ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C.

„T.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză

să dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 și raportului de

inspecție fiscală nr. F - DJ 383 din 31 mai 2011, acte emise de pârâtă pentru

suma totală de 596.641 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii la

acestea.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că organul fiscal a reținut faptul că societatea

a înregistrat în contabilitate cheltuieli nedeductibile, cu consecința

diminuării bazei de impozitare.

Reclamanta a susținut

că a formulat contestație administrativă împotriva actelor administrativ

fiscale a căror suspendare o solicită.

În opinia

reclamantei, condiția cazului bine justificat rezultă din reținerea eronată a

situației de fapt de către organul de control.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, reclamanta a menționat că aceasta este îndeplinită,

întrucât au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra patrimoniului societății.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/204,

modificată.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca

nefondată.

La termenul de

judecată din data de 16 august 2011, reclamanta a depus la dosar dovada

achitării cauțiunii stabilită de instanță.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 396

din 16 august 2011, a admis acțiunea reclamantei S.C. „T.I.” S.R.L. și a dispus

suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 emisă de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea

soluției, prima instanță a reținut faptul că sunt întrunite condițiile impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a se putea dispune

suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 emisă de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj, respectiv cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Mai precis,

argumentele invocate de reclamantă legate de reținerea eronată a stării de fapt

de către organele de inspecție fiscală sunt de natură a crea îndoieli serioase

asupra legalității actului administrativ fiscal dedus judecății.

Astfel, cu toate că

la momentul controlului organele fiscale au calificat ca fiind nedeductibile

fiscal o serie de cheltuieli înregistrate de reclamantă, la o analiză sumară,

contractele de lucrări și prestări servicii depuse

de

parte la dosar susțin afirmațiile societății privind efectuarea acestora

în scopul obținerii de venituri impozabile.

Chiar dacă la

momentul controlului reclamanta nu a fost în măsură să prezinte

procesele-verbale de recepție pentru serviciile prestate și lucrările

executate, contractele încheiate coroborate cu graficele de execuție a

lucrărilor și procesul-verbal de predare-primire a șantierelor de lucru creează

cel puțin aparența realității susținerilor societății.

În plus, prezumția de

legalitate a actelor administrative deduse judecății este pusă în discuție și

de înlăturarea apărărilor reclamantei, referitoare la necesitatea

achiziționării materialelor consumabile și efectuării cheltuielilor cu

combustibilul pentru utilajele agricole deținute în baza unor contracte de

comodat, în temeiul unor simple supoziții, neverificate.

Paguba iminentă

rezultă din faptul executării actului de impunere și din cifra de afaceri a

societății reclamante.

Totodată,

imposibilitatea participării reclamantei la licitații în vederea încheierii

contractelor de achiziție publică, urmare a exigibilității debitului aflat în

discuție, generează acesteia un important prejudiciu care nu poate fi înlăturat

decât prin suspendarea actului administrativ fiscal contestat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj,

care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea

contenciosului administrativ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate:

Suspendarea

executării actelor administrativ-fiscale este o situație de excepție care

intervine doar atunci când legea o prevede, în condițiile și limitele

reglementate de aceasta.

Societatea intimată

nu a probat existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului de

impunere contestat și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în

executare.

Simpla susținere a

părții că se va afla în imposibilitate de a onora obligațiile pe care le are

față de furnizori, fapt care îi va perturba în mod grav activitatea economică,

nu justifică măsura suspendării actului de impunere contestat.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin cererea

dedusă judecății, intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea

nr. 554/2004, modificată, suspendarea executării deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F - DJ612 din 31 mai 2011 și

raportului de inspecție fiscală nr. F - DJ 383 din 31 mai 2011, acte emise de

recurenta-pârâtă pentru suma totală de 596.641 lei, reprezentând impozit pe

profit, TVA și accesorii la acestea.

Potrivit textului

legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Mai este de observat

că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția

juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de

idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv,

suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când

sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se

dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii

administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente.

Așadar, o primă

cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea

act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față,

decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F -

DJ612 din 31 mai 2011 emisă de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj este titlu de creanță și este susceptibilă de a fi contestată de

contribuabil, potrivit procedurii reglementate de O.G. nr. 92/2003,

republicată.

Însă, după cum a

reținut și prima instanță, raportul de inspecție fiscală nr. F - DJ 383 din 31

mai 2011 emis de aceeași autoritate publică este doar un act preparator

emiterii titlului de creanță, motiv pentru care nu poate face obiectul unei

cereri de suspendare.

De asemenea, în

speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ

prealabil, aspect necontestat în prezenta cale extraordinară de atac.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,

cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

La modul concret,

conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat

este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative

presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile

legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune,

în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în

mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept

administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli:

existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează

activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale,

fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea

administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că

ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.

Prin urmare,

principiul legalității implică, pe de o parte, faptul că administrația trebuie

să respecte ierarhia normelor, iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu poate

acționa dacă nu este „abilitată” de o regulă de drept. Această abilitare

privește competența autorității administrative de a emite un act administrativ.

Respectarea

principiului legalității impune posibilitatea ca actele administrative nelegale

să poată fi revocate întrucât, în caz contrar, judecătorul poate proceda la

anularea lor.

Pentru consolidarea

principiului legalității, apreciat ca un adevărat postulat constituțional, sunt

necesare reguli sistematizate, clare și coerente, care să guverneze activitatea

autorităților administrative.

După cum au subliniat

în mod constant teoreticienii și practicienii dreptului european, legalitatea

este unul din elementele dreptului la buna administrare.

În sistemul juridic

românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin.

(2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că,

în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În speța de față,

Înalta Curte constată că, într-adevăr, argumentele prezentate de către partea

aflată în discuție sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității deciziei administrative contestate, în condițiile în care acestea

se referă la reținerea eronată a stării de fapt de către organele de inspecție

fiscală.

În speță, este

îndeplinită condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată.

Astfel, conform art.

2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Așadar, paguba

iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui

act administrativ.

Putem aprecia că

există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere

gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor

pe care acesta înțelege să le apere.

În cauza de față,

intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în

condițiile în care valoarea obligației fiscale contestate este de 596.641 lei,

iar cifra de afaceri a societății pe anul 2009 a fost de 2.605.183 lei.

Or, este evident că

executarea silită a intimatei pentru o astfel de sumă este de natură a conduce

la afectarea gravă a activității economice a acesteia.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva

Sentinței nr. 396 din 16 august 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.