ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 433/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 martie 2010, reclamanta de SC R.E. SRL Craiova a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 155 din 29 ianuarie 2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj – Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată în procedură administrativă direcția pârâtă a stabilit în mod nelegal obligații fiscale suplimentare în sumă de 591.731 lei, reprezentând impozit pe profit , TVA și majorări de întârziere aferente.

Nelegalitatea acestei decizii a fost invocată de reclamantă față de stabilirea greșită a bazei de calcul pentru impozitul pe profit și TVA , arătându-se că prin executarea silită a debitelor astfel determinate va fi grav prejudiciată activitatea societății. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată prin sentința nr. 203 din 8 aprilie 2010, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a considerat că nu s-a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, deoarece analiza susținerilor reclamantei potrivit cărora , la emiterea deciziei de impunere, organul fiscal a formulat interpretări juridice greșite și a aplicat necorespunzător condițiile fiscale, nu se poate realiza decât la soluționarea fondului cauzei și nu cu ocazia procedurii sumare prevăzută de lege pentru suspendarea actului administrativ. Instanța de fond a considerat că nu a fost îndeplinită nici condiția prevenirii unei pagube iminente, în raport de amploarea măsurii dispuse de autoritatea pârâtă și de datele economice ale contribuabilului.

În acest sens, s-a avut în vedere că, notarea sechestrului asigurator în favoarea pârâtei prin încheierea nr. 3737 din 5 martie 2010 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj reprezintă numai o măsură asiguratorie și nu este un act de începere a executării silite. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și suspendării executării deciziei de impunere nr. 155 din 29 ianuarie 2010 până la pronunțarea instanței de fond. Recurenta a criticat concluzia instanței de fond privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu s-ar fi dovedit existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei de impunere.

Referitor la condiția existenței unui caz bine justificat, s-a arătat că în cauză sunt toate premisele pentru conturarea unei puternice îndoieli asupra temeiniciei și legalității impunerii făcute prin estimare, în lipsa unor probe certe privind determinarea bazei de impunere stabilite suplimentar. În acest sens, s-a susținut că este cu atât mai bine justificat cazul concret, cu cât prin decizia de impunere contestată se dă prezumție de legalitate asimilării cumpărărilor făcute de terțe persoane (angajați și administratori ai societății) pe baza legitimației de client cu achizițiile făcute efectiv de societate. Recurenta a indicat și împrejurările care dovedesc pericolul producerii unei pagube iminente, prin consecințele grave asupra patrimoniului societății, ca urmare a executării unui act administrativ întocmit pe bază de estimări și analogii, fără existența unor înscrisuri doveditoare și date certe.

Ca argument pentru justificarea măsurii de suspendare solicitată a fost invocată și Recomandarea R 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Cererea recurentei de SC R.E. SRL Craiova pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 155 din 29 ianuarie 2010, întemeiată pe exercitarea recursului administrativ reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege și a fost corect respinsă de instanța de fond prin hotărârea recurată.

Din motivarea cererii de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența unor cazuri bine justificate pentru măsura provizorie solicitată de recurentă în perioada soluționării plângerii prealabile depusă împotriva actului administrativ întocmit de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj. Apărările referitoare la îndeplinirea acestei prime condiții legale au fost corect calificate de instanța de fond ca fiind motive de nelegalitate, care nu pot fi examinate decât pe fondul cauzei, în cadrul unei acțiuni în anulare a deciziei de impunere nr. 155 din 29 ianuarie 2010. În cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ nu pot fi analizate pe fond motivele de nelegalitate a actului, existând numai posibilitatea ca instanța de fond să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Respectând limitele investirii sale, instanța de fond a procedat la o asemenea cercetare a considerentelor de drept și de fapt invocate în cerere, precum și a înscrisurilor depuse la dosar, constatând corect că, acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ , astfel că nu există un caz bine justificat în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Măsura de suspendare a executării actului administrativ nu a fost justificată de recurentă nici prin necesitatea de a se preveni producerea unei pagube iminente, care semnifică un prejudiciu material viitor și previzibil, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat corect că această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât nu a început executarea silită a actului administrativ contestat, iar plata obligațiilor fiscale stabilite de organul de control nu este de natură să producă un prejudiciu dificil sau imposibil de recuperat în ipoteza anulării actului, față de patrimoniul și situația economică a societății recurente. De altfel, chiar norma europeană cu caracter de recomandare, invocată de recurentă ca argument pentru protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, se referă la prejudicii reparabile doar cu dificultate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile aduse de recurentă și că, în urma unei interpretări corecte a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a apreciat corect că nu se impune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 155 din 29 ianuarie 2010. Pe cale de consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.E. SRL Craiova, împotriva sentinței nr. 203 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.