ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 78/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.S.S.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea

executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată nr. 439 din data de 30 martie 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr.

3454 din 30 martie 2010 în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere și a

Dispoziției de măsuri nr. 101 din 30 martie 2010.

În motivarea acțiuni

reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2005 și art. 215 alin. (2) C.

proc. fisc.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare în nume propriu și

pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar

pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

117/ F din 29 mai 2012 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta SC D.S.S.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov,

având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 439 din 30

martie 2010, a raportului de inspecție fiscală nr. 3454 din 30 martie 2010, a

dispoziției de măsuri nr. 101 din 30 martie 2010, emise de pârâtă; a respins

cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brașov să plătească reclamantei SC Dexion Storage Solutions SRL suma de

5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că la termenul de judecată din 13

martie 2012 reclamanta a depus la dosar sentința nr. 117/ F din 09 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 385/64/2010 prin care s-a

admis cererea formulată de reclamantă SC D.H.L.S.S. SRL în contradictoriu cu

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov și, în consecință s-a dispus suspendarea executării

Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală nr. 439 din 30 martie 2010 emisă de Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov, până la pronunțarea instanței de fond; a fost obligată pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov către reclamanta SC D.H.L.S.S. SRL la plata sumei de 10,3 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 102/

F din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 809/64/2010

s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC D.H.L.S.S. SRL, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, Brașov,

și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 327/10 septembrie 2010 emisă

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov; anularea Deciziei privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 439/30 martie 2010 emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov – Activitatea de Inspecție

Fiscală; anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3454/30 martie 2010 emisă

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție

Fiscală; s-a respins cererea de reducere a onorariului de expert; pârâta a fost

obligată să achite reclamantei SC D.H.L.S.S. SRL suma de 50100 lei reprezentând

onorariu expert.

Curtea de Apel a avut

în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit

cărora: „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în

condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea

executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect cererea

reclamantei SC D.S.S. SRL, reținând că suspendarea executării actelor dispusă

prin sentința nr. 117/ F din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, se

prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Instanța a respins

cererea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

având în vedere că actele a căror suspendare s-a solicitat nu au fost emise de

această pârâtă, ci de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

În ceea ce privește cererea

reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată,

instanța în temeiul art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ., a obligat

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov la plata sumei de 5000 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, ținând seama de valoarea

litigiului, de munca efectuată de avocat (prin formularea cererii de chemare în

judecată și prezența la cele șapte termene acordate, fără a se proceda la

administrarea probelor și la dezbateri pe fond a cererii).

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamanta S.M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că având în vedere dispozitivul hotărâri recurate potrivit

căruia acțiunea reclamantei a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect,

instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea paratei D.G.F.P. Brașov la

plata unor cheltuieli de judecată deosebit de oneroase.

Potrivit prevederilor

legale, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect în contextul în care

suspendarea pronunțată în Dosarul 385/64/2010 se prelungește ope legis până la

soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.

Față de aceste

aspecte este evident că prezentul litigiu s-a purtat din culpa exclusivă a

reclamantei, acțiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect în condițiile în

care cererea de suspendare putea fi formulată de către reclamantă ca petit în

cadrul dosarului 809/64/2010.

În această situație

recurenta consideră că nu se poate reține culpa sa procesuală în purtarea

prezentului litigiu atât timp cât se datorează în exclusivitate unei alegeri

făcută de reclamantă.

Totodată, mai arată

recurenta, nu există niciun element care să justifice obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât pretențiile reclamantei au fost

respinse în totalitate, soluția instanței de judecată datorându-se în

totalitate modului defectuos în care reclamanta a gestionat litigiile purtate

în legătură cu actele administrativ fiscale contestate.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de

procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor,

precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că

le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași

articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele

prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat

că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru ca

o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle

în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea trebuie să dovedească că

le-a făcut.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de

judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată, pronunțând o hotărâre temeinică și legală pe care o

va menține.

În consecință pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr.

117/ F din 29 mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2013.