ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6076/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6076/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Craiova, reclamanta C.T. a solicitat anularea deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie

2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , arătând că

prin Decizia nr. 388/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă

definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 774/2005 pronunțată de I.C.C.J., a

fost admisă acțiunea sa și s-a constatat că valoarea de expertiză a imobilului casă

și teren este în sumă de 1.183.380.095 lei ROL, în raport de care vor fi

acordate măsuri reparatorii prin echivalent, conform normelor metodologice de

aplicare a Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reclamanta a mai precizat că prin

încheierea nr. 10/2008 Curtea de Apel Craiova a lămurit dispozitivul Deciziei

nr. 388/2003 în sensul că valoarea imobilului în cuantum de 1.183.380.095 ROL

cuprinde și suma de 128.262.622 ROL ce reprezintă despăgubirile acordate de

stat, reactualizate la data expertizei ce urmează a fi scăzute.

În fine, reclamanta a criticat Decizia nr. 7586 din

29 ianuarie 2010, întrucât prin această decizie pârâta a stabilit că va emite

titlul de despăgubire în cuantum de 68.540, 16 RON, sumă ce rezultă în urma

deducerii despăgubirilor în cuantum de 49.797, 85 RON, modul de calcul fiind

eronat, în opinia reclamantei, întrucât nu a fost actualizată și suma de

1.183.380.095 ROL indicată în anul 2003 în decizia Curții de Apel Craiova.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, arătând că Decizia nr. 7586/2010 în deplină

concordanță cu prevederile legale în vigoare, astfel cum au primit interpretare

unitară, prin Decizia nr. 52/2007 a I.C.C.J., suma fiind stabilită de către o

instanță judecătorească.

Prin sentința nr. 51 din 3 februarie 2011, Curtea de

Apel Craiova a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.T., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a

anulat Decizia nr. 7586/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligând pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de

despăgubire pentru un cuantum de 141.105, 02 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut în esență, că prin decizia contestată , pârâta a actualizat doar

despăgubirile acordate ca urmare a exproprierii, adică suma de 12.826, 26 RON

(128.262.662 ROL), fără însă a actualiza și valoarea întregului imobil

expropriat, respectiv suma de 118.338, 00 RON (1.183.380.095 ROL), motiv pentru

care pârâta a încălcat dispozițiile art. 16 din Constituție ce garantează

principiul egalității în drepturi dar și art. 14 din C.E.D.O. ce consacră

principiul nediscriminării.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în

cauză, prin raportul de expertiză întocmit în 2002 de Tribunalul Gorj a fost

stabilită valoarea imobilului expropriat dar și valoarea despăgubirilor

acordate de stat (în anii 1981 și 1976) reactualizata la data expertizei, iar

prin emiterea deciziei contestate, pârâta nu a aplicat o identitate de

tratament celor două tipuri de despăgubiri.

Referitor la susținerea pârâtei, potrivit căreia la

emiterea Deciziei nr. 7586/2010 s-a avut în vedere Decizia nr. 52 din 4 iunie

2007 a I.C.C.J. prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și

următoarele din Legea nr. 247/2005, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise

anterior intrării în vigoare a legii, Curtea de apel a apreciat că aceasta nu

poate fi reținută, întrucât problema centrală a recursului în interesul legii

este aceea de a înlătura refuzul controlului judecătoresc exercitat asupra

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legea nr. 247/2005,

iar nu aceea de a limita cuantumul despăgubirilor acordate la cel cuprins în

hotărârea judecătorească.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate

că, deși prin raportul de expertiză, întocmit în cauză, s-a stabilit că suma de

12.826, 27 RON (ce reprezintă despăgubiri încasate) a fost reactualizată la

data expertizei concluzionându-se că suma pe care reclamanta trebuie să o

primească este de 105.511, 74 RON, modalitatea de calcul este eronată întrucât

expertul nu actualizează nici valoarea întregului imobil nici despăgubirile

încasate încălcând astfel, pentru acestea din urmă, dispozițiile art. 22 alin. (7)

din Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Concluzionând, prima instanță a constatat că, în

speță, se impune actualizarea valorii întregului imobil în raport de indicele

de inflație din care se va deduce valoarea despăgubirilor încasate de reclamantă

și actualizate deja prin decizia emisă, întrucât stabilirea cuantumului

despăgubirilor la valoarea din raportul de expertiză efectuat în 2002 de

Tribunalul Gorj fără posibilitatea actualizării sale este, în mod evident, de

natură să producă prejudicii reclamantei ca urmare a devalorizării monedei

naționale coroborat cu perioada mare de timp de când au fost stabilite

despăgubirile și până la emiterea deciziei.

In consecință, instanța de fond a anulat, parțial,

Decizia nr. 7586/2010, obligând pârâta să emită o nouă decizie reprezentând

titlu de despăgubiri în cuantum de 141.105, 02 lei, sumă ce reprezintă valoarea

actualizată cu indicele de inflație a întregului imobil, respectiv suma de

190.902, 87 RON (118.388, 01x161,32) din care s-a dedus suma de 49797, 85 RON

ce reprezintă despăgubirile încasate de reclamantă și deja actualizate la data

emiterii deciziei.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către

pârâtă, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat

că prima instanță nu a reținut, în mod corect, la pronunțarea hotărârii,

situația de fapt și de drept.

Mai precis, recurenta-pârâtă a arătat că la emiterea

Deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, Comisia Centrală a avut în vedere

documentația dosarului de despăgubire nr. 43065/CC, hotărârile judecătorești

depuse la dosarul de despăgubire prin care instanța a stabilit irevocabil cuantumul

despăgubirilor ce se vor acorda cu titlu de măsuri reparatorii, Decizia nr. 52/207

a Înaltei Curți de Casație și Decizia nr. 431/2009 a Curții Constituționale.

Chiar dacă recurenta nu face parte din categoria

instanțelor de judecată, actul emis în baza Deciziei instanței supreme este supus

controlului instanțelor de judecată în condițiile art. 19 Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Deci, prin Decizia nr. 1651/2008 Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor reia soluția Înaltei Curți de Casație și

Justiție în privința aplicării dispozițiilor art. 16 Titlul VII din Legea nr.

247/2005 în cazul dispozițiilor emise anterior acestui act normativ și

contestate în instanță, fără a face vreo derogare de la cele statuate de

instanța supremă, derogare care să producă efecte juridice.

In speță, a arătat recurenta, prin încheierea nr. 10

din 28 noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a lămurit dispozitivul sentinței

nr. 388 din 28 noiembrie 2003, în sensul că valoarea de 1.183.380.095 lei

cuprinde și suma de 128.262.662 lei (Rol), ce reprezintă despăgubirile primite

de autorul reclamantei, reactualizate la data expertizei, precizându-se că s-a

stabilit suma integrală deoarece din aceasta va fi scăzută contravaloarea

despăgubirilor primite.

Întrucât a fost publicată Decizia nr. 52/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a considerat că a devenit aplicabilă această

Decizie, pusă în practică de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

prin Decizia nr. 1651/2008.

Prin urmare, a mai arătat recurenta , în baza

documentației depuse la dosarul de despăgubire, hotărârilor judecătorești

precum și a dispozițiilor legale în vigoare, Comisia Centrală a emis Decizia

nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, prin care a fost emis titlul de despăgubire în

favoarea reclamantei C.T.

II.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs

formulate și a prevederilor art. 304

1

, ținând seama de apărările

cuprinse în întâmpinarea intimatei depusă la dosar, Înalta Curte constată că

recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că recursul este fondat și că

sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) teza

I

C. proc.

civ. pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

care va conduce la modificarea sentinței atacate, constatându-se că aceasta

este dată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul problemelor de fond ale

pricinii.

