ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr.

7442/2/2008, completată și precizată la data de 09 octombrie 2009, reclamanții M.A.N.

și D.S.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților (A.N.R.P.) și G.M., anularea actului administrativ Decizia nr. 4200

din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008

emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

totalitate, atât sub aspectul cuantumului titlului de despăgubire - 9.793.192

lei, cât și sub aspectul includerii în titlul de despăgubire a pârâtei G.M.;

obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 4200

din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008

în favoarea reclamanților din prezenta cauză, în conformitate cu raportul de

evaluare înregistrat la 30 octombrie 2008 la A.N.R.P., respectiv un titlu de

despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro valoarea

construcției, emis în lei, suma corespunzătoare în lei urmând a fi determinată

în baza cursului de referință al Băncii Naționale a României (B.N.R.) din ziua

emiterii deciziei rectificative; obligarea pârâtei A.N.R.P. să emită un titlu

de plată corespunzător titlului de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro

terenul și 162.826 Euro valoarea construcției, emis în lei, suma corespunzătoare

în lei urmând a fi determinată în baza cursului de referință al B.N.R. din ziua

emiterii deciziei de înlocuire a deciziei nr.4200/05 decembrie 2008 de către

C.C.S.D.

A solicitat, totodată obligarea

A.N.R.P. să plătească efectiv în numerar suma trecută în titlul de plată.

In motivarea acțiunii completate și

precizate, reclamanții au arătat că deși s-a admis contestația formulată

împotriva primului raport de evaluare, întocmit de expertul G.C., desemnându-se

de către A.N.R.P., ca expert evaluator, „S.G.E.T." SA, în mod abuziv, cu

toate că acest din urmă expert evaluator se afla, în procedura de execuție a

evaluării, pârâta C.C.S.D. a emis Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 pe

baza primului raport de evaluare, pentru suma de 6.276.954 lei.

Ulterior, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), a emis Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008

de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008, în sensul modificării

art. 1 și emiterii Titlului de despăgubire în cuantum de 9.793.192 lei în

favoarea reclamanților din prezenta cauză, dar, în mod eronat, interpretând

greșit mențiunile Certificatului de moștenitor nr. 62 din 19.iunie 2008, emis

de B.N.P. Asociați C.E., C.N.D. și S.M.S., a inclus în acest titlu de

despăgubiri și pe pârâta G.M.

Reclamanții au susținut că se impune

îndreptarea erorilor și rectificarea deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de

modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisă de pârâta C.C.S.D.

pentru următoarele considerente:

Prin emiterea Deciziei nr. 4200 din 05

decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de

Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca titlu de despăgubiri în

cuantum de 9.793.192 RON se încalcă de către Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor principiul înscris în art. 4 lit. a) Capitolul

I

din Titlul VII "Regimul

stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății

și justiției, precum si unele masuri adiacente, publicata in M.Of., Partea 1,

nr. 653 din 22 iulie 2005.

O despăgubire justa si echitabila in

raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, în sensul

prevederilor legale mai sus enunțate, implică calculul la ziua emiterii

deciziei rectificative a cuantumului despăgubirilor in lei RON , prin raportare

la cursul RON/EURO, practicat la aceea data de către B.N.R., despăgubirea

echitabila fiind cea de 2.492.955 Euro terenul si 162.826 Euro valoarea

construcției, trecute in Raportul de evaluare întocmit la 30 octombrie 2008 de

către expertul evaluator "S.G.E.T." SA.

Orice încălcare a acestui principiu de

către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, au susținut

reclamanții, conduce la prejudicierea petenților care nu pot accepta suportarea

riscului inflației si modificarea defavorabilă a cursului EURO/RON de la data

30 octombrie 2008, data când a fost întocmit Raportul de evaluare de către

expertul evaluator "S.G.E.T." S.A., si ziua emiterii deciziei de

rectificare a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei

nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor. Reclamanții au solicitat ca Decizia de rectificare a Deciziei

nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15

octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, sa

excludă din calitatea de beneficiar al Titlului de despăgubire pe doamna G.M.,

menționata eronat in Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008, deoarece aceasta,

în calitate de legatara cu titlu particular nu are vocație la acest tip de

despăgubiri, drepturile acestei persoane fiind limitate exclusiv la bunurile

menționate in Certificatul de moștenitor nr. 62 din 19 iunie 2008 emis de

B.N.P. Asociați C.E., C.N.D. si S.M.S.

