ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 14.02.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 922/2007

HOTĂRÂRE

14.02.2007

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 922/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1251/A/2005 la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.I. a chemat

în judecată pe pârâții I.G.J.R. și M.A.I. solicitând ca prin sentința ce va

pronunța, Instanța să dispună anularea Ordinului nr. 1029 din 10 iunie 2005,

emis de primul pârât, prin care a fost eliberat din funcția de șef adjunct al I.J.J.M.,

cu consecința repunerii în drepturile bănești începând cu data de 31 mai 2005

până la zi, în raport de care i se va recalcula și pensia de care beneficiază

în prezent.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a precizat că ordinul emis este nelegal, în sarcina sa

reținându-se faptul că nu a luat măsurile necesare de aplicare a prevederilor

legale privind prevenirea pagubelor în compartimentele auto și alimente, nu a

controlat în mod eficient activitatea de hrănire și echipare a efectivelor

pentru a evita crearea plusurilor de orice fel și pentru lipsa de implicare în

eficientizarea controalelor pe linie logistică, abateri de care nu se face

vinovat.

S-a depus

întâmpinare de către pârâtul I.G.J.R., acesta invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității introducerii acțiunii,

excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile, precum și cea a

lipsei competenței materiale a Instanței.

Pe fondul

cauzei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

S-au administrat

probatorii cu acte și prin sentința civilă nr. 134 din 13 aprilie 2006, Curtea

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamant reținând ca fiind întemeiată excepția tardivității

plângerii prealabile.

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța de Fond a reținut că, în speță, ordinul contestat a fost

emis la 10 iunie 2005, când într-adevăr reclamantul era internat în spital, dar

acesta a fost externat la 13 iulie 2005, iar plângerea a formulat-o abia la 22

august 2005, deci cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Nu a fost

primită apărarea reclamantului în sensul că nu a cunoscut despre ordinul

contestat, întrucât el a participat la bilanțul controlului din 2 iunie 2005,

cu acea ocazie aflând despre faptul că urma să fie eliberat din funcție.

Celelalte

excepții invocate prin întâmpinarea depusă de pârât, au fost respinse ca

neîntemeiate de către Instanța de Fond, reținându-se că I.G.J.R. are calitate

procesuală pasivă, fiind cel care a emis ordinul contestat, competența

materială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel potrivit art. 3 C. proc. civ., cauza de față având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate

centrală, iar acțiunea este admisibilă în principiu, deoarece ordinul contestat

este dat de o autoritate publică centrală ce aparține de M.A.I. care este un

organ al administrației centrale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând în esență că numai printr-o interpretare greșită a

dispozițiilor legale Instanța de Fond a ajuns la concluzia că a fost formulată

tardiv plângere prealabilă, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Arată

recurentul că nu este întemeiată această excepție, de vreme ce Ordinul cu nr. 1029

pe care-l contestă a fost emis la 10 iunie 2005, pus în executare retroactiv

începând cu data de 1 iunie 2005, și nu i-a fost comunicat, pârâtul susținând

că nu era necesară comunicarea pentru că, el, recurentul ar fi luat cunoștință

despre acest ordin la 2 iunie 2005 cu ocazia bilanțului în urma unui control.

În aceste condiții,

menționează recurentul, nu se poate stabili termenul de referință legală de la

care curg cele 30 de zile privind necesitatea contestării ordinului. Cei doi

pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a

recursului.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

incidente cauzei, înalta Curte îl va admite pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Potrivit art.

7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „înainte de a

se adresa Instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un

act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau

în parte a acestuia".

Actul contestat și anume Ordinul

comandantului I.G.J.R. nr. 1029 din 10 iunie 2005, prin care recurentul - reclamant

a fost eliberat din funcția de adjunct al inspectorului șef II la I.J.J.M., aplicabil începând cu data de 1 iunie 2005, nu a fost comunicat acestuia, fiind

astfel pus în imposibilitatea de a se apăra față de neregulile ce s-au reținut

în sarcina sa.

De altfel,

chiar intimatul - pârât I.G.J.R., a recunoscut că nu a procedat la comunicarea

acestui ordin, susținând că recurentul - reclamant a aflat despre măsura

eliberării din funcție la data de 2 iunie 2005, pentru că a participat la

bilanțul controlului, în calitatea de împuternicit la comandă.

Nu poate fi

luată în seamă, apărarea intimatului - pârât, pentru că textul de lege, astfel

cum a fost enunțat mai sus, vorbește despre o comunicare efectivă a actului,

iar pe de altă parte este de observat faptul că ordinul a fost emis abia la 10

iunie 2005, deci ulterior datei de 2 iunie 2005 când a avut loc ședința de