ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6076/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta C.T. a solicitat anularea deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , arătând că prin Decizia nr. 388/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 774/2005 pronunțată de I.C.C.J., a fost admisă acțiunea sa și s-a constatat că valoarea de expertiză a imobilului casă și teren este în sumă de 1.183.380.095 lei ROL, în raport de care vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, conform normelor metodologice de aplicare a Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reclamanta a mai precizat că prin încheierea nr. 10/2008 Curtea de Apel Craiova a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 388/2003 în sensul că valoarea imobilului în cuantum de 1.183.380.095 ROL cuprinde și suma de 128.262.622 ROL ce reprezintă despăgubirile acordate de stat, reactualizate la data expertizei ce urmează a fi scăzute. În fine, reclamanta a criticat Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, întrucât prin această decizie pârâta a stabilit că va emite titlul de despăgubire în cuantum de 68.540, 16 RON, sumă ce rezultă în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 49.797, 85 RON, modul de calcul fiind eronat, în opinia reclamantei, întrucât nu a fost actualizată și suma de 1.183.380.095 ROL indicată în anul 2003 în decizia Curții de Apel Craiova.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că Decizia nr. 7586/2010 în deplină concordanță cu prevederile legale în vigoare, astfel cum au primit interpretare unitară, prin Decizia nr. 52/2007 a I.C.C.J., suma fiind stabilită de către o instanță judecătorească. 2. Hotărârea Curții de apel. Prin sentința nr. 51 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.T., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a anulat Decizia nr. 7586/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un cuantum de 141.105, 02 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că prin decizia contestată , pârâta a actualizat doar despăgubirile acordate ca urmare a exproprierii, adică suma de 12.826, 26 RON (128.262.662 ROL), fără însă a actualiza și valoarea întregului imobil expropriat, respectiv suma de 118.338, 00 RON (1.183.380.095 ROL), motiv pentru care pârâta a încălcat dispozițiile art. 16 din Constituție ce garantează principiul egalității în drepturi dar și art. 14 din C.E.D.O. ce consacră principiul nediscriminării. De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în cauză, prin raportul de expertiză întocmit în 2002 de Tribunalul Gorj a fost stabilită valoarea imobilului expropriat dar și valoarea despăgubirilor acordate de stat (în anii 1981 și 1976) reactualizata la data expertizei, iar prin emiterea deciziei contestate, pârâta nu a aplicat o identitate de tratament celor două tipuri de despăgubiri.

Referitor la susținerea pârâtei, potrivit căreia la emiterea Deciziei nr. 7586/2010 s-a avut în vedere Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a I.C.C.J. prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, Curtea de apel a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât problema centrală a recursului în interesul legii este aceea de a înlătura refuzul controlului judecătoresc exercitat asupra deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legea nr. 247/2005, iar nu aceea de a limita cuantumul despăgubirilor acordate la cel cuprins în hotărârea judecătorească.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, deși prin raportul de expertiză, întocmit în cauză, s-a stabilit că suma de 12.826, 27 RON (ce reprezintă despăgubiri încasate) a fost reactualizată la data expertizei concluzionându-se că suma pe care reclamanta trebuie să o primească este de 105.511, 74 RON, modalitatea de calcul este eronată întrucât expertul nu actualizează nici valoarea întregului imobil nici despăgubirile încasate încălcând astfel, pentru acestea din urmă, dispozițiile art. 22 alin. (7) din Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Concluzionând, prima instanță a constatat că, în speță, se impune actualizarea valorii întregului imobil în raport de indicele de inflație din care se va deduce valoarea despăgubirilor încasate de reclamantă și actualizate deja prin decizia emisă, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor la valoarea din raportul de expertiză efectuat în 2002 de Tribunalul Gorj fără posibilitatea actualizării sale este, în mod evident, de natură să producă prejudicii reclamantei ca urmare a devalorizării monedei naționale coroborat cu perioada mare de timp de când au fost stabilite despăgubirile și până la emiterea deciziei.

In consecință, instanța de fond a anulat, parțial, Decizia nr. 7586/2010, obligând pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubiri în cuantum de 141.105, 02 lei, sumă ce reprezintă valoarea actualizată cu indicele de inflație a întregului imobil, respectiv suma de 190.902, 87 RON (118.388, 01x161,32) din care s-a dedus suma de 49797, 85 RON ce reprezintă despăgubirile încasate de reclamantă și deja actualizate la data emiterii deciziei. 3. Recursul declarat în cauză Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanță nu a reținut, în mod corect, la pronunțarea hotărârii, situația de fapt și de drept.