Totodată, reclamanții au solicitat ca

după emiterea „Titlului de despăgubire" de către C.C.S.D., A.N.R.P. să se

emită "Titlul de plată", corespunzător "Titlului de

despăgubire" pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul si 162.826 Euro

valoarea construcției, emis în lei RON, suma corespunzătoare în lei RON urmând

a fi determinată in baza cursului de referința al Băncii Naționale a României

din ziua emiterii deciziei rectificative de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) și să plătească efectiv în numerar suma

trecuta in "Titlul de plată" conform art. 18 din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D. au

formulat, fiecare în parte, întâmpinare la acțiunea precizată și completată.

Pârâta A.N.R.P. a invocat, prin

întâmpinarea depusă la dosar, excepțiile lipsei capacității sale procesuale (pe

motiv că nu are personalitate juridică, susținând că, astfel, nu are

capacitatea de a sta în fața instanței de contencios administrativ), lipsei

calității sale procesuale pasive cu privire la petitele 1 și 2 din cererea

precizatoare, lipsei procedurii prealabile cu privire la contestația formulată

de către reclamantă la Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și prematurității petitului 3 din

cererea introductivă, referitor la solicitarea de achitare a valorii

despăgubirilor (pe motiv că reclamanții nu au titlu de plată).

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingere acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, pe de o parte, a fost

emisă Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2008, prin care s-a rectificat Decizia

nr. 4200/2008 în sensul eliminării din această din urmă decizie a pârâtei G.M.,

iar pe de altă parte, solicitarea de actualizare a despăgubirilor nu are temei

legal.

Pârâta C.C.S.D. a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere

referitor la achitarea cuantumului despăgubirilor, pe motiv că nu are atribuții

cu privire la acest aspect, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtele au depus la dosar, în copie,

deciziile contestate, precum și Decizia nr. 5958/2009.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4479 din 23 decembrie

2009 a respins excepțiile lipsei capacității procesuale, lipsei calității

procesuale pasive, prematurității și lipsei procedurii prealabile.

A admis, în parte, acțiunea formulată

de reclamanții D.S.V. și M.A.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală

Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietății (A.N.R.P.), și G.M.

A obligat pârâta A.N.R.P. la emiterea

titlului de plată, conform art. 18

1

alin. (3) lit. b) și art. 18

4

din Secțiunea 1, Capitolul S^Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și

completată, și la plata sumei înscrise în titlul de plată, conform art. 18

4

în referire la art. 18

2

lit. a) și c) din același act normativ, sumă

ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective în raport cu

data întocmirii raportului de evaluare (29 octombrie 2008). A respins în rest

acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

I.

Referitor la excepția lipsei

capacității procesuale a pârâtei A.N.R.P., Curtea a reținut că în materia

contenciosului administrativ nu prezintă relevanță pentru capacitatea de a sta

în instanță, aspectul dacă emitentul actului administrativ are sau nu personalitate

juridică, esențiale fiind atribuțiile autorității sau instituției publice în

emiterea actului administrativ în discuție, fiind vorba de o capacitate

specială de drept public.

Or, cum în speță sunt necontestate

atribuțiile A.N.R.P. de a emite, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

titlurile de plată și de achitare a despăgubirilor în numerar, rezultă că

aceasta are capacitatea de a sta în cauză în fața instanței de contencios

administrativ.

In ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată atât de pârâta A.N.R.P., în privința

capetelor 1 și 2 din cererea precizatoare, cât și de pârâta C.C.S.D., referitor

la solicitarea reclamanților de achitare a cuantumului despăgubirilor, Curtea a

constatat că prin acțiunea completată și precizată reclamanții au solicitat ca

fiecare pârâtă să fie obligată, în mod corect, doar în raport cu atribuțiile

conferite fiecăreia de lege, iar nu să îndeplinească împreună atribuțiile

pretins nerealizate.

Cu privire la excepția lipsei

procedurii prealabile în privința contestației formulate de către reclamantă la

Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, instanța a constatat, pe de o parte, că reclamanții și-au

precizat acțiunea în sensul că solicită anularea Deciziei nr. 4200 din 05

decembrie 2008 (emisă după introducerea acțiunii prezente) de modificare a

Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008, iar pe de altă parte, că reclamanții

au depus la dosar plângerea înregistrată la pârâta A.N.R.P. sub nr. 794282 din 23

martie 2009, prin care a criticat, în esență, ambele decizii menționate.

Referitor la excepția prematurității formulării capătului de cerere privind

obligarea la acordarea despăgubirilor, pe motiv că nașterea dreptului de a

primi despăgubirile este condiționată de emiterea titlului de plată, iar

reclamanții nu dețin un astfel de titlu, Curtea a constatat că prin acțiunea

completată și precizată, reclamanții au invocat, în esență, tocmai

nelegalitatea neemiterii titlului de plată, situație în care nu se poate

considera,

ab initio

, că dreptul de a primi despăgubirile nu s-a născut,

impunându-se analizarea pe fond a acestei pretenții.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că acțiunea este întemeiată, pentru

următoarele considerente:

Legea nr. 247/2005, astfel cum îi

arată și denumirea, are drept rațiune reforma în domeniile proprietății și

justiție, în special soluționarea cu celeritate a cauzelor, astfel că după

întocmirea raportului de evaluare nu a existat nici un impediment legal, ba

dimpotrivă, pentru parcurgerea, de îndată, a etapelor privind emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire a titlului de plată și/sau a titlului de

conversie și acordarea efectivă a despăgubirilor, în condițiile legii.

In schimb, din culpa pârâtei C.C.S.D a

fost emisă Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 cu ignorarea procedurii care

a condus la întocmirea raportului de evaluare din data de 29 octombrie 2008,

culpă recunoscută prin emiterea, în mod benevol, a deciziilor de rectificare,

având nr. 4200 din 05 decembrie 2008 și nr. 5958 din 03 septembrie 2009.

In acest mod, din culpa instituțiilor

Statului Român a trecut mai bine de un an de la emiterea raportului de evaluare

fără ca aceasta să fie urmată de emiterea legală a titlului de despăgubire, a

titlului de plată (având în vedere opțiunea neechivocă a reclamanților pentru

acordarea de despăgubiri în numerar) și a titlului de conversie, precum și

acordarea de despăgubiri în numerar corelativ titlului de plată.

In această situație, a apreciat prima

instanță, având în vedere trecerea unei perioade de timp relativ lungi de la

data întocmirii raportului de evaluare, se impune actualizarea sumei ce trebuie

cuprinsă, în mod legal, în titlul de plată, întrucât, pe de o parte,

interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca

despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din

momentul efectuării plății, iar pe de altă parte, art. 16 alin. (9) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, modificată și completată, consacră, în contextul

indicat anterior, principiul actualizării cu indicele de inflație a sumelor

cuvenite cu titlu de despăgubire pentru imobilele preluate în mod abuziv,

atunci când există o perioadă relativ lungă de timp între momentul stabilirii

sumelor și momentul plății.

Curtea a procedat la actualizarea doar

a sumelor ce trebuie cuprinse în mod legal în titlul de plată, întrucât în caz

contrar, a reținut instanța de fond, ar fi depășit obiectul acțiunii precizate

și completate, în sensul că ar fi dat ce nu s-a cerut, în condițiile în care,

prin cererea precizatoare (filele 140 - 141), reclamanții au solicitat și

actualizarea sumelor din titlul de despăgubire doar în urma rectificării

Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 a pârâtei C.C.S.D. or, această din urmă

decizie a fost rectificată prin Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, fără

ca decizia ultimă să fie, la rândul ei, contestată de către reclamanți,

situație în care cadrul procesual conturat chiar de reclamantă nu permite

actualizarea sumelor din titlul de despăgubire prin intermediul Deciziei nr. 5958

din 03 septembrie 2009, care nu a fost atacată.

