ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 aprilie 2005, reclamanta M.G. a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004 emisă de Comandantul U.M. și a Deciziei nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.N. și exonerarea sa de plata sumei de 255.805.139 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că decizia de imputare a fost emisă nelegal de către o persoană necompetentă, după împlinirea termenului legal de 30 de zile de la data înregistrării procesului - verbal de cercetare administrativă la organul competent să stabilească răspunderea materială și nu a fost motivată sub aspectul prejudiciului și al vinovăției sale.

Reclamanta a invocat și netemeinicia actului de imputare, motivând că nu datorează penalitățile și majorările de întârziere stabilite către SC R. Dolj, SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina și C.J.A.P.S. Dolj pentru perioada în care a îndeplinit funcția de contabil șef la U.M. Prin încheierea pronunțată la 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de reclamantă privind emiterea deciziei de imputare de către o persoană necompetentă, tardivitatea emiterii acesteia și lipsa motivării actului administrativ. Aceeași Instanță a pronunțat sentința nr. 734 din 2 noiembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de la 18 decembrie 2006, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat parțial deciziile contestate, exonerând reclamanta de plata penalităților de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E.

Slatina în sumă de 64.505.555 lei și de plata majorărilor de întârziere către SC R. Dolj în sumă de 29.477.849 lei. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a constatat pe baza înscrisurilor depuse de părți și a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, că Deciziile nr. 54 din 10 noiembrie 2004 și nr. 7 din 3 februarie 2005 au fost emise nelegal pentru penalitățile și majorările de întârziere datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina și SC R. Dolj în perioada în care reclamanta a îndeplinit funcția de contabil șef la U.M.

În raport de probele din dosarul de cercetare administrativă, s-a reținut că reclamanta a solicitat lunar necesarul de credite pentru achitarea furnizorilor, dar creditele acordate au fost insuficiente, astfel încât nu a existat vinovăția sa în producerea pagubei și nu a fost îndeplinită această condiție prevăzută în art. 3 pct. 6 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M.A.N. Instanța de Fond a menținut deciziile contestate în privința sumelor de bani reținute ca prejudiciu în sarcina reclamantei și reprezentând majorări și penalități de întârziere către C.J.A.P.S. Dolj, motivând că în perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003 nu s-au calculat corect contribuțiile la asigurări sociale pentru personalul încadrat în grupele I și II de muncă.

Pentru perioada 15 octombrie 2001 - 15 noiembrie 2003, în care a îndeplinit funcția de contabil - șef s-a constatat vinovăția reclamantei, reținându-se că, potrivit sarcinilor de serviciu, aceasta avea obligația să țină evidența clară a încadrării personalului în grupe de muncă, să calculeze corect contribuțiile către casa de pensii, să facă regularizările care se impuneau și să întocmească în termen legal declarațiile rectificative pentru cei 32 de angajați civili încadrați în grupa a II-a de muncă.

Astfel, s-a avut în vedere că, în calitate de șef al compartimentului financiar - contabil, reclamanta avea, potrivit art. 517 lit. a), g), și i) din Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. 32 din 14 septembrie 1978 privind Regulamentul activității financiar - contabile din armată, ca atribuții de serviciu asigurarea desfășurării activității financiar - contabile a unității militare în conformitate cu dispozițiile legale, răspunzând de buna organizare a acesteia, precum și obligația de a urmări vărsarea la termen și în cuantumul stabilit a sumelor care reprezintă venituri bugetare, asigurând întocmirea și înaintarea la organele în drept, la termenele stabilite și în conformitate cu dispozițiile legale, a dărilor de seamă contabile, printre care se încadrează și declarațiile rectificative care trebuiau comunicate casei de pensii când au avut loc modificări salariale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs ambele părți, iar reclamanta a declarat recurs și împotriva încheierii din ședința publică de la 24 noiembrie 2005, prin care au fost respinse excepțiile privind nulitatea absolută, tardivitatea și nemotivarea deciziei de imputare. În recursul declarat de reclamantă, s-a solicitat modificarea hotărârilor atacate și în principal, să se constate nulitatea deciziilor contestate, iar în subsidiar, anularea acestora în totalitate pentru debitul în sumă de 255.805.139 lei. Recurenta a susținut că au fost greșit respinse excepțiile prin care a invocat necompetența persoanei care a emis decizia de imputare, tardivitatea emiterii acesteia și lipsa motivării.

