ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5193/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.O. și B.N.P. P.O.

au chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice Craiova și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008, a deciziilor de impunere nr. X din 7 martie 2008, Y din 7 martie 2008, Z din 7 martie 2008, W din 7 martie 2008, a deciziei nr. Q din 3 martie 2008 precum și a deciziei T din 17 octombrie 2008 de soluționare a contestației administrative din 27 martie 2008. În motivarea acțiunii, s-a arătat că sumele reținute în actele administrativ fiscale atacate nu au fost corect calculate, deoarece întreaga sumă reprezentând impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare pentru perioada 1 iunie 2005 – 31 decembrie 2007 a fost achitată în același cont al bugetului de stat, cont în care și astăzi se plătește acest tip de impozit.

Reclamanta a precizat că cererea de chemare în judecată privește întreaga sumă de 824.096 R, menționată în raportul de inspecție fiscală, la care se adaugă suma de 28.467 RON reprezentând impozit pe venit și accesorii, precum și suma de 38.352 RON ce face obiectul declarației de impunere cu nr. Q/2008. A arătat că, în mod greșit, prin decizia din 17 octombrie 2008, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a fost respinsă contestația, ca nemotivată pentru suma de 28.467 RON, reprezentând diferențe de impozit pe venit aferente perioadei 2005 – 2007 și accesorii aferente acestora, precum și pentru suma de 38.352 RON, reprezentând diferență de impozit anual de regularizare.

La data de 12 decembrie 2008, reclamanta a depus o precizare la acțiune prin care a solicitat și anularea deciziei din 17 octombrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, prin care a fost modificată decizia inițială cu încălcarea dispozițiilor art. 48 din C. proc. fisc., în sensul că nu a fost vorba despre o îndreptare a erorii materiale, ci de o modificare a deciziei în conținutul său. Prin aceeași precizare, reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, acordarea de daune materiale și morale pentru repararea pagubei cauzate prin actele fiscale atacate. Prin sentința nr. 77 din 02 martie 2009 Curtea de Apel Craiova a declinat competența soluționării cauzei la Tribunalul Dolj.

La termenul din 1 iulie 2009, reprezentantul pârâților a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, având în vedere că suma menționată în actul administrativ contestat este de peste 800.000 RON. Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială Tribunalul a admis-o, iar în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflict negativ de competență, iar dosarul a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii competenței materiale. Prin decizia din 03 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6091/63/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că obiectul acțiunii vizează întreaga sumă de 824.096 RON menționată în raportul de inspecție fiscală la care se adaugă sumele de 28.467 RON și respectiv 38.352 RON, ca diferență de impozit anual, cu titlu de regularizare, inclusiv soluția de refacere a controlului pentru tipul de impozit mai sus individualizat. La data de 06 aprilie 2010, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 638/54/2010. La data de 16 noiembrie 2010, la solicitarea reclamantei s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.

2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 433 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea precizată, a anulat parțial decizia din 17 octombrie 2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj la emiterea unei alte decizii prin care să se pronunțe pe fondul contestației înregistrate la data de 27 martie 2008 la Administrația Finanțelor Publice Craiova, doar în ceea ce privește suma de 28.467 RON, reprezentând diferențe de impozit pe venit și accesorii aferente perioadei 2005 – 2007, suma de 319 RON, reprezentând T.V.A. aferentă anului 2007, suma de 475 RON – C.A.S..S. angajator, suma de 441 RON – C.A.S.S.

