ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 5 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu

cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională

de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a

solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1118

din 30 noiembrie 2010, a raportului de inspecție fiscală nr. 11332 din 30

noiembrie 2010, precum și a procesului verbal nr. 11333/30 noiembrie 2010, acte

emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, până la soluționarea

acțiunii de fond având ca obiect anularea acestei dispoziții.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat, în esență, că, în urma controlului desfășurat de organele

fiscale, s-a emis decizia de impunere contestată. În sarcina reclamantei s-a

stabilit, astfel, plata unor sume suplimentare, respectiv 2.432.814 lei cu

titlu de TVA, plus accesorii, 1.980.374 lei impozit suplimentar pe profit, cu

accesorii, adică o obligație fiscală suplimentară de 6.000.000 lei (1,5

milioane euro). Totodată, s-a stabilit ca măsura impusă să fie executată până

la data de 5 ianuarie 2011. Împotriva acestei decizii, precum și a celorlalte

două acte administrative atacate, reclamanta a formulat contestație în fața

organului care le-a emis, îndeplinind astfel condiția cerută de lege cu privire

la existența procedurii plângerii prealabile. De asemenea, reclamanta a motivat

cererea sa de suspendare pe îndeplinirea cerințelor legii, respectiv existența

cazului justificat –(în sensul că în mod eronat organele de control fiscal nu

au luat în considerare mai multe acte justificative, considerându-le neconforme

cu legea) – precum și paguba iminentă – (în sensul că executarea actelor

administrative duce la blocarea activității față de cuantumul deosebit de mare

al noii obligații fiscale suplimentare).

La data de 17

ianuarie 2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de

pârât a Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili.

Pârâții au formulat

întâmpinări, prin care au invocat lipsa calității procesuale pasive a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, și au solicitat respingerea cererii de suspendare deoarece nu

sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la

îndoiala puternică asupra legalității actului și necesitatea prevenirii unei

pagube iminente.

Instanța a unit

excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor cu

fondul cauzei, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința nr.

22F/CA din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și a respins acțiunea reclamantei față de această parte ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acțiunea

formulată de reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov, și Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1118 din 30 noiembrie 2010

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, precum și a raportului

de inspecție fiscală nr. 11332 din 30 noiembrie 2010 și a procesului verbal nr.

11333 din 30 noiembrie 2010 întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov, până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte.

Pentru a hotărî

astfel această instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a reținut că este

fondată având în vedere că aceasta este o structură din cadrul Agenția

Națională de Administrare Fiscală care soluționează, în cadrul competențelor

stabilite și a procedurii de soluționare reglementată prin Codul de procedură

fiscală, republicat, contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții,

datorie vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii

fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare. De asemenea, soluționează

contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate

împotriva actelor enumerate în articolul 209, emise de organele centrale cu

atribuții de inspecție fiscală, indiferent de cuantum. Activitatea de

soluționare a contestațiilor este finalizată prin emiterea unei decizii

definitive în sistemul căilor administrative, care poate fi atacată de

contribuabil în fața instanței de judecată conform prevederilor legii

contenciosului administrativ.

Având în vedere că,

la acest moment, reclamanta nu se află în niciun fel de raporturi juridice cu

Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și luând în considerare obiectul prezentei acțiuni și faptul că

această autoritate nu este investită cu soluționarea unei contestații formulate

de reclamantă, curtea de apel a constatat că, în cauză, calitatea acesteia de

pârâtă nu este justificată în nici un fel de reclamant.

Astfel, acțiunea

formulată în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală –

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

fondul cauzei, curtea de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act

administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului

administrativ – îndeplinită in cauză, este necesar a fi întrunite, cumulativ,

alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. De asemenea, art. 215 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede necesitatea depunerii

unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Prima instanță a

constatat că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege,

existând dovada în acest sens la dosarul cauzei.

Totodată, a depus

cauțiunea stabilită de instanță, potrivit recipisei aflate la fila 582 dosar

curte, vol. 3, în cuantum de 335.000 lei.

A apreciat instanța

că și celelalte două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 subzistă în speță. Prin dispozițiile restrictiv-imperativ, ele denotă

caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ,

presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta

existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.

În sensul legii,

cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public [astfel cum se

prevede în art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004].