Referitor la prima excepție, recurenta a invocat dispozițiile art. 22 alin. (1) și alin. (2) și art. 23 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 5/1999, arătând că persoana competentă să dispună emiterea deciziei era șeful statului major al forțelor aeriene și nu comandantul U.M., în calitate de lichidator al U.M., deoarece hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative se ia de către comandantul sau șeful ierarhic care a ordonat efectuarea cercetării. Cu privire la termenul legal de 30 de zile pentru emiterea deciziei de imputare, recurenta a arătat că acesta s-a împlinit la data de 7 august 2004, iar decizia a fost emisă tardiv la data de 10 august 2004, fără a exista posibilitatea de prelungire a termenului respectiv, care este un termen de decădere.

Excepția privind nemotivarea deciziei de imputare a fost reiterată de recurentă, cu referire la dispozițiile art. 25 alin. (5) din ordinul menționat anterior și s-a arătat că sumele imputate nu au fost defalcate pe fiecare categorie, nu au fost indicate prevederile legale care constituie temeiul angajării răspunderii sale materiale și nu s-a precizat în ce constă vinovăția sa. Hotărârea pronunțată pe fondul cauzei a fost criticată de recurentă cu privire la suma de 161.821.735 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj. Recurenta a susținut că Instanța de Fond a constatat eronat existența unui prejudiciu pentru suma respectivă, deși pârâta nu a dovedit achitarea acesteia către C.P.J.

De asemenea, recurenta a susținut că s-a constatat greșit vinovăția sa pentru neplata la termenele legale a contribuțiilor de asigurări sociale pentru personalul civil încadrat în gupa a II-a de muncă, în condițiile în care avizul pentru încadrarea unui număr de 32 de salariați într-o grupă superioară de muncă a fost primit în aprilie 2003, iar C.J.P.A.S. Dolj nu a comunicat existența unor debite până la data de 30 aprilie 2003, când U.M. a fost desființată. Recurentul M.A.N. a solicitat modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Ministerul recurent a susținut că deciziile contestate au fost greșit anulate cu privire la penalitățile și majorările de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E.

Slatina și SC R. Dolj, pentru că intimata avea obligația nu numai de a cunoaște prevederile legale, dar și de a asigura efectuarea plăților în ordinea scadențelor. Recurentul a arătat că nu a fost prezentat nici un document, prin care intimata să dovedească faptul că s-a opus ordinelor comandantului unității privind efectuarea preferențială a plăților către furnizori. Cu privire la exonerarea intimatei de plata penalităților de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina, recurentul a susținut că în mod neîntemeiat Instanța de Fond a apreciat că nu se poate imputa contabilului - șef eroarea de expediție a furnizorului. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a învederat că intimata avea obligația să verifice datele de pe factură și în cazul depășirii scadenței, să inițieze cercetarea administrativă conform O.G.

nr. 121/1998. De altfel, cu privire la această sumă, s-a arătat că parchetul militar a constatat existența prejudiciului și a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată, cu motivarea că nu există latura subiectivă, ca element constitutiv al faptei prevăzute de legea penală ca infracțiune. În ceea ce privește penalitățile și majorările de întârziere către SC R. Dolj, recurentul a criticat soluția de anulare parțială a deciziilor contestate, arătând că intimata nu a urmărit efectuarea plăților în ordinea scadențelor, nu a întocmit corect bilanțul la desființarea unității, întocmind chiar un bilanț fictiv pentru a dovedi că nu există debite și credite. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 24 noiembrie 2005 și recursul declarat de Ministerul pârât împotriva sentinței nr. 734 din 2 noiembrie 2006 și va admite recursul declarat de reclamantă împotriva aceleași sentințe pentru următoarele considerente: Prin Decizia de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004 emisă de comandantul U.M., menținută ca legală și temeinică prin Decizia nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.N., a fost stabilită răspunderea materială a reclamantei, în calitate de contabil - șef, pentru paguba în sumă de 255.805.139 lei, produsă în perioada 1 aprilie 2001 - 30 aprilie 2003 la U.M. și reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere către C.J.P.A.S.

Dolj, SC R. Dolj și SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina. Reclamanta a îndeplinit funcția de contabil - șef la U.M până la data de 30 aprilie 2003, când unitatea a fost desființată și obligațiile pe care le avea față de personal și față de terți au fost preluate de altă U.M., în calitate de lichidator. Decizia de imputare a fost emisă de comandantul U.M., care a și numit comisia de cercetare, în urma ordinului primit la 13 iunie 2003 de la Directorul S.M.F.A. Necompetența emitentului actului, ca motiv de nelegalitate a deciziei de imputare a fost invocată neîntemeiat de recurenta - reclamantă față de dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, care prevăd că decizia de imputare se emite de către comandantul unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă.

