ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4205/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

hotărârea primei instanțe

Prin sentința

nr. 117/F din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov a fost admisă acțiunea

reclamantei SC D.S.S. SRL Râșnov în contradictoriu cu D.G.F.P. Brașov

în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală

din 30 martie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 431 din

12 iunie 2009 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, împotriva

cărora s-a formulat contestație.

Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., prin decizia nr.

16 din 18 ianuarie 2010, a desființat decizia de impunere și a dispus

ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceleiași

perioade și aceluiași tip de impozit, având în vedere dispozițiile

legale aplicabile cauzei.

Organele de inspecție

fiscală au întocmit raportul de inspecție din 30 martie 2010 în temeiul căruia

a fost emisă decizia de impunere din 30 martie 2010.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a formulat contestație, ce se află în curs de soluționare la

organele fiscale.

Instanța de fond

a constatat că sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, întrucât reclamanta a făcut dovada existenței

cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Astfel, instanța

a constatat că sunt suficiente indicii care să creeze aparența conturării acelor

împrejurări legate de starea de fapt și de drept conform dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 de natură a crea o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea deciziei de impunere.

De asemenea, instanța

a constatat îndeplinită și condiția pagubei iminente, având în vedere

calitatea reclamantei de comerciant, cuantumul substanțial al sumelor stabilite

în sarcina sa, precum și consecința pe care executarea acestei sume ar avea-o

asupra activității reclamantei.

Instanța de fond

a reținut și Recomandarea nr. R(89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei, care a considerat că este de dorit a se asigura

persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, în funcție de

împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil

și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

de pârâtă

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Brașov, criticând-o pentru motive pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., fără a le structura însă potrivit temeiurilor de drept enunțate.

În esență, recurenta-pârâtă

a susținut nelegalitatea sentinței sub următoarele aspecte:

2.1. Instanța de

fond a dispus în mod greșit suspendarea executării actului administrativ fiscal

până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile în care instanța

nu a fost încă sesizată cu o acțiune privind fondul cauzei, litigiul aflându-se

în cursul soluționării contestației administrative.

2.2. În speță, nu

s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute cumulativ în art. 14 din

Legea nr. 554/2004, reținându-se, fără o motivare concretă, că existența

polemicii dintre organul fiscal și reclamantă atrage aparența de nelegalitate

a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

În opinia recurentei-pârâte,

instanța nu poate verifica argumentele invocate în motivarea contestației

administrative pentru că examinarea aparenței dreptului vizează numai condiții

de formă, de valabilitate a actului prin raportare la textul de lege în temeiul

căruia a fost emis, iar nu temeinicia și legalitatea obligațiilor fiscale

stabilite prin actul contestat.

În acest context, instanța

de fond a reținut în mod greșit aplicarea în cauză a Recomandării nr.

R(89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei,

fără să verifice existența unui argument juridic aparent valabil față

de legalitatea actului administrativ.

Cu privire la existența

pagubei iminente, recurenta-pârâtă a arătat că simpla susținere potrivit cărora

punerea în executare a actului administrativ fiscal contestat ar produce un prejudiciu

extrem de grav și imposibil de înlăturat nu poate avea relevanță în fața

instanței, dacă nu există probe și justificări potrivit prevederilor legale

în vigoare.

Prin notele scrise depuse

la dosar, intimata-reclamantă a răspuns motivelor de recurs cu privire la fiecare

dintre condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referiri

la jurisprudența și doctrina în materie.

În esență, a arătat

că aparența de nelegalitate decurge din nesocotirea evidentă a considerentelor

deciziei de soluționare a contestației împotriva primei decizii de impunere

și a prevederilor art. 153 C. fisc., iar iminența pagubei trebuie să țină

seama de natura obiectului de activitate al societății, de reputația de

care se bucură aceasta pe piața comercială în care acționează și,

nu în ultimul rând, de criza financiară actuală.

Intimata-reclamantă a

depus la dosar, ca act nou în recurs, copia deciziei nr. 1327 din 10 septembrie

2010, prin care D.G.F.P. Brașov a respins contestația formulată împotriva

deciziei de impunere din 30 martie 2010.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 30 martie 2010, prin care

D.G.F.P. Brașov a stabilit în sarcina sa obligația suplimentară de plată

a sumei de 960.195 RON, reprezentând TVA și obligații accesorii în cuantum

de 134.895 RON, respingând, totodată, cererea de rambursare a unei taxe pe valoarea

adăugată în sumă de 226.880 RON.

Din motivarea în fapt

a deciziei de impunere, rezultă că TVA suplimentară este aferentă unor lucrări de

reamenajare efectuate de SC D.S.S. SRL Râșnov la un imobil ce a format obiectul

contractului de vânzare-cumpărare intervenit între această societate, în calitate

de vânzător, și SC N.B.T. SRL București, în calitate de cumpărător. În

esență, s-a reținut că vânzătorul și-a îndeplinit obligația

contractuală de a reamenaja un spațiu liber în vederea închirierii, dar beneficiarul

amenajărilor a refuzat plata lucrărilor.

Cu toate acestea, societatea

vânzătoare a întocmit o notă contabilă și a înregistrat în evidența contabilă

suma de 6.247.765,42 RON, recunoscând producerea unor venituri, fără a întocmi însă

o factură și fără a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă sumei respective.

Având în vedere baza factuală

astfel reținută, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța

de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente

cauzei.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Potrivit art. 214

C. proc. fisc.,

„(1) Introducerea contestației

pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile

prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea

executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda

executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate,

iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune

de până la 2.000 RON”.

Norma specială citată

face trimitere la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, Legea

nr. 554/2004, care în art. 14 alin. (1) prevede că în ipoteza formulării cererii

de suspendare a executării după sesizarea autorității publice competente cu

plângerea prealabilă administrativă, măsura se poate dispune „până la pronunțarea

instanței de fond”.

Prin urmare, în cazul

prevăzut în art. 214 C. proc. fisc., corelat cu artt.14 din Legea nr. 554/2004,

nu este necesar ca partea să fi învestit instanța cu acțiunea în anularea

actului administrativ-fiscal.

Suspendarea executării

actului se poate dispune în cursul soluționării contestației administrative

și dăinuie până la soluționarea fondului acțiunii în anulare.

1.2.

Măsura suspendării actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor

și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă

va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale,

atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât

și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde

recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, reținute

în considerentele sentinței atacate, pentru că prevede în art. 14 și 15

din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ

de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui

risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor

de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței

unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act

normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl

îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

În speță, prima instanță

a reținut în mod corect și cu o motivare ce întrunește toate cerințele

impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că sunt suficiente indicii

care să contureze aparența dreptului în favoarea reclamantei, în condițiile

în care organele de inspecție fiscală au nesocotit intenția declarată

a acesteia de a realiza o activitate taxabilă, deși demersurile efectuate,

inclusiv cheltuielile angajate, au avut această finalitate – ipoteză avută în vedere

în art. 153 alin. (1) C. proc. fisc. și pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În cadrul procedurii sumare

a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei;

de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor

indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ,

nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și

profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție

pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Instanța de fond

a făcut o evaluare justă a datelor speței și în ceea ce privește

condiția iminenței unei pagube, luând în considerare natura activității

desfășurate de contribuabil, raporturile contractuale în care este angrenat

acesta, cuantumul substanțial al obligațiilor fiscale și efectele

pe care executarea le-ar avea asupra activității acestuia.

pronunțate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Brașov împotriva sentinței nr. 117/F din 09 iunie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2010.