Mai precis, recurenta-pârâtă a arătat că la emiterea Deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, Comisia Centrală a avut în vedere documentația dosarului de despăgubire nr. 43065/CC, hotărârile judecătorești depuse la dosarul de despăgubire prin care instanța a stabilit irevocabil cuantumul despăgubirilor ce se vor acorda cu titlu de măsuri reparatorii, Decizia nr. 52/207 a Înaltei Curți de Casație și Decizia nr. 431/2009 a Curții Constituționale. Chiar dacă recurenta nu face parte din categoria instanțelor de judecată, actul emis în baza Deciziei instanței supreme este supus controlului instanțelor de judecată în condițiile art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Deci, prin Decizia nr. 1651/2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reia soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința aplicării dispozițiilor art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cazul dispozițiilor emise anterior acestui act normativ și contestate în instanță, fără a face vreo derogare de la cele statuate de instanța supremă, derogare care să producă efecte juridice. In speță, a arătat recurenta, prin încheierea nr. 10 din 28 noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a lămurit dispozitivul sentinței nr. 388 din 28 noiembrie 2003, în sensul că valoarea de 1.183.380.095 lei cuprinde și suma de 128.262.662 lei (Rol), ce reprezintă despăgubirile primite de autorul reclamantei, reactualizate la data expertizei, precizându-se că s-a stabilit suma integrală deoarece din aceasta va fi scăzută contravaloarea despăgubirilor primite.

Întrucât a fost publicată Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a considerat că a devenit aplicabilă această Decizie, pusă în practică de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Decizia nr. 1651/2008. Prin urmare, a mai arătat recurenta , în baza documentației depuse la dosarul de despăgubire, hotărârilor judecătorești precum și a dispozițiilor legale în vigoare, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, prin care a fost emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei C.T. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 , ținând seama de apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei depusă la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care va conduce la modificarea sentinței atacate, constatându-se că aceasta este dată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul problemelor de fond ale pricinii. Problema de drept în jurul căreia s-au purtat controversele în fața primei instanțe a fost aceea de a stabili dacă efectele Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite - dată în interesul legii se aplică reclamantei și în acest context, dacă este legală decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor contestată în contencios administrativ.

Prin decizia pronunțată în interesul legii s-a stabilit că: „Prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005". Față de conținutul dispozitivului citat, este fără dubiu că în contextul existenței unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul notificatorilor la acordarea de despăgubiri, stabilind și cuantumul acestora, nu se mai poate pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru că verificând legalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent sau valoarea acestora s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat.

O altă abordare nu poate fi acceptată față de caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în interesul legii [art. 329 alin. (3) C. proc.

civ.] și față de Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale care fiind sesizată cu neconstituționalitatea prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în interpretarea dată de Decizia nr. LII (52)/2007 a stabilit că aceste dispoziții sunt constituționale, reținând totodată că „a recunoaște persoanelor beneficiare ale unor sentințe judecătorești prin care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar însemna a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție." Recursul în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, a fost promovat tocmai ca urmare a existenței unei practici neunitare la nivelul instanțelor în privința aplicării dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, unele instanțe apreciind că acestea sunt de imediată aplicare, deci chiar dacă raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001 nemodificată, iar alte instanțe apreciind că prevederile administrative prevăzute de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se aplică dispozițiilor/deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestui act normativ (25 iulie 2005),

iar această problemă de drept a fost tranșată în sensul dispozitivului citat mai înainte. In acest context, sunt neadecvate argumentele instanței de fond referitoare la actualizarea despăgubirilor, care dincolo de calculele expertului, a efectuat propria reevaluare, ce nu a fost de altfel nici justificată și nici demonstrată, și nu în ultimul rând argumentul privitor la aplicarea a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru limitarea efectelor celor două modalități de interpretare a dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și în aplicarea Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M.Of.

Partea I nr. 140 din 22 februarie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, stabilind prin articol unic că: „In situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzut de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri în cuantumul prevăzut de aceasta". În consecință, în mod legal s-a emis în favoarea reclamantei Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 conținând titlul de despăgubire în cuantum de 68.540,16 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 49.797,85 RON, respectiv 64597 ROL, încasate în anul 1981 și 2724 ROL încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare, din valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței nr. 338/2003 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă.

Așadar, refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a da curs opțiunii pentru o nouă evaluare după publicarea Deciziei în interesul legii în discuție, nu este unul nejustificat, ci unul legal. A admite că efectuarea unei noi evaluări este posibilă chiar și după Decizia nr. 52/2007, ar însemna încălcarea puterii lucrului judecat a Sentinței civile nr. 388/2003 a Curții de Apel Craiova, iar acest lucru nu poate fi acceptat. Pentru trecerea intervalului de timp scurs între momentul stabilirii despăgubirilor și data executării sentinței sau a plății efective intimata-reclamantă are posibilitatea de a apela la alte instituții juridice pentru acoperirea unui eventual prejudiciu. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 51 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge, că neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.T., având ca obiect anularea Deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 emisă de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.