ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 39 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea
formulată de
reclamanta SC R.C.I. SRL
Craiova, în contradictoriu
cu pârâta Administrația Finanțelor Publice
pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, dispunând suspendarea executării deciziilor
de impunere nr. 9561/3470 din 08 decembrie 2008, nr. 28763 din 23 decembrie 2008
și nr. 2239 din 23 decembrie 2008
emise de
pârâtă. De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă excepția
inadmisibilității
acțiunii, invocată de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, prima
instanță a reținut, cu privire
la excepția
de inadmisibilitate, că aceasta nu este întemeiată, întrucât actele contestate
de reclamantă intră în categoria celor prevăzute de art. 86 alin. (4)
C.
proc. fisc.
Cu privire
la cererea de suspendare, instanța de judecată a reținut, în
esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii
Dolj, prin D.G.F.P. Dolj, susținând că este netemeinică și nelegală, în raport
cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea
recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost
dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât actele contestate nu pot
face obiectul cererii de suspendare, nefiind acte administrativ fiscale, și că,
în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentința atacată în raport cu
actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu
dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C.
proc. civ., Curtea
constată că recursul
este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 86
alin. (4) C. proc. fisc., cu privire la caracterul administrativ-fiscal al
actelor contestate, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În conformitate cu dispozițiile legale
amintite, „Declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este
asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și
produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii
acesteia", putând face, așadar, obiectul cererii de suspendare.
În ceea ce
privește cererea de suspendare, sunt aplicabile dispozițiile
art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. raportat la art. 14 alin. (1) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, „In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a
emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă, așadar,
că suspendarea executării unui act administrativ este
condiționată
de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții:
inițierea procedurii de anulare a actului
administrativ (care se poate afla fie
în faza administrativă prealabilă,
fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența
producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind -
„prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea
previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu
public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" - „împrejurările
legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)].
În speță, s-a făcut dovada că
intimata-reclamantă a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea
publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi
suspendată, contestația fiind soluționată prin Decizia nr. 396/2008 emisă de
A.N.A.F. - Direcția generală de soluționare a contestațiilor (f. 22 și urm. -
dosar fond).
De asemenea, având în vedere gradul de
complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea
condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la
emiterea actelor administrativ fiscale contestate, verificare pe care nu o
poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare, precum și îndoiala ce
poartă asupra legalității actelor respective, în raport de Rezoluția nr. 47/P/2006
a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj (f. 5-6 - dosar fond), prin care s-a
dispus măsura neînceperii urmăririi penale a administratorului societății
intimate, pentru infracțiunile în legătură cu care au fost sesizate de către
recurentă organele de cercetare penală, în mod corect a reținut prima instanță
că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.
În ceea ce privește existența celei de-a treia
condiții, referitoare la paguba iminentă, se va reține că și aceasta este
îndeplinită în cauză, având în vedere atât valoarea în sine a debitului, cât
mai ales consecința imediată
și directă pe
care punerea în executare a actelor fiscale contestate ar avea-o
asupra
activității desfășurate de societatea intimată.
Este adevărat că actul administrativ se bucură
de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră
vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele
consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține
suspendarea executării actului.
În acest sens
sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea
nr,
R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului
Europei cu privire la protecția juridică
provizorie în materie administrativă,
prin care se solicită autorității
jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii
administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,
persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de
protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și rară ca,
astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult
atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele
de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri
de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actelor
administrative fiscale
contestate în cauză,
pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată,
în mod corect
apreciind și suficient motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Față de considerentele arătate, constatând că
nu sunt întemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta
Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta
Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, prin D.G.F.P.
Dolj, împotriva sentinței nr. 39 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova,
secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2009.