ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5574/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova la data de 4 mai 2012, reclamanta S.C. M.P.I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. și D.G.F.P. Olt, a solicitat anularea Deciziei nr. 182 din 9 aprilie 2012 emisă de A.N.A.F. în soluționarea contestației fiscale a reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 6 din 3 martie 2011 și a raportului de inspecție fiscală parțială nr. 7080 din 2 martie 2011 emise de D.R.A.O.V. Craiova, precum și anularea Deciziei nr. 490/2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. 258 din 15 aprilie 2011 emise de D.G.F.P.

Olt. Prin cererea formulată la data de 8 iunie 2012, reclamanta S.C. M.P.I. S.R.L. a solicitat suspendarea actelor administrativ-fiscale atacate. 2. Hotărârea instanței de fond A. Prin Sentința nr. 757 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova a fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă și a fost dispusă suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că procedura fiscală cu privire la activitatea desfășurată de reclamantă a fost demarată inițial în urma controlului ce a avut loc în perioada 15 mai 2008 - 7 iulie 2008, iar actele de impunere emise anterior celor contestate în prezenta cauză au fost anulate prin deciziile nr. 124/2010 și nr. 352/2010 emise de A.N.A.F.

Instanța de primă jurisdicție a constatat că actele a căror suspendare se solicită au fost întocmite de inspectorii fiscali din cadrul D.R.A.O.V. în urma reanalizării cauzei ca urmare a deciziilor emise. Toate aceste argumente au fost reținute de instanța de fond ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ-fiscale contestate. Astfel, instanța a constatat că procedura fiscală derulată în condiții de parțială nelegalitate, așa cum s-a stabilit prin deciziile emise de A.N.A.F., prin care s-a dispus reanalizarea creanței fiscale a societății reclamante și anularea actelor fiscale de impunere anterioare, aspect coroborat cu cel invocat de reclamantă prin care se arată că produsele sunt exceptate de la plata accizelor, fiind înlăturată contravenția aplicată reclamantei, determină aprecierea existenței cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția referitoare la existența unei pagube iminente, instanța de fond a reținut că și această condiție este îndeplinită, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului în raport de suma reținută prin deciziile de impunere, față de cifra de afaceri a societății reclamante. 3. Recursurile declarate de A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. și D.G.F.P. Olt. D.G.F.P. Olt a criticat sentința instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că sentința a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. A precizat că cererea de suspendare, ce a făcut obiectul sentinței atacate, nu a fost comunicată acestei autorități, instituția fiind astfel prejudiciată prin faptul că nu a formulat apărări pe această cerere.

De asemenea, a fost criticată hotărârea instanței de fond și pentru faptul că în mod greșit s-au considerat îndeplinite condițiile necesare pentru suspendarea actului, hotărârea fiind astfel lipsită de temei legal. D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. a criticat sentința pronunțată ca nelegală și netemeinică, invocând ca motive de recurs dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții au arătat că sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. A fost criticată soluția dată de instanța de fond și cu privire la faptul că în mod greșit s-a considerat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru considerentul că organul administrativ-fiscal a admis contestația reclamantei împotriva actelor anterioare de impunere emise de autoritățile fiscale.

S-a arătat că deși actele de impunere au fost desființate în procedura prealabilă de contestare administrativă, organul de soluționare a contestațiilor nu a înțeles să anuleze actele administrativ-fiscale emise, în mod definitiv, ci a dispus desființarea actelor administrativ-fiscale emise cu condiția refacerii controlului, în limitele impuse de autoritatea fiscală. Recurenții au arătat că nici condiția existenței unei pagube iminente nu este îndeplinită, având în vedere faptul că reclamanta nu a probat susținerile sale în ceea ce privește "imposibilitatea continuării activității", dar nici argumentul cuantumului însemnat al sumei cuprinse în actele administrativ-fiscale atacate. A.N.A.F. a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală invocând ca temei juridic al cererii de recurs formulate dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 1 C. proc.

civ. Astfel, recurenta a susținut că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât instanța de fond nu i-a comunicat cererea de suspendare formulată de reclamantă și, astfel, instituția nu a avut posibilitatea de a formula apărări pe cererea de suspendare. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că a fost pronunțată hotărârea în contradictoriu cu A.N.A.F., deși actele atacate au fost emise de D.R.A.O.V. Craiova, respectiv D.G.F.P. Olt, astfel încât instituția recurentă nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursurile și rejudecând cauza, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații invocate de reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat. Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Înalta Curte, rejudecând cererea de suspendare formulată, față de circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, reține că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu pot fi reținute de instanța de control judiciar.

Totodată, având în vedere soluția dată de instanța de fond asupra legalității actului ce se solicită a fi suspendat, Înalta Curte a reținut că nu este întrunită condiția existenței unor indicii privind nelegalitatea actului atacat. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unui caz bine justificat, reținând că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cu privire la condiția pagubei iminente, Înalta Curte reține că argumentele reclamantei care să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, respectiv susținerea că este vorba de un cuantum foarte mare al sumei ce urmează a fi executată ori în ceea ce privește imposibilitatea continuării activității" nu se circumscriu dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la critica formulată în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., Înalta Curte reține că această critică nu este întemeiată și nu va fi primită de această instanță, având în vedere faptul că decizia ce face obiectul cererii de suspendare este emisă de această instituție. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantei de suspendare a efectelor actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile formulate de A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. și D.G.F.P. Olt împotriva Sentinței nr. 757 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de S.C. M.P.I. S.R.L. ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013. Procesat de GGC - AM