angajat, precum și pentru suma de 38.352 RON reprezentând diferența de impozit anual de regularizat, a înlăturat dispozițiile din cuprinsul deciziei, emise de Direcția Generalăa a Finanțelor Publice Dolj, referitoare la refacerea controlului, a menținut dispozițiile din cuprinsul aceleiași decizii cu privire la desființarea parțială a raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON, reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare și accesoriile aferente, precum și a deciziilor de impunere Y din 07 martie 2008, Z din 17 martie 2008 și nr. X din 07 martie 2008 cu privire la impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare emise de Administrația Finanțelor Publice Craiova în sumă totală de 653.420 RON și majorările de întârziere aferente în sumă totală de 169.441 RON, a obligat pârâtele Direcția Generală Dolj și Administrația Finanțelor Publice Craiova la plata către reclamantă a sumei de 17.813 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale, a respins celelalte cereri.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în ședința publică din data de 27 septembrie 2011, Curtea a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei de interes față de capătul de cerere prin care se solicită anularea inclusiv a părții din decizia nr. 167/2008,ce desființează parțial actele administrative, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a susținut că orice solicitare a reclamantei este lipsită de folos practic. În acest sens, s-a precizat prin decizia nr. 167/2008, organele de soluționare a contestației au desființat parțial raportul de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON cu privire la impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare.

Curtea a apreciat că excepția invocată este neîntemeiată, reclamanta justificând în continuare interesul în promovarea cererii ce vizează anularea în totalitate a deciziei nr. 167/2008 din moment ce, organele de soluționare a contestației au dispus refacerea controlului cu privire la suma de 822.861 RON, reprezentând impozit și accesorii datorate pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare. În privința excepției inadmisibilității contestației, raportată la sumele a căror cerere de anulare a fost respinsă ca nemotivată în procedura prealabilă, potrivit art. 216 din O.G.

nr. 92/2003, organul fiscal neanalizând fondul, s-au reținut următoarele aspecte: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat anularea deciziilor de impunere din 07 martie 2008 și nr. Q din 03 martie 2008 emise de Administrația Finanțelor Publice Craiova în urma întocmirii raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligații fiscale în sumă totală de 68.054 RON reprezentând: 28.467 RON diferențe de impozit aferente perioadei 2005 – 2007 și accesorii la acestea, 319 RON TVA aferentă anului 2007, 475 RON C.A.S.S. angajator, 441 RON C.A.S.S. angajați și 38.352 – diferență de impozit anual regularizat.

Având în vedere că prin decizia din 17 martie 2008, emisă de Direcția Generala a Finanțelor Publice Dolj în soluționarea contestației administrative , pârâta a respins contestația ca nemotivată pentru sumele stabilite prin deciziile de impunere nr. W din 17 martie 2008 și nr. Q din 03 martie 2008, fără să o examineze pe fond, Curtea a apreciat că excepția inadmisibilității este întemeiată. Ca atare, capetele de cerere având ca obiect anularea deciziilor de impunere nr. W/2008, precum și restituirea sumelor ce fac obiectul acestora au fost respinse ca inadmisibile. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele: Cu privire la capătul de cerere ce vizează anularea pct. 1 din decizia nr. 167/2008, prin care a fost respinsă ca nemotivată contestația, pentru sumele ce fac obiectul deciziilor de impunere nr. W/2008 și Q/2008, s-au constatat următoarele: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (1) din C. proc.

fisc., în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Alin. (4) al aceluiași art. permite contestatorului să depună probe noi în susținerea cauzei. În această situație, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunțe asupra acestora. Art. 206 alin. (1) din C. proc. fisc.

reglementează forma și conținutul contestației prevăzând că aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept lit. c) precum și dovezile pe care se întemeiază lit. d). În speță, reclamanta, deși nu și-a motivat în drept contestația a motivat-o în fapt, indicând sumele contestate ca nedatorate și susținând că au fost atașate ordinele de plată care dovedesc achitarea integrală și la termenele scadente a acestora și care puteau determina soluționarea pe fond a contestației și nu respingerea ca nemotivată. Prin urmare, s-a apreciat că respingerea ca nemotivată a contestației este nelegală, fiind o măsură drastică luată cu exces de formalism. Pentru motivele anterior expuse, constatându-se că la emiterea pct. 1 din decizia nr. 167/2008, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a încălcat dispozițiile art. 213 alin. (1) și (4) din C. proc.

fisc., nepronunțându-se pe fondul contestației, s-a dispus anulara parțială a acesteia. În ceea ce privește cererile din cuprinsul acțiunii introductive ce vizează anularea deciziilor de impunere nr. X, Y și Z/2008, precum și a dispozițiilor deciziei nr. T/2008 de desființare a acestora și a raportului de inspecție fiscală în partea ce stabilește impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietății imobiliare, Curtea a dispus respingerea acestora întrucât actele fiscale au fost lipsite de efecte juridice prin desființarea acestora de către organele de soluționare a contestației, în procedura administrativă.