A mai reținut prima instanță că

cererea reclamanților de actualizare a sumelor ce trebuie cuprinse în titlul de

plată este întemeiată doar în parte, legea permițând efectuarea ei doar în

raport cu indicele de inflație, neexistând temei legal ca actualizarea să se

realizeze în baza cursului de referință al B.N.R.

De asemenea, nu are temei legal

solicitarea reclamanților ca întreaga sumă cuprinsă în titlul de despăgubire să

fie trecută în titlul de plată, având în vedere dispozițiile imperative ale

Secțiunii 1 din Capitolul 5

1

Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

modificată și completată, secțiune care reglementează modalitățile de

valorificare a titlului de despăgubire și care, în situația reclamanților,

potrivit art. 18

5

alin. (1), prevede aplicarea art. 18

4

și art. 18

1

din cadrul ei.

Curtea a mai apreciat că având în

vedere regulile statornicite prin art. 18

5

din Secțiunea 1 indicată

mai sus, faptul că titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește

500.000 lei, precum și opțiunea reclamanților de a primi despăgubiri în

numerar, rezultă, fără echivoc, pe de o parte, că reclamanții nu pot primi,

potrivit legii în vigoare, o despăgubire în numerar mai mare de 500.000 lei,

iar pe de altă parte, că titlul de plată trebuie emis conform art. 18

Al

alin. (3) lit. b) și art. l8

A4

din Secțiunea 1, respectiv pentru

suma maximă permisă de lege, de 500.000 lei. Totodată, plata sumei ce se va

înscrie în titlul de plată trebuie efectuată conform art. 18

A4

în

referire la art. 18

A2

lit. a) și c) din aceeași secțiune, dar și în

aplicarea prevederilor speciale ale art. l8

A5

alin. (1) lit. b) din

același act normativ.

De asemenea prima instanță a mai

constatat că Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009 a pârâtei C.C.S.D.

respectă, cu o excepție, manifestarea de voință a reclamanților exprimată prin

plângerea înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 794282 din 23 martie 2009; plângere

prin care nu s-a solicitat expres revocarea deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008,

ci doar emiterea unei noi decizii prin care să se înlăture erorile cuprinse în

aceasta, astfel că, pe de o parte, întrucât autoritatea administrativă s-a

conformat, sub acest aspect, solicitărilor reclamanților, iar pe de altă parte,

aceștia nu au contestat Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, nu mai există

posibilitatea anulării Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008, în situația în

care aceasta nu mai este în ființă la această dată, în forma în care a fost

emisă, fiind rectificată prin Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, iar

aceasta din urmă nu a fost contestată în termen legal (ci doar după rămânerea

în pronunțare) pentru a se pune în discuție actualizarea restului

despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

atât reclamanții M.A.N. și D.S.V. cât și pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții reclamanții au criticat

sentința

sub aspectul

obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite o

decizie de înlocuire a Deciziei nr. 5958 din 3 septembrie 2009, în conformitate

cu Raportul de evaluare înregistrat la A.N.P.R. la data de 30 octombrie 2008,

respectiv să emită un „titlu de despăgubire" pentru valoarea de 2.429.955 Euro

terenul și 162.826. Euro valoarea construcției, emis în lei Ron, suma

corespunzătoare în lei Ron urmând a fi determinată în baza cursului de

referință al Băncii Naționale a României din ziua emiterii deciziei

rectificative și de asemenea sub aspectul obligării Autorității Naționale

pentru restituirea Proprietăților să emită un „titlu de plată"conform

celor precizate mai sus și să plătească efectiv în numerar suma trecută în

titlu de plată.

