ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea
formulată, reclamanții B.V., N.D. și G.S. au chemat în judecată pe pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin
sentința ce o va pronunța să dispună modificarea deciziei din 29 ianuarie 2010,
emisă de pârâtă, în sensul recalculării valorii despăgubirii și emiterii
titlului de despăgubire la valoarea reală.
În motivarea acțiunii
reclamanții au susținut că au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, despăgubiri
pentru suprafața de 5100 mp și o gospodărie compusă din casă cu 8 camere,
grajd, pătul porumb, magazie cereale, remiză mașini, șopron lemne, pivniță și
puț, iar în anul 2006, Primăria comunei G. a emis dispoziția din 10 februarie
2006 prin care a soluționat dosarul întocmit în baza notificărilor din 2001.
Dosarul de despăgubiri a fost înregistrat din 22 iunie 2006 la A.N.R.P.
Reclamanții au mai
arătat că în cursul lunii ianuarie 2010 au primit de la firma de consultanță SC
I.C. SRL o expertiză întocmită de aceasta la cererea A.N.R.P., expertiză în
cuprinsul căreia apare modul de calcul al bunurilor, nefiind incluse nici
suprafața de teren aferentă construcțiilor și nici curtea.
S-a mai susținut că
la data de 1 februarie 2010, reclamanții au formulat obiecțiuni pe care le-au
depus la registratura A.N.R.P., însă la data când au primit decizia din 29
ianuarie 2010 au sesizat că în decizie apar cu totul alte sume.
Pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
acțiunii întrucât despăgubirile au fost corect stabilite.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă
nr. 448 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.V., N.D. și G.S., în contradictoriu
cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect anulare
act administrativ.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții
au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit
în dosarul din 22 septembrie 2006 aflat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a mai reținut că potrivit
art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și pct. 16.11 din H.G. nr. 1095/2005,
dosarul depus la Secretariatul Comisiei se va transmite evaluatorului sau societății
de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii
raportului de evaluare, iar, împotriva concluziilor raportului de evaluare, persoana
interesată poate formula obiecțiuni.
Instanța de fond a constatat
că din actele depuse la dosar rezultă că după efectuarea raportului de evaluare
în dosarul din 22 septembrie 2006, acesta a fost comunicat reclamanților la data
de 4 decembrie 2009, conform „confirmărilor de primire” existente la dosar și, mai
mult decât atât, prin înscrisul comunicat și înregistrat la A.N.R.P. din 14 decembrie
2009, reclamantul B.V. a declarat că este de acord cu suma de 83.397,00 RON, cuprinsă
în raportul de evaluare.
Odată cu primirea raportului
de evaluare reclamanții aveau dreptul de a formula obiecțiuni, în cazul în care
erau nemulțumiți de raportul de evaluare, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse
la pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005.
În cauza dedusă judecății,
reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare la data de 1
februarie 2010, deci ulterior emiterii deciziei din 29 ianuarie 2010 de către Comisia
Centrală, cu toate că aveau cunoștință despre conținutul raportului de evaluare
încă din data de 4 decembrie 2009, dată la care respectivul raport le-a fost comunicat.
În consecință, Comisia
Centrală constatând că până la data de 29 ianuarie 2010, când a fost aprobat raportul
de evaluare, reclamanții nu contestaseră cuantumul sumei stabilite prin acesta,
a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire din 29 ianuarie
2010.
Instanța de fond a reținut,
astfel, că la data formulării cererii de chemare în judecată decizia reprezentând
titlu de despăgubire fusese emisă, motiv pentru care a apreciat că susținerile reclamanților
vizând subevaluarea imobilelor puteau fi analizate doar în cadrul unei contestații
formulate împotriva raportului de evaluare în procedura administrativă prevăzută
în cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005
și ale pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005.
Prin urmare, constatându-se
că, deși reclamanții aveau posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de
evaluare, aceștia nu l-au contestat în condițiile legii anterior citate, instanța
de fond a respins acțiunea ca nefondată.
Recursul formulat de
B.V., N.D. și G.S.
Împotriva acestei hotărâri,
reclamanții B.V., N.D. și G.S. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenții au solicitat
casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât instanța nu a cercetat fondul pricinii.