Referitor la dispoziția din cuprinsul deciziei nr. T/2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, prin care se stabilește refacerea controlului pentru suma totală de 822.861 RON, compusă din 653.420 RON – impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare și 169.441 RON majorări de întârziere aferente, Curtea a apreciat că această măsură este nelegală. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără echivoc faptul că actele de impunere fiscale au fost nelegal și netemeinic întocmite, întrucât sumele constând în impozit și accesorii aferente impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare pe perioada 2005-2007 au fost achitate de către reclamantă la scadență, potrivit art. 77 1 din C. fisc.

Curtea a apreciat că refacerea controlului pentru aceeași perioadă, anterior controlată, și pentru același tip de impozit apare ca fiind o măsură abuzivă și contrară dispozițiilor legale cuprinse la art. 105 alin. (3) din C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Curtea a reținut că prin precizarea la acțiunea inițială formulată la data de 08 decembrie 2008, reclamanta a solicitat repararea integrală a pagubei cauzată prin actele administrativ fiscale considerate nelegale și daune morale, astfel: a) dobânda legală și inflația pentru suma de 3.000 RON plătită drept cauțiune în Dosarul nr. 914/54/2008 al Curții de Apel Craiova, de la data de 19 august 2008 până la data recuperării efective a sumei; b) 30.000 RON plătiți conform chitanței din 07 martie 2008 sumă achitată deși nu era datorată și dobânda legală aferentă acestei sume; c) suma de 91 RON reprezentând costul popririi de la banca R.D., suma de 120 RON reprezentând notări, radieri pe cartea funciară ca urmare a instituirii sechestrului conform adresei din 27 martie 2008; d) începând cu luna martie a anului 2008 salariul achitat de biroul notarial în sumă de 800 RON și în sumă de 1.200 RON începând cu luna octombrie lunar unui angajat, precum și toate contribuțiile și impozitele aferente; e) suma de 2.000 RON reprezentând taxe poștale, taxe de timbru și cheltuielile pentru acțiunile promovate în instanță; f) acordarea de către pârâtă a sumei de 75.000 euro cu titlu de reparații morale, pe considerentul că actele întocmite au ocazia controlului fiscal,

precum și toate actele ulterioare emise de organele fiscale sunt nelegale, abuzive și au produs prejudicii de imagine. Cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii legale și reactualizării cu rata inflației pentru suma de 3.000 RON, achitată drept cauțiune, în Dosarul nr. 914/54/2008 al Curții de Apel Craiova, Curtea a reținut că potrivit art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că admisibilitatea cererii de restituire este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: existența unei hotărâri irevocabile prin care s-a soluționat fondul cauzei și termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a soluționat fondul cauzei.

În speță, prin sentința nr. 118 din 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 919/54/2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanta P.O. și B.N.P. P.O. în contradictoriu cu pârâta AFP Craiova și s-a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 și a deciziilor de impunere nr. X, Y, Z, W și Q din anul 2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei. În condițiile în care fondul cauzei ce face obiectul prezentei judecăți nu a fost soluționat irevocabil, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de restituire a sumei de 30.000 RON și a dobânzii legale, achitată conform chitanței din 07 martie 2008, Curtea a reținut următoarele: În speță, din probatoriile administrate rezultă că reclamanta nu a adresat anterior sesizării instanței judecătorești o cerere organelor fiscale prin care să fi solicitat expres restituirea sumei și acordarea dobânzii la suma pe care organele fiscale aveau obligația să o restituie, solicitând direct în instanță obligarea pârâtelor la restituirea acesteia. Pentru a putea pretinde această sumă de la bugetul de stat, reclamanta trebuia să solicite expres prin cerere restituirea sumei art. 117 C. proc. fisc., pentru ca organul fiscal să se pronunțe asupra acestuia prin decizie art. 210 C. proc.

