ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3753/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 martie 2009, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 19184 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 întocmite de către reprezentanții A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj, A.F.P. Craiova, până la pronunțarea instanței de fond asupra plângerii formulată împotriva acestor acte administrative. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că inspectori din cadrul A.F.P.

Craiova au efectuat un control fiscal ce a vizat transferul de proprietăți de imobile din patrimoniul său, singur sau împreună cu alte persoane, stabilind pentru perioada controlată 01 iunie 2005 – 30 iunie 2008 obligații fiscale de plată reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere în cuantum total de 822.309 lei. A mai precizat reclamanta că împotriva acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj, invocată prin întâmpinare, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât, deși actele a căror executare se solicită a fi suspendată au fost emise de către A.F.P. Craiova potrivit atribuțiilor și competențelor acestei autorități publice stabilite prin lege, pentru opozabilitatea măsurii suspendării se impune ca hotărârea să fie pronunțată și în contradictoriu cu ceilalți doi pârâți.

Prin sentința nr.211 din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta S.M., a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere Fiscală nr. 19184 din 25 februarie 2009 emisă de A.F.P. Craiova până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în contextul aparenței de nelegalitate a actelor administrativ fiscale, fiind în discuție plata unei sume apreciabile, măsura suspendării executării actelor fiscale de impunere apare ca fiind mai oportună decât soluția neinstituirii suspendării, în această din urmă ipoteză situația economico-financiară a reclamantei fiind grav afectată prin raportare la situația pârâtelor care își pot valorifica oricând creanța.

S-a mai reținut că în ceea ce privește raportul de inspecție fiscală, întrucât acesta nu produce efecte juridice de sine stătător, nu poate face obiectul suspendării. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a municipiului Craiova, respectiv pentru A.N.A.F. București, criticând-o pentru nelegalitate, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. În esență, se arată că suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie justificată, ori în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, reclamanta nu a probat împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat și nici paguba iminentă în patrimoniul său iar situația prin care executarea silită ar putea prejudicia patrimoniul personal al contestatoarei reclamante, nu este de natură a satisface cerințele legii privind admisibilitatea cererii de suspendare, în lipsa dovezii veniturilor totale ale contribuabilului. Susține recurenta că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a celor pârâte, actul administrativ contestat a fost emis de către A.F.P. Craiova, emiterea acestuia nefiind în nici un fel condiționată de implicarea A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj, situație în care, s-ar impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, admiterea recursului și respingerea cererii față de A.N.A.F.

București și D.G.F.P. Dolj. Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia pentru considerentele în continuare arătate. Reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu cei trei pârâți chemați în judecată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere pentru obligații suplimentare nr. 19184 din 25 februarie 2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 19182 din aceeași dată întocmită de A.N.A.F.

– D.G.F.P. Dolj, A.F.P. Craiova, prin care i s-au stabilit obligații fiscale de plată în cuantum de 822.309 lei. Totodată, s-a făcut dovada faptului că asupra patrimoniului său au fost instituite măsuri asiguratorii conform Deciziei nr. 23653 din 12 martie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova – Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice. Referitor la calitatea procesuală a pârâților chemați în judecată, în mod corect prima instanță a reținut că deși actul a cărui suspendare se solicită a fost emis de A.F.P. Craiova potrivit atribuțiilor și competențelor acestei autorități publice, pentru opozabilitatea măsurii ce vizează suspendarea executării, se impune ca hotărârea să fie pronunțată și în contradictoriu cu D.G.F.P.

Dolj și A.N.A.F. București. Pe fondul motivelor de recurs, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ-fiscal. Același text de lege prevede însă, prin alin. (2) că acesta dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ-fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, care, coroborat cu art. 215 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 ce a constituit temeiul legal al cererii reclamantei, chiar dacă nu a fost indicat textual și prin prisma căreia a fost examinată temeinicia acesteia, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond. Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european prin Recomandarea R(89) adoptată de Consiliul de miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României.

Cât privește susținerea recurentei, cum că nu s-a dovedit existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, trebuie observat că în mod corect prima instanță a reținut că motivarea reținută în actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă și concludentă, împrejurări care nu pot fi analizate decât sumar în acest cadru procesual, dar care sunt de natură a contura anumite suspiciuni relative ale temeiniciei acestora.

Reținând că în privința condiției cazului bine justificat, se constată că motivarea actului de control este sumară și neconcludentă, nu sunt indicate textele legale incidente și în vigoare la fiecare perioadă supusă controlului, nu este definită noțiunea de activitate economică și caracterul continuu al acesteia, precum și iminența unei pagube relevante în patrimoniul persoanei fizice asupra căruia au fost instituite măsuri asiguratorii pentru o sumă de 822.309 lei, prima instanță a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite aceste cerințe legale, fiind necesară luarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului administrativ contestat, până la pronunțarea instanței de fond.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova și A.N.A.F. București împotriva sentinței nr. 211 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2009.