ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2007

Asupra recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 99/ F din 22

august 2006, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C., în contradictoriu cu

pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F., și a dispus anularea Ordinului nr. 137696/2005 și

a Dispoziției nr. S/137447/2005, emise de primul, respectiv cel de-al doilea

pârât, prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut, cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de pârâtul M.I.R.A., că aceasta nu poate fi

primită, atâta vreme cât actul contestat de reclamant, respectiv Ordinul nr.

137696 din 20 septembrie 2005, a fost emis de către conducătorul acestei

autorități publice iar, potrivit art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954,

actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce

le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

Pe fondul

cauzei, Instanța de Fond a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului nu este

justificată de faptele imputate acestuia.

Astfel, cu

privire la restituirea unei cantități de motorină, s-a reținut că reclamantul a

verificat actele de proveniență ale combustibilului și, constatând că sunt

legale, doar a propus restituirea acestuia, decizia finală fiind luată de șeful

inspectoratului. Deși în raportul de cercetare reclamantul a fost învinovățit

de neglijență, nu s-a menționat în ce ar fi constat nelegalitatea propunerii

lui.

În ceea ce

privește culpa de neconfidențialitate, constatată cu prilejul verificării

efectivelor și armamentului, Instanța a reținut că dacă inducerea în eroare a

reclamantului a fost intenționat provocată, prin trimiterea unui lucrător cu

documente fictive, în cuprinsul anchetei trebuia dovedit în ce ar fi constatat

neglijenta acestuia. Deși reclamantul a susținut că delegația și documentele

prezentate de ofițerul care efectua controlul erau perfect valabile, proba

contrarie, aflată în sarcina și în posesia pârâtului, nu a fost produsă. Pe de

altă parte, mai reține prima Instanță, nu s-a făcut dovada că informațiile la

care a avut acces ofițerul delegat ar fi fost clasificate, astfel încât nu

există abatere disciplinară.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții M.I.R.A.

și I.G.P.F.

Recurentul M.I.R.A. arăta că

hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât Instanța de Fond a

soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, prin Ordinul

nr. 13696/2005 a fost soluționată contestația împotriva actului de sancționare,

iar acest act administrativ nu este cel care i-a cauzat prejudiciul

reclamantului. Susține recurentul că sentința este lipsită de temei legal fiind

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel Instanța

de Fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului fără a analiza materialul de

cercetare prealabilă care a stat la baza aplicării sancțiunii contestate și

fără a constata că unele din înscrisuri poartă mențiunea intimatului - reclamant

că nu are obiecțiuni cu privire la abaterile reținute în sarcina sa.

Conchide

recurentul că prin această mențiune se atestă temeinicia și legalitatea

sancțiunii.

I.G.P.F. invocă

nelegalitatea prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6,7,9 C. proc. civ.

Se susține în esență

că sentința recurată nu este motivată în drept și în fapt fiind emisă cu

încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu au fost examinate apărările și s-a respins cererea de atașare a unor înscrisuri cu privire la

care nu s-a făcut dovada că exista, fiind încălcate dispozițiile art. 1169 C. civ. respectiv reclamantul era cel care avea obligația a a-și dovedi propriile afirmații sau

pretenții invocate pe calea acțiunii introductive.

În cauză, a

fost încălcat principiul egalității părților în proces și principiul dreptului

la apărare, având în vedere, că Instanța a admis cererea reclamantului în lipsa

oricărei dovezi privind nevinovăția sa, iar recurentei i-au fost respinse

nemotivat toate dovezile care atestau temeinicia aplicării sancțiunii

disciplinare.

Din aceeași

perspectivă a neanalizării materialului de cercetare prealabilă susține

recurentul, hotărârea atacată este nelegală.

Recurentul arată nu a fost

respectat principiul disponibilității procesuale și prin anularea Dispoziției

nr. S/137447 din 01 septembrie 2005 i s-a acordat reclamantului ceea ce nu a

cerut, fără a ține seama de pct. IV din cererea de chemare în judecată prin

care a arătat că nu dorește reintegrarea în funcția deținută anterior, solicitând

mutarea la B.R.N.B.

Recurentul

face trimitere în acest sens la prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr.

360/2002 potrivit cu care pentru motive temeinic justificate polițiști pot fi

numiți la solicitarea acestora în funcții inferioare gradelor profesionale pe

care le au.

Analizând

hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate

la fondul cauzei și în recurs conform art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul a

investit Instanța de judecată cu cererea având ca obiect anularea Ordinului

Ministrului Administrației și Internelor nr. 137696 din 20 septembrie 2005 prin

care în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului cu modificările și completările ulterioare, art. 65 alin. (5) și

66 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al

personalului M.A.I., s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestației

împotriva Dispoziției nr. 5/137447 din 01 septembrie 2005 emisă de I.G.P.F.R. și

menținerea sancțiunii aplicate.

Prin acest

act administrativ contestat s-a menținut ca temeinică și legală dispoziția de

sancționare, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

Conform

acestor prevederi legale, polițistul poate contesta sancțiunea disciplinară, în

termen de 15 zile de la luarea la cunoștință, la șeful ierarhic superior celui

care a aplicat sancțiunea. Acesta se pronunța prin decizie motivată, în termen

de 30 zile.

De asemenea

conform alin. (2) al textului de lege, împotriva sancțiunilor aplicate și a

deciziilor nefavorabile, polițistul nemulțumit se poate adresa C.N.P. potrivit

art. 50 lit. d).

Se observă astfel că ceea ce se

poate contesta este atât sancțiunea aplicată cât și decizia nefavorabilă care

în speță este emisă de M.A.I., pârât în cauză.

