ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 39 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC R.C.I. SRL Craiova, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, dispunând suspendarea executării deciziilor de impunere nr. 9561/3470 din 08 decembrie 2008, nr. 28763 din 23 decembrie 2008 și nr. 2239 din 23 decembrie 2008 emise de pârâtă. De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, cu privire la excepția de inadmisibilitate, că aceasta nu este întemeiată, întrucât actele contestate de reclamantă intră în categoria celor prevăzute de art. 86 alin. (4) C. proc.

fisc. Cu privire la cererea de suspendare, instanța de judecată a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, prin D.G.F.P. Dolj, susținând că este netemeinică și nelegală, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât actele contestate nu pot face obiectul cererii de suspendare, nefiind acte administrativ fiscale, și că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare. În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 86 alin. (4) C. proc. fisc., cu privire la caracterul administrativ-fiscal al actelor contestate, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță. În conformitate cu dispozițiile legale amintite, „Declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia", putând face, așadar, obiectul cererii de suspendare.

În ceea ce privește cererea de suspendare, sunt aplicabile dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. raportat la art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" - „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)]. În speță, s-a făcut dovada că intimata-reclamantă a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, contestația fiind soluționată prin Decizia nr. 396/2008 emisă de A.N.A.F.

- Direcția generală de soluționare a contestațiilor (f. 22 și urm. - dosar fond). De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la emiterea actelor administrativ fiscale contestate, verificare pe care nu o poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare, precum și îndoiala ce poartă asupra legalității actelor respective, în raport de Rezoluția nr. 47/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj (f. 5-6 - dosar fond), prin care s-a dispus măsura neînceperii urmăririi penale a administratorului societății intimate, pentru infracțiunile în legătură cu care au fost sesizate de către recurentă organele de cercetare penală, în mod corect a reținut prima instanță că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.

În ceea ce privește existența celei de-a treia condiții, referitoare la paguba iminentă, se va reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât valoarea în sine a debitului, cât mai ales consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actelor fiscale contestate ar avea-o asupra activității desfășurate de societatea intimată. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr, R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și rară ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actelor administrative fiscale contestate în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată, în mod corect apreciind și suficient motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Față de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, prin D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinței nr. 39 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2009.