De asemenea, în art. 62 din Ordinul nr. M 5/1999 emis de M.A.N. pentru aplicarea O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, s-a prevăzut că hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative se ia de către comandantul sau șeful care a ordonat efectuarea cercetării. Recurenta - reclamantă a invocat neîntemeiat și tardivitatea emiterii deciziei de imputare, excepție care a fost corect respinsă de Instanța de Fond. Termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei se calculează, potrivit art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 și art. 62 alin. (4) din ordinul susmenționat, de la data înregistrării actului de cercetare administrativă la organul competent și acest termen a fost respectat în cauză, întrucât decizia inițială a fost emisă la 10 august 2007 pentru suma de 330.558.225 lei.

În urma soluționării contestației, la nivelul aceleiași unități militare, a fost redusă paguba la suma de 255.805.139 lei, pentru care a fost întocmită o nouă Decizie de imputare cu nr. 54 din 10 noiembrie 2004. Recurenta - reclamantă a susținut fără temei că termenul de 30 de zile trebuia calculat de la data la care a fost încheiată cercetarea administrativă prin procesul - verbal din 12 septembrie 2003, dat fiind că dosarul a fost trimis la Parchetul Militar Craiova pentru efectuarea de cercetări și numai după comunicarea la 7 iulie 2004 a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, s-a definitivat cercetarea prin stabilirea răspunderii materiale a reclamantei.

În ceea ce privește modul de redactare a actelor administrative contestate, Instanța de Fond a respins întemeiat excepția invocată prin acțiune, constatând că Decizia de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004, emisă ca urmare a admiterii contestației, precum și Decizia nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de comisia de jurisdicție au fost motivate în fapt și în drept, menționând sumele defalcate distinct pentru fiecare prejudiciu, faptele reclamantei care le-au cauzat, cu precizarea obligațiilor legale și a atribuțiilor funcționale care au fost încălcate. În consecință, excepțiile invocate cu privire la competența și procedura de întocmire a deciziei de imputare sunt neîntemeiate și au fost corect respinse de Instanța de Fond prin încheierea din 24 noiembrie 2005, care urmează să fie menținută prin respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă.

Înalta Curte va admite însă recursul declarat de reclamantă împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei și se va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării în totalitate a celor două decizii contestate pentru întregul debit în sumă de 255.805.139 lei. Debitul respectiv a fost calculat pentru perioada în care reclamanta a îndeplinit funcția de contabil - șef la U.M. și reprezintă dobânzi, penalități și majorări de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj, SC R. Dolj și SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina. Referitor la sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente contribuției angajatorului și a angajatului la asigurări sociale, Instanța de Fond a menținut deciziile atacate, reținând vinovăția reclamantei pentru neplata contribuțiilor la asigurări sociale datorate în perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003, pentru un număr de 32 de angajați civili, încadrați în grupa a II-a de muncă.

Concluzia Instanței de Fond s-a întemeiat pe apărările formulate de pârât și nu este în concordanță cu situația de fapt dovedită în cauză prin înscrisurile depuse în cadrul cercetării administrative. Astfel, se reține că recurenta - reclamantă a îndeplinit funcția de contabil - șef la U.M. cu începere de la data de 15 octombrie 2001 și în mod nelegal a fost angajată răspunderea sa materială pentru dobânzi și penalități calculate de la 1 iulie 2001, anterior numirii în funcție. Nelegalitatea acestui debit se constată și față de neîndeplinirea condițiilor cumulative pentru stabilirea răspunderii materiale, întrucât nu s-au administrat dovezi concludente privind existența unui prejudiciu cert în patrimoniul U.M.

și vinovăția recurentei - reclamante în producerea acestuia prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu. Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și din documentele prezentate de părți, rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, U.M. nu avea încadrat personal în grupele I și II de muncă, astfel încât nici nu datora obligații de plată reprezentând contribuții la asigurările sociale. Avizul pentru încadrarea unui număr de 32 de salariați civili în grupa a II-a de muncă a fost primit de la forul tutelar numai prin Ordinul de zi nr. 67 din 7 aprilie 2003, în care se menționează că angajații respectivi vor beneficia de încadrarea în condiții deosebite de muncă pentru perioada 1 iulie 2001 - 30 martie 2003. După primirea acestui aviz, U.M.

