ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului B.C. deținut în

Spitalul Penitenciar Poarta Albă. A constatat că în cauză subzistă temeiurile

care au stat la baza arestării preventive, fiind aplicabile prevederile art. 300

2

și 160

b

C. proc. pen., iar cu privire la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, a apreciat că sub aspectul oportunității, nu

se impune admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar a

inculpatului, având în vedere că cercetarea judecătorească este în curs de

desfășurare cât și gravitatea faptei comise, modalitățile concrete de săvârșire

a cesteia și pericolul social creat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că prin

rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.,

nr. 296/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin.

(l) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în calitate de comisar de poliție în

cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în cursul lunii

noiembrie 2008, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, i-a pretins

numitului I.A. suma de 15.000 Euro și a primit de la acesta în mai multe

tranșe, respectiv 3.000 Euro, prin intermediul coinculpatului M.D. și suma de

11.000 Euro și 4.000 Euro, în scopul de a urgenta cercetările. Împotriva

încheierii a declarat recurs inculpatul și în temeiul art. 385

9

pct.

9 C. proc. pen., a arătat că hotărârea atacată este nemotivată, solicitând

totodată ca instanța să constate încetarea de drept a măsurii arestării

preventive, având în vedere că prin încheierea din 23 decembrie 2008, Curtea de

Apel Constanta a menținut arestarea pentru o perioada de 30 de zile, astfel că,

durata măsurii arestării preventive a expirat. Referitor la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, a susținut că instanța nu s-a conformat

dispozițiilor art. 160

8

lit. a) alin. (l) C. proc. pen. și a motivat

hotărârea în baza temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive,

motivându-se că nu a fost finalizată cercetarea judecătorească. A mai susținut

că, în motivarea hotărârii se menționează „în cauza sunt întrunite condițiile

pentru admiterea cererii”, dar, nu se va admite pentru că nu este terminata

cercetarea judecătorească, arătând că, această motivare contrazice dispozitivul

hotărârii.

Recursul este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 296/P/2008

din 16 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție D.N.A. S.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin.

(2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se

că în cursul lunii noiembrie 2008, în calitate de ofițer de poliție judiciară

în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, a pretins și

primit de la numitul I.A., suma de 15.000 euro, în vederea efectuării de

cercetări care să-i fie favorabile numitului I.A.

Verificând recursul în raport de actele dosarului și de criticile

invocate, față de dispozițiile prevăzute de art. 148, art. 160

b

și art.

300

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că menținerea arestării a

fost luată în conformitate cu dispozițiile legale de către Curtea de Apel

Constanța și nu a existat cazul de încetare de drept a măsurii arestării

preventive prevăzut de art. 140 alin. (l) C. proc. pen., invocat de către

inculpat în motivele de recurs, întrucât prin încheierea din 26 ianuarie 2009,

instanța a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, astfel că, nu a

expirat termenul prevăzut de lege pentru verificarea legalității și temeiniciei

arestării preventive. Referitor la cazul de casare invocat, pct. 9 al art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte constată hotărârea atacată este motivată și

instanța de fond a menținut măsura arestării inculpatului B.C., întrucât în

cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive. Astfel,

apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și 148 lit. f)

C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede o pedeapsa de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a

menținut măsura arestării preventive și a dat o interpretare corectă și

dispozițiilor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.

În ceea ce privește motivul de recurs privind cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a

respins cererea întrucât, față de dispozițiile art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen., datorită faptului că cercetarea judecătorească este în curs,

instanța de fond a apreciat în mod just că există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să

zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere gravitatea faptei,

modalitatea de săvârșire a acesteia și pericolul social creat.

De asemenea, dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

în sensul că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul

în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat

să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte” sunt imperative.

Referitor la cazul de casare invocat prevăzut de art. 385

9

pct.

9 în sensul că motivarea contrazice dispozitivul hotărârii și că hotărârea este

nemotivată, Înalta Curte constată că nu este incident, neexistând pretinsa

contrarietate între dispozitiv și partea expozitivă, hotărârea atacată fiind

argumentată în drept și în fapt.

În consecință, recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat și în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca

atare, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva

încheierii din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2584/36/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 februarie 2009.