ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.O.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2013 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Prin Sentința nr. 75/F/2013 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.O.R., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2013 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că hotărârea pronunțată în cauză este criticabilă sub aspectul legalității, având în vedere faptul că instanța de fond a greșit, printr-o interpretare eronată a cadrului legal aplicabil cauzei, admițând cererea de suspendare formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov. Arată recurenta că instanța de fond a greșit când a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente, alături de plata cauțiunii stabilite în sarcina reclamantei.
Se subliniază în motivele de recurs că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că, în cauza de față, cererea de suspendare formulată este probată atât sub aspectul urgenței, cât și al prejudiciului nerecuperabil, astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă nu reiese dovada îndeplinirii în mod cumulativ a cerințelor legale stabilite de textele aplicabile acesteia. Apreciază recurenta că în lipsa îndeplinirii cerințelor stabilite expres de lege, instanța de fond în mod greșit a dispus suspendarea executării actelor contestate. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta S.O.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2013 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc.
fisc., coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 martie 2013 și a fost admisă prin Sentința nr. 75/F/2013 din 9 aprilie 2013, instanța dispunând suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2013 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale.
În prezentul dosar, prin notele de ședință depuse la dosar la data de 24 octombrie 2013 de către intimata-reclamantă, s-a învederat faptul că prin Sentința nr. 153 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, precum și suspendarea executării acestora până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.
În recursul său, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov susține că instanța de fond a greșit când a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente, alături de plata cauțiunii stabilite în sarcina reclamantei. După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 din O.G.
nr. 92/2003, respectiv existența cazului bine justificat, determinată de indiciile în privința nelegalității actelor administrative fiscale a căror suspendare s-a solicitat și existența pagubei iminente, concretizată în consecințele grave ce s-ar aduce în desfășurarea activității reclamantei, precum și faptul că reclamanta a făcut dovada faptului că împotriva actelor administrativ fiscale a căror suspendare o solicită a formulat contestație și că a achitat cauțiunea stabilită de instanța de judecată.
Astfel, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză sunt suficiente indicii care să creeze aparența conturării acelor împrejurări legate de starea de fapt și de drept prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Existența cazului bine justificat se desprinde și din îndoiala serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere, prin raportarea la susținerile reclamantei potrivit cărora organele de inspecție fiscală nu au efectuat o inspecție efectivă, nu au aplicat corect dispozițiile legale ce reglementează obligația de plată a TVA și nu au ținut seama de starea de fapt. Mai mult, în cauza prezentă, prin Sentința nr. 153 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat raportul de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2013 și decizia de impunere din 31 ianuarie 2013, emise de pârâtă și a dispus suspendarea executării acestora până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.
Cu privire la existența pagubei iminente instanța de fond a constatat în mod corect că și această condiție este îndeplinită dată fiind pe de o parte cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei și, pe de altă parte, situația concretă în care aceasta se află, realizând un venit lunar modest și fiind singura întreținătoare a unei familii monoparentale. Drept urmare, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc.
civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 75/F/2013 din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2014. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.