ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5193/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5193/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii și

procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții

P.O. și B.N.P. P.O. au chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice

Craiova și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea raportului de inspecție fiscală

din 29 februarie 2008, a deciziilor de impunere nr. X din 7 martie 2008, Y din 7

martie 2008, Z din 7 martie 2008, W din 7 martie 2008, a deciziei nr. Q din 3

martie 2008 precum și a deciziei T din 17 octombrie 2008 de soluționare a contestației

administrative din 27 martie 2008.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că sumele reținute în actele administrativ fiscale atacate nu au fost

corect calculate, deoarece întreaga sumă reprezentând impozit pe veniturile din

transferul proprietăților imobiliare pentru perioada 1 iunie 2005 – 31

decembrie 2007 a fost achitată în același cont al bugetului de stat, cont în care

și astăzi se plătește acest tip de impozit.

Reclamanta a precizat

că cererea de chemare în judecată privește întreaga sumă de 824.096 R, menționată

în raportul de inspecție fiscală, la care se adaugă suma de 28.467 RON reprezentând

impozit pe venit și accesorii, precum și suma de 38.352 RON ce face obiectul declarației

de impunere cu nr. Q/2008.

A arătat că, în mod greșit,

prin decizia din 17 octombrie 2008, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj, a fost respinsă contestația, ca nemotivată pentru suma de 28.467 RON,

reprezentând diferențe de impozit pe venit aferente perioadei 2005 – 2007 și accesorii

aferente acestora, precum și pentru suma de 38.352 RON, reprezentând diferență de

impozit anual de regularizare.

La data de 12

decembrie 2008, reclamanta a depus o precizare la acțiune prin care a solicitat

și anularea deciziei din 17 octombrie 2008 emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, prin care a fost modificată decizia inițială cu încălcarea

dispozițiilor art. 48 din C. proc. fisc., în sensul că nu a fost vorba despre o

îndreptare a erorii materiale, ci de o modificare a deciziei în conținutul său.

Prin aceeași precizare,

reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, acordarea

de daune materiale și morale pentru repararea pagubei cauzate prin actele fiscale

atacate.

Prin sentința nr. 77 din

02 martie 2009 Curtea de Apel Craiova a declinat competența soluționării cauzei

la Tribunalul Dolj.

La termenul din 1 iulie

2009, reprezentantul pârâților a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Dolj, având în vedere că suma menționată în actul administrativ contestat este de

peste 800.000 RON.

Analizând cu prioritate

excepția de necompetență materială Tribunalul a admis-o, iar în temeiul dispozițiilor

art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competența judecării cauzei în favoarea

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și a constatat

ivit conflict negativ de competență, iar dosarul a fost înaintat către Înalta Curte

de Casație și Justiție, în vederea stabilirii competenței materiale.

Prin decizia din 03

noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6091/63/2009 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost stabilită competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această

soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că obiectul acțiunii vizează

întreaga sumă de 824.096 RON menționată în raportul de inspecție fiscală la care

se adaugă sumele de 28.467 RON și respectiv 38.352 RON, ca diferență de impozit

anual, cu titlu de regularizare, inclusiv soluția de refacere a controlului pentru

tipul de impozit mai sus individualizat.

La data de 06 aprilie

2010, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal sub nr. 638/54/2010.

La data de 16

noiembrie 2010, la solicitarea reclamantei s-a dispus efectuarea unei expertize

contabile.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 433

din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea precizată,

a anulat parțial decizia din 17 octombrie 2008, emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj la emiterea unei alte decizii prin care să se pronunțe pe fondul contestației

