ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 martie 2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul S.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj și A.F.P. Craiova suspendarea executării Deciziei de Impunere privind obligații fiscale suplimentare nr. 19183 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 întocmite de către reprezentanții A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, A.F.P. Craiova până la pronunțarea instanței de fond asupra plângerii formulată împotriva acestor acte administrative. În motivarea cererii, reclamantul S.N. a învederat că A.F.P.

- Craiova a efectuat un control fiscal ce a vizat transferul de proprietăți de imobile din patrimoniul petentului singur sau împreună cu alte persoane stabilind pentru perioada controlată 01.06.2005 - 30.06.2008 obligații fiscale de plată reprezentând TVA și majorări de întârziere în cuantum total de 822.335 RON. Precizează petentul că împotriva acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent. Apreciază reclamantul că măsurile dispuse sunt nelegale, iar organele de control nu au interpretat corect prevederile legale în stabilirea obligațiilor de plată, fiind prin urmare incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La data de 16 aprilie 2009 pârâta D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru A.N.A.F.

și A.F.P. Craiova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică și nelegală. Prin Sentința nr. 190 din 21 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul S.N. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. - Craiova, a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 19183 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 emise de A.F.P. Craiova până la soluționarea în fond a contestației împotriva acestor acte fiscale și a respins acțiunea față de A.N.A.F. București și D.G.F.P.

Dolj. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. și D.G.F.P. Dolj, instanța a constatat că este întemeiată. Actele a căror executare se solicită a fi suspendată au fost emise exclusiv de către A.F.P. Craiova potrivit atribuțiilor și competențelor acestei autorități publice stabilite prin lege. Prin urmare are relevanță doar capacitatea organului administrativ de a emite actele ce fac obiectul litigiului, iar nu poziția în ierarhia administrativă. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că solicitarea reclamantului întrunește cumulativ cerințele art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, pârâta D.G.F.P.

Dolj în numele și pentru A.F.P. a Municipiului Craiova a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale, trebuie să existe o puternică îndoială asupra legalității actelor contestate și să existe o pagubă iminentă. Recurenta susține că din actele depuse la dosarul cauzei reiese că aceste două condiții nu au fost îndeplinite pentru a se putea acorda de către instanță suspendarea actelor administrativ fiscale. Instanța de fond se rezumă să aprecieze că eventuala executare silită ar putea prejudicia patrimoniul contestatorului, fără a se face în vreun fel dovada veniturilor totale ale contribuabilului.

Simpla afirmație că orice executare ce ar putea fi începută în temeiul unui titlu valabil va duce la o pagubă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin pronunțarea unei hotărâri de suspendare, nu poate să acopere cerința expresă a legii. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, motivarea din actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă și concludentă.

Astfel, nu s-au indicat pentru fiecare perioadă fiscală, în parte, supusă controlului, respectiv anul 2005, 2006, 2007 și 2008 dispozițiile din C. fisc. în vigoare și incidente la fiecare moment în parte . Nu s-au indicat și normele de aplicare incidente, în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme prevăzute cu modificări succesive prin H.G. nr. 44/2004 . Nu s-a stabilit și definit noțiunea de activitate economică și caracterul continuu al acesteia în raport de normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, incidente la fiecare perioadă fiscală pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, definită ca fiind prejudiciul material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte observă că la dosarul cauzei există dovezi din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale examinate ar fi determinat un „prejudiciu material viitor și previzibil”. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce intimatului-reclamant în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, întrucât eventuala executare silită, având ca obiect suma de 822.335 RON, reprezentând obligații de plată cumulate privind TVA și majorări de întârziere, ar avea consecințe atât asupra patrimoniului reclamantului-intimat, cât și asupra drepturilor terțelor persoane care fac parte din familia acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, din cele expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ, raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în numele și pentru A.F.P. a Municipiului Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.