fisc. Având în vedere că reclamanta nu a urmat procedura instituită de C. proc. fisc. pentru restituirea sumelor încasate de la bugetul de stat, cererea acesteia adresată direct instanței este inadmisibilă. Cu privire la capătul de cerere privind plata sumelor de 91 RON reprezentând costul popririi de la banca R.D. și a sumei de 120 RON reprezentând notări, radieri pe cartea funciară ca urmare a instituirii sechestrului conform adresei din 27 martie 2008, Curtea a apreciat că aceste cereri sunt întemeiate. Reclamanta este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului produs prin actele administrative fiscale nelegale, acest lucru implicând și restituirea cheltuielilor efectuate pe parcursul procedurii administrative prealabile, în condițiile în care această procedură este obligatorie.

Referitor la capătul de cerere ce vizează acordarea cu titlu de despăgubiri materiale, începând cu luna martie a anului 2008, a salariului și a contribuțiilor aferente achitate de biroul notarial în sumă de 800 RON și în sumă de 1.200 RON, începând cu luna octombrie 2008, lunar unui angajat ce a trebuit să se ocupe exclusiv de rezolvarea problemelor generate de controlul fiscal, în perioada martie 2008-ianuarie 2009, Curtea a apreciat că și acest capăt de cerere este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (2) și (3) din C. proc. fisc., pe toată durata inspecției fiscale contribuabilul are dreptul de a desemna persoane care să furnizeze informațiile solicitate de organele fiscale și totodată dreptul de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică.

În ceea ce privește suma de 2.000 RON reprezentând taxe poștale, taxe de timbru și cheltuieli pentru acțiunile promovate în instanță, Curtea a reținut că reclamanta a formulat această cerere fără să anexeze dovezi în original, privind efectuarea cheltuielilor solicitate. În ceea ce privește cererea de plată a sumei de 75.000 euro, cu titlu de reparații pentru daune morale, Curtea apreciază că suma solicitată este disproporționată, motiv pentru care a admis în parte această cerere, acordându-i reclamantei daune morale în valoare de 5.000 euro, cu caracter reparatoriu pentru suferințele morale pricinuite de atitudinea autorităților pârâte. 3.Recursurile exercitate împotriva sentinței Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova, și P.O.

în nume propriu și ca reprezentant al B.N.P. P.O. 3.1. Recurenta – reclamantă a criticat sentința în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, arătând că instanța de fond a apreciat greșit ca fiind disproporționată suma de 75.000 euro, solicitată cu acest titlu. Fără a-și încadra în drept motivele de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că probele administrate în cauză au dovedit că activitatea profesională și imaginea profesională au avut de suferit, conducând la neîncrederea persoanelor care apelează la servicii notariale. 3.2. Recursul pârâtelor a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 6,7, 8 și 9 C. proc.

civ., în esență fiind formulate următoarele critici: Soluția de respingere a excepției lipsei de interes față de capătul de cerere prin care se solicită anularea deciziei nr. T/2008, pentru suma de 822.861 RON, este nelegală, pentru că raportul de inspecție fiscală a fost desființat parțial , în privința sumei menționate, astfel că solicitarea reclamantei este lipsită de orice folos practic. În ceea ce privește suma de 68.054 RON, pentru care contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată, instanța a reținut greșit că neanalizarea pe fond a contestației este o măsură drastică, luată cu exces de formalism, și a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj să soluționeze contestația pe fond fără ca în acțiunea reclamanților să existe un capăt de cerere este în acest sens.

