ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 99/ F din 22 august 2006, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F., și a dispus anularea Ordinului nr. 137696/2005 și a Dispoziției nr. S/137447/2005, emise de primul, respectiv cel de-al doilea pârât, prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M.I.R.A., că aceasta nu poate fi primită, atâta vreme cât actul contestat de reclamant, respectiv Ordinul nr. 137696 din 20 septembrie 2005, a fost emis de către conducătorul acestei autorități publice iar, potrivit art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși. Pe fondul cauzei, Instanța de Fond a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului nu este justificată de faptele imputate acestuia. Astfel, cu privire la restituirea unei cantități de motorină, s-a reținut că reclamantul a verificat actele de proveniență ale combustibilului și, constatând că sunt legale, doar a propus restituirea acestuia, decizia finală fiind luată de șeful inspectoratului.

Deși în raportul de cercetare reclamantul a fost învinovățit de neglijență, nu s-a menționat în ce ar fi constat nelegalitatea propunerii lui. În ceea ce privește culpa de neconfidențialitate, constatată cu prilejul verificării efectivelor și armamentului, Instanța a reținut că dacă inducerea în eroare a reclamantului a fost intenționat provocată, prin trimiterea unui lucrător cu documente fictive, în cuprinsul anchetei trebuia dovedit în ce ar fi constatat neglijenta acestuia. Deși reclamantul a susținut că delegația și documentele prezentate de ofițerul care efectua controlul erau perfect valabile, proba contrarie, aflată în sarcina și în posesia pârâtului, nu a fost produsă. Pe de altă parte, mai reține prima Instanță, nu s-a făcut dovada că informațiile la care a avut acces ofițerul delegat ar fi fost clasificate, astfel încât nu există abatere disciplinară.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F. Recurentul M.I.R.A. arăta că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât Instanța de Fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, prin Ordinul nr. 13696/2005 a fost soluționată contestația împotriva actului de sancționare, iar acest act administrativ nu este cel care i-a cauzat prejudiciul reclamantului. Susține recurentul că sentința este lipsită de temei legal fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel Instanța de Fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului fără a analiza materialul de cercetare prealabilă care a stat la baza aplicării sancțiunii contestate și fără a constata că unele din înscrisuri poartă mențiunea intimatului - reclamant că nu are obiecțiuni cu privire la abaterile reținute în sarcina sa.

Conchide recurentul că prin această mențiune se atestă temeinicia și legalitatea sancțiunii. I.G.P.F. invocă nelegalitatea prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6,7,9 C. proc. civ. Se susține în esență că sentința recurată nu este motivată în drept și în fapt fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu au fost examinate apărările și s-a respins cererea de atașare a unor înscrisuri cu privire la care nu s-a făcut dovada că exista, fiind încălcate dispozițiile art. 1169 C. civ. respectiv reclamantul era cel care avea obligația a a-și dovedi propriile afirmații sau pretenții invocate pe calea acțiunii introductive. În cauză, a fost încălcat principiul egalității părților în proces și principiul dreptului la apărare, având în vedere, că Instanța a admis cererea reclamantului în lipsa oricărei dovezi privind nevinovăția sa, iar recurentei i-au fost respinse nemotivat toate dovezile care atestau temeinicia aplicării sancțiunii disciplinare.

Din aceeași perspectivă a neanalizării materialului de cercetare prealabilă susține recurentul, hotărârea atacată este nelegală. Recurentul arată nu a fost respectat principiul disponibilității procesuale și prin anularea Dispoziției nr. S/137447 din 01 septembrie 2005 i s-a acordat reclamantului ceea ce nu a cerut, fără a ține seama de pct. IV din cererea de chemare în judecată prin care a arătat că nu dorește reintegrarea în funcția deținută anterior, solicitând mutarea la B.R.N.B. Recurentul face trimitere în acest sens la prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 potrivit cu care pentru motive temeinic justificate polițiști pot fi numiți la solicitarea acestora în funcții inferioare gradelor profesionale pe care le au.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate la fondul cauzei și în recurs conform art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul a investit Instanța de judecată cu cererea având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 137696 din 20 septembrie 2005 prin care în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, art. 65 alin. (5) și 66 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva Dispoziției nr. 5/137447 din 01 septembrie 2005 emisă de I.G.P.F.R.

și menținerea sancțiunii aplicate. Prin acest act administrativ contestat s-a menținut ca temeinică și legală dispoziția de sancționare, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002. Conform acestor prevederi legale, polițistul poate contesta sancțiunea disciplinară, în termen de 15 zile de la luarea la cunoștință, la șeful ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea. Acesta se pronunța prin decizie motivată, în termen de 30 zile. De asemenea conform alin. (2) al textului de lege, împotriva sancțiunilor aplicate și a deciziilor nefavorabile, polițistul nemulțumit se poate adresa C.N.P. potrivit art. 50 lit. d). Se observă astfel că ceea ce se poate contesta este atât sancțiunea aplicată cât și decizia nefavorabilă care în speță este emisă de M.A.I., pârât în cauză.