Au susținut că sub acest aspect

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. pen. cu trimitere la prevederile art. 20 alin. (2)

din Constituția României și cu referire la Primul Protocol adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

A arătat că o justă despăgubire prin

luarea în calcul a practicii jurisdicționale interne și internaționale implică

calculul despăgubirilor prin raportare la cursul Ron/Euro, despăgubirea

echitabilă fiind aceea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro construcția.

A invocat cauza Katz contra României

și a susținut că prin Hotărârea dată la data de 20 ianuarie 2009, în această

cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținu că „Statul trebuie să

îmbunătățească procedurile reglementate de legile reparatorii în așa fel încât

să devină realmente proceduri coerente, rapide și previzibile, inclusiv cu

metoda de alegere a dosarelor care sunt trimise comisiei centrale".

Au mai susținut, totodată că C.E.D.O a

mai arătat că Statul Român trebuie să ia asemenea măsuri pentru a înlătura

obstacolele juridice care împiedică vechii proprietari să obțină fie restituirea

bunurilor fie o despăgubire rapidă și adecvată a prejudiciului suferit.

Prin recursul său Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților

a susținut, în esență, că hotărârea este dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1), 18

1

din Legea nr. 247 -

Titlul VII și a prevederilor art. 18

1

din H.G. nr. 128/2008 întrucât

reclamanții nu au formulat și înregistrat la A.N.R.P. - Direcția pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cererea de opțiune în vederea

valorificării deciziei de despăgubire emisă de C.C.S.D.

Cu privire la obligația de actualizare

cu indicele de inflație la data plății, recurenta a precizat că legislația

română în materie nu prevede reglementări pentru actualizarea sumelor de bani

stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală.

I.

In ceea ce privește recursul

reclamanților,

Înalta

Curte reține că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au

solicitat obligarea la emiterea

unei

decizii în conformitate cu raportul de evaluare întocmit de S.G.E.T.

,

actualizarea valorii exprimată în moneda RON stabilită de

raportul de evaluare în moneda EURO conform

cursului RON/EURO al B.N.R de la

data

la care urmează să fie emisă Decizia pentru plata despăgubirilor stabilite de

lege.

La termenul de

judecată din data de 11 noiembrie 2009, prin cererea precizatoare,

reclamanții au

solicitat anularea actului administrativ Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008

de

modificare

a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 și obligarea pârâtei Comisiei

centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie de

înlocuire a Deciziei nr. 4200/2008 în

favoarea reclamanților, pentru valoarea de 2.492.955 Euro

terenul și 162.826 Euro

valoarea

construcției, emis în lei, urmând a fi determinată în baza cursului de

referință al B.N.R din ziua emiterii deciziei rectificative.

A mai solicitat

totodată,obligarea pârâtei A.N.R.P să emită titlul de plată corespunzător

titlului de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul și

162.826 Euro valoarea construcției.

Prin cererea de recurs formulată, însă

recurenții reclamanți solicită obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de

înlocuire a Deciziei 5958 din 3 septembrie 2009, în condițiile în care, la

judecata în fond, reclamanții nu au contestat această din urmă decizie, iar

potrivit art. 294 C. proc. civ. coroborat cu art. 316 din același cod, în

recurs nu se pot face alte cereri noi.

Pe de altă parte nu pot fi reținute nici

susținerile reclamanților referitoare la solicitarea de calculare a valorii

actualizate leu/Euro din anul emiterii deciziei.

In mod corect Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 4200/2008, a stabilit cuantumul

măsurilor reparatorii la valoarea stabilită în raportul de evaluare efectuat în

cauză, nr. 20901/CC, valoare stabilită în lei, din care au fost scăzute

despăgubirile încasate la momentul preluării abuzive, actualizate cu indicele

de inflație.

Valoarea estimată prin raportul de

evaluare este valoarea de piață, așa cum este definită de Comitetul

Internațional pentru Standarde de Evaluare și Grupul European al Asociațiilor

de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate

ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să

cumpere și un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacție echilibrată, după un

marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză,

prudent și fără constrângere.

