ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 52/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 aprilie 2006, reclamantul S.M. a chemat în judecată A.N.V. și D.R.V.C., solicitând anularea Ordinului nr. 4635 din 21 martie 2006, prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu mustrare scrisă conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ordinul este nelegal sancțiunea fiind aplicată cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 65 alin. (5) din același act normativ. Totodată, actul contestat nu cuprinde mențiunile obligatorii, prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 268 alin. (2) Codul muncii.

Prin sentința nr. 675 din 7 septembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea ordinului de sancționare disciplinară, respingând excepția invocată de pârâte privind lipsa procedurii prealabile. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în raport de data săvârșirii abaterii perioada 16 septembrie 2005, sancțiunea, dispusă cu începere din 21 martie 2006, a fost aplicată cu depășirea termenului legal de 6 luni. S-a mai constatat și nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 1210/2003 referitoare la organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină, actul contestat necuprinzând descrierea abaterii și termenul de atacare, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele A.N.V. și D.R.V.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtele au învederat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei procedurii prealabile, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței obligatorii înscrise în art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul litigiului, pârâtele au arătat că, în raport de modificările și completările aduse Legii nr. 188/1999, termenul prevăzut de art. 65 alin. (5) se calculează de la data luării la cunoștință de autoritatea emitentă, respectiv de la 6 octombrie 2005 și nu de la data săvârșirii faptei. De asemenea, pârâtele au susținut că ordinul a fost emis cu respectarea prevederilor H.G.

nr. 1210/2003, abaterea disciplinară fiind descrisă succint în ordin, în care se face trimitere la raportul de fundamentare în care este detaliată fapta. Cât privește termenul de contestare legea specială, statutul funcționarilor publici, prevede doar posibilitatea atacării actului de sancționare fără a preciza durata, situație în care devin aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 11 alin. ultim din Legea contenciosului administrativ. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea va reține că instanța de fond a procedat legal respingând excepția lipsei procedurii prealabile administrative, în condițiile în care atât la data săvârșirii faptei, cât și la cea a aplicării sancțiunii, era în vigoare forma inițială a art. 68 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcționarul public nemulțumit se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului de sancționare. Prin Legea nr. 251/2006 s-a introdus obligativitatea respectării condițiilor și termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, dar numai pentru situația atacării actului de încetare a raporturilor de serviciu, nu și în cazul contestării sancțiunilor disciplinare și oricum, actul normativ de modificare și completare a statutului funcționarilor publici a intrat în vigoare la 19 iulie 2006, după data aplicării măsurii „mustrării scrise” contestate în cauză.

Nu este fondată nici critica privind greșita reținere a prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare. Potrivit textului art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării mustrării scrise, sancțiunile disciplinare se puteau aplica în termen de cel mult 6 luni, calculat de la data săvârșirii abaterilor. Doar prin modificările aduse prin Legea nr. 251/2006, s-a prevăzut că sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii acesteia, această dispoziție neexistând, la momentul emiterii ordinului contestat în prezenta cauză.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, prevederile Codului muncii aplicându-se cu titlu de drept comun, potrivit art. 295 alin. (2), și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Astfel, în lipsa unor dispoziții exprese în Legea nr. 188/1999 privind conținutul actului de sancționare, pârâtele aveau obligația de a respecta condițiile de formă prevăzute de H.G. nr. 1210/2003 și de art. 268 Codul muncii, ceea ce nu s-a întâmplat. În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de pârâte fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R.V.C. în nume propriu și în numele și pentru A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 675 din 7 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007