Referitor la înlăturarea dispoziției privind refacerea controlului pentru suma de 822.861 RON, recurentele – pârâte a arătat că soluția este greșită în raport cu prevederile art. 216 alin. (3) din C. proc. fisc., potrivit cărora, în situația desființării totale sau parțiale a actului administrativ atacat, urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal, care să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației administrative. Cererea privind plata sumelor de 91 RON, reprezentând costul înființării popririi asupra contului de la banca R.D. și 120 RON, aferente unor notări și radieri în cartea funciară, urmare a instituirii sechestrului, a fost greșit admisă de instanță, aceste sume fiind achitate în cadrul procedurii de executare silită întreprinse de Administrația Finanțelor Publice Craiova, iar nu în cadrul procedurii administrative de contestare a actelor fiscale.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și sub aspectul sumei stabilite cu titlu de despăgubire, corespunzătoare salariului și contribuțiilor aferente, plătite de biroul notarial unui angajat care s-a ocupat exclusiv de rezolvarea problemelor generate de controlul fiscal, pentru că prestația persoanei respective este legată de obligațiile legale ale contribuabilului, iar contractul individual de muncă a fost încheiat în luna ianuarie 2008, anterior începerii inspecției fiscale, care s-a derulat începând cu luna februarie 2008. Acordarea daunelor morale este lipsită de temei legal și nu se fundamentează pe vătămarea unui interes personal nepatrimonial care să fi produs ca urmare a unor fapte ale pârâtelor.

Printr-o completare a motivelor de recurs, formulată în cadrul termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentele - pârâte au arătat că măsura de înlăturare a dispoziției privind refacerea controlului fiscal contravine prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004; pentru suma de 653.419 RON, reprezentând impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare, sunt datorate accesorii, în conformitate cu prevederile art. 120 din C. proc. fisc.; persoana pentru care s-a plătit salariu în suma pretinsă de reclamantă cu titlu de despăgubiri a fost angajată biroului notarial și în cursul anului 2007, rezultând astfel că activitatea desfășurată de respectiva persoană în cadrul biroului notarial nu a fost strâns legată de rezultatele inspecției fiscale; evoluția veniturilor realizate de B.N.P.

P.O. în perioada 2004-2008 nu confirmă susținerile potrivit cărora afectarea imaginii profesionale ca efect al actelor fiscale deduse judecății ar fi dus la scăderea veniturilor obținute de biroul notarial. Niciuna dintre părți nu a formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 1.Recursul reclamantei Verificând cu prioritate regularitatea exercitării căilor de atac, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru în condițiile prevăzute în art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, în cuantumul comunicat în scris prin citație, conform art. 18 din aceeași lege, cu conținutul normativ de la data declanșării litigiului.

De aceea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat. 2.Recursul pârâtelor Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentele - pârâte și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele ce vor fi expuse în continuare. Prin decizia nr. 167 din 17 octombrie 2008, supusă controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj a soluționat contestația administrativă formulată de B.N.P. P.O.

împotriva raportului de inspecție fiscală înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Craiova sub nr. 27252 din 29 februarie 2008 și a deciziilor de impunere emise în baza lui, dispunând următoarele: 1.Respingerea contestației ca nemotivata pentru suma de 28.467 RON, reprezentând diferențe de impozit pe venit aferente perioadei anilor 2005-2007 și accesorii aferente acestora, pentru suma de 319 RON, reprezentând T.V.A. aferentă anului 2007,pentru suma de 475 RON, reprezentând C.A.S.S. angajați, pentru suma de 441 RON, reprezentând C.A.S.S.

angajați precum și pentru suma de 38.352 RON, reprezentând diferența de impozit anual de regularizat; 2.Desființarea parțială a raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 pentru suma de 822.861 RON reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietății imobiliare și accesoriile aferente, precum și a deciziilor de impunere nr. Y din 07 martie 7008, nr. Z din 07 martie 2008 și nr. X din 07 martie 2008, cu privire la impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare în suma totală de 653.420 RON și majorările de întârziere aferente în sumă totală le 169.441 RON și refacerea controlului, urmând ca organele de control, printr-o altă echipă decât cea care a întocmit actul de control contestat, să reanalizeze situația de fapt, pentru aceleași obligații bugetare și aceeași perioadă, având în vedere cele reținute în cuprinsul deciziei și actele normative incidente în materie în perioada verificată.