În această

situație nu se poate pretinde că nu există identitate între persoana pârâtului

și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus

judecății.

Constatând că

în baza acestor prevederi legale, cât și pentru motive de opozabilitate a

hotărârii, pârâtul M.I.R.A. are calitate procesual pasivă, recursul ce vizează

această excepție este nefondat.

Cu privire la

motivele ce vizează fondul cauzei, din analiza hotărârii recurate se constată

că prima Instanță a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului nu se

justifică în raport de faptele reținute în sarcina sa.

Reclamantul a

fost sancționat disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel

mult nivelul de bază al gradului profesional deținut pentru neglijența

manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și încălcarea normelor

privind confidențialitatea activității desfășurate, abateri prevăzute de art.

57 lit. b) și lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Prima Instanță

a analizat materialul probator administrat în cauză și a concluzionat că

decizia de sancționare este vădit excesivă și nejustificată.

Astfel s-au

avut în vedere înscrisurile depuse la dosar privind Raportul cu principalele

concluzii rezultate în urma controlului efectuat la D.P.F.C. și I.P.F. inclusiv la I.I., precum și Raportul de cercetare prealabilă prin care au

fost reținute suplimentar celor din raportul inițial și alte abateri în sarcina

reclamantului.

Faptele reținute de recurenți

drept abateri disciplinare au fost analizate de Instanța de Fond în raport de

probele administrate și susținerile părților.

Cu privire la

restituirea cantității de 581 litri de motorină se constată că reclamantul

intimat a verificat actele de proveniență și a propus restituirea către

proprietar, însă decizia finală de restituire a fost luată de o altă persoană

respectiv șeful inspectoratului.

Așa cum s-a

arătat de Instanța de Fond, în cauză nu s-a dovedit că propunerea făcută de

reclamant pe baza actelor justificative ar fi fost nelegală, iar restituirea

motorinei către alte persoane decât cei îndreptățiți și completarea actelor nu

poate fi reținută ca abaterea de neglijență în serviciu.

Referitor la

fapta de încălcare a normelor privind confidențialitatea activității desfășurate,

prin faptul că ar fi permis un control la un rastel de armament deși ofițerul M.A.I.

ar fi prezentat un ordin de serviciu cu urme vizibile de fals, prima Instanță a

reținut că nu s-a arătat în cursul anchetei în ce ar fi constat neglijența

reclamantului, în condițiile în care atribuția de a controla documentele la

intrarea în unitate revenea agentului de serviciu la punctul de control și

ofițerului de serviciu conform Regulamentului nr. 459/2004 privind accesul în

unitățile M.A.I.

Nu poate fi

reținută astfel critica referitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde

mențiunile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și nici încălcarea principiilor egalității părților în proces și a dreptului la apărare, întrucât

cererea reclamantului a fost examinată prin raportare la probele administrate.

Chiar dacă motivarea poate fi privită ca sumară, rezultă, care au fost motivele

ce au determinat soluția pronunțată precum și concluzia la care a ajuns Instanța,

că măsura disciplinară este excesivă.

Împrejurarea

că unele din înscrisurile din materialul de cercetare prealabilă poartă

mențiunea reclamantului că nu are obiecțiuni, nu conduce la concluzia că o

eventuală recunoaștere a reclamantului ar dovedi vinovăția, întrucât

recunoașterea nu este regina probelor, faptele reținute ca abateri disciplinare

fiind analizate în contextul probelor administrate în cauză.

De altfel, s-a avut în vedere că

măsura luată fată de reclamant este excesivă. Conform art. 59 alin. (8) din

Legea nr. 360/2002 la aplicarea sancțiunii se ține seama de activitatea

desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost

săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de

vinovăție a polițistului precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor

faptei comise.

Astfel, în

cauză nu a rezultat împrejurarea ca recurentul a procedat la o corectă

individualizare a sancțiunii aplicate având în vedere activitatea desfășurată

anterior de intimat, gradul de vinovăție a polițistului, atitudinea acestuia în

cursul cercetării prealabile prin care a recunoscut o parte din vină pentru

controlul insuficient al modului de întocmire a documentelor privind

combustibilul și accesul în unitate al ofițerului M.A.I.

Critica ce

vizează încălcarea principiul disponibilității procesuale și acordarea a ceea

ce nu s-a cerut, raportat la pct. IV din cererea de chemare în judecată, nu

poate fi reținută întrucât reclamantul nu a solicitat numirea pe o funcție

inferioară gradului profesional pe care îl are, conform art. 22 alin. (6) din Legea

nr. 360/2002.

În capitolul

IV din acțiune, reclamantul a cerut, ca urmare a anulării măsurii de

sancționare cu trecerea într-o funcție inferioară, să fie mutat pe o funcție

corespunzătoare gradului profesional.

Mai mult se

constată că prima Instanță s-a pronunțat în sensul anulării dispoziției de

sancționare și respectiv ordinului de respingere a contestației și nu asupra

mutării reclamantului pe o funcție corespunzătoare gradului profesional,

această măsură fiind ulterioară, la cererea reclamantului, ca urmare a anulării

actelor de sancționare.

În cauză, hotărârea

prin care s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 99/2006

conform art. 281 C. proc. civ. nu face obiectul recursului, nefiind atacată cu

recurs în condițiile legii.

Pentru aceste considerente,

recursurile declarate de pârâți, vizând nelegalitatea, sunt nefondate și în

baza art. 312 C. proc. civ. au fost respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F. împotriva sentinței nr. 99/ F din 22 august 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.