ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Olt, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I. Ș.J.O. și I.Ș.C.E.K., să se dispună anularea deciziei nr. 695 din 7 decembrie 2005 și repunerea sa în funcția dețină anterior. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca prin decizia a cărei anulare o solicită, s-a dispus sancționarea sa cu destituirea din funcția de director la C.N.I.M. Slatina, conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997. A precizat că decizia atacată este nelegală și netemeinică deoarece nu se face vinovat de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, decizia reprezentând, în opinia sa, un abuz al pârâților.

Pârâtul I.Ș.J.O. a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetentei materiale a tribunalului în soluționarea cererii, solicitând, de asemenea pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca prematur formulată, iar, pe fond, respingerea acesteia ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 107 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Olt, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, reținându-se că actul a cărui anulare se solicită este emis de o autoritate publică centrală, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține, în primă instanță, Curții de Apel. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 675/CAF/2006.

La data de 7 mai 2006, reclamantul a depus o completare la acțiune, solicitând și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.371 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru funcția pe care a deținut-o și 10.000 RON daune morale. Prin sentința nr. 661 din 13 iulie 2006 a Curții de Apel Craiova, s ecția contencios administrativ și fiscal, instanța a respins acțiunea formulată așa cum aceasta a fost precizată de reclamantul P.D. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că procedura de sancționare parcursă este în concordanță cu prevederile art. 116 - 123 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.

Instanța a mai apreciat că aspectele invocate de reclamant nu sunt susținute de probe, întrucât, din documentația înaintată la dosar de către pârâtul I.Ș.J.O., se reține că reclamantul a avut o atitudine necorespunzătoare față de membrii comisiei de cercetare, mergând până la refuzul de a pune la dispoziție documentele solicitate, precum și refuzul de a da o notă explicativă în legătură cu abaterile disciplinare care i s-au imputat. De asemenea, acesta a refuzat să semneze de luare la cunoștință în ce privește decizia de sancționare, astfel încât s-a încheiat un proces verbal în care s-a consemnat acest refuz. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.D., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate pe motivele prevăzute de art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. , opinând că în speță au fost încălcate prevederile art. 120 din Legea nr. 128/1997, ultimul paragraf conform cărora cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să-și producă probe în apărare. Recurentul reclamant a invocat nerespectarea de către pârâte a dispozițiilor art. 268 pct. 3 C. muncii, privind comunicarea deciziei de sancționare, nulitatea absolută a deciziei contestate pentru lipsa sesizării scrise precum și tardivitatea cercetării faptei față de pretinsa dată a săvârșirii acesteia, în opinia sa, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de lege. S-a mai susținut că cercetarea efectuată de comisia desemnată în acest sens a fost extinsă asupra altor aspecte și fapte decât cele menționate inițial în adresa transmisă, iar că, în raport cu criticile formulate, instanța de fond și-a însușit exclusiv și nejustificat punctul de vedere al pârâților.

În final, recurentul reclamant a arătat că postul în speță a fost ocupat prin concurs, calificativul primit anual fiind "foarte bine", astfel încât sancțiunea aplicată este, în opinia sa, drastică, neexistând un raport de echivalență între gravitatea abaterii săvârșite și sancțiunea aplicată. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Din probatoriul administrat în cauză se constată că, urmare a referatului întocmit de domnul V.E., inspector școlar pentru management educațional, evaluare și dezvoltare instituțională, asigurarea calității, referat înregistrat la I.Ș.J.O.

la 7 noiembrie 2005, în ședința consiliului de administrație al I.Ș.J.O. din 20 noiembrie 2005, s-a hotărât constituirea unei comisii de cercetare a activității reclamantului, comisie constituită prin decizia nr. 691 din 30 noiembrie 2005. Prin adresa nr. 10983 din 2 decembrie 2005, recurentul reclamant a fost înștiințat că s-a constituit o comisie de cercetare a aspectelor semnalate, sens în care acesta a fost convocat la sediul unității în data de 5 decembrie 2005 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu prevederile art. 120 din Legea nr. 128/1997. Din actele depuse în probațiune rezultă că recurentul reclamant a fost prezent și asistat la cercetarea efectuată, refuzând însă punerea la dispoziția comisiei a documentelor solicitate precum și a da o notă explicativă în legătură cu aspectele disciplinare ce au făcut obiectul cercetării.

Față de cele reținute se constată că în cazul de față au fost respectate prevederile art. 119 și art. 120 din Legea nr. 128/1997, atât în ce privește existența sesizării scrise cât și în raport cu procedura efectivă de desfășurare a cercetării prealabile, aspectele imputate și aduse la cunoștința recurentului reclamant fiind cele ce au făcut obiectul cercetării. Aprecierea recurentului reclamant relativă la extinderea cercetării asupra altor fapte și aspecte nu rezultă din probatoriul administrat, în realitate acesta făcând referire la concluziile comisiei de cercetare ce au rezultat în urma cercetării faptelor imputate.

De asemenea, susținerea recurentului reclamant în ce privește tardivitatea cercetării faptei apare nefondată în raport cu caracterul abaterilor constatate, data înregistrării sesizării scrise și data efectuării cercetării prealabile, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând respectarea termenul instituit de art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. După cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurentul reclamant a refuzat să semneze de luarea la cunoștință a ordinului de comunicare și a deciziei de sancționare, acest aspect rezultând din procesul verbal încheiat în acest sens. În plus, aspectele relative la comunicare nu conduc la nulitatea deciziei de sancționare, neputându-se reține vreo vătămare atâta vreme cât persoanele sancționate își exercită dreptul de a contesta, momentul comunicării având relevanță în ce privește exercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinței nr. 661 din 13 iulie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.