înregistrate la data de 27 martie 2008 la Administrația Finanțelor Publice Craiova,

doar în ceea ce privește suma de 28.467 RON, reprezentând diferențe de impozit pe

venit și accesorii aferente perioadei 2005 – 2007, suma de 319 RON, reprezentând

T.V.A. aferentă anului 2007, suma de 475 RON – C.A.S..S. angajator, suma de 441

RON – C.A.S.S. angajat, precum și pentru suma de 38.352 RON reprezentând diferența

de impozit anual de regularizat, a înlăturat dispozițiile din cuprinsul deciziei,

emise de Direcția Generalăa a Finanțelor Publice Dolj, referitoare la refacerea

controlului, a menținut dispozițiile din cuprinsul aceleiași decizii cu privire

la desființarea parțială a raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008

pentru suma de 822.861 RON, reprezentând impozitul pe veniturile din transferul

proprietăților imobiliare și accesoriile aferente, precum și a deciziilor de impunere

Y din 07 martie 2008, Z din 17 martie 2008 și nr. X din 07 martie 2008 cu privire

la impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare emise de Administrația

Finanțelor Publice Craiova în sumă totală de 653.420 RON și majorările de întârziere

aferente în sumă totală de 169.441 RON, a obligat pârâtele Direcția Generală Dolj

și Administrația Finanțelor Publice Craiova la plata către reclamantă a sumei de

17.813 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune

morale, a respins celelalte cereri.

Examinând cu prioritate,

în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate de către pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în ședința publică din data de 27

septembrie 2011, Curtea a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei de interes față de capătul de cerere prin care se solicită anularea inclusiv

a părții din decizia nr. 167/2008,ce desființează parțial actele administrative,

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a susținut că orice solicitare

a reclamantei este lipsită de folos practic.

În acest sens, s-a precizat

prin decizia nr. 167/2008, organele de soluționare a contestației au desființat

parțial raportul de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861

RON cu privire la impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare.

Curtea a apreciat că excepția

invocată este neîntemeiată, reclamanta justificând în continuare interesul în promovarea

cererii ce vizează anularea în totalitate a deciziei nr. 167/2008 din moment ce,

organele de soluționare a contestației au dispus refacerea controlului cu privire

la suma de 822.861 RON, reprezentând impozit și accesorii datorate pentru veniturile

din transferul proprietăților imobiliare.

În privința excepției

inadmisibilității contestației, raportată la sumele a căror cerere de anulare a

fost respinsă ca nemotivată în procedura prealabilă, potrivit art. 216 din O.G.

nr. 92/2003, organul fiscal neanalizând fondul, s-au reținut următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare

în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat anularea deciziilor

de impunere din 07 martie 2008 și nr. Q din 03 martie 2008 emise de Administrația

Finanțelor Publice Craiova în urma întocmirii raportului de inspecție fiscală

din 29 februarie 2008 prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligații

fiscale în sumă totală de 68.054 RON reprezentând: 28.467 RON diferențe de impozit

aferente perioadei 2005 – 2007 și accesorii la acestea, 319 RON TVA aferentă anului

2007, 475 RON C.A.S.S. angajator, 441 RON C.A.S.S. angajați și 38.352 – diferență

de impozit anual regularizat.

Având în vedere că prin

decizia din 17 martie 2008, emisă de Direcția Generala a Finanțelor Publice Dolj

în soluționarea contestației administrative , pârâta a respins contestația ca nemotivată

pentru sumele stabilite prin deciziile de impunere nr. W din 17 martie 2008 și

nr. Q din 03 martie 2008, fără să o examineze pe fond, Curtea a apreciat că excepția

inadmisibilității este întemeiată.

Ca atare, capetele de

cerere având ca obiect anularea deciziilor de impunere nr. W/2008, precum și restituirea

sumelor ce fac obiectul acestora au fost respinse ca inadmisibile.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut următoarele:

Cu privire la capătul

de cerere ce vizează anularea pct. 1 din decizia nr. 167/2008, prin care a fost

respinsă ca nemotivată contestația, pentru sumele ce fac obiectul deciziilor de

impunere nr. W/2008 și Q/2008, s-au constatat următoarele:

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc., în soluționarea contestației organul competent

va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ

fiscal.

