ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7442/2/2008, completată și precizată la data de 09 octombrie 2009, reclamanții M.A.N. și D.S.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) și G.M., anularea actului administrativ Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în totalitate, atât sub aspectul cuantumului titlului de despăgubire - 9.793.192 lei, cât și sub aspectul includerii în titlul de despăgubire a pârâtei G.M.; obligarea pârâtei C.C.S.D.

să emită o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 în favoarea reclamanților din prezenta cauză, în conformitate cu raportul de evaluare înregistrat la 30 octombrie 2008 la A.N.R.P., respectiv un titlu de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro valoarea construcției, emis în lei, suma corespunzătoare în lei urmând a fi determinată în baza cursului de referință al Băncii Naționale a României (B.N.R.) din ziua emiterii deciziei rectificative; obligarea pârâtei A.N.R.P. să emită un titlu de plată corespunzător titlului de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro valoarea construcției, emis în lei, suma corespunzătoare în lei urmând a fi determinată în baza cursului de referință al B.N.R.

din ziua emiterii deciziei de înlocuire a deciziei nr.4200/05 decembrie 2008 de către C.C.S.D. A solicitat, totodată obligarea A.N.R.P. să plătească efectiv în numerar suma trecută în titlul de plată. In motivarea acțiunii completate și precizate, reclamanții au arătat că deși s-a admis contestația formulată împotriva primului raport de evaluare, întocmit de expertul G.C., desemnându-se de către A.N.R.P., ca expert evaluator, „S.G.E.T." SA, în mod abuziv, cu toate că acest din urmă expert evaluator se afla, în procedura de execuție a evaluării, pârâta C.C.S.D. a emis Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 pe baza primului raport de evaluare, pentru suma de 6.276.954 lei.

Ulterior, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), a emis Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008, în sensul modificării art. 1 și emiterii Titlului de despăgubire în cuantum de 9.793.192 lei în favoarea reclamanților din prezenta cauză, dar, în mod eronat, interpretând greșit mențiunile Certificatului de moștenitor nr. 62 din 19.iunie 2008, emis de B.N.P. Asociați C.E., C.N.D. și S.M.S., a inclus în acest titlu de despăgubiri și pe pârâta G.M. Reclamanții au susținut că se impune îndreptarea erorilor și rectificarea deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisă de pârâta C.C.S.D.

pentru următoarele considerente: Prin emiterea Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca titlu de despăgubiri în cuantum de 9.793.192 RON se încalcă de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor principiul înscris în art. 4 lit. a) Capitolul I din Titlul VII "Regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății și justiției, precum si unele masuri adiacente, publicata in M.Of., Partea 1, nr. 653 din 22 iulie 2005. O despăgubire justa si echitabila in raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, în sensul prevederilor legale mai sus enunțate, implică calculul la ziua emiterii deciziei rectificative a cuantumului despăgubirilor in lei RON , prin raportare la cursul RON/EURO, practicat la aceea data de către B.N.R., despăgubirea echitabila fiind cea de 2.492.955 Euro terenul si 162.826 Euro valoarea construcției, trecute in Raportul de evaluare întocmit la 30 octombrie 2008 de către expertul evaluator "S.G.E.T." SA.

Orice încălcare a acestui principiu de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, au susținut reclamanții, conduce la prejudicierea petenților care nu pot accepta suportarea riscului inflației si modificarea defavorabilă a cursului EURO/RON de la data 30 octombrie 2008, data când a fost întocmit Raportul de evaluare de către expertul evaluator "S.G.E.T." S.A., si ziua emiterii deciziei de rectificare a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reclamanții au solicitat ca Decizia de rectificare a Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, sa excludă din calitatea de beneficiar al Titlului de despăgubire pe doamna G.M., menționata eronat in Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008, deoarece aceasta, în calitate de legatara cu titlu particular nu are vocație la acest tip de despăgubiri, drepturile acestei persoane fiind limitate exclusiv la bunurile menționate in Certificatul de moștenitor nr. 62 din 19 iunie 2008 emis de B.N.P. Asociați C.E., C.N.D. si S.M.S. Totodată, reclamanții au solicitat ca după emiterea „Titlului de despăgubire" de către C.C.S.D., A.N.R.P.

să se emită "Titlul de plată", corespunzător "Titlului de despăgubire" pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul si 162.826 Euro valoarea construcției, emis în lei RON, suma corespunzătoare în lei RON urmând a fi determinată in baza cursului de referința al Băncii Naționale a României din ziua emiterii deciziei rectificative de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) și să plătească efectiv în numerar suma trecuta in "Titlul de plată" conform art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D. au formulat, fiecare în parte, întâmpinare la acțiunea precizată și completată.

