ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25 martie

2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul S.N. a

solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj și A.F.P.

Craiova suspendarea executării Deciziei de Impunere privind obligații fiscale

suplimentare nr. 19183 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție

Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 întocmite de către reprezentanții

A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, A.F.P. Craiova până la pronunțarea instanței de fond

asupra plângerii formulată împotriva acestor acte administrative.

În motivarea cererii,

reclamantul S.N. a învederat că A.F.P. - Craiova a efectuat un control fiscal

ce a vizat transferul de proprietăți de imobile din patrimoniul petentului

singur sau împreună cu alte persoane stabilind pentru perioada controlată

01.06.2005 - 30.06.2008 obligații fiscale de plată reprezentând TVA și majorări

de întârziere în cuantum total de 822.335 RON.

Precizează petentul

că împotriva acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent.

Apreciază reclamantul

că măsurile dispuse sunt nelegale, iar organele de control nu au interpretat

corect prevederile legale în stabilirea obligațiilor de plată, fiind prin

urmare incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 16 aprilie

2009 pârâta D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru A.N.A.F. și A.F.P. Craiova

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor și a solicitat respingerea cererii de suspendare ca

netemeinică și nelegală.

Prin Sentința nr. 190

din 21 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis cererea formulată de reclamantul S.N. în contradictoriu cu

pârâta A.F.P. - Craiova, a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere

nr. 19183 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 19182

din 25 februarie 2009 emise de A.F.P. Craiova până la soluționarea în fond a

contestației împotriva acestor acte fiscale și a respins acțiunea față de

A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. și D.G.F.P. Dolj, instanța a

constatat că este întemeiată. Actele a căror executare se solicită a fi

suspendată au fost emise exclusiv de către A.F.P. Craiova potrivit atribuțiilor

și competențelor acestei autorități publice stabilite prin lege. Prin urmare

are relevanță doar capacitatea organului administrativ de a emite actele ce fac

obiectul litigiului, iar nu poziția în ierarhia administrativă.

Pe fondul cauzei,

instanța a apreciat că solicitarea reclamantului întrunește cumulativ cerințele

art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond, pârâta D.G.F.P. Dolj în numele și pentru A.F.P.

a Municipiului Craiova a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor

administrative fiscale, trebuie să existe o puternică îndoială asupra legalității

actelor contestate și să existe o pagubă iminentă.

Recurenta susține că

din actele depuse la dosarul cauzei reiese că aceste două condiții nu au fost

îndeplinite pentru a se putea acorda de către instanță suspendarea actelor

administrativ fiscale.

Instanța de fond se

rezumă să aprecieze că eventuala executare silită ar putea prejudicia

patrimoniul contestatorului, fără a se face în vreun fel dovada veniturilor

totale ale contribuabilului. Simpla afirmație că orice executare ce ar putea fi

începută în temeiul unui titlu valabil va duce la o pagubă ce nu ar putea fi

înlăturată decât prin pronunțarea unei hotărâri de suspendare, nu poate să

acopere cerința expresă a legii.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea

în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în

cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după

verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ

cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței

cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Independent de

conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect

a apreciat că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, motivarea

din actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă și

concludentă.

Astfel, nu s-au

indicat pentru fiecare perioadă fiscală, în parte, supusă controlului,

respectiv anul 2005, 2006, 2007 și 2008 dispozițiile din C. fisc. în vigoare și

incidente la fiecare moment în parte . Nu s-au indicat și normele de aplicare

incidente, în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme

prevăzute cu modificări succesive prin H.G. nr. 44/2004 . Nu s-a stabilit și

definit noțiunea de activitate economică și caracterul continuu al acesteia în

raport de normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, incidente la

fiecare perioadă fiscală pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a

celor patru condiții prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, definită ca fiind prejudiciul material și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte observă că la dosarul cauzei

există dovezi din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale

examinate ar fi determinat un „prejudiciu material viitor și previzibil”.

Înalta Curte apreciază,

în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce

intimatului-reclamant în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză,

întrucât eventuala executare silită, având ca obiect suma de 822.335 RON,

reprezentând obligații de plată cumulate privind TVA și majorări de întârziere,

ar avea consecințe atât asupra patrimoniului reclamantului-intimat, cât și

asupra drepturilor terțelor persoane care fac parte din familia acestuia.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, din

cele expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a-II-a C. proc. civ, raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. Dolj în numele și pentru A.F.P. a Municipiului Craiova, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2010.