Analiza contestației se

face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea

și de documentele existente la dosarul cauzei.

Alin. (4) al aceluiași

art. permite contestatorului să depună probe noi în susținerea cauzei. În această

situație, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului

care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să

se pronunțe asupra acestora.

Art. 206 alin. (1) din

C. proc. fisc. reglementează forma și conținutul contestației prevăzând că aceasta

trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept lit. c) precum și dovezile pe care

se întemeiază lit. d).

În speță, reclamanta,

deși nu și-a motivat în drept contestația a motivat-o în fapt, indicând sumele contestate

ca nedatorate și susținând că au fost atașate ordinele de plată care dovedesc achitarea

integrală și la termenele scadente a acestora și care puteau determina soluționarea

pe fond a contestației și nu respingerea ca nemotivată.

Prin urmare, s-a apreciat

că respingerea ca nemotivată a contestației este nelegală, fiind o măsură drastică

luată cu exces de formalism.

Pentru motivele anterior

expuse, constatându-se că la emiterea pct. 1 din decizia nr. 167/2008, pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj a încălcat dispozițiile art. 213 alin. (1)

și (4) din C. proc. fisc., nepronunțându-se pe fondul contestației, s-a dispus anulara

parțială a acesteia.

În ceea ce privește cererile

din cuprinsul acțiunii introductive ce vizează anularea deciziilor de impunere

nr. X, Y și Z/2008, precum și a dispozițiilor deciziei nr. T/2008 de desființare

a acestora și a raportului de inspecție fiscală în partea ce stabilește impozitul

pe venitul rezultat din transferul proprietății imobiliare, Curtea a dispus respingerea

acestora întrucât actele fiscale au fost lipsite de efecte juridice prin desființarea

acestora de către organele de soluționare a contestației, în procedura administrativă.

Referitor la dispoziția

din cuprinsul deciziei nr. T/2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj, prin care se stabilește refacerea controlului pentru suma totală de

822.861 RON, compusă din 653.420 RON – impozit pe veniturile din transferul proprietăților

imobiliare și 169.441 RON majorări de întârziere aferente, Curtea a apreciat că

această măsură este nelegală.

Din probatoriul administrat

în cauză a rezultat fără echivoc faptul că actele de impunere fiscale au fost nelegal

și netemeinic întocmite, întrucât sumele constând în impozit și accesorii aferente

impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare pe perioada 2005-2007

au fost achitate de către reclamantă la scadență, potrivit art. 77

1

din

C. fisc.

Curtea a apreciat că refacerea

controlului pentru aceeași perioadă, anterior controlată, și pentru același tip

de impozit apare ca fiind o măsură abuzivă și contrară dispozițiilor legale cuprinse

la art. 105 alin. (3) din C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește despăgubirile

solicitate în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

Curtea a reținut că prin precizarea la acțiunea inițială formulată la data de 08

decembrie 2008, reclamanta a solicitat repararea integrală a pagubei cauzată prin

actele administrativ fiscale considerate nelegale și daune morale, astfel:

a) dobânda legală și inflația

pentru suma de 3.000 RON plătită drept cauțiune în Dosarul nr. 914/54/2008 al Curții

de Apel Craiova, de la data de 19 august 2008 până la data recuperării efective

a sumei;

b) 30.000 RON plătiți

conform chitanței din 07 martie 2008 sumă achitată deși nu era datorată și dobânda

legală aferentă acestei sume;

c) suma de 91 RON reprezentând

costul popririi de la banca R.D., suma de 120 RON reprezentând notări, radieri pe

cartea funciară ca urmare a instituirii sechestrului conform adresei din 27

martie 2008;

d) începând cu luna martie

a anului 2008 salariul achitat de biroul notarial în sumă de 800 RON și în sumă

de 1.200 RON începând cu luna octombrie lunar unui angajat, precum și toate contribuțiile

și impozitele aferente;

e) suma de 2.000 RON reprezentând

taxe poștale, taxe de timbru și cheltuielile pentru acțiunile promovate în instanță;

f) acordarea de către

pârâtă a sumei de 75.000 euro cu titlu de reparații morale, pe considerentul că

actele întocmite au ocazia controlului fiscal, precum și toate actele ulterioare

emise de organele fiscale sunt nelegale, abuzive și au produs prejudicii de imagine.