Pârâta A.N.R.P. a invocat, prin întâmpinarea depusă la dosar, excepțiile lipsei capacității sale procesuale (pe motiv că nu are personalitate juridică, susținând că, astfel, nu are capacitatea de a sta în fața instanței de contencios administrativ), lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la petitele 1 și 2 din cererea precizatoare, lipsei procedurii prealabile cu privire la contestația formulată de către reclamantă la Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și prematurității petitului 3 din cererea introductivă, referitor la solicitarea de achitare a valorii despăgubirilor (pe motiv că reclamanții nu au titlu de plată).

Pe fondul cauzei, a solicitat respingere acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, pe de o parte, a fost emisă Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2008, prin care s-a rectificat Decizia nr. 4200/2008 în sensul eliminării din această din urmă decizie a pârâtei G.M., iar pe de altă parte, solicitarea de actualizare a despăgubirilor nu are temei legal. Pârâta C.C.S.D. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere referitor la achitarea cuantumului despăgubirilor, pe motiv că nu are atribuții cu privire la acest aspect, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâtele au depus la dosar, în copie, deciziile contestate, precum și Decizia nr. 5958/2009.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4479 din 23 decembrie 2009 a respins excepțiile lipsei capacității procesuale, lipsei calității procesuale pasive, prematurității și lipsei procedurii prealabile. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D.S.V. și M.A.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății (A.N.R.P.), și G.M. A obligat pârâta A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, conform art. 18 1 alin. (3) lit. b) și art. 18 4 din Secțiunea 1, Capitolul S^Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată, și la plata sumei înscrise în titlul de plată, conform art. 18 4 în referire la art. 18 2 lit. a) și c) din același act normativ, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective în raport cu data întocmirii raportului de evaluare (29 octombrie 2008). A respins în rest acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: I. Referitor la excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei A.N.R.P., Curtea a reținut că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță pentru capacitatea de a sta în instanță, aspectul dacă emitentul actului administrativ are sau nu personalitate juridică, esențiale fiind atribuțiile autorității sau instituției publice în emiterea actului administrativ în discuție, fiind vorba de o capacitate specială de drept public. Or, cum în speță sunt necontestate atribuțiile A.N.R.P. de a emite, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, titlurile de plată și de achitare a despăgubirilor în numerar, rezultă că aceasta are capacitatea de a sta în cauză în fața instanței de contencios administrativ.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată atât de pârâta A.N.R.P., în privința capetelor 1 și 2 din cererea precizatoare, cât și de pârâta C.C.S.D., referitor la solicitarea reclamanților de achitare a cuantumului despăgubirilor, Curtea a constatat că prin acțiunea completată și precizată reclamanții au solicitat ca fiecare pârâtă să fie obligată, în mod corect, doar în raport cu atribuțiile conferite fiecăreia de lege, iar nu să îndeplinească împreună atribuțiile pretins nerealizate.

Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile în privința contestației formulate de către reclamantă la Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța a constatat, pe de o parte, că reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită anularea Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 (emisă după introducerea acțiunii prezente) de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008, iar pe de altă parte, că reclamanții au depus la dosar plângerea înregistrată la pârâta A.N.R.P. sub nr. 794282 din 23 martie 2009, prin care a criticat, în esență, ambele decizii menționate.

