ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2010

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.E.C. a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Dolj, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, solicitând suspendarea Deciziei de impunere nr. X din 25 februarie 2009 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova privind obligațiile fiscale suplimentare pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere și a Raportului de inspecție fiscală nr. Y din 25 februarie 2009 încheiat de Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la plângerea formulată împotriva actelor administrative.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat cererea. Reclamanta arată că s-a efectuat un control fiscal pentru perioada 01 iunie 2006 - 30 iunie 2008 ce a vizat în principal transferul de proprietate de imobile efectuate de reclamantă singură sau împreună cu alte persoane coproprietare. În urma efectuării controlului fiscal, a fost încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. Y din 25 februarie 2009 și Decizia de impunere nr. X din 25 februarie 2009, prin care s-au stabilit obligații de plată cumulate privind TVA și majorări de întârziere în cuantum total de 1.120.023 RON. Împotriva actelor administrative fiscale a formulat plângere prealabilă la organul emitent. A apreciat că măsurile dispuse de organele de control sunt nelegale iar acestea nu au interpretat corect prevederile legale în stabilirea obligațiilor de plată. În opinia reclamantei, cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, îndeplinește atât condiția cazului bine justificat, prin faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea înaintea definitivării acestei proceduri, mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie motiv întemeiat de suspendare, cât și condiția producerii unei pagube iminente. A precizat că prin înființarea popririi se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură să conducă la imposibilitatea oricărei plăți către terțe persoane, în condițiile în care pârâtele au instituit măsuri asiguratorii asupra averii reclamantei.

Apărările formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova. 3.1. Prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, arătând că aceasta trebuia să îndeplinească obligația legală prevăzută de art. 215 alin. (2) C. proc. civ., respectiv plata cauțiunii. 3.2. A invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Raportului de inspecție fiscală nr. Y din 25 februarie 2009, acesta nefiind un act administrativ fiscal în raport cu art. 41 C. proc. fisc. și cu prevederile Legii nr. 554/2004, nesusceptibil de punere în executare. 3.3. Cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită, astfel că, împrejurările invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat. Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ-fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ devenind titlu executoriu. Eventualele acte de executare emise pentru recuperarea creanțelor bugetare datorate de reclamantă se pot ataca pe calea contestației la executare, instanța de contencios administrativ nefiind competentă să analizeze aceste acte. Nici condiția producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită, atâta timp cât dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea în continuare, nu a fost îngrădit, iar pentru dovedirea prejudiciului nu s-au depus acte la dosar din care să rezulte un prejudiciu efectiv sau perturbarea activității contribuabilului respectiv.

Hotărârea Curții de Apel Craiova. Prin Sentința nr. 148 din 24 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. X din 25 februarie 2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, până la pronunțarea instanței de fond.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii instanței de fond. Judecătorul fondului a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Raportului de inspecție fiscală nr. Y din 25 februarie 2009 în raport cu prevederile art. 41 C. proc. fisc., acest act administrativ nefiind susceptibil de punere în executare. Pe fondul cauzei, s-a reținut că în raport cu prevederile art.127, 126 și 128 alin. (1) din C. fisc., contribuabila reclamantă este o persoană impozabilă, care a desfășurat activități economice supuse regimului de aplicare a TVA-ului, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 152 alin. (1) și art. 153 C. fisc. referitoare la obligația contribuabilului de a se înregistra ca plătitor de TVA, calculându-se retroactiv TVA ce ar fi trebuit plătit de la data la care reclamanta a devenit plătitor de TVA prin depășirea plafonului maxim al cifrei de afaceri. S-a reținut că reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc., iar măsura suspendării se impune de vreme ce s-a dovedit în cauză faptul că reclamanta a sesizat autoritatea publică emitentă cu o contestație, iar cele 2 condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate. În acest sens s-a constatat că motivarea reținută în actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă și concludentă. Nu s-au indicat pentru fiecare perioadă fiscală supusă controlului, respectiv anii 2005, 2006, 2007 și 2008, prevederile Codului fiscal în vigoare și incidente la fiecare moment în parte. Nu s-au indicat normele de aplicare incidente pentru fiecare perioadă în parte. Nu s-au stabilit și definit noțiunea de activitate economică și caracterul continuu al acesteia, în raport de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru fiecare perioadă fiscală, pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții prevăzute de art. 26 din Legea nr. 571/2003. Caracterul pagubei iminente care s-ar produce este evident, reținându-se că o eventuală executare silită având ca obiect suma contestată ar avea loc asupra patrimoniului personal, ca persoană fizică, cu consecințe asupra drepturilor terțelor persoane ce fac parte din familia reclamantei. Cu privire la majorările de întârziere, judecătorul fondului a precizat că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debite restante.

Recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Cuantumul cauțiunii stabilită de instanța de fond este derizoriu. Se impunea stabilirea unei cauțiuni de cel puțin 10% din cuantumul sumei contestate, având în vedere jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 6.2. Nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. 6.2.1. Împrejurările reținute de instanța de fond, în sensul că motivarea din actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă și concludentă, nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat. Eventualele acte de executare emise și comunicate reclamantei se contestă pe calea unei contestații la executare, nefiind de competența instanței de contencios administrativ analizarea actelor de executare emise pentru recuperarea creanțelor bugetare datorate de reclamantă. Aplicarea, chiar și nelegală, a unor forme de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. 6.2.2. Paguba iminentă nu a fost dovedită cu nici un document, iar producerea unui prejudiciu în patrimoniul intimatei nu poate fi demonstrată prin simpla înșiruire a unor etape parcurse de organele fiscale în încercarea de a recupera datoriile la bugetul de stat. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 2. Legea nr. 554/2004 recunoaște principiul executării din oficiu a actelor administrative, astfel încât prevederile referitoare la suspendarea executării actului administrativ reprezintă o excepție. 3. Existența cazului bine justificat definit ca „împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” nu este îndeplinită în speță. Analizarea motivării actului contestat și indicarea incompletă a textelor legale incidente, nu se poate realiza decât odată cu soluționarea fondului cauzei și nu cu ocazia procedurii sumare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Aceste împrejurări nu sunt de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actului. De asemenea, pornirea executării silite nu se încadrează în „cazul bine justificat”, în raport de principiul executării din oficiu, mai sus enunțat. 4. La rândul său, condiția „prevenirii unei pagube iminente”, nu este îndeplinită. Invocarea unui prejudiciu pur financiar, astfel cum a apreciat instanța de fond, nu poate fi reținută. Condiția unei daune grave produse în patrimoniul particularilor nu a fost dovedită, astfel încât luarea unei „măsuri de protecție provizorie” despre care amintește judecătorul fondului nu poate fi acceptată în prezenta cauză. 5. În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul cauțiunii stabilite de instanța de fond, aceasta nu poate fi primită, deoarece textul legal incident prevede o cauțiune de până la 20%, fără a fi impusă o sumă minimă admisă. 6. Cu privire la opinia exprimată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, se constată că aceasta a fost citată din eroare în recurs, neavând calitate procesuală în cauză.

Față de considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1), teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul urmează să fie admis, iar sentința de fond să fie casată. Nefiind îndeplinite condițiile cumulativ impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale va fi respinsă ca neîntemeiată.