ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 977/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată inițial pe rolul

Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.I.

a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj -

Administrația Finanțelor Publice Craiova, solicitând anularea Deciziei din 12

iunie 2008 și a Deciziei din 23 decembrie 2008.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că actele administrative fiscale pe care le contestă sunt

netemeinice și nelegale cu privire la suma de 107.599 RON debit și 404.814 RON

penalități de întârziere.

Reclamantul a mai

susținut, în ceea ce privește respingerea contestației în procedura prealabilă

ca tardivă, că soluția organelor fiscale este vădit nelegală, întrucât pârâta

autoritate nu a comunicat Decizia nr. X/2008 în niciuna dintre modalitățile

prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Prin Sentința nr. 652

din 25 martie 2009, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, constatând incidente dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La data de 7 aprilie

2009 cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr.

910/54/2009.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că prin Decizia

din 23 decembrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Craiova

contestația nu a fost soluționată pe fond.

Examinând excepția

invocată, prima instanță a găsit-o întemeiată cu privire la capătul de cerere

relativ la anularea Deciziei nr. Y/2009 prin care a fost antrenată răspunderea

solidară a reclamantului, având în vedere că autoritatea pârâtă nu a soluționat

pe fond contestația.

În ceea ce privește

capătul II al cererii, relativ la anularea Deciziei din 23 decembrie 2008 emisă

de Administrația Finanțelor Publice Craiova, Curtea de Apel Craiova l-a găsit

întemeiat, iar prin Sentința civilă nr. 225 din 11 iunie 2009 a admis

contestația formulată de N.I., a anulat Decizia din 23 decembrie 2008 și a

obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația înregistrată la 16 decembrie

2008.

În motivarea

hotărârii sale prima instanță a reținut următoarele considerente:

Actul administrativ

fiscal contestat în procedura administrativă prealabilă și anume Decizia nr.

X/2008, emisă de către Administrația Finanțelor Publice Craiova, a fost

comunicată prin publicitate la data de 17 iunie 2008, conform "Anunțului

individual", ce poartă numărul XX/17 iunie 2008.

Reclamantul a luat

cunoștință despre emiterea acestuia la data de 9 decembrie 2008, dată la care

Administrația Finanțelor Publice Craiova i-a comunicat o somație din care

rezultă ca va fi executat pentru suma de 512.413 RON.

Deși prevederile art.

44 C. proc. fisc. prevăd posibilitatea comunicării actului administrativ prin

publicitate, aceleași reglementări [alin. (4)] fac trimitere la aplicarea

Codului de procedură civilă în ceea ce privește "comunicarea prin

publicitate" care se aplică în mod corespunzător.

Or, din cuprinsul

prevederilor art. 95 C. proc. civ. rezultă că citarea respectiv comunicarea

unui act prin publicitate, inclusiv prin afișarea acestuia la sediul organului

emitent, se face numai atunci când, prin tot ce a fost întreprins, nu s-a

izbutit a se afla domiciliul părții respective.

În cazul de față

însă, deși organele fiscale cunoșteau domiciliul fiscal al reclamantei, au

procedat la comunicarea actului contestat prin publicitate, ceea ce evident

reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale aplicabile de către autoritatea

pârâtă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume

propriu, precum și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Craiova, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în

totalitate a acțiunii reclamantului N.I..

A fost invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia s-a susținut, în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, întrucât dispozițiile art. 4 (2) C. proc. pen. nu conțin niciun fel de

prevedere referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii de comunicare,

cumulativ, prin mai multe modalități legale, așa cum nu acordă o importanță mai

mare uneia dintre acestea și nici nu stabilesc o ordine a modalităților în care

trebuie să fie transmis actul administrativ.

În opinia recurentei,

organul fiscal a procedat corect la comunicarea actului administrativ prin

publicitate la 27 iunie 2008, cu respectarea dispozițiilor art. 44 (3) C. proc.

fisc., iar cererea formulată în procedura prealabilă în data de 16 decembrie

2008 este tardivă.

Recursul nu este

fondat.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor

legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte constată

că nu subzistă în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., invocat de recurentă, pentru considerentele în continuare arătate.

Codul de procedură

fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de

comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea

primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate [lit. d)

]

, care se efectuează

în condițiile prevăzute la alin. (3).

Același text de lege

dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind

comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Potrivit art. 95

alin. (1) C. proc. civ., citarea prin publicitate se dispune atunci când

reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a

izbutit să afle domiciliul pârâtului.

Într-o corectă

aplicare a acestor prevederi legale, nu este suficient, așadar, ca reclamantul

să afirme că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze

împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în

putință, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, confirmându-și, eventual,

susținerile cu probe corespunzătoare.

Dacă se dovedește că

adresa pârâtului era cunoscută și totuși s-a obținut citarea sa prin

publicitate, toate actele săvârșite după acest moment se vor anula, astfel cum

prevede art. 95 alin. (4) C. proc. civ.

În raport cu aceste

prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului

administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la

modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când

domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, cum corect a reținut și

judecătorul fondului.

În conformitate cu

prevederile art. 45 C. proc. fisc., actul administrativ fiscal produce efecte

numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea

comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin.

(1).

Împotriva titlului de

creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula

contestație, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării

acestora, sub sancțiunea decăderii, astfel cum rezultă din prevederile art.

205, corelate cu cele ale art. 207 C. proc. fisc.

În speță, în raport

cu actele dosarului și prevederile legale anterior redate, prima instanță a

reținut în mod corect că reclamantul a luat cunoștință de emiterea actului

contestat numai la data de 9 decembrie 2008, dată la care i-a fost comunicată

somația de plată a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa. Ca atare,

contestația înregistrată la 16 decembrie 2008 a fost formulată în termenul

prevăzut de art. 207 (1) C. proc. fisc.

În aceste condiții,

cum organul fiscal competent s-a pronunțat numai asupra excepției tardivității

contestației, a cărei incidență a fost greșit reținută, în considerarea

dispozițiilor art. 218 C. proc. fisc., s-a impus adoptarea soluției de anulare

a Deciziei din 23 decembrie 2008, cu consecința obligării organului respectiv

la soluționarea pe fond a acesteia.

Reținând, față de

cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume

propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței

civile nr. 225 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.