Referitor la excepția prematurității formulării capătului de cerere privind obligarea la acordarea despăgubirilor, pe motiv că nașterea dreptului de a primi despăgubirile este condiționată de emiterea titlului de plată, iar reclamanții nu dețin un astfel de titlu, Curtea a constatat că prin acțiunea completată și precizată, reclamanții au invocat, în esență, tocmai nelegalitatea neemiterii titlului de plată, situație în care nu se poate considera, ab initio , că dreptul de a primi despăgubirile nu s-a născut, impunându-se analizarea pe fond a acestei pretenții.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente: Legea nr. 247/2005, astfel cum îi arată și denumirea, are drept rațiune reforma în domeniile proprietății și justiție, în special soluționarea cu celeritate a cauzelor, astfel că după întocmirea raportului de evaluare nu a existat nici un impediment legal, ba dimpotrivă, pentru parcurgerea, de îndată, a etapelor privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire a titlului de plată și/sau a titlului de conversie și acordarea efectivă a despăgubirilor, în condițiile legii.

In schimb, din culpa pârâtei C.C.S.D a fost emisă Decizia nr. 3085 din 15 octombrie 2008 cu ignorarea procedurii care a condus la întocmirea raportului de evaluare din data de 29 octombrie 2008, culpă recunoscută prin emiterea, în mod benevol, a deciziilor de rectificare, având nr. 4200 din 05 decembrie 2008 și nr. 5958 din 03 septembrie 2009. In acest mod, din culpa instituțiilor Statului Român a trecut mai bine de un an de la emiterea raportului de evaluare fără ca aceasta să fie urmată de emiterea legală a titlului de despăgubire, a titlului de plată (având în vedere opțiunea neechivocă a reclamanților pentru acordarea de despăgubiri în numerar) și a titlului de conversie, precum și acordarea de despăgubiri în numerar corelativ titlului de plată.

In această situație, a apreciat prima instanță, având în vedere trecerea unei perioade de timp relativ lungi de la data întocmirii raportului de evaluare, se impune actualizarea sumei ce trebuie cuprinsă, în mod legal, în titlul de plată, întrucât, pe de o parte, interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății, iar pe de altă parte, art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată și completată, consacră, în contextul indicat anterior, principiul actualizării cu indicele de inflație a sumelor cuvenite cu titlu de despăgubire pentru imobilele preluate în mod abuziv, atunci când există o perioadă relativ lungă de timp între momentul stabilirii sumelor și momentul plății.

Curtea a procedat la actualizarea doar a sumelor ce trebuie cuprinse în mod legal în titlul de plată, întrucât în caz contrar, a reținut instanța de fond, ar fi depășit obiectul acțiunii precizate și completate, în sensul că ar fi dat ce nu s-a cerut, în condițiile în care, prin cererea precizatoare (filele 140 - 141), reclamanții au solicitat și actualizarea sumelor din titlul de despăgubire doar în urma rectificării Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008 a pârâtei C.C.S.D. or, această din urmă decizie a fost rectificată prin Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, fără ca decizia ultimă să fie, la rândul ei, contestată de către reclamanți, situație în care cadrul procesual conturat chiar de reclamantă nu permite actualizarea sumelor din titlul de despăgubire prin intermediul Deciziei nr. 5958 din 03 septembrie 2009, care nu a fost atacată.

A mai reținut prima instanță că cererea reclamanților de actualizare a sumelor ce trebuie cuprinse în titlul de plată este întemeiată doar în parte, legea permițând efectuarea ei doar în raport cu indicele de inflație, neexistând temei legal ca actualizarea să se realizeze în baza cursului de referință al B.N.R. De asemenea, nu are temei legal solicitarea reclamanților ca întreaga sumă cuprinsă în titlul de despăgubire să fie trecută în titlul de plată, având în vedere dispozițiile imperative ale Secțiunii 1 din Capitolul 5 1 Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată, secțiune care reglementează modalitățile de valorificare a titlului de despăgubire și care, în situația reclamanților, potrivit art. 18 5 alin. (1), prevede aplicarea art. 18 4 și art. 18 1 din cadrul ei.

