ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta Asociația C.S. și C.N. a solicitat instanței

de judecată suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 31

martie 2010 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală din 31 martie 2010 , emise de D.G.F.P.

Dolj și A.F.P. Craiova, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivare acțiunii,

reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat de consilierii din cadrul D.G.F.P.

Dolj s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și decizia de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare din 31 martie 2010, prin care

s-au stabilit în sarcina lor obligații de plată suplimentare în cuantum de 3.177.646

RON, din care 1.258.836 RON TVA, 1.893.276 RON, majorări de întârziere TVA și 25.534

RON penalități TVA, și au fost instituite măsuri asigurătorii asupra mai multor

terenuri și a unui apartament, măsurile fiind notate în cărțile funciare ale imobilelor.

A mai susținut reclamantul

că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

întrucât există motive temeinice pentru care a atacat actele de control ce privesc

atât modul de calcul, cât și valoarea debitelor stabilite în mod abuziv de către

organele de control fiscal, având în vedere că procedura administrativă nu s-a finalizat,

iar executarea bunurilor lor înaintea definitivării acestei proceduri, constituie

un motiv întemeiat de suspendare.

Prin întâmpinare, pârâta

D.G.F.P. Dolj a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului

de inspecție fiscală și a procesului-verbal, în subsidiar solicitând respingerea

cererii ca nefondată.

apel

Prin sentința nr. 479

din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis în parte cererea de suspendare

formulată de reclamanta Asociația C.S. și C.N., în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P.

Dolj și A.F.P. Craiova și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere

din 31 martie 2010, emisă de către D.G.F.P. Dolj, până la soluționarea contestației

de către instanța de fond.

Totodată, Curtea de apel

a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a raportului de inspecție fiscală.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește condiția cazului

bine justificat, cât și cea privind prevenirea unei pagube iminente, având în vedere

că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

Astfel, referitor la condiția

cazului bine justificat, prima instanță a reținut că argumentele prezentate de reclamantă

în sensul că decizia de impunere din 31 martie 2010 care constituie titlu executoriu

stabilește o sumă de plată în cuantum de 3.177.646 RON, însă în mod contradictoriu

actele de executare cuprind un debit de 2.614.385 RON, generează o puternică îndoială

asupra corectitudinii și temeiniciei acestora, constituind împrejurări legate de

starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința actelor administrativ-fiscale contestate.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că îndeplinirea condiției cazului bine justificat derivă și din

faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de

definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra

legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un

motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal

contestat.

Referitor la condiția

prevenirii unei pagube iminente, Curtea de apel a apreciat că și această condiție

este îndeplinită având în vedere că este previzibil prejudiciul material ce se poate

produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ-fiscal în

raport de suma reținută prin decizia de impunere și care ar prejudicia grav pe reclamantă

prin executarea întregului patrimoniul deținut, inclusiv a apartamentului ce constituie

locuința familiei membrilor Asociației.

pârâtele D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova.

împotriva acestei hotărâri

au formulat recurs pârâtele D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentele-pârâte susțin că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că în speță, nu erau îndeplinite cele

două condiții prevăzute de textul de lege – cazul bine justificat și producerea

unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea actului administrativ-fiscal

care este o situație de excepție ce poate fi acordată de către instanță cu respectarea

condițiilor legale.

Prin motivele invocate

în susținerea cererii, arată recurentele, intimata-reclamantă nu a demonstrat existența

unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului

administrativ a cărui suspendare a cerut-o.

Susțin recurentele că

din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă nici prejudiciul efectiv, nici perturbarea

activității contribuabilului în cauză.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă

Asociația C.S. și C.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima

instanță a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă a

invocat în conformitate cu art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. (7) și (8) și, respectiv

art. 127 din Legea nr. 571/2003, raportat la art. 44, art. 45 și art. 135 alin.

(1) și art. 2 lit. a) din Constituția României.

În ședința publică din

27 mai 2011, intimata-reclamantă a declarat că renunță la judecarea cererii de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

153 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003.

Cu referire la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 571/2003, cu modificările

ulterioare, cu privire la dispozițiile art. 44, art. 45, art. 135 alin. (1) și

alin. (2), lit. a) din Constituția României, recurenta-pârâtă D.G.F.P. Dolj și-a

exprimat punctul de vedere în scris depus la 10 iunie 2011, solicitând respingerea

ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea

unor dispoziții legale care privesc anularea și nu suspendarea actelor administrativ-fiscale.

