ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 martie 2008, reclamanta SC P.U.G. SA Craiova a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. a Județului Dolj și A.F.P. a municipiului Craiova să se dispună anularea procesului - verbal nr. 4142 din 25 iulie 2005, a adresei nr. XX din 29 noiembrie 2005 și a Deciziei nr. 373 din 28 decembrie 2007, precum și obligarea pârâtelor să-i elibereze un act administrativ din care să rezulte că beneficiază de prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2005 și că pe perioada de aplicabilitate a acestui act normativ nu are datorii la bugetul de stat, fiind scutită de la plată pentru suma de 687.160 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate s-a stabilit nelegal că datorează la bugetul de stat suma de 687.160 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente debitului în cuantum de 1.410.442, 4052 lei, deși acest debit a fost amânat la plată în vederea scutirii, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2005. Reclamanta a învederat că suma reprezentând creanța principală a fost stinsă prin scutire la plată și ca urmare, accesoriile acesteia nu sunt datorate, iar organele de inspecție fiscală au aplicat greșit prevederile art. 18 alin. (7) din Legea nr. 137/2002, care nu mai erau în vigoare la data efectuării controlului.

Prin sentința nr. 324 din 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că au fost corect stabilite obligațiile de plată pentru dobânzile și penalitățile de întârziere calculate în perioada 1 ianuarie 2004 – 30 aprilie 2005, respectiv între data pierderii înlesnirii la plată care i-a fost acordată reclamantei prin Ordinul comun nr. 73/2003 emis de A.P.A.P.S. și respectiv, nr. 190 din 30 mai 2003 emis de M.M.S.S. și data la care aceasta a beneficiat din nou de înlesnire, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005.

Instanța de fond a avut în vedere că, în cazul pierderii înlesnirilor la plată pentru nerespectarea condițiilor în care au fost acordate și pentru a beneficia în continuare de menținerea facilităților fiscale, reclamanta avea obligația să facă dovada achitării sumelor cuprinse în rate și a obligațiilor fiscale curente și că această obligație a fost îndeplinită numai la data de 29 aprilie 2005, astfel că pentru plata cu întârziere a acestor debite datorează dobânzi și penalități de întârziere în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2005. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor administrativ fiscale contestate.

În primul motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a menținut obligațiile fiscale accesorii pentru sumele amânate la plată, considerând că acestea sunt datorate în perioada cuprinsă între data înlesnirii la plată și data reluării facilităților, deși creanța principală în sumă de 1.410.442 lei s-a stins prin scutire, conform art. 24 C. proc. fisc., astfel că și accesoriile acesteia sunt scutite la plată. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată aplicarea prevederilor art. 18 și art. 18 1 din Legea nr. 137/2002, cu motivarea că acestea erau abrogate la data efectuării controlului de către D.G.F.P. a județului Dolj. Din acest considerent, recurenta a susținut că este lipsită de temei legal concluzia instanței de fond, că potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 26/2005, înlesnirile de plată acordate până la data intrării în vigoare a ordonanței respective se vor derula în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data acordării și anume, dispozițiile Legii nr. 137/2002. Recurenta a învederat că în mod neîntemeiat au fost respinse concluziile expertizei de specialitate, din care rezultă că suma de 687.190 lei nu este datorată bugetului de stat, fiind calculată pentru o sumă scutită la plată și stinsă din evidențele fiscale. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin procesul-verbal încheiat la data de 27 ianuarie 2004, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu a respectat prevederile art. 2 din Ordinul comun nr. 73/2003 al A.P.A.P.S.

și nr. 190/2003 al M.M.S.S. emis în baza Legii nr. 137/2002, pentru că nu și-a achitat obligațiile curente la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj, fapt pentru care a pierdut facilitățile fiscale. Ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005 și pentru a beneficia din nou de menținerea înlesnirilor la plată, reclamanta a achitat la data de 29 aprilie 2005 toate debitele restante la data de 30 aprilie 2005, atât cele eșalonate, cât și cele curente, precum și accesoriile datorate pentru perioada cuprinsă între data pierderii valabilității înlesnirilor la plată și data reluării înlesnirii la plată. Instanța de fond a constatat corect legalitatea actelor administrativ fiscale întocmite de intimatele-pârâte în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G.

nr. 26/2005, potrivit cărora în cazul pierderii înlesnirii la plată pentru nerespectarea condițiilor în care au fost acordate și pentru a beneficia în continuare de menținerea facilităților, agenții economici aveau obligația să facă dovada achitării sumelor cuprinse în rate și a obligațiilor fiscale cuvenite, iar pentru plata cu întârziere a ratelor se calculează dobânzi și penalități de întârziere. În recurs au fost invocate neîntemeiat dispozițiile art. 21 și art. 24 C. proc. fisc., cu motivarea că nu se pot plăti accesorii pentru creanțe fiscale principale stinse prin scutire la plată, deoarece stingerea debitului principal a fost consecința îndeplinirii condițiilor prevăzute în reglementarea susmenționată, prin plata ratelor din eșalonare și a obligațiilor fiscale curente la data de 29 aprilie 2005. Deși a beneficiat de scutirea la plată, acordată potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 26/2005, recurenta a contestat fără temei aplicarea dispozițiilor alin. (2) al aceluiași text de lege, care prevăd expres că pentru plata cu întârziere a ratelor și a obligațiilor curente, organul fiscal competent calculează diferența de dobândă și penalitatea de întârziere aferentă. În consecință, pentru perioada cuprinsă între data pierderii înlesnirilor la plată și data reluării facilităților, sumele propuse a fi amânate la plată sunt purtătoare de accesorii și menținerea înlesnirilor a fost condiționată de plata tuturor debitelor restante la fata de 30 aprilie 2005, fără a fi prevăzută scutirea la plata accesoriilor pentru perioada de nevalabilitate a înlesnirilor la plată. Critica recurentei privind aplicarea greșită a unui act normativ abrogat se dovedește a fi nefondată, întrucât dispozițiile art. 18 și art. 18 1 din Legea nr. 137/2002 au fost abrogate prin art. 1 pct. 1 din O.U.G.

nr. 26/2005, publicată în M. Of., Partea I nr. 296 din 8 aprilie 2005 și în consecință, au fost în vigoare și au produs efecte juridice în toată perioada pentru care au fost calculate dobânzile și penalitățile de întârziere contestate prin acțiune. În atare situație, instanța de fond a constatat corect că dispozițiile art. 18 și art. 18 1 din Legea nr. 137/2002 au fost în vigoare atât la data acordării înlesnirii la plată, dar și în perioada august 2003 –aprilie 2005, în care organele fiscale au calculat obligații fiscale accesorii. Recurenta a recunoscut implicit aplicabilitatea acestui act normativ pentru perioada respectivă prin cererea de menținere a înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie 2005, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 26/2005. Din aceste motive, au fost întemeiat înlăturate susținerile expertului contabil că recurenta – reclamantă nu datorează suma de 687.160 lei, cu atât mai mult cu cât acestea sunt infirmate de concluziile exprimate cu privire la celelalte obiective ale raportului de specialitate și din care rezultă că pentru plata cu întârziere a sumelor prevăzute în Ordinul comun nr. 73/2003 și a debitelor curente, organul fiscal competent a calculat dobânzi și penalități de întârziere. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.U.G. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 324 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.