Cu privire la solicitarea

reclamantei de acordare a dobânzii legale și reactualizării cu rata inflației pentru

suma de 3.000 RON, achitată drept cauțiune, în Dosarul nr. 914/54/2008 al Curții

de Apel Craiova, Curtea a reținut că potrivit art. 723

1

alin. (3) C.

proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care cel îndreptățit

nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului

de 30 de zile de la data la care prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul

cauzei.

Din interpretarea acestor

dispoziții rezultă că admisibilitatea cererii de restituire este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: existența unei hotărâri irevocabile

prin care s-a soluționat fondul cauzei și termenul de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii care a soluționat fondul cauzei.

În speță, prin sentința

nr. 118 din 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 919/54/2008

a fost admisă cererea formulată de reclamanta P.O. și B.N.P. P.O. în contradictoriu

cu pârâta AFP Craiova și s-a dispus suspendarea executării raportului de inspecție

fiscală din 29 februarie 2008 și a deciziilor de impunere nr. X, Y, Z, W și Q din

anul 2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei.

În condițiile în care

fondul cauzei ce face obiectul prezentei judecăți nu a fost soluționat irevocabil,

Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la cererea

de restituire a sumei de 30.000 RON și a dobânzii legale, achitată conform chitanței

din 07 martie 2008, Curtea a reținut următoarele:

În speță, din probatoriile

administrate rezultă că reclamanta nu a adresat anterior sesizării instanței judecătorești

o cerere organelor fiscale prin care să fi solicitat expres restituirea sumei și

acordarea dobânzii la suma pe care organele fiscale aveau obligația să o restituie,

solicitând direct în instanță obligarea pârâtelor la restituirea acesteia.

Pentru a putea pretinde

această sumă de la bugetul de stat, reclamanta trebuia să solicite expres prin cerere

restituirea sumei art. 117 C. proc. fisc., pentru ca organul fiscal să se pronunțe

asupra acestuia prin decizie art. 210 C. proc. fisc.

Având în vedere că reclamanta

nu a urmat procedura instituită de C. proc. fisc. pentru restituirea sumelor încasate

de la bugetul de stat, cererea acesteia adresată direct instanței este inadmisibilă.

Cu privire la capătul

de cerere privind plata sumelor de 91 RON reprezentând costul popririi de la banca

R.D. și a sumei de 120 RON reprezentând notări, radieri pe cartea funciară ca urmare

a instituirii sechestrului conform adresei din 27 martie 2008, Curtea a apreciat

că aceste cereri sunt întemeiate.

Reclamanta este îndreptățită

la repararea integrală a prejudiciului produs prin actele administrative fiscale

nelegale, acest lucru implicând și restituirea cheltuielilor efectuate pe parcursul

procedurii administrative prealabile, în condițiile în care această procedură este

obligatorie.

Referitor la capătul de

cerere ce vizează acordarea cu titlu de despăgubiri materiale, începând cu luna

martie a anului 2008, a salariului și a contribuțiilor aferente achitate de biroul

notarial în sumă de 800 RON și în sumă de 1.200 RON, începând cu luna octombrie

2008, lunar unui angajat ce a trebuit să se ocupe exclusiv de rezolvarea problemelor

generate de controlul fiscal, în perioada martie 2008-ianuarie 2009, Curtea a apreciat

că și acest capăt de cerere este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor

art. 106 alin. (2) și (3) din C. proc. fisc., pe toată durata inspecției fiscale

contribuabilul are dreptul de a desemna persoane care să furnizeze informațiile

solicitate de organele fiscale și totodată dreptul de a beneficia de asistență de

specialitate sau juridică.