Prima instanță a anulat parțial decizia și a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj să soluționeze pe fond contestația în partea inițial respinsă ca nemotivată, pentru suma totală de 68.054 RON, reținând că soluția dată de autoritatea fiscală denotă un exces de formalism , în condițiile în care contestația administrativă a fost motivată în fapt, prin ridicarea sumelor contestate ca nedatorate și cu precizarea că ordinele de plată indicate de contestator drept dovezi ale achitării integrale și la termen a debitelor puteau determina adoptarea unei soluții pe fond.

Această concluzie este împărtășită de instanța de control judiciar, care constată că în contestația administrativă formulată de contribuabil sunt indicate suficiente elemente are permit identificarea temeiurilor pentru care a contestat sumele menționate, astfel că soluția de respingere a contestației, ca nemotivată, este expresia unui exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, concretizat printr-o interpretare formalistă, disproporționată, a art. 206 C. proc. fisc. Critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., în sensul că instanța a dispus soluționarea pe fond a contestației fără ca în cererea de chemare în judecată să existe această solicitare expresă este, de asemenea, nefondată, pentru că în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate dispune, alături de anularea unei decizii administrative nelegale, și măsurile pe care le consideră adecvate pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale acesteia. Or, anularea pct. 1 din decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, referitor la respingerea ca nemotivată a contestației administrative pentru suma de 68.054 RON, neurmată de soluționarea pe fond a contestației, ar însemna ca raportul de drept procesual fiscal să nu fie finalizat printr-o decizie emisă conform art. 216 C. proc.

fisc. În ceea ce privește suma de 822.861 RON, compusă din impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare și majorările de întârziere aferente, pentru care Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a admis contestația și a dispus refacerea inspecției fiscale, prima instanță a reținut corect că prin probele administrate în cauză, constând în înscrisuri (unele emanând chiar de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj – adresele din 01 iunie 2010 și expertiză contabilă, s-a făcut dovada plății integrale a debitului principal, singura problemă fiind virarea sumelor într-un cont greșit, situație ulterior îndreptată prin efectuarea corecțiilor necesare. În aceste condiții, nu se justifică măsura de refacere a inspecției fiscale.

Recurentele – pârâte au criticat soluția instanței dintr-o dublă perspectivă, invocând, pe de o parte, lipsa de interes a reclamanților și, pe de altă parte, încălcarea art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., text care, în opinia lor, ar atrage inadmisibilitatea măsurii dispuse de judecătorul fondului. Niciuna dintre aceste critici nu este însă fondată, pentru că nu se poate ignora interesul real al contribuabilului de a obține, prin demersul să judiciar, tranșarea definitivă a fondului raportului fiscal dedus judecății, o soluție limitată la anularea actelor nelegale și refacerea inspecției fiscale prelungind luarea unei decizii finale dincolo de un termen optim și previzibil, fără argumente suficiente care să o justifice.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., instanța de control judiciar constată că, într-adevăr, acest text impune autorității fiscale ca, în cazul desființării totale sau parțiale a actului administrativ atacat, să încheie un nou act administrativ - fiscal, cu respectarea strictă a considerentelor deciziei de soluționare a contestației, dar emiterea noului act administrativ fiscal nu trebuie precedată, în mod obligatoriu, de refacerea controlului. O astfel de măsură s-ar justifica în cazul în care prin decizia de soluționare a contestației ar fi sancționate nereguli identificate în diferitele etape ale inspecției fiscale, nu când se pune problema reevaluării aceleiași situații de fapt, pe baza unor dovezi analizate și de organul de soluționare a contestației, așa cum este cazul în speță.

