ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2896/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta SC I.T. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, suspendarea executării

raportului de inspecție fiscală nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 și a deciziei de

impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 emise de către Administrația Finanțelor

Publice a Municipiului Craiova, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt lovite de nulitate

absolută, având în vedere că i s-a încălcat dreptul la apărare.

Totodată, reclamanta

a apreciat întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv crearea unui

prejudiciu iminent prin începerea executării, precum și cea privind cazul bine

justificat.

Astfel, în cazul în

care se procedează la punerea în executare a celor două acte administrative,

s-ar ajunge la situația în care nu ar mai putea fi achitate facturile emise de

furnizori și salariile.

A mai apreciat

reclamanta că există suficiente dubii relative la legalitatea actelor a căror

suspendare a fost solicitată, întrucât aspectele reținute de organul fiscal nu

îi sunt imputabile.

Prin sentința

nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată, instanța dispunând

suspendarea deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 și a raportului

de inspecție fiscală nr. 3050 din 28 noiembrie 2008, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin executarea ce se

poate porni oricând împotriva reclamantei, se creează posibilitatea producerii

unui prejudiciu material, de natura a conduce la imposibilitatea continuării

activității.

Totodată, cazul bine

justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată,

iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca

justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate,

constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării

actului fiscal contestat.

În atare condiții,

față de probele administrate și prevederile legale incidente, prima instanță a

reținut că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii

unei pagube.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs D.G.F.P. Dolj, criticând soluția pronunțată prin

prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat că raportat la suma constatată prin actele

administrativ-fiscale, cuantumul cauțiunii stabilite de instanța de fond este

unul derizoriu.

Totodată, prima

instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de

suspendare a raportului de inspecție fiscală, act administrativ premergător

deciziei de impunere prin care se stabilesc efectiv obligațiile fiscale.

Pe fondul cauzei,

recurenta a arătat că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale

constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, dar în

limitele și condițiile anume reglementate de aceasta.

A apreciat

recurenta că în cauza de față nu a fost dovedită în nici un fel îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Instanța de

fond nu a motivat care ar fi acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de

care se bucură actul administrativ emis pe baza și în aplicarea legii, simpla

contestare a actului de către reclamantă nefiind în măsură să constituie, prin

ea însăși, un motiv de îndoială serioasă în privința legalității acestuia, în

sensul legii.

Reclamanta a depus o

serie de documente contabile care demonstrează solvabilitatea sa în cazul unei

executări silite și nu faptul că plata creanțelor bugetare ar duce la blocarea

activității societății.

Înalta Curte de

Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată

fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Într-adevăr, actul

administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de

legalitate, fiind el însuși titlu executoriu.

Așadar, suspendarea

actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a

efectelor acestuia, reprezintă o situație de excepție de la regula executării

din oficiu (

executio ex officio

).

Potrivit art. 14

alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea acestuia până la pronunțarea instanței de fond.

Definiția legală a

noțiunii de „caz bine justificat" se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, modificată: împrejurările legate de starea de fapt și

de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Instanța de control

judiciar apreciază că este fondată critica recurentei, în sensul că instanța de

fond nu a motivat care ar fi acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de

care se bucură actul administrativ emis pe baza și în aplicarea legii.

De altfel, prin

acțiunea introductivă nu au fost invocate nici un fel de împrejurări care să se

circumscrie definiție noțiunii de „caz bine justificat" în înțelesul art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte,

trebuie menționat faptul că definiția legală a sintagmei de "pagubă

iminentă" este dată de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului

administrativ, modificată, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Înalta Curte retine

că nici această condiție nu este îndeplinită, întrucât nu s-au administrat

dovezi în acest sens.

În plus, în

considerentele hotărârii judecătorești recurate, nu există referiri cu privire

la situația economică concretă a societății, pentru a se putea verifica dacă

executarea ar putea produce o pagubă iminentă.

Simpla susținere în

sensul că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba în mod

grav activitatea intimatei-reclamante, nu este de natură să determine admiterea

cererii de suspendare a actelor administrativ-fiscale.

Prin urmare, pentru

considerentele anterior expuse, apreciind că este fondat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și pe fond va

respinge cererea privind suspendarea executării.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și pe fond respinge cererea formulată de SC I.T. SRL Podari

privind suspendarea executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai

2009.