Dispozițiile pct. 16.14 din Normele de

aplicare a Titlului VII, din Legea nr. 247/2005, stipulează că, în baza

raportului de evaluare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va

proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin urmare solicitarea reclamantului

de emitere a titlului de despăgubire în Euro, la cursul leu/Euro de la data

emiterii deciziei este neîntemeiată, întrucât măsurile reparatorii au fost

stabilite, prin raportul de expertiză în moneda națională iar nu în moneda

indicată de reclamant.

In altă ordine de idei, Înalta Curte

apreciază că sunt nefondate și motivele de recurs privitoare la nerespectarea

art. 20 alin. (2) din Constituția României, a Primului Protocol adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a celorlalte

prevederi din Tratatele internaționale privind drepturile omului la care

România este parte.

Într-adevăr, art. 11 alin. (2) din

Constituția României prevede că tratatele ratificate de Parlament, potrivit

legii, fac parte din dreptul intern.

In plus, art. 20 alin. (2) din Legea

fundamentală obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat Convenția Europeană

a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, motiv pentru care, dacă există o

neconcordanță între prevederile acesteia și legislația internă, judecătorul

național are obligația de a aplica normele Europene.

In baza acestor temeiuri

constituționale, și jurisprudența Curții de la Strasbourg este direct

aplicabilă în sistemul normativ român.

Recurenții au considerat că

autoritățile pârâte au încălcat prevederile constituționale anterior enunțate,

precum și pe cele din CEDO, prin aplicarea normelor existente în Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr.

81/2007, cu privire la procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire.

In opinia recurenților, raportului juridic

dedus judecății îi erau aplicabile soluțiile Curții Europene a Drepturilor

Omului în mai multe cauze, cu referire la nefuncționalitatea Fondului

Proprietatea.

Indiscutabil, instanța Europeană a

conturat o practică în acest sens, dar aceasta nu este relevantă în

soluționarea problemei de drept deduse judecății în prezenta cauză.

In concret, trebuie amintit faptul că

instanța Europeană a menționat, in cauza Braniowski c/Pologne, că în situațiile

ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, prin măsuri

legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui

stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere de apreciere,

nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a

reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul

necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri; Curtea de la Strasbourg a

subliniat faptul că alegerea acestor măsuri poate presupune diminuarea

indemnizării pentru privarea de proprietăți sau restituirea de bunuri de o

valoare inferioară, însă, ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO

este ca nivelul indemnizării să fie rezonabil cu valoarea bunului în discuție.

Înalta Curte apreciază că aplicarea

măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor categorii largi de foști

proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra statului.

Măsurile stabilite prin Legea nr.

247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, se circumscriu

limitelor ample ale puterii discreționare a statului în ceea ce privește

alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale și a termenului

necesar pentru aplicarea acestor măsuri.

După cum am relevat anterior, statul

român, aflat în situația de a reglementa măsuri reparatorii pentru bunurile

imobile preluate în mod abuziv de fostul regim comunist, a ales, între alte

modalități de despăgubire, pe aceea de a plăti o sumă de maxim 500.000 lei, iar

pentru ceea ce depășește această sumă titularul să primească acțiuni la Fondul

Proprietatea, situație reglementată de art. 18

1

din Legea nr.

247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007.

O asemenea măsură nu contravine CEDO

și Protocolului nr. 1 la Convenție pentru că statul a aplicat același regim

juridic tuturor persoanelor aflate în situații identice și s-a încadrat în

limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului

statului.

La aprecierea asupra compatibilității

legislației naționale cu normele Convenției, Înalta Curte are în vedere și un alt

criteriu, propriu jurisprudenței Curții Europene, anume acela al

proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe între

protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor

interese generale (cauza Saggio c/Italie).

