ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6893/2013

Decizia nr. 6893/2013

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta SC A. SRL solicită, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Brașov și A.N.A.F., ca prin hotărârea ce se va pronunța, funcție de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, a se dispune anterior soluționării pe fond a acțiunii în anulare, suspendarea efectelor actelor administrative opozabile acesteia, respectiv Decizia de impunere cu nr. X din 25 iulie 2011, precum și Raportul de inspecție fiscală pe care se întemeiază titlul de creanță contestat, încheiat la data de 25 iulie 2011.

Prin Sentința nr. 8/F din 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Brașov și A.N.A.F. și în consecință a dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale opozabile reclamantei, respectiv Decizia de impunere nr. X din 25 iulie 2011, Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 25 iulie 2011 și Decizia nr. Y din 30 mai 2012 emisă în cadrul procedurii de soluționare a contestației bazată pe dispozițiile art. 205 C. proc. fisc., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a actelor mai sus identificate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reglementarea din art. 15 din Legea nr. 554/2004 se referă la cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral, formulată după declanșarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului administrativ. În speță, reclamanta contestă și legalitatea actelor prin care i s-au stabilit obligații suplimentare de plată constând în impozit pe profit și TVA, calculate fiind pe intervalul 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2010, inclusiv obligații fiscale accesorii în sumă de 3.392.658 RON.

Dacă prin Încheierea de ședință din 7 decembrie 2011 Curtea de Apel Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr X din 25 iulie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală din 25 iulie 2011 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, sub aspectul sumei de 596.613 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit suplimentar și a majorărilor de întârziere și a obligațiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume, a sumei de 9.445.874 RON stabilită cu titlu de TVA și a majorărilor de întârziere și a obligațiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume și a sumei de 189.057 RON stabilită cu titlu de TVA și a majorărilor de întârziere și a obligațiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume, respingând restul pretențiilor formulate cu privire la cererea de suspendare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3884 din 3 octombrie 2012 a admis recursurile deduse judecății și a casat hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare, constatând că încheierea recurată nu este semnată de judecător și grefier, lipsind totodată încheierea de amânare a pronunțării din data de 2 decembrie 2011, iar, mai mult, hotărârea în discuție este nemotivată în fapt.

Curtea, reprimind dosarul, a reținut că deși suspendarea executării unui act administrativ urmărește să protejeze provizoriu particularii în raporturile lor cu autoritățile publice, realizând o echilibrare a intereselor incidente în cauză, este practic o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile cuprinse în art. 15 din Legea nr. 554/2004 modificată, respectiv existența unei acțiuni pentru anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral, existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa cum sunt ele definite în art. 2 lit. ș) și lit. t) din aceeași lege.

Pentru prima condiție de suspendare, cea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanța a apreciat că din dosarul cauzei rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, confirmată ulterior, în parte, de însuși organul fiscal la momentul soluționării contestației, îndoială reieșită din aprecierea aparent greșită a stării de fapt. Mai exact, urmare a efectuării unei cercetări doar aparente a dreptului, rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, mai ales că un caz bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului în discuție, întrucât acestea vizează fondul actului și pot fi analizate numai în cadrul acțiunii în anulare. Or, în speță, actele atacate deși nu au fost emise de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, nu au fost emise în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nu sunt nemotivate, se raportează la o prezumtivă dată eronată la care s-a născut obligația societății reclamante de a calcula și vira către bugetul de stat impozitul pe profit, criticile aduse de reclamantă cu privire la acest aspect reprezentând practic împrejurări legate de starea de fapt, de natură a creea o îndoială serioasă asupra legalității actului. În privința celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, instanța constată că și aceasta este dovedită, simpla afirmație a reclamantei din cererea de suspendare (și din acțiune și concluziile scrise) fiind susținută cu înscrisuri și nu numai cu raționamente centrate pe situația de criză, care atestă situația financiară a societății comerciale reclamante. Într-adevăr, legea nu permite instanței să judece numai pe simple raționamente bazate pe situația generală de criză, în sensul de prezumții de producere iminentă a pagubei pentru societatea comercială reclamantă, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susținerea cererii de suspendare, probe care, însă, în cauză nu lipsesc, blocarea conturilor generând diminuarea numărului de salariați.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală au declarat recurs.

3.1. Recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov

Invocând prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta critică pentru nelegalitate și netemeinicie Sentința civila nr. 8/F/2013 având în vedere faptul ca instanța de fond în mod eronat și printr-o interpretare greșită a legii și a ansamblului probator a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. X din 25 iulie 2011 și Raportul de inspecție fiscală din 25 iulie 2011 emise de D.G.F.P. Brașov și a Deciziei nr. Y din 30 mai 2012 emisă în cadrul procedurii de soluționare a contestației.

