ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea formulată, reclamanții B.V., N.D. și G.S. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună modificarea deciziei din 29 ianuarie 2010, emisă de pârâtă, în sensul recalculării valorii despăgubirii și emiterii titlului de despăgubire la valoarea reală. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru suprafața de 5100 mp și o gospodărie compusă din casă cu 8 camere, grajd, pătul porumb, magazie cereale, remiză mașini, șopron lemne, pivniță și puț, iar în anul 2006, Primăria comunei G. a emis dispoziția din 10 februarie 2006 prin care a soluționat dosarul întocmit în baza notificărilor din 2001. Dosarul de despăgubiri a fost înregistrat din 22 iunie 2006 la A.N.R.P.

Reclamanții au mai arătat că în cursul lunii ianuarie 2010 au primit de la firma de consultanță SC I.C. SRL o expertiză întocmită de aceasta la cererea A.N.R.P., expertiză în cuprinsul căreia apare modul de calcul al bunurilor, nefiind incluse nici suprafața de teren aferentă construcțiilor și nici curtea. S-a mai susținut că la data de 1 februarie 2010, reclamanții au formulat obiecțiuni pe care le-au depus la registratura A.N.R.P., însă la data când au primit decizia din 29 ianuarie 2010 au sesizat că în decizie apar cu totul alte sume. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât despăgubirile au fost corect stabilite.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 448 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.V., N.D. și G.S., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect anulare act administrativ. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit în dosarul din 22 septembrie 2006 aflat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. S-a mai reținut că potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și pct. 16.11 din H.G.

nr. 1095/2005, dosarul depus la Secretariatul Comisiei se va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar, împotriva concluziilor raportului de evaluare, persoana interesată poate formula obiecțiuni. Instanța de fond a constatat că din actele depuse la dosar rezultă că după efectuarea raportului de evaluare în dosarul din 22 septembrie 2006, acesta a fost comunicat reclamanților la data de 4 decembrie 2009, conform „confirmărilor de primire” existente la dosar și, mai mult decât atât, prin înscrisul comunicat și înregistrat la A.N.R.P. din 14 decembrie 2009, reclamantul B.V. a declarat că este de acord cu suma de 83.397,00 RON, cuprinsă în raportul de evaluare.

Odată cu primirea raportului de evaluare reclamanții aveau dreptul de a formula obiecțiuni, în cazul în care erau nemulțumiți de raportul de evaluare, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse la pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005. În cauza dedusă judecății, reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare la data de 1 februarie 2010, deci ulterior emiterii deciziei din 29 ianuarie 2010 de către Comisia Centrală, cu toate că aveau cunoștință despre conținutul raportului de evaluare încă din data de 4 decembrie 2009, dată la care respectivul raport le-a fost comunicat.

În consecință, Comisia Centrală constatând că până la data de 29 ianuarie 2010, când a fost aprobat raportul de evaluare, reclamanții nu contestaseră cuantumul sumei stabilite prin acesta, a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire din 29 ianuarie 2010. Instanța de fond a reținut, astfel, că la data formulării cererii de chemare în judecată decizia reprezentând titlu de despăgubire fusese emisă, motiv pentru care a apreciat că susținerile reclamanților vizând subevaluarea imobilelor puteau fi analizate doar în cadrul unei contestații formulate împotriva raportului de evaluare în procedura administrativă prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 16.13 din H.G.

nr. 1095/2005. Prin urmare, constatându-se că, deși reclamanții aveau posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de evaluare, aceștia nu l-au contestat în condițiile legii anterior citate, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată. 3. Recursul formulat de B.V., N.D. și G.S. Împotriva acestei hotărâri, reclamanții B.V., N.D. și G.S. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții au solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât instanța nu a cercetat fondul pricinii. Detaliind, recurenții au arătat că în mod eronat s-a reținut că necontestarea în condiții procedurale a raportului de evaluare ar atrage imposibilitatea modificării deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În realitate, au subliniat recurenții, nelegalitatea deciziei rezidă din faptul deducerii sumelor încasate cu titlu de despăgubire în anul 1997, întrucât acestea au fost plătite pentru alte imobile, indicate în hotărârea nr. 335/1997, iar nu pentru cele care fac obiectul dosarului din 22 septembrie 2006. 4. Apărările formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 iunie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a prezentat detaliat procedura sa de lucru, punctând îndeosebi trei aspecte: - raportul de evaluare a fost contestat tardiv, după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire; - recurentul B.V.

a declarat explicit că este de acord cu valoarea stabilită prin raport; - sumele deduse din despăgubirile cuvenite au fost comunicate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți și priveau același imobil preluat în baza deciziei din 1949 de la G.I. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenții-reclamanți B.V., N.D. și G.S. au supus controlului de legalitate decizia din 29 ianuarie 2010 prin care intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlu de despăgubire în favoarea lor, în cuantum de 7.159,95 RON.

În cuprinsul acțiunii judiciare reclamanții au criticat actul administrativ individual sub un dublu aspect: pe de o parte au susținut că raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii derulate de intimată nu cuprinde modul de calcul și nu detaliază valoric despăgubirile stabilite pentru suprafața aferentă construcțiilor și curtea imobilului și, pe de altă parte, au combătut deducerea sumelor acordate cu titlu de despăgubire în anul 1997, susținând că acestea au privit alte imobile. Prima instanță a examinat numai primul motiv de nelegalitate pe care găsindu-l nefondat a respins acțiunea, omițând să-l cerceteze și pe al doilea, care avea o existență de sine stătătoare. Într-adevăr, faptul neformulării obiecțiunilor la raportul de evaluare în condițiile pct. 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu poate determina inadmisibilitatea atacării deciziei reprezentând titlul de despăgubire sub alte aspecte. În cauză, deși recurenții-reclamanți nu și-au încadrat în drept motivul de nelegalitate, criticile lor pot fi circumscrise aplicării eronate a prevederilor art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora: „(...) persoanele îndreptățite care au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, (...) au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare de piață a imobilului”.

Instanța de trimitere urmează a compara anexa la dispoziția din 2006 emisă de Primăria comunei G., județul Mehedinți, în calitate de entitate notificată, cuprinzând „construcțiile pentru care se primesc despăgubiri conform Legii nr. 10/2001” cu cele menționate în hotărârea nr. 335/1997 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/2005, de modificare a art. 1 din hotărârea nr. 235/1996 a aceleiași comisii, prin care s-a dispus „acordarea despăgubirilor legale pentru imobilul construcție și teren din comuna G., trecut în proprietatea statului conform deciziei nr. 83/1949”, reținând că prin actul de preluare abuzivă și anexele acestuia s-a dispus trecerea în proprietatea statului a mai multor construcții și terenuri ale aceluiași proprietar, G.I., toate aflate în raza comunei G., județul Mehedinți.

Consecutiv, urmează a se verifica dacă sumele plătite cu titlu de despăgubire prin ordinele de plată atașate adresei D.G.F.P. Mehedinți din 5 iunie 2009 au vreo legătură cu imobilele pentru care s-au calculat despăgubiri în dosarul din 22 septembrie 2006 al Comisiei Centrale. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru motivele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (4) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constatând că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție se va admite recursul cu consecința casării sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.V., N.D. și G.S. împotriva sentinței nr. 448 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.