ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 89 din data de 22 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1184 din 31 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. DOLJ, activitatea de Inspecție Fiscală până la soluționarea contestației de către instanța de fond Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 1184 din 31 decembrie 2009 emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală din 28 decembrie 2009, de către D.G.F.P.

DOLJ, activitatea de Inspecție Fiscală, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 669.213,84 lei. Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 215 C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatând, în primul rând, că în cauză actele administrative au fost contestate în procedura prealabilă, contestație înregistrată din 25 februarie 2010, iar reclamanta a achitat cauțiunea prevăzută de normele de procedură fiscală.

Prima instanță a reținut împrejurări de natură a crea îndoieli asupra temeiniciei și legalității actului contestat, în sensul avut în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, criticând concluziile raportului de inspecție fiscală ca insuficient fundamentate și motivate, fiind, pe de altă parte, previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză, la relațiile comerciale ce ar fi vătămate și la personalul ce ar putea fi astfel disponibilizat.

A arătat Curtea că organul fiscal are posibilitatea de a institui măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitoarei, iar, pe de altă parte, introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante, aspect de natură a responsabiliza contribuabilul. Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală și procesului verbal de control, arătând că acestea nu reprezintă acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere, potrivit art. 85 și 86 C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat în esență: - În raport cu suma contestată cuantumul cauțiunii stabilită de instanța de fond este derizoriu și nu poate îndeplini scopul cauțiunii de a acoperi o parte importantă din prejudiciul produs bugetului de stat. - Reclamanta nu a îndeplinit condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal determină executarea acestuia din oficiu, devenind titlu executoriu și în consecință suspendarea executării actelor administrativ fiscale constituie o excepție.

- Cazul bine justificat presupune ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie justificate. Împrejurările reținute de instanța de fond nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat. Aplicarea formelor de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. - Instanța de fond nu a motivat de ce condiția prejudiciului iminent este îndeplinită pentru acordarea suspendării. Producerea unui prejudiciu în patrimoniul contribuabilului nu poate fi demonstrat prin simpla înșiruire a unor etape parcurse de organele fiscale în încercarea de a recupera prejudiciul produs bugetului de stat.

Simpla afirmație ca prin executarea actelor administrativ – fiscale, reclamanta ar fi prejudiciată nu poate conduce la îndeplinirea celor două condiții. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Reclamanta S.C. RUCOM S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a invocat excepția tardivității formulării acestuia. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Referitor la excepția tardivității, invocată de reclamantă, Înalta Curte analizând-o în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., constată că nu este întemeiată și urmează să o respingă.

Astfel se reține că, comunicarea sentinței recurate către pârâta – recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj s-a efectuat în data de 17 martie 2010, iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 23 martie 2010 prin intermediul poștei – cu respectarea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzută de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare: Instanța de fond în mod greșit a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) C. proc. civ. În primul rând se constată că în ceea ce privește cazul bine justificat, cele reținute de instanța fondului că, „ar putea” constitui această condiție, nici nu au fost măcar invocate de reclamantă în cererea sa.

Cererea reclamantei intimate de suspendare a executării actelor administrativ fiscale nu cuprinde motive care să reprezinte un caz bine justificat pentru a fi analizate de instanța de fond. Această cerere se referă doar la eventualul prejudiciu al acestei societăți, în această perioadă de „colaps financiar” . Prin urmare, reclamanta nu a invocat motive sau împrejurări care să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Singura referire a reclamantei la faptul că a formulat o contestație parțială împotriva actelor administrativ fiscale întrucât le consideră netemeinice și nelegale – nu constituie în sine o îndoială puternică asupra legalității actelor.

Înalta Curte apreciază că la rândul său instanța de fond nu a conturat existența unei împrejurări de fapt sau de drept care să conducă la un caz bine justificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Analizând cererea de suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale, reclamanta doar a arătat că a formulat contestație administrativă și că prejudiciul pe care l-ar suporta ar duce la grave consecințe în ceea ce privește relațiile comerciale. Nici enumerarea într-o manieră necoerentă și fără a putea fi conturată ideea cazului bine justificat, așa cum a procedat instanța de fond nu duce la îndeplinirea acestei condiții.

Cum îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este cumulativă și interdependentă, nu are relevanță, că prejudiciul poate produce consecințe grave – întrucât nu este analizat, grefat pe „un caz bine justificat”. Față de cele arătate mai sus se va respinge excepția tardivității recursului, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 se va admite recursul, se va modifica sentința atacată în sensul că pe fond se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului invocată de către intimata – reclamantă SC R. SA. Admite recursul formulat de către recurenta - pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj împotriva sentinței civile nr. 89 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.