ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2995/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova,

reclamanta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, a solicitat instanței de judecată suspendarea

executării Deciziei de Impunere nr. F-DJ 1030 din 25 octombrie 2011 emisă de

D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței

de fond.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că toate constatările din actele administrative au la baza fie

interpretări juridice greșite, fie aprecieri eronate ale stării de fapt, prin

neluarea în considerare a unor documente existente la data controlului fiscal,

existând astfel aparența de nelegalitate.

S-a susținut că, dat fiind cuantumul

uriaș al sumei stabilite suplimentar de plată, începerea executării silite de

către organul fiscal ar prejudicia chiar bugetul de stat, întrucât prin

executarea de către organul fiscal a actului administrativ, nu se vor mai putea

obține venituri pentru a achita obligațiile curente, aceasta și în condițiile

în care pe durata suspendării executării actelor administrative, D.G.F.P. Dolj

beneficiază de dobânzi și penalități de întârziere.

Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința nr. 655 din 12

decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de reclamanta SC

D.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-DJ 1030 din

25 octombrie 2011 emisă de D.G.F.P. Dolj – A.I.F., până la soluționarea

contestației de către instanța de fond.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în esență că prin Decizia de impunere nr. F-DJ 1030

din 25 octombrie 2011, întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr.

F-DJ 661 din 25 octombrie 2011 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații

fiscale suplimentare, în cuantum total de 969.843 lei, reprezentând 656.480 lei

TVA, 286.547 lei accesorii TVA și 15.162 lei impozit pe profit 11.654 lei

accesorii impozit pe profit, iar împotriva acestor acte fiscale, reclamanta a

formulat contestație în procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, fiind depusă și dovada achitării cauțiunii stabilite de

către instanță, în cuantum de 20.000 lei, conform chitanței nr. 5789546/1 emisă

de CEC Bank.

Astfel, prima instanță a constatat

că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aceasta este

îndeplinită având în vedere că procedura administrativă nu este finalizată, iar

executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca

justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate

prin actul fiscal, constituie o aparență de nelegalitate.

Cu privire la existența unei pagube

iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

contenciosului administrativ, instanța de fond a reținut că și această condiție

este îndeplinită în speța, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate

produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal,

în raport de suma reținută prin decizia de impunere.Conchizând, prima instanță

a apreciat că organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri

asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art. 126 și urm. C. proc. fisc.,

iar suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine

suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva Sentinței nr. 655 din 12

decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova.

Motivele de recurs sunt întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Cuantumul cauțiunii (20.000

lei) stabilite de instanța de fond este derizoriu, raportat la suma datorată –

969.843 lei – și la jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

3.2. Prima instanță nu a motivat

care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de care se bucură actul

administrativ emis pe baza și în aplicarea legii, simpla contestare a actului

nefiind în măsură să constituie prin ea însăși un motiv de îndoială serioasă în

privința legalității acestuia.

Faptul că reclamanta nu ar fi

identificat un temei al reinterpretării efectelor unei tranzacții economice nu

presupune și inexistența sa.

Instanța de judecată nu se putea

pronunța asupra legalității actului administrativ fiscal deoarece nu a fost

definitivată procedura prealabilă, prin emiterea deciziei.

Simpla existență a unor documente

contabile nu poate conduce la concluzia că operațiunile comerciale pentru care

au fost emise ar fi reale, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

3.3. În ceea ce privește paguba

iminentă, prima instanță a reținut greșit că numai o eventuală executare a

obligațiilor fiscale este suficientă pentru a dovedi îndeplinirea condiției.

Apărările de fond nu sunt de natură

a convinge că executarea silită a creanțelor bugetare ar aduce grave prejudicii

reclamantei.

Apărările formulate de intimata-reclamantă

SC D.C. SRL.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că au fost

respectate dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr.

554/2004, modificată și completată.

Se mai arată că existența cazului

bine justificat este dovedită prin faptul că toate constatările din actele

administrative au la bază fie interpretări greșite, fie aprecieri eronate ale

stării de fapt, neavând relevanță împrejurarea c nu a fost emisă decizia de

soluționare a contestației.

Prin depunerea la dosar a

Rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de administratorul societății, se dovedește

că nu există înregistrate operațiuni fictive sau care nu au la bază operațiuni

reale.

Paguba iminentă este dovedită prin

existența contractelor de prestări servicii în derulare, situația bunurilor

societății la data formulării cererii de suspendare și situația salariaților.

Executarea actului ar conduce la

declanșarea stării de insolvență, avându-se în vedere că obligațiile fiscale

stabilite prin estimare depășesc cu mult profitul societății din ultimii ani.

II. Considerentele Înaltei Curți,

instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată

Recursul este fondat.

1.1. Stabilirea cauțiunii este

lăsată la aprecierea primei instanțe, iar textul legal incident permite

achitarea unei cauțiuni de până la 20%, nefiind impusă o limită minimă.

Nu se poate afirma că există o

practică a Înaltei Curți cu privire la cuantumul cauțiunii, aceasta se

stabilește în fiecare dosar în funcție de situația concretă a fiecărei

societăți.

1.2. Actul nou depus în recurs,

întărește constatarea îndeplinirii condiției existenței cazului bine

justificat. Prin dispunerea neînceperii urmăririi penale față de

administratorul societății s-a consolidat apărarea intimatei-reclamante cu

privire la faptul că SC D.C. SRL a acționat ca un contribuabil de bună credință

și că nu există documente în contabilitate în care să fie evidențiate

cheltuieli fictive sau care să nu aibă la bază operațiuni reale, astfel cum a

reținut organul de control fiscal.

Aceste împrejurări sunt de natură a

crea o puternică și serioasă îndoială sub aspectul legalității actului

administrativ contestat.

Faptul că nu a fost soluționată

contestația fiscală nu are relevanță în procedura prevăzută de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată, deoarece nu se analizează

legalitatea actului administrativ ci doar o aparență de nelegalitate a

acesteia.

1.3. Prejudiciul ce poate fi adus

intimatei prin executarea actului administrativ-fiscal este cu siguranță

previzibil, dat fiind cuantumul datoriei fiscale, contractele în derulare și

imposibilitatea continuării activității curente a societății.

motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 655 din 12

decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2012.