Susține că în fond s-a constatat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, însă fără prezentarea motivelor pe baza cărora s-a luat hotărârea. Din analiza considerentelor sentinței se poate observa faptul că instanța de fond nu a dezvoltat un raționament propriu pe baza căruia să justifice că suntem în prezența unei cereri justificate, fără să prezinte care este aparența de nelegalitate a actului și în ce constă paguba iminentă.

Astfel, instanța de fond în prezentarea cazului bine justificat face o analiză sumară a modalității în care organele de inspecție fiscală au stabilit obligații fiscale, analizând practic aspecte ce țin de fond și nu de aparența de legalitate. Recurenta susține că nu se poate reține un caz bine justificat doar prin prisma faptului că organele fiscale la momentul efectuării controlului nu au făcut referire la un anumit text de lege sau o situație de fapt.

În ce privește paguba iminentă instanța de fond reține că reclamanta ar întâmpina greutăți în desfășurarea activității dacă ar achita obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa datorită cuantumului mare al acestora, însă instanța de fond a constatat îndeplinită aceasta condiție fără să aibă la dispoziție un ansamblu probatoriu specific, din care sa reiasă că prin executarea deciziei de impunere s-ar produce un prejudiciu greu de recuperat.

Practic reclamanta nu a făcut dovada în fața instanței de judecata a îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare - cazul bine justificat și paguba iminentă astfel cum sunt prevăzute în mod imperativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

3.2. Recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., autoritatea recurentă reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscala în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea Deciziei de impunere emisa de către D.G.F.P. Brașov, înregistrată la organul emitent sub nr. X din 25 iulie 2011, precum și a Raportului de inspecție fiscală pe care se întemeiează titlul de creanța contestat din 25 iulie 2011 și solicită instanței de recurs să admită prezentul recurs și să respingă cererea de suspendare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe de altă parte, se susține că, în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (cazul bine justificat și existența iminenței unei pagube).

Apreciază ca susținerile intimatei-reclamante privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada pricinuirii vreunei pagube materiale și ca atare, nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.

Totodată, critică soluția pronunțata de către instanța de fond, prin care s-a admis cererea de suspendare a Raportului de inspecție fiscală din 25 iulie 2011 emis de către D.G.F.P. Brașov.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurente, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este fondat, însă în limitele și pentru considerentele expuse în continuare, iar recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov va fi respins ca nefondat.

4.1. Astfel, cum rezultă din actele și lucrările dosarului, obiectul cererii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere nr. X din 25 iulie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a Raportului de inspecție fiscală pe care se întemeiază titlul de creanță contestat din 25 iulie 2011.

Înalta Curte remarcă faptul că instanța de fond s-a pronunțat plus petita în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei nr. Y/2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu încălcarea principiului disponibilității, datorită inadvertențelor dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a soluționat.

Față de dispozițiile art. 129 alin. final, judecătorii nu pot depăși limitele obiectului cererii deduse judecății.

În speța de față, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată privește Decizia de impunere nr. X din 25 iulie 2011 și Raportul de inspecție fiscală pe care se întemeiază titlul de creanță contestat din 25 iulie 2011, iar Curtea de apel a dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale opozabile reclamantei, respectiv Decizia de impunere nr. X din 25 iulie 2011, Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 25 iulie 2011 și Decizia nr. Y din 30 mai 2012 emisă în cadrul procedurii de soluționare a contestației.

4.2. Înalta Curte reține că celelalte dispoziții ale sentinței recurate se impun a fi menținute, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov fiind nefondat.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Condiția cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări evidente, care să poată fi constatate de instanță în cadrul unei cercetări sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăși a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestației sau acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a comparat aspectele expuse de reclamantă cu starea de fapt reținută de organul fiscal, reținând că se identifică o serie de probleme, respectiv interpretarea dispozițiilor legale incidente, reținerea unor împrejurări de fapt neclare, ce sunt percepute în mod diferit de părțile litigiului.

Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a constatat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără, însă, ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Astfel, ținând seama de situația financiară a societății, se poate aprecia că executarea unei creanțe al cărei cuantum este considerabil, poate atrage grave consecințe pentru reclamantă.

Totodată, instanța de control judiciar va înlătura apărările recurentelor, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Înalta Curte are în vedere și Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecția jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta nu este întemeiat.

După cum se constată, sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 8/F din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția de suspendare a executării Deciziei nr. Y din 30 mai 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov) împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI