ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6057/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6057/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj - Activitatea

de Inspecție Fiscală, anularea raportului de inspecție fiscală din 04 ianuarie 2012

și a deciziei de impunere din  31 ianuarie 2012, arătând că sunt netemeinice și

nelegale.

Ulterior, la data de 06

decembrie 2012, reclamanta a precizat și completat cererea introductivă, formulând

și cerere de suspendare a executării R.I.F. din 04 ianuarie 2012 și a Deciziei de

impunere din 31 ianuarie 2012.

Cererea de suspendare

a fost motivată pe faptul că indisponibilizarea contului societății conduce inevitabil

la crearea unor pagube iminente cauzate de perturbarea activității de bază a unității

cu consecințe directe asupra executării contractelor, incapacitatea de plata a datoriilor

deja contractate, iar condiția cazului bine justificat a apreciat reclamanta că

este îndeplinită întrucât la data emiterii deciziei de impunere nu exista fizic

un R.I.F. aprobat de conducătorul organului fiscal, iar actele administrative au

fost emise înainte ca organul fiscal să înceapă inspecția fiscală și să verifice

realitatea tranzacțiilor comerciale și modul în care acestea au fost evidențiate

în contabilitate.

Prin completarea și precizarea

acțiunii depusă la dosar la data de 10 decembrie 2012, reclamanta a solicitat și

anularea deciziei emise în procedura prealabilă din 15 mai 2012, prin care s-a suspendat

soluționarea contestației administrative, fiind sesizate organele penale.

Prin întâmpinare, pârâta

a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare și, pe fond, a arătat

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a

fi admisă o astfel de cerere.

Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1132 din 17 decembrie

2012, a respins excepția inadmisibilității, a admis cererea de suspendare formulată

de reclamantă și a suspendat provizoriu executarea deciziei de impunere nr. 1

din 31 ianuarie 2012 a D.G.F.P. Dolj (inclusiv R.I.F. nr. 1/ 04 ianuarie 2012) până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâtă prin întâmpinare, prima

instanță a reținut că nu poate stabili un fine de neprimire a acestei cereri în

afara ipotezelor legale prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004,

în cauză fiind depusă și dovada achitării cauțiunii în cuantumul stabilit de către

instanță.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea

executării actului administrativ atacat.

În ceea ce privește îndeplinirea

condiției cazului bine justificat, prima instanță a reținut că se justifică măsura

suspendării prin existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității deciziei atacate, întrucât s-a stabilit în sarcina reclamantei

plata unor diferențe de impozit pe profit și majorări de întârziere, pe considerentul

că în evidența contabilă a societății au fost înregistrate operațiuni comerciale

cu SC E. SRL în baza unor documente justificative fictive, or, conform facturilor

depuse la dosar poate fi reținută aparența realității operațiunilor comerciale efectuate

de reclamantă și a înregistrărilor contabile.

Referitor la îndeplinirea

condiției pagubei iminente, prima instanță a reținut că este îndeplinită, dată fiind

valoarea semnificativă a prejudiciului care s-ar produce și situația financiar contabilă

a societății ce implică cheltuieli cu fondul de salarii, cu plata creditelor și

a furnizorilor.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs D.G.F.P. Dolj, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ. și susținând că hotărârea pronunțată

a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea căii de atac

se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate:

- în mod neîntemeiat instanța

de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului

de inspecție fiscală din 04 ianuarie 2012, deoarece acesta nu este act administrativ

fiscal în înțelesul art. 41 C. proc. fisc. și al Legii nr. 554/2004, astfel că nu

poate face obiectul unei cereri de suspendare;

- în mod eronat a fost

respinsă excepția inadmisibilității cererii de suspendare întemeiată pe art. 15

din Legea nr. 554/2004, deoarece a fost suspendată soluționarea contestației fiscale

în temeiul art. 214 C. proc. civ.;

- soluția primei instanțe

în ceea ce privește admiterea cererii de suspendare formulată este nelegală, întrucât

reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază

că acesta este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Critica ce vizează inadmisibilitatea

cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală din 04 ianuarie 2012 este

întemeiată.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 41, 85, 86 C. proc. fisc., decizia de impunere intră în categoria

actelor administrative fiscale, raportul de inspecție fiscală fiind doar un act

premergător acestei decizii, conform art. 109 alin. (1) C. proc. fisc., astfel că

acesta nu poate fi considerat act administrativ fiscal.

Actele administrativ-fiscale

sunt o specie a actelor administrative și pot constitui, potrivit dispozițiilor

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 215 C.

proc. fisc., obiectul unor cereri de suspendare a executării.

Raportul de inspecție

fiscală, nefiind un act administrativ fiscal, nu poate constitui obiectul unei cereri

de suspendare a executării în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004 coroborate

cu dispozițiile C. proc. fisc., enunțate anterior, astfel că o cerere care să vizeze

suspendarea executării acestuia, este inadmisibilă.

În consecință, soluția

instanței de fond care a vizat suspendarea executării acestui raport este nelegală,

critica recurentei fiind fondată.

Critica

recurentei referitoare la respingerea excepției inadmisibilității cererii de suspendare

pentru argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs, este nefondată.

Necontestat este faptul

că prin decizia nr. 116 din 15 mai 2012 s-a suspendat soluționarea procedurii prealabile

și s-au sesizat organele penale.

Potrivit dispozițiilor

art. 215 din cuprinsul Titlului IX C. proc. fisc., „(1) Introducerea contestației

pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2)

Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de

a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului

administrativ

nr.

554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea,

dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în

cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la

2.000 RON. (3) În cazul suspendării executării

actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor

Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului

administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia”.

În raport de aceste dispoziții,

coroborate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării

actelor administrative și de situația de fapt expusă și necontestată, în sensul

că reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 116/2012, se reține că este posibilă

formularea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ fiscal chiar

și în situația în care plângerea prealabilă nu a fost soluționată pe fond de către

organul fiscal competent, în condițiile Titlului IX C. proc. fisc.

Critica ce vizează nelegalitatea

și netemeinicia soluției instanței de fond cu privire la suspendarea executării

deciziei de impunere din 31 ianuarie 2012, pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este fondată.

Din dispozițiile generale

ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 -

C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ

fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate,

fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă

că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este

o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut

expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ-fiscal

poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile

a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000

RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, în raport de aceste

dispoziții legale, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa

numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În cauză, în mod greșit

instanța de fond a reținut că există împrejurări de fapt și de drept care să fie

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

fiscal a cărui suspendare s-a cerut, întrucât argumentele și motivele reclamantei

în susținerea cererii de suspendare, presupun antamarea fondului, lucru care nu

este permis în cazul soluționării unei cereri de suspendare.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care

se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și

limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care

au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor

dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ

(reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare),

etc.

În altă ordine, aceeași

instanță investită cu acțiunea în anularea deciziei nr. 116/2012 cât și a deciziei

de impunere și a raportului de inspecție fiscală, emise de D.G.F.P. Dolj, a respins

acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, prin sentința nr. 156 din 29

martie 2013.

În raport de cele reținute

anterior, instanța de recurs apreciază că argumentele/susținerile intimatei-reclamante

nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

Prin urmare, în mod greșit

instanța de fond a reținut că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Întrucât pentru suspendarea

executării actului administrativ fiscal se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere cele reținute,

în sensul că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat, este de prisos

a se analiza îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea pagubei iminente.

În consecință, în raport

de cele statuate mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ-fiscal

în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,

alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va

respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței nr. 1132 din 17 decembrie 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge cererea de suspendare

a executării formulată de reclamanta SC A.C. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie

2013.