ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului B.C. deținut în Spitalul Penitenciar Poarta Albă. A constatat că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive, fiind aplicabile prevederile art. 300 2 și 160 b C. proc. pen., iar cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a apreciat că sub aspectul oportunității, nu se impune admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, având în vedere că cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare cât și gravitatea faptei comise, modalitățile concrete de săvârșire a cesteia și pericolul social creat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că prin rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A., nr. 296/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în calitate de comisar de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în cursul lunii noiembrie 2008, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, i-a pretins numitului I.A. suma de 15.000 Euro și a primit de la acesta în mai multe tranșe, respectiv 3.000 Euro, prin intermediul coinculpatului M.D. și suma de 11.000 Euro și 4.000 Euro, în scopul de a urgenta cercetările.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și în temeiul art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., a arătat că hotărârea atacată este nemotivată, solicitând totodată ca instanța să constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive, având în vedere că prin încheierea din 23 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanta a menținut arestarea pentru o perioada de 30 de zile, astfel că, durata măsurii arestării preventive a expirat. Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a susținut că instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 160 8 lit. a) alin. (l) C. proc. pen. și a motivat hotărârea în baza temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive, motivându-se că nu a fost finalizată cercetarea judecătorească.

A mai susținut că, în motivarea hotărârii se menționează „în cauza sunt întrunite condițiile pentru admiterea cererii”, dar, nu se va admite pentru că nu este terminata cercetarea judecătorească, arătând că, această motivare contrazice dispozitivul hotărârii. Recursul este nefondat. Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 296/P/2008 din 16 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. S.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în cursul lunii noiembrie 2008, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, a pretins și primit de la numitul I.A., suma de 15.000 euro, în vederea efectuării de cercetări care să-i fie favorabile numitului I.A.

Verificând recursul în raport de actele dosarului și de criticile invocate, față de dispozițiile prevăzute de art. 148, art. 160 b și art. 300 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că menținerea arestării a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale de către Curtea de Apel Constanța și nu a existat cazul de încetare de drept a măsurii arestării preventive prevăzut de art. 140 alin. (l) C. proc. pen., invocat de către inculpat în motivele de recurs, întrucât prin încheierea din 26 ianuarie 2009, instanța a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, astfel că, nu a expirat termenul prevăzut de lege pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive. Referitor la cazul de casare invocat, pct. 9 al art. 385 9 C. proc.

pen., Înalta Curte constată hotărârea atacată este motivată și instanța de fond a menținut măsura arestării inculpatului B.C., întrucât în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive. Astfel, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsa de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive și a dat o interpretare corectă și dispozițiilor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.

În ceea ce privește motivul de recurs privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea întrucât, față de dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., datorită faptului că cercetarea judecătorească este în curs, instanța de fond a apreciat în mod just că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia și pericolul social creat. De asemenea, dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte” sunt imperative. Referitor la cazul de casare invocat prevăzut de art. 385 9 pct. 9 în sensul că motivarea contrazice dispozitivul hotărârii și că hotărârea este nemotivată, Înalta Curte constată că nu este incident, neexistând pretinsa contrarietate între dispozitiv și partea expozitivă, hotărârea atacată fiind argumentată în drept și în fapt.

În consecință, recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2584/36/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 februarie 2009.