ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 5 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1118 din 30 noiembrie 2010, a raportului de inspecție fiscală nr. 11332 din 30 noiembrie 2010, precum și a procesului verbal nr. 11333/30 noiembrie 2010, acte emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, până la soluționarea acțiunii de fond având ca obiect anularea acestei dispoziții.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că, în urma controlului desfășurat de organele fiscale, s-a emis decizia de impunere contestată. În sarcina reclamantei s-a stabilit, astfel, plata unor sume suplimentare, respectiv 2.432.814 lei cu titlu de TVA, plus accesorii, 1.980.374 lei impozit suplimentar pe profit, cu accesorii, adică o obligație fiscală suplimentară de 6.000.000 lei (1,5 milioane euro). Totodată, s-a stabilit ca măsura impusă să fie executată până la data de 5 ianuarie 2011. Împotriva acestei decizii, precum și a celorlalte două acte administrative atacate, reclamanta a formulat contestație în fața organului care le-a emis, îndeplinind astfel condiția cerută de lege cu privire la existența procedurii plângerii prealabile.

De asemenea, reclamanta a motivat cererea sa de suspendare pe îndeplinirea cerințelor legii, respectiv existența cazului justificat –(în sensul că în mod eronat organele de control fiscal nu au luat în considerare mai multe acte justificative, considerându-le neconforme cu legea) – precum și paguba iminentă – (în sensul că executarea actelor administrative duce la blocarea activității față de cuantumul deosebit de mare al noii obligații fiscale suplimentare). La data de 17 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Pârâții au formulat întâmpinări, prin care au invocat lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și au solicitat respingerea cererii de suspendare deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la îndoiala puternică asupra legalității actului și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor cu fondul cauzei, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 22F/CA din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a respins acțiunea reclamantei față de această parte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.I.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1118 din 30 noiembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, precum și a raportului de inspecție fiscală nr. 11332 din 30 noiembrie 2010 și a procesului verbal nr. 11333 din 30 noiembrie 2010 întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a reținut că este fondată având în vedere că aceasta este o structură din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală care soluționează, în cadrul competențelor stabilite și a procedurii de soluționare reglementată prin Codul de procedură fiscală, republicat, contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare. De asemenea, soluționează contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor enumerate în articolul 209, emise de organele centrale cu atribuții de inspecție fiscală, indiferent de cuantum.

Activitatea de soluționare a contestațiilor este finalizată prin emiterea unei decizii definitive în sistemul căilor administrative, care poate fi atacată de contribuabil în fața instanței de judecată conform prevederilor legii contenciosului administrativ. Având în vedere că, la acest moment, reclamanta nu se află în niciun fel de raporturi juridice cu Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și luând în considerare obiectul prezentei acțiuni și faptul că această autoritate nu este investită cu soluționarea unei contestații formulate de reclamantă, curtea de apel a constatat că, în cauză, calitatea acesteia de pârâtă nu este justificată în nici un fel de reclamant.

Astfel, acțiunea formulată în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește fondul cauzei, curtea de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ – îndeplinită in cauză, este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. De asemenea, art. 215 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede necesitatea depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Prima instanță a constatat că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege, existând dovada în acest sens la dosarul cauzei. Totodată, a depus cauțiunea stabilită de instanță, potrivit recipisei aflate la fila 582 dosar curte, vol. 3, în cuantum de 335.000 lei. A apreciat instanța că și celelalte două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 subzistă în speță. Prin dispozițiile restrictiv-imperativ, ele denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.

În sensul legii, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public [astfel cum se prevede în art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004]. În speță, a apreciat Curtea, măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Îndeplinirea acestei condiții rezultă în cauză din motivele de netemeinicie invocate în cererea de suspendare. Curtea de apel a reținut aparența de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită având în vedere că la dosarul cauzei au fost depuse acte justificative cu privire la achiziționarea de servicii de la SC T.C. SRL, SC O.P.I. SRL, SC D.I. SRL pentru a demonstra realitatea acestor achiziții (contractele de prestări servicii, situațiile de lucrări întocmite de cocontractante, tabelele de pontaj privind exploatarea fiecărui utilaj închiriat, bonuri de lucru, foi de pontaj). De asemenea, s-a avut în vedere faptul că s-au depus facturile întocmite pentru beneficiarul lucrărilor, respectiv SC K.P.

SRL, atestând refacturarea serviciilor către acesta. Totodată, prima instanță a avut în vedere faptul că reclamanta a criticat neluarea în considerarea a tuturor documentelor justificative întocmite, analizând în cuprinsul acțiunii motivele ce conduc la considerarea ca nelegală a constatărilor organului fiscal, precum și faptul că echipa de control a înlăturat dreptul reclamantei la deducerea taxei pe valoarea adăugată, recunoscut de lege în favoarea sa, în cazul unor operațiuni efectuate legal de reclamantă. Curtea a reținut că analiza tuturor aspectelor invocate duce la o aparență de nelegalitate a actelor administrative contestate, ce creează o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, astfel că se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”, prevăzut de lege.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că s-a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului rezultă din actele dosarului. Din scrisoarea de bonitate fiscală, aflată la fila 583 dosar curte, vol. 3, rezultă care este situația financiară a societății pe ultimii doi ani, reținându-se astfel raportul dintre cifra de afaceri înregistrată pe ultimul an și cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare impuse prin decizia contestată.