Reprezentantul intimatei-reclamante,

în ședința publică din 10 iunie 2011 a renunțat la cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 din

Legea nr. 571/2003, înțelegând să invoce o nouă excepție de neconstituționalitate

care vizează dispozițiile O.U.G. nr. 109 din 07 octombrie 2009 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., având în vedere că aceasta încalcă

prevederile, art. 115 alin. (4) din Constituție, art. 40, art. 44, art. 45,

art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituția României, susținând că prin prevederile

normative invocate se încalcă dispozițiile constituționale privitoare la condițiile

pentru adoptarea ordonanțelor de urgență, conținute în art. 115 alin. (4) din Constituție.

Examinând admisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la textul criticat cu excepția

de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile

impuse prin art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale.

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

„Curtea Constituțională

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea

cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”

În cauză, reclamanții

au înțeles să solicite suspendarea deciziei de impunere din 31 martie 2010 prin

care au fost stabilite obligații bugetare în cuantum total de 3.177.646 RON, reprezentând:

1.258.836 RON TVA aferent tranzacțiilor efectuate în perioada 01 ianuarie 2004-31

decembrie 2008, 1.893.276 RON majorări de întârziere aferente TVA, 25.534 RON penalități

TVA.

În soluționarea cererii

de suspendare a executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța cercetează

doar aparența de nelegalitate a actelor administrative atacate, neputându-se efectua

evaluări de o asemenea profunzime cum se arată în cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Or, clarificarea acestor

aspecte care țin de interpretarea dispozițiilor legale care modifică și completează

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii

reglementate de art. 14 alin. (1) cu care a fost sesizată prima instanță, astfel

că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă în raport cu dispozițiile

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată

atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și a apărărilor intimatei,

văzând și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ și fiscal competentă cu o cerere având

ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere din data de 31 martie 2010,

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală,

emisă de D.G.F.P. Dolj – Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice.

Cererea de suspendare

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text

care are următorul cuprins:

„În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis

actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până

la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce

acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept

și fără nicio formalitate.

”

De asemenea, în cauză

s-au avut în vedere și dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003, republicată,

privind C. proc. fisc., intimata consemnând o cauțiune în cuantum de 30.000 RON.

Contrar celor reținute

de prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea

condiției „cazului bine justificat”, sintagmă definită legal în art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu s-au indicat în concret care sunt

împrejurările de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Simpla constatare că reclamanta

a formulat critici la adresa actului administrativ-fiscal nu este aptă să conducă

la răsturnarea prezumției de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu

al acestuia.

Înalta Curte reține că

aceste critici vizează faptul că actul administrativ-fiscal nu ar conține temeiul

de drept care a determinat calculul obligațiilor respective, că nu este definită

noțiunea de activitate economică și nici caracterul de continuitate al acesteia,

aspecte care nu au în vedere conținutul raportului de inspecție fiscală și al deciziei

de impunere precum și dispozițiile legale aplicabile în speță.

Mai mult, clarificarea

aspectelor care țin de interpretarea dispozițiilor legale aplicabile și de valoarea

probatorie a înscrisurilor prezentate nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii

reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci doar în cadrul acțiunii

având ca obiect anularea actului administrativ-fiscal, adică la fondul cauzei.

Jurisprudența constantă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009,

nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în

privința legalității unui act administrativ demonstrează îndeplinirea „cazului bine

justificat”, ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate,

spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent,

de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituționale, ori în mod

evident inaplicabile etc.

Or, în speță, motivele

invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne

prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a

raportului juridic dedus judecății, acesta fiind considerentul pentru care Înalta

Curte constată că instanța de fond a reținut în mod greșit că aprecierile reclamantei

asupra nelegalității ordinului contestat se pot subsuma condiției cazului bine justificat

în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Respectarea principiului

proporționalității în această materie și punerea în balanță, pe de o parte, a interesului

statului care execută un act ce se bucură de prezumția de legalitate, fără a fi

afectat de vădite neregularități și, pe de altă parte, a interesului particularului

care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității acestuia, conduce, de asemenea, la concluzia că nu există temeiuri pentru

ca în această etapă să se acorde suspendarea executării.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. I.1 din decizie, reținând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii uneia

dintre cele două condiții cerute cumulativ de dispozițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de D.G.F.P.

Dolj și A.F.P. Craiova și se va modifica sentința în sensul respingerii cererii

de suspendare a executării formulate de Asociația C.S. și C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare

a Curții Constituționale.

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova împotriva sentinței nr. 479 din 25 octombrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta Asociația C.S. și C.N., ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2011.