ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5574/2013

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova

la data de 4 mai 2012, reclamanta S.C. M.P.I. S.R.L., în contradictoriu cu

pârâtele A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. și D.G.F.P. Olt, a solicitat anularea

Deciziei nr. 182 din 9 aprilie 2012 emisă de A.N.A.F. în soluționarea

contestației fiscale a reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 6 din 3

martie 2011 și a raportului de inspecție fiscală parțială nr. 7080 din 2 martie

2011 emise de D.R.A.O.V. Craiova, precum și anularea Deciziei nr. 490/2011 și a

raportului de inspecție fiscală nr. 258 din 15 aprilie 2011 emise de D.G.F.P.

Olt.

Prin cererea

formulată la data de 8 iunie 2012, reclamanta S.C. M.P.I. S.R.L. a solicitat

suspendarea actelor administrativ-fiscale atacate.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

757 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova a fost admisă cererea de

suspendare a executării formulată de reclamantă și a fost dispusă suspendarea

executării actelor administrativ-fiscale atacate, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că procedura fiscală cu privire la

activitatea desfășurată de reclamantă a fost demarată inițial în urma

controlului ce a avut loc în perioada 15 mai 2008 - 7 iulie 2008, iar actele de

impunere emise anterior celor contestate în prezenta cauză au fost anulate prin

deciziile nr. 124/2010 și nr. 352/2010 emise de A.N.A.F.

Instanța de primă

jurisdicție a constatat că actele a căror suspendare se solicită au fost

întocmite de inspectorii fiscali din cadrul D.R.A.O.V. în urma reanalizării

cauzei ca urmare a deciziilor emise.

Toate aceste argumente

au fost reținute de instanța de fond ca fiind împrejurări legate de starea de

fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința actelor administrativ-fiscale contestate.

Astfel, instanța a

constatat că procedura fiscală derulată în condiții de parțială nelegalitate,

așa cum s-a stabilit prin deciziile emise de A.N.A.F., prin care s-a dispus

reanalizarea creanței fiscale a societății reclamante și anularea actelor

fiscale de impunere anterioare, aspect coroborat cu cel invocat de reclamantă

prin care se arată că produsele sunt exceptate de la plata accizelor, fiind

înlăturată contravenția aplicată reclamantei, determină aprecierea existenței

cazului bine justificat.

În ceea ce privește

condiția referitoare la existența unei pagube iminente, instanța de fond a

reținut că și această condiție este îndeplinită, fiind previzibil prejudiciul

material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului în

raport de suma reținută prin deciziile de impunere, față de cifra de afaceri a

societății reclamante.

declarate de A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. și

D.G.F.P. Olt.

D.G.F.P. Olt a

criticat sentința instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că

sentința a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute de

lege sub sancțiunea nulității. A precizat că cererea de suspendare, ce a făcut

obiectul sentinței atacate, nu a fost comunicată acestei autorități, instituția

fiind astfel prejudiciată prin faptul că nu a formulat apărări pe această

cerere.

De asemenea, a fost

criticată hotărârea instanței de fond și pentru faptul că în mod greșit s-au

considerat îndeplinite condițiile necesare pentru suspendarea actului,

hotărârea fiind astfel lipsită de temei legal.

D.R.A.O.V. Craiova în

nume propriu și pentru A.N.V. a criticat sentința pronunțată ca nelegală și

netemeinică, invocând ca motive de recurs dispozițiile art. 304 alin. (1) pct.

7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții au arătat

că sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate

cererile părților.

A fost criticată

soluția dată de instanța de fond și cu privire la faptul că în mod greșit s-a

considerat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru

considerentul că organul administrativ-fiscal a admis contestația reclamantei

împotriva actelor anterioare de impunere emise de autoritățile fiscale. S-a

arătat că deși actele de impunere au fost desființate în procedura prealabilă

de contestare administrativă, organul de soluționare a contestațiilor nu a

înțeles să anuleze actele administrativ-fiscale emise, în mod definitiv, ci a

dispus desființarea actelor administrativ-fiscale emise cu condiția refacerii

controlului, în limitele impuse de autoritatea fiscală.

Recurenții au arătat

că nici condiția existenței unei pagube iminente nu este îndeplinită, având în

vedere faptul că reclamanta nu a probat susținerile sale în ceea ce privește

"imposibilitatea continuării activității", dar nici argumentul

cuantumului însemnat al sumei cuprinse în actele administrativ-fiscale atacate.

A.N.A.F. a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală invocând ca temei

juridic al cererii de recurs formulate dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, recurenta a

susținut că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității, întrucât instanța de fond nu i-a comunicat cererea de suspendare

formulată de reclamantă și, astfel, instituția nu a avut posibilitatea de a

formula apărări pe cererea de suspendare.

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că a fost pronunțată

hotărârea în contradictoriu cu A.N.A.F., deși actele atacate au fost emise de

D.R.A.O.V. Craiova, respectiv D.G.F.P. Olt, astfel încât instituția recurentă

nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursurile și rejudecând

cauza, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, pentru considerentele

ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față

dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea

contenciosului administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării

actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin

cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a

actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună

suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la

nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații

invocate de reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a

constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte,

rejudecând cererea de suspendare formulată, față de circumstanțele concrete ale

cauzei ce formează obiectul dosarului de față, reține că motivele invocate de

reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu pot fi reținute de instanța

de control judiciar. Totodată, având în vedere soluția dată de instanța de fond

asupra legalității actului ce se solicită a fi suspendat, Înalta Curte a

reținut că nu este întrunită condiția existenței unor indicii privind

nelegalitatea actului atacat.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unui caz bine

justificat, reținând că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu

dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, Înalta Curte reține că argumentele reclamantei care

să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, respectiv susținerea

că este vorba de un cuantum foarte mare al sumei ce urmează a fi executată ori

în ceea ce privește imposibilitatea continuării activității" nu se

circumscriu dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la critica

formulată în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a

A.N.A.F., Înalta Curte reține că această critică nu este întemeiată și nu va fi

primită de această instanță, având în vedere faptul că decizia ce face obiectul

cererii de suspendare este emisă de această instituție.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile formulate și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va

respinge cererea reclamantei de suspendare a efectelor actului administrativ

atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

formulate de A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. și

D.G.F.P. Olt împotriva Sentinței nr. 757 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de

S.C. M.P.I. S.R.L. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2013.

Procesat de GGC - AM