ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 93/2012

Prin cererea adresată

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.C. I.T. SRL a formulat cerere de suspendare a executării actelor

administrativ-fiscale, respectiv a Deciziei de impunere nr. 3950 din 28

noiembrie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 3950 din 28 noiembrie

2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea

actelor administrative vătămătoare formulată împotriva acestora.

În motivarea cererii

s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și

depune dovada din care rezultă existența pe rol a cererii de anulare a actelor

administrative vătămătoare.

Prin Sentința nr. 262

din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte cererea de

suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. I.T. SRL în contradictoriu

cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în sensul că a fost dispusă

suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere

atacată s-au stabilit în sarcina reclamantei creanțe fiscale în cuantum de

1.170.709 RON, iar reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a

reținut că argumentele prezentate de reclamantă privind cazul bine justificat

sunt întemeiate, întrucât prin invocarea unor îndoieli serioase cu privire la

legalitatea actelor contestate sunt arătate împrejurări legate de starea de

fapt și de drept de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea

actelor atacate.

Instanța a reținut că

existența cazului bine justificat rezultă și din faptul că procedura

administrativă nu este finalizată iar executarea înainte de definitivarea

acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității

și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv

întemeiat.

Cu privire la

existența pagubei iminente instanța a reținut că în cauză este previzibil

prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată

a actului administrativ fiscal în raport cu suma reținută prin decizia de

impunere.

Instanța de fond a

reținut că este întemeiată susținerea pârâtei în sensul inadmisibilității

cererii de suspendare referitoare la raportul de inspecție fiscală și

procesul-verbal de control pentru că acestea nu reprezintă acte administrative

fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind

constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 și 86 C. proc. fisc.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj,

solicitând admiterea recursului și să fie respinsă cererea de suspendare.

Prin Decizia nr. 1538

din 17 martie 2010 Înalta Curte de Casație a admis recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva Sentinței nr. 262 din 29

iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei

S.C. I.T. SRL ca inadmisibil.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele.

Societatea reclamantă

S.C. I.T. SRL a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală

nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 și deciziei de impunere nr. 3950 din 28

noiembrie 1008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

Prin Decizia nr. 59

din 24 februarie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a

dispus suspendarea soluționării contestației formulate urmând ca procedura

administrativă să fie reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului

care a determinat suspendarea.

Această soluție a

fost dispusă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 care

prevede că: „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele

în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei

constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie

dată în procedura administrativă”.

De precizat este

faptul că prin Sentința nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, anterior soluționării

contestației în fiscal-administrativ, a fost admisă cererea de suspendare

formulată de S.C. I.T. SRL și s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr.

3950 din 28 noiembrie 2008 și a raportului  de inspecție fiscală până la

pronunțarea instanței de fond, sentință irevocabilă.

După emiterea

Deciziei nr. 51 din 28 februarie 2009 de către Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj prin care procedura administrativă a fost suspendată, reclamanta a

formulat cerere de anuare a acestei decizii, cerere ce formează obiectul

Dosarului nr. 636/54/2009 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, iar în prezenta cauză a solicitat, în baza art. 15 din

Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de impunere și a raportului de

inspecție fiscală.

În aceste condiții,

când se solicită suspendarea unor acte fiscale care au fost suspendate în baza

art. 14 din Legea nr. 554/2004 și care nu pot fi atacate, pe calea acțiunii în

anulare, în fața instanței de contencios administrativ, instanța de recurs va

analiza admisibilitatea cererii de suspendare sub aceste două aspecte.

Referitor la

suspendarea dispusă în baza Sentinței civile nr. 22 din 20 ianuarie 2009,

trebuie precizat că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actelor fiscale contestate s-a făcut până la pronunțarea

instanței de fond.

Prin urmare, actele

fiscale contestate în procedura administrativă fiind suspendate, efectele

suspendării se produc până la momentul soluționării acțiunii principale având

ca obiect anularea actului administrativ.

Chiar dacă în același

articol se prevede că „în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea

în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și

fără nici o formalitate”, aceste dispoziții se aplică numai în cazul în care

partea vătămată a primit răspunsul la plângerea prealabilă pentru că rolul

acestei reglementări a fost tocmai acela de a forța ieșirea din pasivitate a

reclamantului care a obținut suspendarea unui act emis de autoritățile publice.

În speță, procedura

administrativă obligatorie nu a fost soluționată de către organul fiscal ci a

fost numai suspendată, astfel că efectele suspendării dispuse de o instanță

judecătorească își produc efectele, astfel că nu se poate cere suspendarea

executării unor acte care au fost deja suspendate.

Prin urmare termenul

de 60 de zile va curge de la data comunicării deciziei prin care s-a soluționat

contestația administrativă pe fond.

Soluția de mai sus

este rezultatul interpretării dispozițiilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 prin prisma art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului, privind procesul echitabil.

Dacă nu s-ar proceda

în acest fel s-ar ajunge în situația în care partea aflată în imposibilitatea

de a introduce acțiune pentru că nu a fost soluționată contestația

administrativă să fie sancționată în sensul încetării de drept a suspendării,

fără a fi în culpă.

Pe de altă parte,

reclamanta a solicitat suspendarea unor acte fiscale care au fost contestate în

procedura administrativă obligatorie, dar aceasta nu a fost soluționată ci a

fost suspendată.

Prima condiție pentru

a se putea dispune suspendarea unui act administrativ în baza art. 15 din Legea

nr. 554/2004 este aceea a dovedi că s-a formulat acțiune în anulare în fața

instanței de contencios administrativ.

Or, în speță,

acțiunea în anulare nu vizează cele două acte a căror suspendare se cere,

acțiune care oricum ar fi inadmisibilă pentru că nu a fost soluționată

procedura administrativă obligatorie.

O primă condiție

pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ este aceea ca și

acțiunea în anulare a acelui act administrativ să fie admisibilă.

Or, în materia

actelor administrativ - fiscale, obiectul controlului judiciar îl poate

constitui, potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia privind soluționarea

contestațiilor, alături de actele fiscale privind stabilirea și modificarea

obligației fiscale, iar potrivit art. 205 C. proc. civ. contestația împotriva

titlului de creanță este o cale administrativă de atac.

Această calificare

legală a fost confirmată atât de deciziile Curții Constituționale (Dec. nr.

63/2006, nr. 563/2006) dar și de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Plecând de la această

calificare, s-a concluzionat că până la soluționarea acestei contestații

administrative, care se finalizează cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate

la instanța de contencios - administrativ până la soluționarea contestației

administrative, atunci nici nu se poate cere suspendarea acestora în baza art.

15 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la Decizia

nr. 1538 din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, S.C. I.T.

SRL a formulat contestație în anulare.

La termenul de

judecată din 7 octombrie 2010, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a

dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.

Cauza a fost repusă

pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu

s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea,

potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același Cod, constatându-se din oficiu

perimarea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată

contestația în anulare formulată de S.C. I.T. SRL împotriva Deciziei nr. 1538

din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG