ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.T. SRL a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, respectiv a deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 28 noiembrie 2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative vătămătoare formulată împotriva acestora. În motivarea cererii se arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și depune dovada din care rezultă existența pe rol a cererii de anulare a actelor administrative vătămătoare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 262 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC I.T. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P. Dolj, în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere atacată s-au stabilit în sarcina reclamantei creanțe fiscale în cuantum de 1.170.709 RON, iar reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut că argumentele prezentate de reclamantă privind cazul bine justificat sunt întemeiate, întrucât prin invocarea unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor contestate sunt arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor atacate. Instanța a reținut că existența cazului bine justificat rezultă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat. Cu privire la existența pagubei iminente instanța a reținut că în cauză este previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport cu suma reținută prin decizia de impunere.

Instanța de fond a reținut că este întemeiată susținerea pârâtei în sensul inadmisibilității cererii de suspendare referitoare la raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal de control pentru că acestea nu reprezintă acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 și 86 C. proc. fisc. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, solicitând admiterea recursului și să fie respinsă cererea de suspendare. Sunt invocate dispozițiile art. 309 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În motivele de recurs se arată că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale constituie o situație de excepție, care intervin când legea o prevede, dar în limitele și în condițiile anume reglementate de aceasta, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Dar niciunde în cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu există vreo dispoziție legală care să condiționeze acordarea suspendării de cuantumul creanței sau de posibilitatea inițierii procedurii de executare silită, nefiind obligatoriu ca executarea tuturor actelor administrative prin care au fost stabilite creanțe „mari” la buget să fie suspendate. Din modul de redactare al art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar recurenta apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestora. Sub aspectul cazului bine justificat, în hotărârea atacată nu este indicat vreun motiv de nelegalitate al actelor administrative contestate fiind reținut numai faptul că acestea au fost contestate în procedura prealabilă.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs invocate în cauză, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat, dar pentru următoarele considerente: Societatea reclamantă SC I.T. SRL a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală din 28 noiembrie 2008 și deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 1008 emise de D.G.F.P. Dolj. Prin decizia nr. 59 din 24 februarie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.

Această soluție a fost dispusă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 care prevede că: „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”. De precizat este faptul că prin sentința nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, anterior soluționării contestației în fiscal-administrativ, a fost admisă cererea de suspendare formulată de SC I.T. SRL și s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală până la pronunțarea instanței de fond, sentință irevocabilă.

După emiterea deciziei nr. 51 din 28 februarie 2009 de către D.G.F.P. Dolj prin care procedura administrativă a fost suspendată, reclamanta a formulat cerere de anuare a acestei decizii, cerere ce formează obiectul Dosarului nr. 636/54/2009 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, iar în prezenta cauză a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală. În aceste condiții, când se solicită suspendarea unor acte fiscale care au fost suspendate în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 și care nu pot fi atacate, pe calea acțiunii în anulare, în fața instanței de contencios administrativ, instanța de recurs va analiza admisibilitatea cererii de suspendare sub aceste două aspecte.

Referitor la suspendarea dispusă în baza sentinței civile nr. 22 din 20 ianuarie 2009, trebuie precizat că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor fiscale contestate s-a făcut până la pronunțarea instanței de fond. Prin urmare, actele fiscale contestate în procedura administrativă fiind suspendate, efectele suspendării se produc până la momentul soluționării acțiunii principale având ca obiect anularea actului administrativ. Chiar dacă în același articol se prevede că „în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate”, aceste dispoziții se aplică numai în cazul în care partea vătămată a primit răspunsul la plângerea prealabilă pentru că rolul acestei reglementări a fost tocmai acela de a forța ieșirea din pasivitate a reclamantului care a obținut suspendarea unui act emis de autoritățile publice.

În speță, procedura administrativă obligatorie nu a fost soluționată de către organul fiscal ci a fost numai suspendată, astfel că efectele suspendării dispuse de o instanță judecătorească își produc efectele, astfel că nu se poate cere suspendarea executării unor acte care au fost deja suspendate. Prin urmare termenul de 60 de zile va curge de la data comunicării deciziei prin care s-a soluționat contestația administrativă pe fond. Soluția de mai sus este rezultatul interpretării dispozițiilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil. Dacă nu s-ar proceda în acest fel s-ar ajunge în situația în care partea aflată în imposibilitatea de a introduce acțiune pentru că nu a fost soluționată contestația administrativă să fie sancționată în sensul încetării de drept a suspendării, fără a fi în culpă.

Pe de altă parte, reclamanta a solicitat suspendarea unor acte fiscale care au fost contestate în procedura administrativă obligatorie, dar aceasta nu a fost soluționată ci a fost suspendată. Prima condiție pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 este aceea a dovedi că s-a formulat acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ. Or, în speță, acțiunea în anulare nu vizează cele două acte a căror suspendare se cere, acțiune care oricum ar fi inadmisibilă pentru că nu a fost soluționată procedura administrativă obligatorie. O primă condiție pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ este aceea ca și acțiunea în anulare a acelui act administrativ să fie admisibilă.

Or, în materia actelor administrativ - fiscale, obiectul controlului judiciar îl poate constitui, potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia privind soluționarea contestațiilor, alături de actele fiscale privind stabilirea și modificarea obligației fiscale, iar potrivit art. 205 C. proc. civ. contestația împotriva titlului de creanță este o cale administrativă de atac. Această calificare legală a fost confirmată atât de Deciziile Curții Constituționale (Decizia nr. 63/2006, nr. 563/2006) dar și de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. Plecând de la această calificare, se poate concluziona că până la soluționarea acestei contestației administrative, care se finalizează cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanța de contencios – administrativ până la soluționarea contestației administrative, atunci nici nu se poate cere suspendarea acestora în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și de aceea, va fi admis recursul, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței nr. 262 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC I.T. SRL, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.