ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2333/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, reclamanta SC F.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală,

suspendarea executării deciziei de impunere înregistrat din 19 noiembrie 2010

până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat în urma controlului efectuat de Garda Financiară

Dolj în perioada 05 februarie - 19 februarie 2010, s-a evaluat o lipsă de

gestiune de 596.998,96 RON pentru care s-a apreciat că SC F.M. SRL datorează la

bugetul de stat TVA suplimentar de plata de 351.011,67 RON și impozit pe profit

suplimentar de 206.271,46 RON, iar pentru determinarea exactă a valorii

bunurilor, lipsa din gestiune și stabilirea exactă a sumelor suplimentare de

plată la bugetul de stat, Garda Financiară a solicitat Direcției Generale a

Finanțelor Publice Dolj să efectueze un control la SC F.M. SRL Craiova.

Reclamanta a mai arătat

că suma, pentru care solicită suspendarea executării deciziei de impunere din 19

noiembrie 2010 emisă urmare a controlului efectuat de inspectorii fiscali în perioada

01 februarie 2010-31 martie 2010, este compusă din impozit pe profit suplimentar

de plata a 201.807 RON, majorări de întârziere la impozit pe profit de 26.478 RON,

TVA suplimentar de plata 296.951 RON și majorări de întârziere la TVA de 50.405

RON.

În motivarea cererii de

suspendare, s-a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, având în vedere că inspecția fiscală s-a realizat cu încălcarea

dispozițiilor legale care reglementează această materie, iar organul de inspecție

fiscală a stabilit în sarcina reclamantei obligațiile de plată suplimentare bazându-se

pe inventarierea realizată de Garda Financiară, în condițiile în care inventarierea

și rezultatele acesteia au fost stabilite cu încălcarea flagrantă a prevederilor

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2861/2009.

Referitor la paguba iminentă

a arătat reclamanta că prin emiterea actului administrativ contestat, suferă un

prejudiciu important, greu de înlăturat, executarea silită mobiliară, imobiliară

și poprirea afectând întreaga activitate a societății.

Prin întâmpinare, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a solicitat respingerea ca nefondată

a cererii de suspendare.

Prin sentința nr. 561

din 8 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, a respins cererea de suspendare a

executării deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Dolj, formulată de reclamanta SC F.M. SRL Craiova în contradictoriu

cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Activitatea de Inspecție.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că în speță, motivele invocate de

reclamantă nu au caracterul unor indicii care să răstoarne prezumția de legalitate

a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic

dedus judecății, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere

referitoare la anularea deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010.

Referitor la condiția

pagubei iminente, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a administrat nici

un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei

pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care in final

actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării

executării actului administrativ.

Împotriva sentinței

nr. 561 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, în termen legal a declarat

recurs reclamanta SC F.M. SRL Craiova .

În motivarea recursului,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

SC F.M. SRL Craiova nu

a susținut nici un moment că simpla plată a sumei de 575.641 RON, pentru care s-a

solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010 ar conduce,

singură, la producerea unui prejudiciu ireparabil în patrimoniul societății, așa

cum a reținut instanța de fond. Paguba se produce în patrimoniul societății nu prin

simpla plată, ci prin faptul că actul administrativ care a individualizat suma a

fost întocmit cu nerespectarea unor dispoziții legale imperative și cu neaplicarea

corespunzătoare a unor texte de lege.

Principiul legalității

actelor administrative, presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce

legea, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Prin urmare,

în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit

echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari întrucât acțiunile

autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului

o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Existența cazului bine

justificat, cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

este probată în speță prin neluarea în considerare de către organele de control

fiscal a evidenței financiar-contabile ținute de societate, cu referire strictă

la înregistrările din fișele de magazie ale gestiunii de mărfuri. Conform fișelor

de magazie amintite bunurile lipsă sunt în valoare de 155.017,29 RON din care doar

suma de 91.000,39 RON reprezintă evaluarea materiilor prime ce lipsesc nejustificat

din gestiune, și nu suma de 519.900,18 RON, cum greșit a stabilit Garda Financiară

și organul de inspecție fiscală.