Problema de drept în jurul căreia s-au purtat

controversele în fața primei instanțe a fost aceea de a stabili dacă efectele

Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite -

dată în interesul legii se aplică reclamantei și în acest context, dacă este

legală decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor contestată în

contencios administrativ.

Prin decizia pronunțată în interesul legii s-a

stabilit că:

„Prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea

nr. 247/2005

privind procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se

aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior

intrării în vigoare a acestei legi,

contestate

în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată

prin Legea nr. 247/2005".

Față de conținutul dispozitivului citat, este fără

dubiu că în contextul existenței unor hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul

notificatorilor la acordarea de despăgubiri, stabilind și cuantumul acestora,

nu se mai poate pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii

administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

pentru că verificând legalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent sau

valoarea acestora s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat.

O altă abordare nu poate fi acceptată față de

caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în interesul legii [art. 329

alin. (3) C. proc. civ.] și față de Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții

Constituționale care fiind sesizată cu neconstituționalitatea prevederilor art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în interpretarea dată de Decizia nr.

LII (52)/2007 a stabilit că aceste dispoziții sunt constituționale, reținând

totodată că „a recunoaște persoanelor beneficiare ale unor sentințe

judecătorești prin care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii la care

sunt îndreptățite, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar

însemna a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni

dispozițiilor art. 129 din Constituție."

Recursul în interesul legii, soluționat prin Decizia

nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, a fost

promovat tocmai ca urmare a existenței unei practici neunitare la nivelul

instanțelor în privința aplicării dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, unele instanțe apreciind că acestea sunt de imediată aplicare,

deci chiar dacă raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul Legii nr.

10/2001 nemodificată, iar alte instanțe apreciind că prevederile administrative

prevăzute de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se aplică

dispozițiilor/deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestui act

normativ (25 iulie 2005), iar această problemă de drept a fost tranșată în

sensul dispozitivului citat mai înainte.

In acest context, sunt neadecvate argumentele

instanței de fond referitoare la actualizarea despăgubirilor, care dincolo de

calculele expertului, a efectuat propria reevaluare, ce nu a fost de altfel

nici justificată și nici demonstrată, și nu în ultimul rând argumentul privitor

la aplicarea a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție de către pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru limitarea efectelor celor două modalități de

interpretare a dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și în aplicarea

Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M.Of.

Partea

I

nr. 140 din 22 februarie 2008, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008,

stabilind prin articol unic că:

„In situația în care cuantumul

măsurilor reparatorii prin echivalent,

prevăzut

de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre

judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire

se va

emite în baza respectivei

hotărâri în cuantumul prevăzut de aceasta".

În consecință, în mod legal s-a emis în favoarea

reclamantei Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 conținând titlul de

despăgubire în cuantum de 68.540,16 RON, sumă rezultată în urma deducerii

despăgubirilor în cuantum de 49.797,85 RON, respectiv 64597 ROL, încasate în

anul 1981 și 2724 ROL încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de

actualizare, din valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței nr. 338/2003

a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă.

Așadar, refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor de a da curs opțiunii pentru o nouă evaluare după publicarea

Deciziei în interesul legii în discuție, nu este unul nejustificat, ci unul

legal.

A admite că efectuarea unei noi evaluări este

posibilă chiar și după Decizia nr. 52/2007, ar însemna încălcarea puterii

lucrului judecat a Sentinței civile nr. 388/2003 a Curții de Apel Craiova, iar

acest lucru nu poate fi acceptat.

Pentru trecerea intervalului de timp scurs între

momentul stabilirii despăgubirilor și data executării sentinței sau a plății

efective intimata-reclamantă are posibilitatea de a apela la alte instituții

juridice pentru acoperirea unui eventual prejudiciu.

Având în vedere toate considerentele expuse, în

temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 51 din 3 februarie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge, că

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.T., având ca obiect anularea Deciziei

nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 emisă de recurenta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2011.