Detaliind, recurenții
au arătat că în mod eronat s-a reținut că necontestarea în condiții procedurale
a raportului de evaluare ar atrage imposibilitatea modificării deciziei reprezentând
titlul de despăgubire. În realitate, au subliniat recurenții, nelegalitatea deciziei
rezidă din faptul deducerii sumelor încasate cu titlu de despăgubire în anul 1997,
întrucât acestea au fost plătite pentru alte imobile, indicate în hotărârea nr.
335/1997, iar nu pentru cele care fac obiectul dosarului din 22 septembrie 2006.
Apărările formulate
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin întâmpinarea înregistrată
la data de 22 iunie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a prezentat detaliat
procedura sa de lucru, punctând îndeosebi trei aspecte:
- raportul de evaluare
a fost contestat tardiv, după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire;
- recurentul B.V. a declarat
explicit că este de acord cu valoarea stabilită prin raport;
- sumele deduse din despăgubirile
cuvenite au fost comunicate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți
și priveau același imobil preluat în baza deciziei din 1949 de la G.I.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,
cât și sub toate aspectele, în baza art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse
în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Recurenții-reclamanți
B.V., N.D. și G.S. au supus controlului de legalitate decizia din 29 ianuarie 2010
prin care intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis
titlu de despăgubire în favoarea lor, în cuantum de 7.159,95 RON.
În cuprinsul acțiunii
judiciare reclamanții au criticat actul administrativ individual sub un dublu aspect:
pe de o parte au susținut că raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii
derulate de intimată nu cuprinde modul de calcul și nu detaliază valoric despăgubirile
stabilite pentru suprafața aferentă construcțiilor și curtea imobilului și, pe de
altă parte, au combătut deducerea sumelor acordate cu titlu de despăgubire în anul
1997, susținând că acestea au privit alte imobile.
Prima instanță a examinat
numai primul motiv de nelegalitate pe care găsindu-l nefondat a respins acțiunea,
omițând să-l cerceteze și pe al doilea, care avea o existență de sine stătătoare.
Într-adevăr, faptul neformulării
obiecțiunilor la raportul de evaluare în condițiile pct. 16.13 alin. (4) din Normele
metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin H.G.
nr. 1095/2005 nu poate determina inadmisibilitatea atacării deciziei reprezentând
titlul de despăgubire sub alte aspecte. În cauză, deși recurenții-reclamanți nu
și-au încadrat în drept motivul de nelegalitate, criticile lor pot fi circumscrise
aplicării eronate a prevederilor art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001
potrivit cărora: „(...) persoanele îndreptățite care au primit despăgubiri potrivit
prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, (...) au dreptul la
diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea
corespunzătoare de piață a imobilului”.
Instanța de trimitere
urmează a compara anexa la dispoziția din 2006 emisă de Primăria comunei G., județul
Mehedinți, în calitate de entitate notificată, cuprinzând „construcțiile pentru
care se primesc despăgubiri conform Legii nr. 10/2001” cu cele menționate în hotărârea
nr. 335/1997 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/2005, de modificare
a art. 1 din hotărârea nr. 235/1996 a aceleiași comisii, prin care s-a dispus „acordarea
despăgubirilor legale pentru imobilul construcție și teren din comuna G., trecut
în proprietatea statului conform deciziei nr. 83/1949”, reținând că prin actul de
preluare abuzivă și anexele acestuia s-a dispus trecerea în proprietatea statului
a mai multor construcții și terenuri ale aceluiași proprietar, G.I., toate aflate
în raza comunei G., județul Mehedinți.
Consecutiv, urmează a
se verifica dacă sumele plătite cu titlu de despăgubire prin ordinele de plată atașate
adresei D.G.F.P. Mehedinți din 5 iunie 2009 au vreo legătură cu imobilele pentru
care s-au calculat despăgubiri în dosarul din 22 septembrie 2006 al Comisiei Centrale.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru motivele expuse,
în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (4) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 554/2004, constatând că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii, pentru
a nu priva părțile de un grad de jurisdicție se va admite recursul cu consecința
casării sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de B.V., N.D. și G.S. împotriva sentinței nr. 448 din 19 octombrie 2010 a Curții
de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 13 octombrie 2011.