ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 78/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.S.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 439 din data de 30 martie 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 3454 din 30 martie 2010 în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere și a Dispoziției de măsuri nr. 101 din 30 martie 2010. În motivarea acțiuni reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2005 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 117/ F din 29 mai 2012 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta SC D.S.S.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 439 din 30 martie 2010, a raportului de inspecție fiscală nr. 3454 din 30 martie 2010, a dispoziției de măsuri nr. 101 din 30 martie 2010, emise de pârâtă; a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov să plătească reclamantei SC Dexion Storage Solutions SRL suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la termenul de judecată din 13 martie 2012 reclamanta a depus la dosar sentința nr. 117/ F din 09 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 385/64/2010 prin care s-a admis cererea formulată de reclamantă SC D.H.L.S.S.

SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 439 din 30 martie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, până la pronunțarea instanței de fond; a fost obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov către reclamanta SC D.H.L.S.S. SRL la plata sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 102/ F din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 809/64/2010 s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC D.H.L.S.S.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, Brașov, și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 327/10 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov; anularea Deciziei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 439/30 martie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov – Activitatea de Inspecție Fiscală; anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3454/30 martie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală; s-a respins cererea de reducere a onorariului de expert; pârâta a fost obligată să achite reclamantei SC D.H.L.S.S. SRL suma de 50100 lei reprezentând onorariu expert.

Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”. Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantei SC D.S.S. SRL, reținând că suspendarea executării actelor dispusă prin sentința nr. 117/ F din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Instanța a respins cererea formulată de reclamanta SC D.S.S.

SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că actele a căror suspendare s-a solicitat nu au fost emise de această pârâtă, ci de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța în temeiul art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ., a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, ținând seama de valoarea litigiului, de munca efectuată de avocat (prin formularea cererii de chemare în judecată și prezența la cele șapte termene acordate, fără a se proceda la administrarea probelor și la dezbateri pe fond a cererii).

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta S.M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că având în vedere dispozitivul hotărâri recurate potrivit căruia acțiunea reclamantei a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea paratei D.G.F.P. Brașov la plata unor cheltuieli de judecată deosebit de oneroase. Potrivit prevederilor legale, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect în contextul în care suspendarea pronunțată în Dosarul 385/64/2010 se prelungește ope legis până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond. Față de aceste aspecte este evident că prezentul litigiu s-a purtat din culpa exclusivă a reclamantei, acțiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect în condițiile în care cererea de suspendare putea fi formulată de către reclamantă ca petit în cadrul dosarului 809/64/2010.

În această situație recurenta consideră că nu se poate reține culpa sa procesuală în purtarea prezentului litigiu atât timp cât se datorează în exclusivitate unei alegeri făcută de reclamantă. Totodată, mai arată recurenta, nu există niciun element care să justifice obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât pretențiile reclamantei au fost respinse în totalitate, soluția instanței de judecată datorându-se în totalitate modului defectuos în care reclamanta a gestionat litigiile purtate în legătură cu actele administrativ fiscale contestate. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, pronunțând o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 117/ F din 29 mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2013.