a calculat și virat pentru cei 32 de salariați civili încadrați în grupa a II-a de muncă contribuțiile la asigurări sociale în sumă de 168.706.000 lei cu Ordinul de plată nr. 203 din 21 aprilie 2003, dar nu a depus și declarațiile rectificative pentru perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003, întrucât unitatea a fost desființată și declarațiile au fost depuse de unitatea lichidatoare în luna octombrie 2003. În raport de această situație de fapt, care nu a fost contestată de către ministerul pârât, se constată că a fost greșit reținută vinovăția reclamantei, care nu a calculat și nu a virat contribuțiile de asigurări sociale datorate în cazul celor 32 de salariați civili încadrați în grupa a II-a de muncă, deși până la data desființării unității, nu a existat un temei pentru o asemenea plată, în condițiile în care încadrarea într-o grupă superioară de muncă a fost avizată de forul tutelar numai la data de 7 aprilie 2003. În consecință, nu poate fi reținută vinovăția contabilului - șef, cu atât mai mult cu cât ministrul apărării naționale a comunicat comandantului U.M.

cu adresa din 15 ianuarie 2002 că, până la stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite din cadrul ministerului, în baza prevederilor art. 15 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001, personalul civil se consideră că își desfășoară activitatea în condiții normale de muncă, cu excepția celui prevăzut în listele din Anexele nr. 1 și nr. 2 la Legea nr. 19/2000, care se încadrează în condiții speciale. În cazul celor 32 de angajați civili din U.M.

nu s-a dovedit încadrarea în grupa a II-a de muncă prin efectul legii, deoarece locurile lor de muncă nu au fost prevăzute în anexele Legii nr. 19/2000, astfel încât pentru beneficiul grupei superioare de muncă era necesară îndeplinirea formalităților prevăzute de lege și care nu au fost finalizate în cazul lor decât prin avizul emis de forul tutelar, cu Ordinul de zi nr. 67 din 7 aprilie 2003. Cu privire la aceste contribuții la asigurările sociale, se constată că nu a fost dovedită nici existența unui prejudiciu cert în patrimoniul U.M. până la concurența sumei imputate, dat fiind să sumele datorate pentru perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003 au fost achitate cu Ordinul de plată nr. 203 din 21 aprilie 2003 și nu au fost plătite dobânzile sau penalitățile de întârziere pentru care a fost emisă decizia de imputare.

Expertul contabil a constatat că nu există un debit către C.J.P.A.S., deoarece în bilanțul contabil încheiat la 30 aprilie 2003 (bilanț de lichidare) nu sunt înregistrate restanțe cu titlul de contribuții pentru grupele I și II de muncă. Acest bilanț a fost semnat de auditorii M.A.N. la data de 5 mai 2003 și a fost certificat de A.F.P., în sensul că soldurile sunt zero cu ocazia încheierii U.M., inclusiv soldul de la art. 11, C.A.S. - angajator, asigurați, fond de risc. Aceeași situație se confirmă prin adresa din 17 mai 2007 întocmită de A.F.P. a municipiului Craiova, depusă ca înscris nou în recurs. Conform acestei adrese, s-a apreciat că nu se impune efectuarea unei inspecții fiscale, pentru că în urma analizei evidenței fiscale la U.M.

a rezultat că nu există obligații de plată la contribuțiile de asigurări sociale și nici accesorii ale acestora. În consecință, Instanța de Fond a menținut greșit deciziile contestate pentru acest debit și hotărârea va fi modificată, în sensul că recurenta - reclamantă va fi exonerată de plata dobânzilor și penalităților de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj. Recursul declarat de M.A. împotriva soluției de anulare parțială a acelor decizii atacate va fi respins ca nefondat, constatându-se că reclamanta a fost corect exonerată de plata debitelor în sumă de 64.505.555 lei către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina și de 29.477.849 către SC R. Dolj. Referitor la penalitățile de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E.

Slatina în sumă de 64.505.555 lei, Instanța de Fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 3 pct. 6 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor din M.A.N, nefiind dovedită vinovăția reclamantei pentru neplata în termen a facturilor la energie electrică. Din raportul de expertiză contabilă rezultă că factura din 31 martie 2002 în valoare de 125.955.673 lei emisă SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina a fost expediată de furnizor inițial la Spitalul municipal Caracal, apoi expediată de spital la 9 mai 2002 la U.M.

