ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2106/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 270 din 3 iulie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Dolj și A.N.A.F., acțiune având ca obiect anularea Deciziei din 9 martie 2009 emisă de A.N.A.F., a deciziei de impunere fiscală pentru obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală, înregistrate în 3 decembrie 2008. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut că soluția adoptată de autoritatea publică fiscală, în sensul suspendării procedurii administrative, este legală, întrucât sunt întrunite condițiile impuse de art. 214 C. proc.

fisc., ca urmare a faptului că, la data de 3 decembrie 2008, D.G.F.P. Dolj a înaintat procesul-verbal de control încheiat la 28 noiembrie 2008 către I.J.P. Dolj pentru efectuarea cercetărilor penale privind încălcarea Legii contabilității de către societatea reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În primul motiv de recurs, ce poate fi încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că motivarea hotărârii atacate este insuficientă și se bazează doar pe susținerile intimatelor, fără a ține seama și a analiza și argumentele prezentate societate.

În plus, recurenta arată că prima instanță nu a analizat materialul probator administrat în cauză. În cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi circumscris cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că prima instanță a ignorat unele aspecte esențiale pentru soluționarea corectă a cauzei, cum ar fi faptul că nu există nicio dovadă a existenței unei plângeri penale. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: 1) Primul motiv de recurs este nefondat. În raport de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Așadar, se poate aprecia că textul legal anterior menționat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată. Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligația de a se răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților, textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora.

În consecință, instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, și să le examineze grupat. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în mod corespunzător argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată. În plus, sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. 2) Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat. Astfel, prin Decizia de impunere din 3 decembrie 2008, D.G.F.P. Dolj a stabilit în sarcina de plată a recurentei suma de 1.462.238 RON, reprezentând: - Impozit pe profit în sumă de 750.203 RON; - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 59.545 RON; - TVA în sumă de 573.373 RON; - majorări de întârziere aferente T.V.A.

în sumă de 79.117 RON. Prin Decizia nr. 75 din 9 martie 2009, A.N.A.F. - D.G.S.C. a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de recurentă împotriva deciziei de impunere anterior menționate, în temeiul art. 214 C. proc. fisc. În considerentele acestei decizii administrative se reține faptul că organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada supusă verificării (1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2006) recurenta nu a înregistrat în evidența contabilă factura din 21 noiembrie 2006 privind livrarea cantității de 95.160 Kg porumb către SC "S." SRL, în valoare de 32.773 RON, cu T.V.A. aferentă în sumă de 6.227 RON. În lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008, în baza facturii fiscale din 14 decembrie 2007, recurenta a înregistrat de două ori în contul 624 "cheltuieli cu transportul de marfă și de persoane" suma de 168.067 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport în perioada decembrie 2006 - septembrie 2007 și a dedus de două ori T.V.A.

în sumă de 63.866 RON. Totodată, a înregistrat pe cheltuieli sume de pe facturi în copie xerox. De asemenea, recurenta nu a respectat prevederile legale și nu a efectuat inventarierea soldurilor analitice din contul 401 "furnizori" și contul 404 "furnizori pentru imobilizări", neavând niciun fel de punctaj sau de confirmare scrisă în format semnat și parafat de furnizorii existenți în sold la data de 30 septembrie 2008. De asemenea, respectivii furnizori nu își desfășoară activitatea la sediul declarat pentru unul din acești furnizori, respectiv SC "C." SRL, fiind întocmită sesizare penală. Prin adresa din 3 decembrie 2008, D.G.F.P. Dolj a înaintat procesul-verbal de control încheiat la data de 28 noiembrie 2008, având aceleași constatări cu cele din raportul de inspecție fiscală din 3 decembrie 2008, I.J.P.

Dolj. Conform art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă; b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. În raport de cele reținute în considerentele deciziei contestate, Înalta Curte apreciază, în acord cu concluzia primei instanțe, că este corectă soluția adoptată de autoritatea intimată de suspendare a soluționării contestației administrative și de sesizare a I.J.P.

Dolj. Într-adevăr, între stabilirea obligațiilor fiscale, constatate prin raportul de inspecție fiscală din 3 decembrie 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere din 3 decembrie 2008, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea recursului administrativ. Mai precis, această interdependență constă în faptul că în speță se pune problema realității unor operațiuni desfășurate de recurentă prin înregistrarea unor facturi pentru care furnizorii nu au putut fi identificați sau a unor facturi în copie xerox. Așadar, în mod corect autoritatea fiscală a apreciat că nu se poate pronunța pe fondul recursului administrativ înainte de finalizarea cercetărilor penale.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că nu sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC "A." SRL Băilești împotriva Sentinței civile nr. 270 din 3 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.