În ceea ce privește suma

de 2.000 RON reprezentând taxe poștale, taxe de timbru și cheltuieli pentru acțiunile

promovate în instanță, Curtea a reținut că reclamanta a formulat această cerere

fără să anexeze dovezi în original, privind efectuarea cheltuielilor solicitate.

În ceea ce privește cererea

de plată a sumei de 75.000 euro, cu titlu de reparații pentru daune morale, Curtea

apreciază că suma solicitată este disproporționată, motiv pentru care a admis în

parte această cerere, acordându-i reclamantei daune morale în valoare de 5.000

euro, cu caracter reparatoriu pentru suferințele morale pricinuite de atitudinea

autorităților pârâte.

3.Recursurile exercitate

împotriva sentinței

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj, în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor

Publice Craiova, și P.O. în nume propriu și ca reprezentant al B.N.P. P.O.

3.1. Recurenta – reclamantă

a criticat sentința în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, arătând

că instanța de fond a apreciat greșit ca fiind disproporționată suma de 75.000

euro, solicitată cu acest titlu.

Fără a-și încadra în drept

motivele de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că probele administrate în cauză

au dovedit că activitatea profesională și imaginea profesională au avut de suferit,

conducând la neîncrederea persoanelor care apelează la servicii notariale.

3.2. Recursul pârâtelor

a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 6,7, 8 și 9 C. proc.

civ., în esență fiind formulate următoarele critici:

Soluția de respingere

a excepției lipsei de interes față de capătul de cerere prin care se solicită anularea

deciziei nr. T/2008, pentru suma de 822.861 RON, este nelegală, pentru că raportul

de inspecție fiscală a fost desființat parțial , în privința sumei menționate, astfel

că solicitarea reclamantei este lipsită de orice folos practic.

În ceea ce privește suma

de 68.054 RON, pentru care contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată,

instanța a reținut greșit că neanalizarea pe fond a contestației este o măsură drastică,

luată cu exces de formalism, și a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj să soluționeze contestația pe fond fără ca în acțiunea reclamanților să existe

un capăt de cerere este în acest sens.

Referitor la înlăturarea

dispoziției privind refacerea controlului pentru suma de 822.861 RON, recurentele

– pârâte a arătat că soluția este greșită în raport cu prevederile art. 216

alin. (3) din C. proc. fisc., potrivit cărora, în situația desființării totale sau

parțiale a actului administrativ atacat, urmează să se încheie un nou act administrativ

fiscal, care să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației

administrative.

Cererea privind plata

sumelor de 91 RON, reprezentând costul înființării popririi asupra contului de la

banca R.D. și 120 RON, aferente unor notări și radieri în cartea funciară, urmare

a instituirii sechestrului, a fost greșit admisă de instanță, aceste sume fiind

achitate în cadrul procedurii de executare silită întreprinse de Administrația Finanțelor

Publice Craiova, iar nu în cadrul procedurii administrative de contestare a actelor

fiscale.

Hotărârea instanței de

fond este nelegală și sub aspectul sumei stabilite cu titlu de despăgubire, corespunzătoare

salariului și contribuțiilor aferente, plătite de biroul notarial unui angajat care

s-a ocupat exclusiv de rezolvarea problemelor generate de controlul fiscal, pentru

că prestația persoanei respective este legată de obligațiile legale ale contribuabilului,

iar contractul individual de muncă a fost încheiat în luna ianuarie 2008, anterior

începerii inspecției fiscale, care s-a derulat începând cu luna februarie 2008.

Acordarea daunelor morale

este lipsită de temei legal și nu se fundamentează pe vătămarea unui interes personal

nepatrimonial care să fi produs ca urmare a unor fapte ale pârâtelor.