În speță, a apreciat

Curtea, măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existența

în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Îndeplinirea acestei

condiții rezultă în cauză din motivele de netemeinicie invocate în cererea de

suspendare. Curtea de apel a reținut aparența de nelegalitate a actelor

administrative a căror suspendare se solicită având în vedere că la dosarul

cauzei au fost depuse acte justificative cu privire la achiziționarea de

servicii de la SC T.C. SRL, SC O.P.I. SRL, SC D.I. SRL pentru a demonstra

realitatea acestor achiziții (contractele de prestări servicii, situațiile de

lucrări întocmite de cocontractante, tabelele de pontaj privind exploatarea

fiecărui utilaj închiriat, bonuri de lucru, foi de pontaj). De asemenea, s-a

avut în vedere faptul că s-au depus facturile întocmite pentru beneficiarul

lucrărilor, respectiv SC K.P. SRL, atestând refacturarea serviciilor către

acesta. Totodată, prima instanță a avut în vedere faptul că reclamanta a

criticat neluarea în considerarea a tuturor documentelor justificative

întocmite, analizând în cuprinsul acțiunii motivele ce conduc la considerarea

ca nelegală a constatărilor organului fiscal, precum și faptul că echipa de

control a înlăturat dreptul reclamantei la deducerea taxei pe valoarea

adăugată, recunoscut de lege în favoarea sa, în cazul unor operațiuni efectuate

legal de reclamantă.

Curtea a reținut că

analiza tuturor aspectelor invocate duce la o aparență de nelegalitate a

actelor administrative contestate, ce creează o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ, astfel că se circumscriu noțiunii de „caz

bine justificat”, prevăzut de lege.

Curtea de apel a

constatat, de asemenea, că s-a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții

legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii

unei pagube în patrimoniul reclamantului rezultă din actele dosarului. Din

scrisoarea de bonitate fiscală, aflată la fila 583 dosar curte, vol. 3, rezultă

care este situația financiară a societății pe ultimii doi ani, reținându-se

astfel raportul dintre cifra de afaceri înregistrată pe ultimul an și cuantumul

obligațiilor fiscale suplimentare impuse prin decizia contestată.

De asemenea, prima

instanță a avut în vedere împrejurarea că reclamanta este implicată, în

diferite faze procedurale, în mai multe licitații, o condiție esențială pentru

calificarea la aceste licitații fiind plata la zi a obligațiilor către bugetul

de stat, că are deja în derulare două contracte, a căror executare este

influențată și de îndeplinirea obligațiile fiscale către stat, precum și

bonitatea societății și situația fiscală a acesteia în raporturile cu statul pe

ultimii anii, reclamanta plătindu-și constant datoriile (chiar dacă erau în

cuantum ridicat).

În fine instanța a

apreciat că, raportat la definiția legală dată pagubei iminente prin art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și la împrejurările expuse anterior,

față de faptul că legalitatea deciziei de impunere este pusă la îndoială,

punerea în executare a acestui achitat administrativ afectează activitatea

reclamantei și creează acestuia un prejudiciu iminent.

La pronunțarea

sentinței Curtea a avut în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă care prevede ca principiu posibilitatea

conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării

unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în

raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, apreciază că executarea

actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de

reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea

actului emis.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și

Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele ambelor

recursuri invocate conform art. 304

1

C. proc. civ., se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește

soluția recurată de admitere a cererii de suspendare a actelor contestate

respectiv decizia de impunere nr. 1118 din 30 noiembrie 2010 și a raportului de

inspecție fiscală nr. 1332 din 30 noiembrie 2010 până la pronunțarea instanței

de fond.

În motivele de

recurs, recurentele, care invocă și decizii de speță pronunțate de Înalta Curți

de Casație și Justiție în dosare având același obiect, arată că în mod greșit

și nelegal instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare formulată îndeplinește

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv existența unor cazuri bine justificate și existența unei pagube

iminente.

În ceea ce privește

prima condiție cea a existenței unor cazuri bine justificate în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, recurentele

arată că reclamanta-intimată nu a probat existența unor împrejurări de fapt sau

de drept de natură a infirma vădit legalitatea actelor administrative

contestate, acte care beneficiază de o prezumție de legalitate, care nu a fost

răsturnată prin probele administrate.