Curtea a mai apreciat că având în vedere regulile statornicite prin art. 18 5 din Secțiunea 1 indicată mai sus, faptul că titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, precum și opțiunea reclamanților de a primi despăgubiri în numerar, rezultă, fără echivoc, pe de o parte, că reclamanții nu pot primi, potrivit legii în vigoare, o despăgubire în numerar mai mare de 500.000 lei, iar pe de altă parte, că titlul de plată trebuie emis conform art. 18 Al alin. (3) lit. b) și art. l8 A4 din Secțiunea 1, respectiv pentru suma maximă permisă de lege, de 500.000 lei. Totodată, plata sumei ce se va înscrie în titlul de plată trebuie efectuată conform art. 18 A4 în referire la art. 18 A2 lit. a) și c) din aceeași secțiune, dar și în aplicarea prevederilor speciale ale art. l8 A5 alin. (1) lit. b) din același act normativ.

De asemenea prima instanță a mai constatat că Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009 a pârâtei C.C.S.D. respectă, cu o excepție, manifestarea de voință a reclamanților exprimată prin plângerea înregistrată la A.N.R.P.

sub nr. 794282 din 23 martie 2009; plângere prin care nu s-a solicitat expres revocarea deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008, ci doar emiterea unei noi decizii prin care să se înlăture erorile cuprinse în aceasta, astfel că, pe de o parte, întrucât autoritatea administrativă s-a conformat, sub acest aspect, solicitărilor reclamanților, iar pe de altă parte, aceștia nu au contestat Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, nu mai există posibilitatea anulării Deciziei nr. 4200 din 05 decembrie 2008, în situația în care aceasta nu mai este în ființă la această dată, în forma în care a fost emisă, fiind rectificată prin Decizia nr. 5958 din 03 septembrie 2009, iar aceasta din urmă nu a fost contestată în termen legal (ci doar după rămânerea în pronunțare) pentru a se pune în discuție actualizarea restului despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat atât reclamanții M.A.N. și D.S.V. cât și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenții reclamanții au criticat sentința sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 5958 din 3 septembrie 2009, în conformitate cu Raportul de evaluare înregistrat la A.N.P.R. la data de 30 octombrie 2008, respectiv să emită un „titlu de despăgubire" pentru valoarea de 2.429.955 Euro terenul și 162.826.

Euro valoarea construcției, emis în lei Ron, suma corespunzătoare în lei Ron urmând a fi determinată în baza cursului de referință al Băncii Naționale a României din ziua emiterii deciziei rectificative și de asemenea sub aspectul obligării Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților să emită un „titlu de plată"conform celor precizate mai sus și să plătească efectiv în numerar suma trecută în titlu de plată. Au susținut că sub acest aspect hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. pen. cu trimitere la prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României și cu referire la Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

A arătat că o justă despăgubire prin luarea în calcul a practicii jurisdicționale interne și internaționale implică calculul despăgubirilor prin raportare la cursul Ron/Euro, despăgubirea echitabilă fiind aceea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro construcția. A invocat cauza Katz contra României și a susținut că prin Hotărârea dată la data de 20 ianuarie 2009, în această cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținu că „Statul trebuie să îmbunătățească procedurile reglementate de legile reparatorii în așa fel încât să devină realmente proceduri coerente, rapide și previzibile, inclusiv cu metoda de alegere a dosarelor care sunt trimise comisiei centrale". Au mai susținut, totodată că C.E.D.O a mai arătat că Statul Român trebuie să ia asemenea măsuri pentru a înlătura obstacolele juridice care împiedică vechii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor fie o despăgubire rapidă și adecvată a prejudiciului suferit.

Prin recursul său Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut, în esență, că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1), 18 1 din Legea nr. 247 - Titlul VII și a prevederilor art. 18 1 din H.G. nr. 128/2008 întrucât reclamanții nu au formulat și înregistrat la A.N.R.P. - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cererea de opțiune în vederea valorificării deciziei de despăgubire emisă de C.C.S.D. Cu privire la obligația de actualizare cu indicele de inflație la data plății, recurenta a precizat că legislația română în materie nu prevede reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală.

I. In ceea ce privește recursul reclamanților, Înalta Curte reține că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat obligarea la emiterea unei decizii în conformitate cu raportul de evaluare întocmit de S.G.E.T. , actualizarea valorii exprimată în moneda RON stabilită de raportul de evaluare în moneda EURO conform cursului RON/EURO al B.N.R de la data la care urmează să fie emisă Decizia pentru plata despăgubirilor stabilite de lege.

