ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2108/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2108/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Reclamanții C.A.P. și

C.I. au chemat în judecată A.N.R.P., solicitând instanței ca în contradictoriu

cu pârâta să dispună obligarea acesteia să emită pe numele reclamanților titlul

de plată pentru suma de 179.447,71 lei, în baza cererii de opțiune nr. 9524 din

4 februarie 2009, sumă ce reprezintă măsuri reparatorii pentru imobilul teren

în suprafață de 290 m.p. și construcție în suprafață de 139,86 m.p. situat în

Giurgiu, str. Viitorului, acordate conform deciziei nr. 3674 din 10 noiembrie 2008 a C.C.S.D., obligarea pârâtei să vireze în contul reclamanților suma de 179.447,17 lei, urmare a

emiterii titlului de plată.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că au realizat procedura prealabilă conform dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că, la data de

5 iunie 2009, a primit răspuns prin adresa nr. 746 din 18 mai 2009.

Au mai arătat că,

urmare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, nr. 403/2001, au solicitat

restituirea în natură a imobilului în cauză, notificare soluționată prin

dispoziția nr. 6679 din 10 octombrie 2006 a P.M. Giurgiu prin care s-a respins cererea de restituire în natură, însă s-a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția prematurității, în temeiul prevederilor art. 18

2

pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și art. 18

2

lit. a) Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările O.U.G. nr. 81/2007.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 618 din 3 februarie 2010, a respins excepția prematurității, ca

neîntemeiată, și a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâta să

emită pe numele acestora titlul de plată pentru suma de 179.447, 71 lei și să

vireze această sumă în contul reclamanților indicat în cererea de opțiune.

de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut, cu privire la excepția prematurității

cererii de chemare în judecată, că este neîntemeiată, deoarece momentul

introducerii unei acțiuni având ca obiect acordarea despăgubirilor stabilite

printr-o decizie emisă de autoritatea competentă nu este legată de existența

disponibilităților bănești ale pârâtului.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că cererea reclamanților este întemeiată, apărarea pârâtei

în sensul că dosarul de opțiune al reclamantei înregistrat în baza de date va

fi analizat în situația în care A.N.R.P. va dispune de lichidități financiare

și cea referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din

O.U.G. nr. 62/2010, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, titlul de plată

al reclamantei era eliberat la data intrării în vigoare a acestor dispoziții

legale, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 18

2

alin. (1) lit.

a) din H.G. nr. 128/2008 impun doar plata despăgubirilor bănești în numerar în

termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare nu și emiterea

titlului de plată care se face imediat după depunerea cererii de opțiuni.

de pârâtă

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs A.N.R.P., care a

solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta-pârâtă a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând faptul că

sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, cât și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ., fără a structura criticile formulate în motivele de recurs.

Sintetizând memoriul

de recurs, Înalta Curte reține următoarele motive de recurs:

- ignorarea

prevederilor art. 18

2

lit. a) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII

coroborat cu art. 18

2

pct. 4 din H.G. nr. 128/2008 potrivit cărora emiterea

titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării

cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței

disponibilităților bănești în contul A.N.R.P.

Arată că termenul de

15 zile de la data existenței disponibilităților financiare în contul A.N.R.P. nu

a expirat și că

din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în

condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de

jurisprudența C.E.D.O.

î

n speță, cererea de opțiune

a intimaților - reclamanți este înregistrată cu nr. 09524 din 04 februarie 2009,

iar până în prezent despăgubirile în numerar corespunzătoare primei tranșe, au

fost efectuate până la cererea de opțiune înregistrată cu nr. 03967 din 29

aprilie 2008.

ț

inând cont de

greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a

despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare

al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate

pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu

obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii

cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel

egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Recurenta-pârâtă

arată că G.R., ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat

pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de

stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului

bugetar, a adoptat O.U.G. nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi

cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de

către C.C.S.D. și prin care „pe perioada de 2 ani de la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de

plată prevăzute în titlul VII” „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod

abuziv”

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum

si unele măsuri adiacente”.

5.