De asemenea, prima instanță a avut în vedere împrejurarea că reclamanta este implicată, în diferite faze procedurale, în mai multe licitații, o condiție esențială pentru calificarea la aceste licitații fiind plata la zi a obligațiilor către bugetul de stat, că are deja în derulare două contracte, a căror executare este influențată și de îndeplinirea obligațiile fiscale către stat, precum și bonitatea societății și situația fiscală a acesteia în raporturile cu statul pe ultimii anii, reclamanta plătindu-și constant datoriile (chiar dacă erau în cuantum ridicat). În fine instanța a apreciat că, raportat la definiția legală dată pagubei iminente prin art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și la împrejurările expuse anterior, față de faptul că legalitatea deciziei de impunere este pusă la îndoială, punerea în executare a acestui achitat administrativ afectează activitatea reclamantei și creează acestuia un prejudiciu iminent.

La pronunțarea sentinței Curtea a avut în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă care prevede ca principiu posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele ambelor recursuri invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția recurată de admitere a cererii de suspendare a actelor contestate respectiv decizia de impunere nr. 1118 din 30 noiembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1332 din 30 noiembrie 2010 până la pronunțarea instanței de fond. În motivele de recurs, recurentele, care invocă și decizii de speță pronunțate de Înalta Curți de Casație și Justiție în dosare având același obiect, arată că în mod greșit și nelegal instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare formulată îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unor cazuri bine justificate și existența unei pagube iminente.

În ceea ce privește prima condiție cea a existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, recurentele arată că reclamanta-intimată nu a probat existența unor împrejurări de fapt sau de drept de natură a infirma vădit legalitatea actelor administrative contestate, acte care beneficiază de o prezumție de legalitate, care nu a fost răsturnată prin probele administrate. Recurentele arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză este infirmată prezumția de legalitate pe baza unor susțineri ale reclamantei-intimate, pe situația de fapt, susțineri care prejudecă fondul cauzei și fără a ține cont de faptul că stabilirea în sarcina recurentei a obligațiilor suplimentare de plată a avut la bază analiza activității desfășurate de aceasta în perioada de referință 1 ianuarie 2008 – 13 decembrie 2009, fiind luate în considerare toate documentele justificative puse la dispoziție.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, recurentele arată că reclamanta-intimată nu a probat în concret existența unor prejudicii în sensul existenței dovezii punerii în executare silită a actelor contestate a căror suspendare se solicită și nu a produs probe conform art. 1169 C. civ. Se solicită admiterea recursurilor în sensul modificării sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și a depus în baza art. 305 C. proc.

civ. acte noi la dosar privind soluționarea contestației administrative conform Deciziei nr. 212 din 1 iunie 2011 și în ceea ce privește a doua condiție legală respectiv existența unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 – fila 72 – 126 dosar recurs. Reclamanta-intimată a formulat la dosar concluzii scrise. Curtea analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, le apreciază ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., comun ambelor recursuri. Curtea apreciază că soluția de fond, recurată prin care a fost admisă cererea de suspendare a actelor contestate, până la pronunțarea instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a legii, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește prima condiție a cererii de suspendare, în mod corect prima instanță a apreciat că în cazul concret al reclamantei-intimate există motive de fapt și de drept care să infirme, în mod aparent, prezumția de legalitate a actelor administrative contestate. Instanța de fond nu a prejudiciat fondul cauzei și nu și-a însușit automat susținerile reclamantei-intimate. În mod corect, Curtea apreciază că în cauză există împrejurări de fapt și de drept care infirmă prezumția de legalitate a actelor contestate. Acestea sunt atât împrejurări de fapt care reprezintă erori –fie înregistrare eronată a unor date privind controlul sau neverificarea unor susțineri ale părților cât și de drept privind aplicarea unor texte neactualizate sau inexistente în raport de perioada controlată.

În aceste împrejurări reprezintă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazuri bine justificate de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor contestate. Celelalte susțineri din recurs privind legalitatea actelor nu pot fi reținute deoarece privesc direct aspecte de fond privind corecta stabilire în sarcina societății reclamante a obligațiilor fiscale în sumă totală de 6.686.124 lei. În ceea ce privește a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanța de fond a apreciat că este îndeplinită atât în raport de cuantumul ridicat al acesteia cât și de consecințele grave pe care le-ar avea executarea silită asupra activității comerciale a societății reclamante.

Prin actele noi administrate, în recurs conform art. 305 C. proc. civ., Curtea apreciază că reclamanta-intimată a probat îndeplinirea în continuare a acestei condiții, care justifică legalitatea și temeinicia sentinței prin care a fost admisă cererea de suspendare. Intimata-reclamantă a probat începerea și continuarea în parte a executării silite anterior și ulterior pronunțării sentinței recurate din 14 februarie 2011 – filele 81-86 dosar recurs, și a depus la dosar Decizia nr. 212 din 1 iunie 2011 emisă, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative în baza art. 214 (1) lit. a) C. proc. fisc. până la finalizarea unei cercetări penale în curs.

Această soluție administrativă de suspendare a soluționării contestației pentru suma totală de 6.579.783 lei, confirmă legalitatea soluției recurate deoarece în lipsa pronunțării unei decizii administrative nu este stabilit cu certitudine corecta impunere a obligațiilor suplimentare de plată, iar reclamanta-intimată este vătămată prin continuarea executării silite pornite împotriva sa în baza unor acte administrative contestate ca nelegale. În ceea ce privește a doua condiție reclamanta-intimată a depus acte privind producerea unor grave prejudicii materiale asupra activității societății privind participarea sa la unele licitații și executarea unor contracte încheiate în baza O.U.G. nr. 34/2006 –filele 115 – 126 dosar recurs.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 22/F din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.