În această situație nu se poate pretinde că nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Constatând că în baza acestor prevederi legale, cât și pentru motive de opozabilitate a hotărârii, pârâtul M.I.R.A. are calitate procesual pasivă, recursul ce vizează această excepție este nefondat. Cu privire la motivele ce vizează fondul cauzei, din analiza hotărârii recurate se constată că prima Instanță a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului nu se justifică în raport de faptele reținute în sarcina sa.

Reclamantul a fost sancționat disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut pentru neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate, abateri prevăzute de art. 57 lit. b) și lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Prima Instanță a analizat materialul probator administrat în cauză și a concluzionat că decizia de sancționare este vădit excesivă și nejustificată. Astfel s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosar privind Raportul cu principalele concluzii rezultate în urma controlului efectuat la D.P.F.C. și I.P.F.

inclusiv la I.I., precum și Raportul de cercetare prealabilă prin care au fost reținute suplimentar celor din raportul inițial și alte abateri în sarcina reclamantului. Faptele reținute de recurenți drept abateri disciplinare au fost analizate de Instanța de Fond în raport de probele administrate și susținerile părților. Cu privire la restituirea cantității de 581 litri de motorină se constată că reclamantul intimat a verificat actele de proveniență și a propus restituirea către proprietar, însă decizia finală de restituire a fost luată de o altă persoană respectiv șeful inspectoratului. Așa cum s-a arătat de Instanța de Fond, în cauză nu s-a dovedit că propunerea făcută de reclamant pe baza actelor justificative ar fi fost nelegală, iar restituirea motorinei către alte persoane decât cei îndreptățiți și completarea actelor nu poate fi reținută ca abaterea de neglijență în serviciu.

Referitor la fapta de încălcare a normelor privind confidențialitatea activității desfășurate, prin faptul că ar fi permis un control la un rastel de armament deși ofițerul M.A.I. ar fi prezentat un ordin de serviciu cu urme vizibile de fals, prima Instanță a reținut că nu s-a arătat în cursul anchetei în ce ar fi constat neglijența reclamantului, în condițiile în care atribuția de a controla documentele la intrarea în unitate revenea agentului de serviciu la punctul de control și ofițerului de serviciu conform Regulamentului nr. 459/2004 privind accesul în unitățile M.A.I. Nu poate fi reținută astfel critica referitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. și nici încălcarea principiilor egalității părților în proces și a dreptului la apărare, întrucât cererea reclamantului a fost examinată prin raportare la probele administrate. Chiar dacă motivarea poate fi privită ca sumară, rezultă, care au fost motivele ce au determinat soluția pronunțată precum și concluzia la care a ajuns Instanța, că măsura disciplinară este excesivă. Împrejurarea că unele din înscrisurile din materialul de cercetare prealabilă poartă mențiunea reclamantului că nu are obiecțiuni, nu conduce la concluzia că o eventuală recunoaștere a reclamantului ar dovedi vinovăția, întrucât recunoașterea nu este regina probelor, faptele reținute ca abateri disciplinare fiind analizate în contextul probelor administrate în cauză.

De altfel, s-a avut în vedere că măsura luată fată de reclamant este excesivă. Conform art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 la aplicarea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. Astfel, în cauză nu a rezultat împrejurarea ca recurentul a procedat la o corectă individualizare a sancțiunii aplicate având în vedere activitatea desfășurată anterior de intimat, gradul de vinovăție a polițistului, atitudinea acestuia în cursul cercetării prealabile prin care a recunoscut o parte din vină pentru controlul insuficient al modului de întocmire a documentelor privind combustibilul și accesul în unitate al ofițerului M.A.I.

Critica ce vizează încălcarea principiul disponibilității procesuale și acordarea a ceea ce nu s-a cerut, raportat la pct. IV din cererea de chemare în judecată, nu poate fi reținută întrucât reclamantul nu a solicitat numirea pe o funcție inferioară gradului profesional pe care îl are, conform art. 22 alin. (6) din Legea nr. 360/2002. În capitolul IV din acțiune, reclamantul a cerut, ca urmare a anulării măsurii de sancționare cu trecerea într-o funcție inferioară, să fie mutat pe o funcție corespunzătoare gradului profesional. Mai mult se constată că prima Instanță s-a pronunțat în sensul anulării dispoziției de sancționare și respectiv ordinului de respingere a contestației și nu asupra mutării reclamantului pe o funcție corespunzătoare gradului profesional, această măsură fiind ulterioară, la cererea reclamantului, ca urmare a anulării actelor de sancționare.

În cauză, hotărârea prin care s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 99/2006 conform art. 281 C. proc. civ. nu face obiectul recursului, nefiind atacată cu recurs în condițiile legii. Pentru aceste considerente, recursurile declarate de pârâți, vizând nelegalitatea, sunt nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. au fost respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F. împotriva sentinței nr. 99/ F din 22 august 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.