La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2009, prin cererea precizatoare, reclamanții au solicitat anularea actului administrativ Decizia nr. 4200 din 05 decembrie 2008 de modificare a Deciziei nr. 3085 din 15 octombrie 2008 și obligarea pârâtei Comisiei centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie de înlocuire a Deciziei nr. 4200/2008 în favoarea reclamanților, pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro valoarea construcției, emis în lei, urmând a fi determinată în baza cursului de referință al B.N.R din ziua emiterii deciziei rectificative. A mai solicitat totodată,obligarea pârâtei A.N.R.P să emită titlul de plată corespunzător titlului de despăgubire pentru valoarea de 2.492.955 Euro terenul și 162.826 Euro valoarea construcției.

Prin cererea de recurs formulată, însă recurenții reclamanți solicită obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de înlocuire a Deciziei 5958 din 3 septembrie 2009, în condițiile în care, la judecata în fond, reclamanții nu au contestat această din urmă decizie, iar potrivit art. 294 C. proc. civ. coroborat cu art. 316 din același cod, în recurs nu se pot face alte cereri noi. Pe de altă parte nu pot fi reținute nici susținerile reclamanților referitoare la solicitarea de calculare a valorii actualizate leu/Euro din anul emiterii deciziei. In mod corect Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 4200/2008, a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la valoarea stabilită în raportul de evaluare efectuat în cauză, nr. 20901/CC, valoare stabilită în lei, din care au fost scăzute despăgubirile încasate la momentul preluării abuzive, actualizate cu indicele de inflație.

Valoarea estimată prin raportul de evaluare este valoarea de piață, așa cum este definită de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare și Grupul European al Asociațiilor de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere. Dispozițiile pct. 16.14 din Normele de aplicare a Titlului VII, din Legea nr. 247/2005, stipulează că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin urmare solicitarea reclamantului de emitere a titlului de despăgubire în Euro, la cursul leu/Euro de la data emiterii deciziei este neîntemeiată, întrucât măsurile reparatorii au fost stabilite, prin raportul de expertiză în moneda națională iar nu în moneda indicată de reclamant. In altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și motivele de recurs privitoare la nerespectarea art. 20 alin. (2) din Constituția României, a Primului Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a celorlalte prevederi din Tratatele internaționale privind drepturile omului la care România este parte. Într-adevăr, art. 11 alin. (2) din Constituția României prevede că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

In plus, art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, motiv pentru care, dacă există o neconcordanță între prevederile acesteia și legislația internă, judecătorul național are obligația de a aplica normele Europene. In baza acestor temeiuri constituționale, și jurisprudența Curții de la Strasbourg este direct aplicabilă în sistemul normativ român. Recurenții au considerat că autoritățile pârâte au încălcat prevederile constituționale anterior enunțate, precum și pe cele din CEDO, prin aplicarea normelor existente în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007, cu privire la procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire. In opinia recurenților, raportului juridic dedus judecății îi erau aplicabile soluțiile Curții Europene a Drepturilor Omului în mai multe cauze, cu referire la nefuncționalitatea Fondului Proprietatea. Indiscutabil, instanța Europeană a conturat o practică în acest sens, dar aceasta nu este relevantă în soluționarea problemei de drept deduse judecății în prezenta cauză.

In concret, trebuie amintit faptul că instanța Europeană a menționat, in cauza Braniowski c/Pologne, că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere de apreciere, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri; Curtea de la Strasbourg a subliniat faptul că alegerea acestor măsuri poate presupune diminuarea indemnizării pentru privarea de proprietăți sau restituirea de bunuri de o valoare inferioară, însă, ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO este ca nivelul indemnizării să fie rezonabil cu valoarea bunului în discuție.