Este cert așadar, că aceste

valori reale ale lipsurilor din gestiune determină un alt impozit pe profit suplimentar

de plată și un alt TVA decât cel stabilit de inspecția fiscală prin decizia de impunere.

Prin evaluarea realizată

de organele de control în vederea stabilirii impozitului pe profit suplimentar și

TVA suplimentar s-a estimat o rată a profitului din activitatea de procesare de

70%, ceea ce ar însemna că 70% din cifra de afaceri este profit, o valoare puțin

credibil în raport de specificul activității desfășurate. Sub acest aspect, la dosarul

cauzei a fost depus Raportul de evaluare întocmit de SC D. SRL având ca obiectiv

stabilirea reală a consumurilor specifice a consumabilelor de la liniile automate

foto, iar din acest raport rezultă cu claritate care este valoarea reală a consumurilor

cu materiile prime și materialele foto necesare procesării.

În normele aprobate prin

Ordinul nr. 2861/2009 al Ministerului Finanțelor Publice, la pct. 40 alin. (2) se

stipulează că în cazul în care se stabilesc lipsuri imputabile, acestea se evaluează

la valoarea de înlocuire, valoare prin care se înțelege costul de achiziție al unui

bun cu caracteristici și grad de uzură similară celui lipsă în gestiune la data

constatării pagubei, or, organele de control nu au ținut cont de aceste prevederi

legale, iar implicațiile fiscale ale lipsurilor menționate au fost stabilite printr-o

metodă aleatorie de majorare a bazei impozabile.

Recursul este fondat.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

din

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele

expuse în continuare.

Este de principiu că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său

se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că

a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa

legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi

ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție,

cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate

în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate

condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative:

a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului

bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții

li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei

cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc..

Art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul

în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Art. 215 C. proc. fisc.

prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea

contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ

fiscal. (2). Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului

de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanța competentă

poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul

sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani,

o cauțiune de până la 2.000 RON".

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată

în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se

înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Referitor la condiția

iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ

conține o definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin

pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public".

În speță, judecătorul

fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca doua

dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția cazului bine

justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente.

În privința condiției

definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod

corect prima instanță a reținut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii

acestei cerințe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă

o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu

trebuie să se limiteze la o simpla „pipăire” a fondului. Scopul acestei analize

se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în

contestarea legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința

conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or, reclamanta

a invocat o serie de iregularități cu privire la actul care consemnează rezultatul

inspecției fiscale, cum sunt cele referitoare la modul de stabilire a valorii materiilor

prime ce lipsesc nejustificat din gestiune, precum și cele privind nerespectarea

de către organul de control a prevederilor Ordinului nr. 2861/2009, iregularități

care creează suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii deciziei

de impunere.

În privința condiției

pagubei iminente, nu poate fi ignorat că raportat la puterea economică a reclamantei,

executarea sumei de 575.641 RON i-ar putea cauza un prejudiciu material în sensul

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În speță, în dovedirea

acestei condiții, semnificativ este că organele fiscale prin Decizia nr. 35 din

23 februarie 2011 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj au suspendat soluționarea

contestației în procedură prealabilă până la finalizarea laturii penale, astfel

că în prezent reclamanta este în imposibilitate de a obține o soluție pe fondul

cauzei, ceea ce o poate prejudicia.

Față de cele ce preced,

reținând ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va

admite recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1), raportat la art. 304

1

din C. proc. civ., va modifica sentința atacată în sensul că admite cererea reclamantei

SC F.M. SRL Craiova și va suspenda executarea deciziei de impunere a Direcția Generală

a Finanțelor Publice Dolj din 19 noiembrie 2010 până la pronunțarea instanței de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC F.M. SRL Craiova împotriva sentinței nr. 561 din 8 decembrie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite cererea reclamantei SC F.M. SRL Craiova și în consecință:

Suspendă executarea deciziei de impunere a Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj din 19 noiembrie 2010 până la pronunțarea instanței

de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.