respingere a contestației administrative ce a avut la

bază acest raport i-a fost comunicată, fiind apoi contestată dispoziția de

sancționare în instanță.

cuprinde mențiunile privind dreptul de a fi contestată la instanța competentă,

de contencios administrativ, fapt de altfel prevăzut și în art. 61 alin. (3)

din Legea nr. 360/2002. Cât timp recurentul-reclamant a uzat de calea de atac

la instanța competentă, dreptul său nu a fost lezat în nici un fel prin

neindicarea punctuală a instanței.

III. Nici celelalte critici

nu sunt fondate.

c) din Legea nr. 360/2002, cum a fost completată prin O.U.G. nr. 102/2004, este

prevăzută ca sancțiune disciplinară „trecerea într-o funcție inferioară până la

cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, astfel că sancțiunea

aplicată este prevăzută de lege, fiind particularizată doar la situația

recurentului-reclamant.

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2002, ce fac referire

la modul de contestare a sancțiunii disciplinare nu au efect asupra legalității

sancțiunii aplicate. Criticile referitoare la persoana care a semnat răspunsul

la contestație nu sunt fondate pentru că aceasta are calitatea de șef ierarhic

al directorului general care e emis dispoziția de sancționare.

definitivă a persoanei împotriva căreia s-a dispus începerea urmăririi penale

pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, aspectele invocate cu referire la

acest fapt nu prezintă relevanță, neputând fi luate în considerare în ceea ce

privește fondul cauzei, astfel că sunt nefondate criticile sub acest aspect.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul V.M. împotriva sentinței civile nr. 1809 din 11 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2009.