Apărarea intimaților – reclamanți

Prin

concluziile scrise depuse la 29 martie 2011, intimații-reclamanți au solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Intimații

au insistat asupra necesității ca cererile de acordare a despăgubirilor

rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 să fie soluționate într-un termen

rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen.

Condiționarea soluționării cererilor de opțiune cu privire la plata

despăgubirilor de elementul aleatoriu privind existența disponibilităților

bănești nu constituie, în opinia intimaților, o justificare pertinentă care să

conducă la neemiterea într-un termen rezonabil, a titlului de plată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

și de drept relevante

Intimații-reclamanții

C.A.P. și C.I. au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite un titlu de plată

în favoarea lor pentru suma de 179.447 lei.

Prima instanță,

pentru argumentele expuse la pct. I.2, a considerat că acest refuz este nejustificat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele,

în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

legală pentru motivele care succed.

Contextul factual al

cauzei de față nu este contestat.

Astfel, prin decizia nr.

3674 din 10 noiembrie 2008, C.C.S.D. a emis în favoarea intimaților C.A.P. și C.I.

un titlu de despăgubire în cuantum de 179.447,71 RON.

Sub nr. 9524 din 4

februarie 2009 s-a înregistrat la A.N.R.P. – D.A.D.N., opțiunea reclamanților în

sensul acordării unui titlu de plată (despăgubiri în numerar) pentru această sumă.

Recurenta nu neagă

dreptul intimaților de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 179.447,71

lei, însă invocă faptul că O.U.G. nr. 81/2007 nu prevede un termen pentru plata

acestei sume, ci, dimpotrivă, impune două limitări: emiterea titlurilor de

plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune (și la data formulării recursului

se ajunsese la dosarul de opțiune înregistrat cu nr. 3967 din 29 aprilie 2008),

precum și existența disponibilităților financiare.

Aceste apărări ale autorității,

reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că

prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin

formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Or, luând în

considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și

faptul că în baza legislației interne, intimata este ținută să mai aștepte încă

doi ani, fiind condiționată și de existența disponibilităților bănești, se

ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ 10 ani, ceea ce, în mod

evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă.

Dispozițiile

speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură

administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate

ce nu mai pot fi restituite în natură.

Cum

însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în

care trebuie emis, recurenta - pârâta se limitează să invoce faptul că titlul

de plată trebuie emis în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților

bănești.

Recurenta susține că

prin actul normativ invocat s-au introdus anumite „limite” pe care nu le poate eluda,

însă aceste apărări nu pot fi reținute întrucât dreptul de creanță pe care îl au

intimații - recurenți împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.L.F. iar limitările și condiționările

impuse de reglementarea națională nu sunt compatibile cu protecția proprietății

asigurată de protocol.

Cu privire la

incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010,

Înalta Curte constată că titlu de despăgubire a fost eliberat reclamanților

anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, respectiv la 30 iunie

2010 și de asemenea, hotărârea primei instanțe prin care s-a reținut refuzul nejustificat

al recurentei, hotărârea primei instanțe este pronunțată la 3 februarie 2010.

Intimații -

reclamanți au supus controlului de legalitate, refuzul explicit exprimat la

data de 18 mai 2009 de către A.N.R.P., de a emite titlu de plată conform

titlului de despăgubire care era emis deja din 10 mai 2008, anterior intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 62/2010 prin care se pre vede suspendarea titlului de

plată pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Fiind în prezența

unui act administrativ asimilat conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

legalitatea acestuia se verifică conform dispozițiilor legale aplicabile la

acea dată, respectiv a refuzului de soluționare a cererii adresată autorității

reclamantei.

În raport de aceste

considerente și constatând că prima instanță în mod corect a avut în vedere că

dispozițiile art. 18

2

alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 128/2008, care

impun doar plata despăgubirilor financiare, nu și emiterea titlului de plată

care se face imediat după depunerea cererii de opțiuni, apărările recurentei cu

referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010,

nu pot fi reținute.

soluției instanței de recurs

În consecință, în

raport de cele anterior expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3)

C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul

de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 618 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2011.