ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3753/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25

martie 2009, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F.

– D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare nr. 19184 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție

Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 întocmite de către reprezentanții

A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj, A.F.P. Craiova, până la pronunțarea instanței de fond

asupra plângerii formulată împotriva acestor acte administrative.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că inspectori din cadrul A.F.P. Craiova au efectuat un control fiscal ce a

vizat transferul de proprietăți de imobile din patrimoniul său, singur sau

împreună cu alte persoane, stabilind pentru perioada controlată 01 iunie 2005 –

30 iunie 2008 obligații fiscale de plată reprezentând T.V.A. și majorări de

întârziere în cuantum total de 822.309 lei.

A mai precizat reclamanta că împotriva

acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj, invocată prin

întâmpinare, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât, deși actele a

căror executare se solicită a fi suspendată au fost emise de către A.F.P.

Craiova potrivit atribuțiilor și competențelor acestei autorități publice stabilite

prin lege, pentru opozabilitatea măsurii suspendării se impune ca hotărârea să

fie pronunțată și în contradictoriu cu ceilalți doi pârâți.

Prin sentința nr.211 din 4 iunie 2009,

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamanta S.M., a dispus suspendarea executării Deciziei

de Impunere Fiscală nr. 19184 din 25 februarie 2009 emisă de A.F.P. Craiova

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în

contextul aparenței de nelegalitate a actelor administrativ fiscale, fiind în

discuție plata unei sume apreciabile, măsura suspendării executării actelor

fiscale de impunere apare ca fiind mai oportună decât soluția neinstituirii

suspendării, în această din urmă ipoteză situația economico-financiară a

reclamantei fiind grav afectată prin raportare la situația pârâtelor care își

pot valorifica oricând creanța.

S-a mai reținut că în ceea ce privește

raportul de inspecție fiscală, întrucât acesta nu produce efecte juridice de

sine stătător, nu poate face obiectul suspendării.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și

pentru Administrația Finanțelor Publice a municipiului Craiova, respectiv

pentru A.N.A.F. București, criticând-o pentru nelegalitate, motiv prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs se susține că

hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv

prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

În esență, se arată că suspendarea

executării actului administrativ trebuie să fie justificată, ori în cauză nu

s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Astfel, reclamanta nu a probat

împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra

legalității actului atacat și nici paguba iminentă în patrimoniul său iar

situația prin care executarea silită ar putea prejudicia patrimoniul personal

al contestatoarei reclamante, nu este de natură a satisface cerințele legii

privind admisibilitatea cererii de suspendare, în lipsa dovezii veniturilor

totale ale contribuabilului.

Susține recurenta că în ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a celor pârâte, actul administrativ contestat a

fost emis de către A.F.P. Craiova, emiterea acestuia nefiind în nici un fel

condiționată de implicarea A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj, situație în

care, s-ar impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive,

admiterea recursului și respingerea cererii față de A.N.A.F. București și

D.G.F.P. Dolj.

Analizând actele dosarului, motivele de

nelegalitate invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță

nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia pentru

considerentele în continuare arătate.

Reclamanta S.M. a solicitat în

contradictoriu cu cei trei pârâți chemați în judecată, în temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere pentru

obligații suplimentare nr. 19184 din 25 februarie 2009 și a Raportului de

Inspecție Fiscală nr. 19182 din aceeași dată întocmită de A.N.A.F. – D.G.F.P.

Dolj, A.F.P. Craiova, prin care i s-au stabilit obligații fiscale de plată în

cuantum de 822.309 lei.

Totodată, s-a făcut dovada faptului că

asupra patrimoniului său au fost instituite măsuri asiguratorii conform

Deciziei nr. 23653 din 12 martie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj,

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova – Serviciul de

Inspecție Fiscală Persoane Fizice.

Referitor la calitatea procesuală a

pârâților chemați în judecată, în mod corect prima instanță a reținut că deși actul

a cărui suspendare se solicită a fost emis de A.F.P. Craiova potrivit

atribuțiilor și competențelor acestei autorități publice, pentru opozabilitatea

măsurii ce vizează suspendarea executării, se impune ca hotărârea să fie

pronunțată și în contradictoriu cu D.G.F.P. Dolj și A.N.A.F. București.

Pe fondul motivelor de recurs, instanța

reține că în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, introducerea contestației pe cale administrativă nu

suspendă executarea actului administrativ-fiscal.

Același text de lege prevede însă, prin

alin. (2) că acesta dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a

cere suspendarea executării actului administrativ-fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004,

cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004,

care, coroborat cu art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 ce a constituit

temeiul legal al cererii reclamantei, chiar dacă nu a fost indicat textual și

prin prisma căreia a fost examinată temeinicia acesteia, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului până la

pronunțarea instanței de fond.

Necesitatea asigurării unei protecții

jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin

emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european prin

Recomandarea R(89) adoptată de Consiliul de miniștri din cadrul Consiliului

Europei, aplicabilă și României.

Cât privește susținerea recurentei, cum

că nu s-a dovedit existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială

puternică asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a

cerut, trebuie observat că în mod corect prima instanță a reținut că motivarea

reținută în actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este

completă și concludentă, împrejurări care nu pot fi analizate decât sumar în

acest cadru procesual, dar care sunt de natură a contura anumite suspiciuni

relative ale temeiniciei acestora.

Reținând că în privința condiției cazului

bine justificat, se constată că motivarea actului de control este sumară și

neconcludentă, nu sunt indicate textele legale incidente și în vigoare la

fiecare perioadă supusă controlului, nu este definită noțiunea de activitate

economică și caracterul continuu al acesteia, precum și iminența unei pagube

relevante în patrimoniul persoanei fizice asupra căruia au fost instituite

măsuri asiguratorii pentru o sumă de 822.309 lei, prima instanță a concluzionat

în mod corect că sunt îndeplinite aceste cerințe legale, fiind necesară luarea

măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului administrativ

contestat, până la pronunțarea instanței de fond.

Apreciind că soluția instanței de fond

este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost

respins recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj

în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Craiova și A.N.A.F. București împotriva sentinței nr. 211 din 4

iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

iulie 2009.