și primită la unitate la 15 mai 2002, fiind achitată în termen, la data de 17 mai 2002. Cea de-a doua factură, emisă de același furnizor din 30 iunie 2002 pentru suma de 141.564.205 lei a fost primită la compartimentul financiar - contabil la data de 17 septembrie 2002 și a fost achitată cu ordinul de plată din 18 septembrie 2002. Ambele facturi au fost achitate în termen de la data înregistrării în registrul furnizorilor și conform documentelor contabile prezentate expertului, U.M. nu a fost notificată până la data lichidării, 30 aprilie 2003 cu privire la existența unui debit, rezultat din neplata consumului de energie electrică sau penalități de întârziere. Instanța de Fond a constatat întemeiat că reclamanta nu poate răspunde pentru eroarea de expediție a furnizorului în cazul facturii din 31 martie 2002, iar critica formulată de ministerul recurent sub acest aspect este lipsită de temei legal.

Nu poate fi reținută nici critica recurentului că Instanța de Fond nu a avut în vedere rezoluția de neîncepere a urmăririi penale comunicată de Parchetul Militar Craiova cu adresa din 25 iunie 2004 și prin care se confirmă existența unui prejudiciu. Recurentul nu a dovedit existența unui prejudiciu cert pentru suma de 64.505.555 lei, reprezentând penalități de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina, așa după cum s-a constatat în raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză. Deși a formulat obiecțiuni la concluziile exprimate în acest sens la obiectivul nr. 6 al raportului de expertiză, recurentul a prezentat exclusiv atribuțiile legale ale contabilului - șef, fără a menționa în concret documentele care atestă debitul, pentru a se verifica dacă paguba este reală și pentru a se determina cu certitudine întinderea prejudiciului.

Rezoluția menționată în recurs nu se referă la o anumită sumă și nu poate fi reținută pentru stabilirea altei răspunderi juridice așa cum este cazul răspunderii materiale în speță. Reclamanta a fost corect exonerată și de plata sumei de 29.477.849 lei, reprezentând majorări de întârziere către SC R. Dolj, având în vedere nu a existat vinovăția sa pentru achitarea cu întârziere a facturilor, în condițiile în care nu au existat disponibilități bănești suficiente pentru achitarea restanțelor, așa după cum rezultă din evidența contabilă și operativă a U.M. la articolele materiale. Susținerea recurentului privind existența unor credite suficiente și plata preferențială de către reclamantă a furnizorilor nu a fost dovedită, fiind infirmată de expertiza contabilă efectuată pe baza evidenței contabile a unității militare.

Din dosarul de cercetare administrativă rezultă că la numirea reclamantei în funcția de contabil - șef, U.M. avea deja restanțe la SC R. Dolj și la sfârșitul anului 2001 înregistra un debit în sumă de 250.583.000 lei, iar penalitățile și majorările de întârziere au fost stinse parțial la 13 iunie 2002, nefiind achitate în totalitate până la desființarea unității, generând alte majorări care au fost achitate în totalitate la unitatea lichidatoare la data de 17 iulie 2003. Reclamanta și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, întrucât a întocmit lunar necesarul de credite pentru achitarea furnizorilor restanți și curenți, dar creditele primite au fost insuficiente și ordinea de plată a facturilor era decisă în ședințele lunare cu comandantul unității.

Situația financiară a unității militare în perioada în care reclamanta a îndeplinit funcția de contabil - șef rezultă și din expertiza contabilă efectuată în cauză, astfel încât sunt nefondate susținerile recurentului că unitatea a primit credite suficiente pentru achitarea tuturor facturilor, inclusiv a debitelor restante. Celelalte susțineri ale ministerului recurent privind posibilitatea legală a contabilului - șef de a se opune unui ordin ilegal al superiorului vor fi respinse, pentru că nu au legătură cu situația de fapt reținută de Instanța de Fond. De altfel, aceste susțineri din recurs au caracter general și nu au fost argumentate în fapt și în drept, ca motiv de casare sau de modificare a hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 734 din 2 noiembrie 2006, va modifica hotărârea, în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantă și va anula Deciziile nr. 54 din 10 noiembrie 2004 și nr. 7 din 3 februarie 2005, exonerând reclamanta de plata sumei de 255.805.139 lei, reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina, SC R. Dolj și C.J.P.A.S. Dolj. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de M.A.N. și recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii dată de Instanța de Fond în ședința publică de la 24 noiembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 734 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de M.G. Anulează Decizia de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004 emisă de Comandantul U.M. și Decizia nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.N. și exonerează reclamanta de plata sumei de 255.805.139 lei reprezentând penalități și majorări de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E., R. și C.J.P.A.S. Dolj. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii pronunțată la 24 noiembrie 2005 de aceeași Instanță. Respinge ca nefondat recursul declarat de M.A.N.

împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.