Împrejurarea că, dintr-o eroare, plățile ar fi fost făcute într-un cont greșit sau că reclamanta nu ar fi depus la timp declarațiile fiscale, nu era în măsură să justifice punctul de vedere al autorității fiscale, pentru că art. 6 C. proc. fisc. impune autorității fiscale ca, în exercitarea dreptului său de apreciere, să evalueze în ansamblu relevanța stărilor de fapt fiscale, analizând în profunzime, iar nu în mod formal, toate circumstanțele edificatoare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În plus, Înalta Curte reține că raportul de drept fiscal este supus principiului proporționalității, ce presupune ca măsurile dispuse de autoritățile fiscale să nu depășească ceea ce este necesar și rezonabil în vederea atingerii obiectivului de a urmări, preveni și împiedica într-un mod eficient afectarea bugetului statului.

Cerința asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată și interesul public ocrotit impune ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului actului administrativ fiscal, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal. Această concluzie se desprinde și din jurisprudența jurisdicției europene, în care s-a cristalizat ideea că statele membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru protejarea intereselor lor financiare, dar trebuie să recurgă la mijloace care aduc cât mai puțin atingere principiilor stabilite în legislația europeană în favoarea contribuabililor.

Trecând la analiza motivelor de recurs referitoare la despăgubirile acordate reclamantei, Înalta Curte constată că suma de 211 RON (91 RON – poprire banca R.D. și 120 RON notări, radieri în C.F.) este aferentă unor cheltuieli efectuate în cadrul procedurii de executare silită a deciziilor de impunere contestate în prezenta cauză, întreprinse la Administrația Finanțelor Publice Craiova. Prin urmare, contrar susținerilor recurentelor – pârâte, suma respectivă se încadrează în categoria despăgubirilor materiale ce pot fi acordate de instanța de contencios administrativ în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/204. În schimb, pentru sumele reprezentând salariul și contribuțiile aferente plătite de B.N.P.

P.O. unui angajat care, conform susținerilor reclamantei, ar fi avut exclusiv atribuția de a îndeplini activități legale de procedura fiscală derulată în speță, Înalta Curte constată că probele cauzei nu dovedesc în mod cert existența unei legături de cauzalitate între conduita autorităților fiscale și respectiva cheltuială. Singura probă reținută în motivarea hotărârii este raportul de expertiză contabilă, în care s-a făcut un calcul al sumelor plătite, pe baza statelor de salarii, probă insuficientă în condițiile în care nu au fost produse alte dovezi privind circumstanțele încheierii contractului de muncă și atribuțiile de serviciu. Sub acest aspect, afirmațiilor reclamantei le sunt contrapuse susținerile autorităților fiscale, care nu au fost contestate, în sensul că persoana respectivă fusese angajată în cadrul biroului notarial și anterior inspecției fiscale.

În fine, Înalta Curte constată întemeiat recursul și în privința daunelor morale, reținând că în contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, demnității, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia.

De aceea, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale pe baza cărora să se cuantifice pierderea suferită, judecătorul având dreptul să aprecieze în raport cu toate circumstanțele cauzei asupra unei sume globale care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudiciu. În acest context, Înalta Curte reține că elementele cauzei nu converg către concluzia unui prejudiciu moral, a cărui existență să fie certă și să decurgă exclusiv atitudinea culpabilă a pârâtelor, iar după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cumpănă și Mazăre c. României, soluția de anulare parțială a actelor fiscale, dispusă în cauză , reprezintă, în sine, o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral care ar fi fost eventual suferit de reclamantă.

3.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâtele la plata de daune materiale de numai 211 RON, respingând, în același timp, cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de P.O., în nume propriu și ca reprezentant al B.N.P. P.O., împotriva sentinței nr. 433 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 433/2011 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâtele D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova la plata către reclamanta P.O. a sumei de 211 RON reprezentând daune materiale. Respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.