Printr-o completare a

motivelor de recurs, formulată în cadrul termenului prevăzut de art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, recurentele - pârâte au arătat că măsura de înlăturare a

dispoziției privind refacerea controlului fiscal contravine prevederilor art. 18

din Legea nr. 554/2004; pentru suma de 653.419 RON, reprezentând impozit pe venitul

din transferul proprietăților imobiliare, sunt datorate accesorii, în conformitate

cu prevederile art. 120 din C. proc. fisc.; persoana pentru care s-a plătit salariu

în suma pretinsă de reclamantă cu titlu de despăgubiri a fost angajată biroului

notarial și în cursul anului 2007, rezultând astfel că activitatea desfășurată de

respectiva persoană în cadrul biroului notarial nu a fost strâns legată de rezultatele

inspecției fiscale; evoluția veniturilor realizate de B.N.P. P.O. în perioada 2004-2008

nu confirmă susținerile potrivit cărora afectarea imaginii profesionale ca efect

al actelor fiscale deduse judecății ar fi dus la scăderea veniturilor obținute de

biroul notarial.

Niciuna dintre părți nu

a formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

1.Recursul reclamantei

Verificând cu prioritate

regularitatea exercitării căilor de atac, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă

nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru în condițiile prevăzute

în art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, în cuantumul comunicat în scris

prin citație, conform art. 18 din aceeași lege, cu conținutul normativ de la data

declanșării litigiului.

De aceea, în temeiul

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

2.Recursul pârâtelor

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurentele - pârâte și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele ce

vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 167

din 17 octombrie 2008, supusă controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj a soluționat contestația

administrativă formulată de B.N.P. P.O. împotriva raportului de inspecție fiscală

înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Craiova sub nr. 27252 din 29

februarie 2008 și a deciziilor de impunere emise în baza lui, dispunând următoarele:

1.Respingerea contestației

ca nemotivata pentru suma de 28.467 RON, reprezentând diferențe de impozit pe venit

aferente perioadei anilor 2005-2007 și accesorii aferente acestora, pentru suma

de 319 RON, reprezentând T.V.A. aferentă anului 2007,pentru suma de 475 RON, reprezentând

C.A.S.S. angajați, pentru suma de 441 RON, reprezentând C.A.S.S. angajați precum

și pentru suma de 38.352 RON, reprezentând diferența de impozit anual de regularizat;

2.Desființarea parțială

a raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON

reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietății imobiliare și accesoriile

aferente, precum și a deciziilor de impunere nr. Y din 07 martie 7008, nr. Z

din 07 martie 2008 și nr. X din 07 martie 2008, cu privire la impozitul pe veniturile

din transferul proprietăților imobiliare în suma totală de 653.420 RON și majorările

de întârziere aferente în sumă totală le 169.441 RON și refacerea controlului, urmând

ca organele de control, printr-o altă echipă decât cea care a întocmit actul de

control contestat, să reanalizeze situația de fapt, pentru aceleași obligații bugetare

și aceeași perioadă, având în vedere cele reținute în cuprinsul deciziei și actele

normative incidente în materie în perioada verificată.

Prima instanță a anulat

parțial decizia și a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj să soluționeze

pe fond contestația în partea inițial respinsă ca nemotivată, pentru suma totală

de 68.054 RON, reținând că soluția dată de autoritatea fiscală denotă un exces de

formalism , în condițiile în care contestația administrativă a fost motivată în

fapt, prin ridicarea sumelor contestate ca nedatorate și cu precizarea că ordinele

de plată indicate de contestator drept dovezi ale achitării integrale și la termen

a debitelor puteau determina adoptarea unei soluții pe fond.