II. Î

n ceea ce privește recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Înalta Curte

constată că acest recurs este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Prima instanță, în mod nelegal a

procedat, prin hotărârea criticată la obligarea pârâtei A.N.R.P., la emiterea

titlului de plată, conform art. 18

1

alin. (3) lit. b) și art. 18

4

din Secțiunea 1, Capitolul S Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și

completată, și la plata sumei înscrise în titlul de plată, conform art. 18

4

în referire la art. 18

2

lit. a) și c) din același act normativ, cu

actualizarea sumei în funcție de indicele de inflație la data plății efective.

Conform art. 13

1

- Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

„Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul

de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative

speciale, precum și activitățile necesare îndeplinirii prezentei legi,

incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie în acțiuni și

achitarea despăgubirilor în numerar".

Potrivit art. 18 alin. (1)- Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza

acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și /

sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central

în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în

vederea conversei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției

pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor

de plată."

Deci, în raport cu aceste prevederi,

procedura emiterii titlului de plată impune existența titlului de despăgubire

și a opțiunii persoanei îndreptățite la emiterea unui astfel de titlu.

Necontestat este faptul că urmare a

parcurgerii procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor,

prevăzută de art. 16 - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurenților -

reclamanți li s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, titlul de despăgubire.

Cu toate acestea recurenții reclamanți

nu au făcut dovada exprimării opțiunii pentru emiterea titlului de plată,

neindicând numărul și data înregistrării acesteia la autoritatea pârâtă,

ulterior emiterii titlului de despăgubire, pentru ca, în raport cu aceasta să

fie evaluată atitudinea și implicit refuzul nejustificat al pârâtei în

îndeplinirea atribuțiilor ce decurg din dispozițiile art. 18 și art. 13

1

,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

In raport cu situația actuală soluția

primei instanțe este nelegală, întrucât etapa emiterii titlului de plată și a

achitării despăgubirilor în numerar este ulterioară emiterii titlului de

despăgubire, fiind condiționată de existența acestuia din urmă și a opțiunii

persoanei îndreptățite, or recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției

privind opțiunea.

Înalta Curte reține că legiuitorul a

stabilit, în art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a

fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, faptul că titlurile de

plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează

drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în

numerar o sumă de maxim 500.000 lei; sumele aferente despăgubirilor în numerar

se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la

data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar

dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă; sumele aferente

despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăți într-o

singură tranșă; despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în

500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi

în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi

reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și

suma de 250.000 lei.

În raport cu cele anterior precizate, Înalta

Curte reține că recurenții-reclamanți nu au urmat procedura reglementată de

dispozițiile legale anterior citate, în sensul că nu și-au exprimat opțiunea,

motiv pentru care nu a fost emis nici titlu de plată și nici titlu de

conversie. Pe cale de consecință, recurenții-reclamanți nu poate solicita la

acest moment acordarea de despăgubiri în numerar, în temeiul titlului de

despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Și sub aspectul actualizării, în

raport cu indicele de inflație la data plății efective, a titlului de plată,

soluția primei instanțe este greșită.

In cauza dedusă judecății, incidente

sunt dispozițiile legii speciale, respectiv, Legea nr. 247/2005, care

reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu au putut fi restituite în natură, iar nu prevederile art. 1073

și art. 1088 C. civ.

Potrivit art. 18

2

alin. (1)

lit. a) din Titlul VII menționat, dacă titularul titlului de despăgubire

optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, aceasta i se va

transfera în cont în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței

disponibilităților financiare.

În consecință, acțiunea formulată de

reclamanți a fost greșit admisă în condițiile în care nu există temei legal în

cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/ 2005 cu modificările și completările

ulterioare, pentru actualizarea valorii consemnate în titlul de despăgubire, în

mod definitiv, în baza căruia, ulterior, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților va emite titlu de plată. Distinct de argumentele

vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte

constată că, de altfel emiterea titlurilor de plata, prevăzute de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, potrivit art. III din acest act

normativ.

Pentru toate aceste considerente,

instanța de recurs va respinge recursul declarat de recurenții reclamanți ca

nefondat și va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca

neîntemeiată.

P

ENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr.

4479 din 23 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de M.A.N.

și de D.S.V. împotriva aceleiași hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2011.