Înalta Curte apreciază că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor categorii largi de foști proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra statului. Măsurile stabilite prin Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale și a termenului necesar pentru aplicarea acestor măsuri. După cum am relevat anterior, statul român, aflat în situația de a reglementa măsuri reparatorii pentru bunurile imobile preluate în mod abuziv de fostul regim comunist, a ales, între alte modalități de despăgubire, pe aceea de a plăti o sumă de maxim 500.000 lei, iar pentru ceea ce depășește această sumă titularul să primească acțiuni la Fondul Proprietatea, situație reglementată de art. 18 1 din Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 81/2007. O asemenea măsură nu contravine CEDO și Protocolului nr. 1 la Convenție pentru că statul a aplicat același regim juridic tuturor persoanelor aflate în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului. La aprecierea asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției, Înalta Curte are în vedere și un alt criteriu, propriu jurisprudenței Curții Europene, anume acela al proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe între protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italie). II. Î n ceea ce privește recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Înalta Curte constată că acest recurs este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prima instanță, în mod nelegal a procedat, prin hotărârea criticată la obligarea pârâtei A.N.R.P., la emiterea titlului de plată, conform art. 18 1 alin. (3) lit. b) și art. 18 4 din Secțiunea 1, Capitolul S Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată, și la plata sumei înscrise în titlul de plată, conform art. 18 4 în referire la art. 18 2 lit. a) și c) din același act normativ, cu actualizarea sumei în funcție de indicele de inflație la data plății efective.

Conform art. 13 1 - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare îndeplinirii prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar". Potrivit art. 18 alin. (1)- Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și / sau un titlu de plată.

Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată." Deci, în raport cu aceste prevederi, procedura emiterii titlului de plată impune existența titlului de despăgubire și a opțiunii persoanei îndreptățite la emiterea unui astfel de titlu. Necontestat este faptul că urmare a parcurgerii procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzută de art. 16 - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurenților - reclamanți li s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, titlul de despăgubire.

Cu toate acestea recurenții reclamanți nu au făcut dovada exprimării opțiunii pentru emiterea titlului de plată, neindicând numărul și data înregistrării acesteia la autoritatea pârâtă, ulterior emiterii titlului de despăgubire, pentru ca, în raport cu aceasta să fie evaluată atitudinea și implicit refuzul nejustificat al pârâtei în îndeplinirea atribuțiilor ce decurg din dispozițiile art. 18 și art. 13 1 , Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. In raport cu situația actuală soluția primei instanțe este nelegală, întrucât etapa emiterii titlului de plată și a achitării despăgubirilor în numerar este ulterioară emiterii titlului de despăgubire, fiind condiționată de existența acestuia din urmă și a opțiunii persoanei îndreptățite, or recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind opțiunea.

Înalta Curte reține că legiuitorul a stabilit, în art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007, faptul că titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei; sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă; sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăți într-o singură tranșă; despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei.

În raport cu cele anterior precizate, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu au urmat procedura reglementată de dispozițiile legale anterior citate, în sensul că nu și-au exprimat opțiunea, motiv pentru care nu a fost emis nici titlu de plată și nici titlu de conversie. Pe cale de consecință, recurenții-reclamanți nu poate solicita la acest moment acordarea de despăgubiri în numerar, în temeiul titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Și sub aspectul actualizării, în raport cu indicele de inflație la data plății efective, a titlului de plată, soluția primei instanțe este greșită. In cauza dedusă judecății, incidente sunt dispozițiile legii speciale, respectiv, Legea nr. 247/2005, care reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu au putut fi restituite în natură, iar nu prevederile art. 1073 și art. 1088 C. civ.

Potrivit art. 18 2 alin. (1) lit. a) din Titlul VII menționat, dacă titularul titlului de despăgubire optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, aceasta i se va transfera în cont în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare. În consecință, acțiunea formulată de reclamanți a fost greșit admisă în condițiile în care nu există temei legal în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/ 2005 cu modificările și completările ulterioare, pentru actualizarea valorii consemnate în titlul de despăgubire, în mod definitiv, în baza căruia, ulterior, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite titlu de plată. Distinct de argumentele vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată că, de altfel emiterea titlurilor de plata, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 62/2010, potrivit art. III din acest act normativ. Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs va respinge recursul declarat de recurenții reclamanți ca nefondat și va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. P ENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 4479 din 23 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de M.A.N. și de D.S.V. împotriva aceleiași hotărâri. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.