Această concluzie este

împărtășită de instanța de control judiciar, care constată că în contestația administrativă

formulată de contribuabil sunt indicate suficiente elemente are permit identificarea

temeiurilor pentru care a contestat sumele menționate, astfel că soluția de respingere

a contestației, ca nemotivată, este expresia unui exces de putere, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, concretizat printr-o interpretare

formalistă, disproporționată, a art. 206 C. proc. fisc.

Critica întemeiată pe

prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța a dispus soluționarea

pe fond a contestației fără ca în cererea de chemare în judecată să existe această

solicitare expresă este, de asemenea, nefondată, pentru că în temeiul art. 18 din

Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate dispune, alături

de anularea unei decizii administrative nelegale, și măsurile pe care le consideră

adecvate pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale acesteia.

Or, anularea pct. 1 din

decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, referitor la respingerea ca

nemotivată a contestației administrative pentru suma de 68.054 RON, neurmată de

soluționarea pe fond a contestației, ar însemna ca raportul de drept procesual fiscal

să nu fie finalizat printr-o decizie emisă conform art. 216 C. proc. fisc.

În ceea ce privește suma

de 822.861 RON, compusă din impozit pe veniturile din transferul proprietăților

imobiliare și majorările de întârziere aferente, pentru care Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj a admis contestația și a dispus refacerea inspecției fiscale,

prima instanță a reținut corect că prin probele administrate în cauză, constând

în înscrisuri (unele emanând chiar de la Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj – adresele din 01 iunie 2010 și expertiză contabilă, s-a făcut dovada plății

integrale a debitului principal, singura problemă fiind virarea sumelor într-un

cont greșit, situație ulterior îndreptată prin efectuarea corecțiilor necesare.

În aceste condiții, nu se justifică măsura de refacere a inspecției fiscale.

Recurentele – pârâte au

criticat soluția instanței dintr-o dublă perspectivă, invocând, pe de o parte, lipsa

de interes a reclamanților și, pe de altă parte, încălcarea art. 216 alin. (3)

C. proc. fisc., text care, în opinia lor, ar atrage inadmisibilitatea măsurii dispuse

de judecătorul fondului.

Niciuna dintre aceste

critici nu este însă fondată, pentru că nu se poate ignora interesul real al contribuabilului

de a obține, prin demersul să judiciar, tranșarea definitivă a fondului raportului

fiscal dedus judecății, o soluție limitată la anularea actelor nelegale și refacerea

inspecției fiscale prelungind luarea unei decizii finale dincolo de un termen optim

și previzibil, fără argumente suficiente care să o justifice.

În ceea ce privește interpretarea

și aplicarea art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., instanța de control judiciar constată

că, într-adevăr, acest text impune autorității fiscale ca, în cazul desființării

totale sau parțiale a actului administrativ atacat, să încheie un nou act administrativ

- fiscal, cu respectarea strictă a considerentelor deciziei de soluționare a contestației,

dar emiterea noului act administrativ fiscal nu trebuie precedată, în mod obligatoriu,

de refacerea controlului.

O astfel de măsură s-ar

justifica în cazul în care prin decizia de soluționare a contestației ar fi sancționate

nereguli identificate în diferitele etape ale inspecției fiscale, nu când se pune

problema reevaluării aceleiași situații de fapt, pe baza unor dovezi analizate și

de organul de soluționare a contestației, așa cum este cazul în speță.

Împrejurarea că, dintr-o

eroare, plățile ar fi fost făcute într-un cont greșit sau că reclamanta nu ar fi

depus la timp declarațiile fiscale, nu era în măsură să justifice punctul de vedere

al autorității fiscale, pentru că art. 6 C. proc. fisc. impune autorității fiscale

ca, în exercitarea dreptului său de apreciere, să evalueze în ansamblu relevanța

stărilor de fapt fiscale, analizând în profunzime, iar nu în mod formal, toate circumstanțele

edificatoare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului.