Recurentele arată că

în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză este infirmată prezumția

de legalitate pe baza unor susțineri ale reclamantei-intimate, pe situația de

fapt, susțineri care prejudecă fondul cauzei și fără a ține cont de faptul că

stabilirea în sarcina recurentei a obligațiilor suplimentare de plată a avut la

bază analiza activității desfășurate de aceasta în perioada de referință 1 ianuarie

2008 – 13 decembrie 2009, fiind luate în considerare toate documentele

justificative puse la dispoziție.

În ceea ce privește

condiția existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, recurentele arată că reclamanta-intimată nu a

probat în concret existența unor prejudicii în sensul existenței dovezii

punerii în executare silită a actelor contestate a căror suspendare se solicită

și nu a produs probe conform art. 1169 C. civ.

Se solicită admiterea

recursurilor în sensul modificării sentinței atacate în sensul respingerii

cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată pentru neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La dosar,

intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor

ca nefondate și a depus în baza art. 305 C. proc. civ. acte noi la dosar

privind soluționarea contestației administrative conform Deciziei nr. 212 din 1

iunie 2011 și în ceea ce privește a doua condiție legală respectiv existența

unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004 – fila 72 – 126 dosar recurs.

Reclamanta-intimată a

formulat la dosar concluzii scrise.

Curtea analizând

recursurile declarate, în raport de motivele invocate, le apreciază ca nefondate,

în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., comun ambelor recursuri.

Curtea apreciază că

soluția de fond, recurată prin care a fost admisă cererea de suspendare a

actelor contestate, până la pronunțarea instanței de fond este dată cu

aplicarea corectă a legii, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

prima condiție a cererii de suspendare, în mod corect prima instanță a apreciat

că în cazul concret al reclamantei-intimate există motive de fapt și de drept

care să infirme, în mod aparent, prezumția de legalitate a actelor

administrative contestate.

Instanța de fond nu a

prejudiciat fondul cauzei și nu și-a însușit automat susținerile

reclamantei-intimate. În mod corect, Curtea apreciază că în cauză există

împrejurări de fapt și de drept care infirmă prezumția de legalitate a actelor

contestate. Acestea sunt atât împrejurări de fapt care reprezintă erori –fie înregistrare

eronată a unor date privind controlul sau neverificarea unor susțineri ale

părților cât și de drept privind aplicarea unor texte neactualizate sau

inexistente în raport de perioada controlată.

În aceste împrejurări

reprezintă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

cazuri bine justificate de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actelor contestate.

Celelalte susțineri

din recurs privind legalitatea actelor nu pot fi reținute deoarece privesc

direct aspecte de fond privind corecta stabilire în sarcina societății

reclamante a obligațiilor fiscale în sumă totală de 6.686.124 lei.

În ceea ce privește a

doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv a

existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanța de fond a apreciat că este îndeplinită

atât în raport de cuantumul ridicat al acesteia cât și de consecințele grave pe

care le-ar avea executarea silită asupra activității comerciale a societății

reclamante.

Prin actele noi

administrate, în recurs conform art. 305 C. proc. civ., Curtea apreciază că

reclamanta-intimată a probat îndeplinirea în continuare a acestei condiții,

care justifică legalitatea și temeinicia sentinței prin care a fost admisă

cererea de suspendare.

Intimata-reclamantă a

probat începerea și continuarea în parte a executării silite anterior și

ulterior pronunțării sentinței recurate din 14 februarie 2011 – filele 81-86

dosar recurs, și a depus la dosar Decizia nr. 212 din 1 iunie 2011 emisă, prin

care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative în baza

art. 214 (1) lit. a) C. proc. fisc. până la finalizarea unei cercetări penale în

curs.

Această soluție

administrativă de suspendare a soluționării contestației pentru suma totală de

6.579.783 lei, confirmă legalitatea soluției recurate deoarece în lipsa

pronunțării unei decizii administrative nu este stabilit cu certitudine corecta

impunere a obligațiilor suplimentare de plată, iar reclamanta-intimată este

vătămată prin continuarea executării silite pornite împotriva sa în baza unor

acte administrative contestate ca nelegale.

În ceea ce privește a

doua condiție reclamanta-intimată a depus acte privind producerea unor grave

prejudicii materiale asupra activității societății privind participarea sa la

unele licitații și executarea unor contracte încheiate în baza O.U.G. nr. 34/2006

–filele 115 – 126 dosar recurs.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată

de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și de Agenția Națională de

Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 22/F din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.