ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 89 din data de 22

februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de către reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. Dolj și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.

1184 din 31 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. DOLJ, activitatea de Inspecție

Fiscală până la soluționarea contestației de către instanța de fond

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea

executării Deciziei de Impunere nr. 1184 din 31 decembrie 2009 emisă în baza

Raportului de Inspecție Fiscală din 28 decembrie 2009, de către D.G.F.P. DOLJ, activitatea

de Inspecție Fiscală, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei

obligații fiscale suplimentare în cuantum de 669.213,84 lei.

Instanța de fond a

apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 215

C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatând, în primul rând,

că în cauză actele administrative au fost contestate în procedura prealabilă,

contestație înregistrată din 25 februarie 2010, iar reclamanta a achitat

cauțiunea prevăzută de normele de procedură fiscală.

Prima instanță a

reținut împrejurări de natură a crea îndoieli asupra temeiniciei și legalității

actului contestat, în sensul avut în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, criticând concluziile raportului de inspecție fiscală ca

insuficient fundamentate și motivate, fiind, pe de altă parte, previzibil

prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată

a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de

impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a

fost dovedită în cauză, la relațiile comerciale ce ar fi vătămate și la

personalul ce ar putea fi astfel disponibilizat.

A arătat Curtea că

organul fiscal are posibilitatea de a institui măsuri asigurătorii asupra

bunurilor debitoarei, iar, pe de altă parte, introducerea căilor administrative

de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea

actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării

majorărilor de întârziere pentru debitele restante, aspect de natură a

responsabiliza contribuabilul.

Instanța de fond a

admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de

inspecție fiscală și procesului verbal de control, arătând că acestea nu

reprezintă acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare,

singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere, potrivit art.

85 și 86 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, pârâta a arătat în esență:

- În raport cu suma

contestată cuantumul cauțiunii stabilită de instanța de fond este derizoriu și

nu poate îndeplini scopul cauțiunii de a acoperi o parte importantă din

prejudiciul produs bugetului de stat.

- Reclamanta nu a

îndeplinit condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prezumția

de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal

determină executarea acestuia din oficiu, devenind titlu executoriu și în consecință

suspendarea executării actelor administrativ fiscale constituie o excepție.

- Cazul bine

justificat presupune ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta să dovedească

împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care

să fie justificate.

Împrejurările

reținute de instanța de fond nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub

aspectul legalității actului administrativ contestat.

Aplicarea formelor de

executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina

admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

- Instanța de fond nu

a motivat de ce condiția prejudiciului iminent este îndeplinită pentru

acordarea suspendării.

Producerea unui

prejudiciu în patrimoniul contribuabilului nu poate fi demonstrat prin simpla

înșiruire a unor etape parcurse de organele fiscale în încercarea de a recupera

prejudiciul produs bugetului de stat.

Simpla afirmație ca

prin executarea actelor administrativ – fiscale, reclamanta ar fi prejudiciată nu

poate conduce la îndeplinirea celor două condiții.

În drept cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Reclamanta S.C. RUCOM

S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a invocat excepția

tardivității formulării acestuia. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Referitor la excepția

tardivității, invocată de reclamantă, Înalta Curte analizând-o în conformitate

cu prevederile art. 137 C. proc. civ., constată că nu este întemeiată și

urmează să o respingă. Astfel se reține că, comunicarea sentinței recurate

către pârâta – recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj s-a

efectuat în data de 17 martie 2010, iar cererea de recurs a fost introdusă la

data de 23 martie 2010 prin intermediul poștei – cu respectarea termenului de 5

zile de la comunicare prevăzută de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Analizând cererea de

recurs, normele legale incidente și prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru argumentele ce vor

fi prezentate în continuare:

Instanța de fond în

mod greșit a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) C. proc. civ.

În primul rând se

constată că în ceea ce privește cazul bine justificat, cele reținute de

instanța fondului că, „ar putea” constitui această condiție, nici nu au fost măcar

invocate de reclamantă în cererea sa.

Cererea reclamantei

intimate de suspendare a executării actelor administrativ fiscale nu cuprinde motive

care să reprezinte un caz bine justificat pentru a fi analizate de instanța de

fond. Această cerere se referă doar la eventualul prejudiciu al acestei

societăți, în această perioadă de „colaps financiar” .

Prin urmare,

reclamanta nu a invocat motive sau împrejurări care să creeze o îndoială puternică

și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul din

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Singura referire a

reclamantei la faptul că a formulat o contestație parțială împotriva actelor

administrativ fiscale întrucât le consideră netemeinice și nelegale – nu

constituie în sine o îndoială puternică asupra legalității actelor.

Înalta Curte

apreciază că la rândul său instanța de fond nu a conturat existența unei

împrejurări de fapt sau de drept care să conducă la un caz bine justificat în

accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Analizând cererea de

suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării

actelor administrativ fiscale, reclamanta doar a arătat că a formulat

contestație administrativă și că prejudiciul pe care l-ar suporta ar duce la

grave consecințe în ceea ce privește relațiile comerciale.

Nici enumerarea

într-o manieră necoerentă și fără a putea fi conturată ideea cazului bine

justificat, așa cum a procedat instanța de fond nu duce la îndeplinirea acestei

condiții.

Cum îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este

cumulativă și interdependentă, nu are relevanță, că prejudiciul poate produce

consecințe grave – întrucât nu este analizat, grefat pe „un caz bine

justificat”.

Față de cele arătate

mai sus se va respinge excepția tardivității recursului, în conformitate cu

prevederile art. 304 pct. 9 se va admite recursul, se va modifica sentința

atacată în sensul că pe fond se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului invocată de către intimata – reclamantă SC R. SA.

Admite recursul

formulat de către recurenta - pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Dolj împotriva sentinței civile nr. 89 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2011.