ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 39 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de

reclamanta SC R.C.I. SRL

Craiova, în contradictoriu

cu pârâta Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, dispunând suspendarea executării deciziilor

de impunere nr. 9561/3470 din 08 decembrie 2008, nr. 28763 din 23 decembrie 2008

și nr. 2239 din 23 decembrie 2008

emise de

pârâtă. De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă excepția

inadmisibilității

acțiunii, invocată de pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut, cu privire

la excepția

de inadmisibilitate, că aceasta nu este întemeiată, întrucât actele contestate

de reclamantă intră în categoria celor prevăzute de art. 86 alin. (4)

C.

proc. fisc.

Cu privire

la cererea de suspendare, instanța de judecată a reținut, în

esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

Dolj, prin D.G.F.P. Dolj, susținând că este netemeinică și nelegală, în raport

cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât actele contestate nu pot

face obiectul cererii de suspendare, nefiind acte administrativ fiscale, și că,

în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea

constată că recursul

este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 86

alin. (4) C. proc. fisc., cu privire la caracterul administrativ-fiscal al

actelor contestate, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

În conformitate cu dispozițiile legale

amintite, „Declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este

asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și

produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii

acesteia", putând face, așadar, obiectul cererii de suspendare.

În ceea ce

privește cererea de suspendare, sunt aplicabile dispozițiile

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. raportat la art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, „In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, așadar,

că suspendarea executării unui act administrativ este

condiționată

de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții:

inițierea procedurii de anulare a actului

administrativ (care se poate afla fie

în faza administrativă prealabilă,

fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența

producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind -

„prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" - „împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)].

În speță, s-a făcut dovada că

intimata-reclamantă a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea

publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi

suspendată, contestația fiind soluționată prin Decizia nr. 396/2008 emisă de

A.N.A.F. - Direcția generală de soluționare a contestațiilor (f. 22 și urm. -

dosar fond).

De asemenea, având în vedere gradul de

complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea

condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la

emiterea actelor administrativ fiscale contestate, verificare pe care nu o

poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare, precum și îndoiala ce

poartă asupra legalității actelor respective, în raport de Rezoluția nr. 47/P/2006

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj (f. 5-6 - dosar fond), prin care s-a

dispus măsura neînceperii urmăririi penale a administratorului societății

intimate, pentru infracțiunile în legătură cu care au fost sesizate de către

recurentă organele de cercetare penală, în mod corect a reținut prima instanță

că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.

În ceea ce privește existența celei de-a treia

condiții, referitoare la paguba iminentă, se va reține că și aceasta este

îndeplinită în cauză, având în vedere atât valoarea în sine a debitului, cât

mai ales consecința imediată

și directă pe

care punerea în executare a actelor fiscale contestate ar avea-o

asupra

activității desfășurate de societatea intimată.

Este adevărat că actul administrativ se bucură

de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră

vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele

consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține

suspendarea executării actului.

În acest sens

sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea

nr,

R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului

Europei cu privire la protecția juridică

provizorie în materie administrativă,

prin care se solicită autorității

jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,

persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de

protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și rară ca,

astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult

atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele

de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri

de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actelor

administrative fiscale

contestate în cauză,

pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată,

în mod corect

apreciind și suficient motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Față de considerentele arătate, constatând că

nu sunt întemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, prin D.G.F.P.

Dolj, împotriva sentinței nr. 39 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2009.