În plus, Înalta Curte

reține că raportul de drept fiscal este supus principiului proporționalității, ce

presupune ca măsurile dispuse de autoritățile fiscale să nu depășească ceea ce este

necesar și rezonabil în vederea atingerii obiectivului de a urmări, preveni și împiedica

într-un mod eficient afectarea bugetului statului. Cerința asigurării unui echilibru

rezonabil între măsura individuală aplicată și interesul public ocrotit impune ca,

acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat

și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului

actului administrativ fiscal, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de

ordin formal.

Această concluzie se desprinde

și din jurisprudența jurisdicției europene, în care s-a cristalizat ideea că statele

membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru protejarea intereselor

lor financiare, dar trebuie să recurgă la mijloace care aduc cât mai puțin atingere

principiilor stabilite în legislația europeană în favoarea contribuabililor.

Trecând la analiza motivelor

de recurs referitoare la despăgubirile acordate reclamantei, Înalta Curte constată

că suma de 211 RON (91 RON – poprire banca R.D. și 120 RON notări, radieri în C.F.)

este aferentă unor cheltuieli efectuate în cadrul procedurii de executare silită

a deciziilor de impunere contestate în prezenta cauză, întreprinse la Administrația

Finanțelor Publice Craiova.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurentelor – pârâte, suma respectivă se încadrează în categoria despăgubirilor

materiale ce pot fi acordate de instanța de contencios administrativ în temeiul

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/204.

În schimb, pentru sumele

reprezentând salariul și contribuțiile aferente plătite de B.N.P. P.O. unui angajat

care, conform susținerilor reclamantei, ar fi avut exclusiv atribuția de a îndeplini

activități legale de procedura fiscală derulată în speță, Înalta Curte constată

că probele cauzei nu dovedesc în mod cert existența unei legături de cauzalitate

între conduita autorităților fiscale și respectiva cheltuială.

Singura probă reținută

în motivarea hotărârii este raportul de expertiză contabilă, în care s-a făcut un

calcul al sumelor plătite, pe baza statelor de salarii, probă insuficientă în condițiile

în care nu au fost produse alte dovezi privind circumstanțele încheierii contractului

de muncă și atribuțiile de serviciu. Sub acest aspect, afirmațiilor reclamantei

le sunt contrapuse susținerile autorităților fiscale, care nu au fost contestate,

în sensul că persoana respectivă fusese angajată în cadrul biroului notarial și

anterior inspecției fiscale.

În fine, Înalta Curte

constată întemeiat recursul și în privința daunelor morale, reținând că în contenciosul

administrativ, acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția

efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului

suferit de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Daunele morale corespund

atingerii aduse cinstei, demnității, onoarei, imaginii publice ori prestigiului

profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie

nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat

pentru victima acesteia. De aceea, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui

întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința

daunelor morale nu pot fi produse probe materiale pe baza cărora să se cuantifice

pierderea suferită, judecătorul având dreptul să aprecieze în raport cu toate circumstanțele

cauzei asupra unei sume globale care să constituie o reparație echitabilă în raport

cu efectele faptei generatoare de prejudiciu.

În acest context, Înalta

Curte reține că elementele cauzei nu converg către concluzia unui prejudiciu moral,

a cărui existență să fie certă și să decurgă exclusiv atitudinea culpabilă a pârâtelor,

iar după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cumpănă și

Mazăre c. României, soluția de anulare parțială a actelor fiscale, dispusă în cauză

, reprezintă, în sine, o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral care ar fi

fost eventual suferit de reclamantă.

3.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va

modifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâtele la plata de daune materiale

de numai 211 RON, respingând, în același timp, cererea de acordare a daunelor morale,

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de P.O., în nume propriu și ca reprezentant al B.N.P. P.O., împotriva sentinței

nr. 433 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca netimbrat.

Admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele și

pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 433/2011

din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că obligă pârâtele D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova la plata către

reclamanta P.O. a sumei de 211 RON reprezentând daune materiale.

Respinge cererea de acordare

a daunelor morale, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2012.