ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2108/2011

Obiectul acțiunii Reclamanții C.A.P. și C.I. au chemat în judecată A.N.R.P., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să emită pe numele reclamanților titlul de plată pentru suma de 179.447,71 lei, în baza cererii de opțiune nr. 9524 din 4 februarie 2009, sumă ce reprezintă măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 290 m.p. și construcție în suprafață de 139,86 m.p. situat în Giurgiu, str. Viitorului, acordate conform deciziei nr. 3674 din 10 noiembrie 2008 a C.C.S.D., obligarea pârâtei să vireze în contul reclamanților suma de 179.447,17 lei, urmare a emiterii titlului de plată. În motivarea cererii reclamanții au arătat că au realizat procedura prealabilă conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că, la data de 5 iunie 2009, a primit răspuns prin adresa nr. 746 din 18 mai 2009. Au mai arătat că, urmare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, nr. 403/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză, notificare soluționată prin dispoziția nr. 6679 din 10 octombrie 2006 a P.M. Giurgiu prin care s-a respins cererea de restituire în natură, însă s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prematurității, în temeiul prevederilor art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și art. 18 2 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările O.U.G. nr. 81/2007.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 618 din 3 februarie 2010, a respins excepția prematurității, ca neîntemeiată, și a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâta să emită pe numele acestora titlul de plată pentru suma de 179.447, 71 lei și să vireze această sumă în contul reclamanților indicat în cererea de opțiune.

Motive de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, cu privire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, că este neîntemeiată, deoarece momentul introducerii unei acțiuni având ca obiect acordarea despăgubirilor stabilite printr-o decizie emisă de autoritatea competentă nu este legată de existența disponibilităților bănești ale pârâtului. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că cererea reclamanților este întemeiată, apărarea pârâtei în sensul că dosarul de opțiune al reclamantei înregistrat în baza de date va fi analizat în situația în care A.N.R.P. va dispune de lichidități financiare și cea referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, titlul de plată al reclamantei era eliberat la data intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 18 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 128/2008 impun doar plata despăgubirilor bănești în numerar în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare nu și emiterea titlului de plată care se face imediat după depunerea cererii de opțiuni.

Recursul exercitat de pârâtă Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs A.N.R.P., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii. Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, cât și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ., fără a structura criticile formulate în motivele de recurs. Sintetizând memoriul de recurs, Înalta Curte reține următoarele motive de recurs: - ignorarea prevederilor art. 18 2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII coroborat cu art. 18 2 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008 potrivit cărora emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P. Arată că termenul de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare în contul A.N.R.P. nu a expirat și că din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența C.E.D.O. î n speță, cererea de opțiune a intimaților - reclamanți este înregistrată cu nr. 09524 din 04 februarie 2009, iar până în prezent despăgubirile în numerar corespunzătoare primei tranșe, au fost efectuate până la cererea de opțiune înregistrată cu nr. 03967 din 29 aprilie 2008. ț inând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație. Recurenta-pârâtă arată că G.R., ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat O.U.G. nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către C.C.S.D. și prin care „pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII” „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente”.

Apărarea intimaților – reclamanți Prin concluziile scrise depuse la 29 martie 2011, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimații au insistat asupra necesității ca cererile de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 să fie soluționate într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen. Condiționarea soluționării cererilor de opțiune cu privire la plata despăgubirilor de elementul aleatoriu privind existența disponibilităților bănești nu constituie, în opinia intimaților, o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil, a titlului de plată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanții C.A.P. și C.I. au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite un titlu de plată în favoarea lor pentru suma de 179.447 lei. Prima instanță, pentru argumentele expuse la pct. I.2, a considerat că acest refuz este nejustificat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed. Contextul factual al cauzei de față nu este contestat. Astfel, prin decizia nr. 3674 din 10 noiembrie 2008, C.C.S.D. a emis în favoarea intimaților C.A.P. și C.I. un titlu de despăgubire în cuantum de 179.447,71 RON. Sub nr. 9524 din 4 februarie 2009 s-a înregistrat la A.N.R.P. – D.A.D.N., opțiunea reclamanților în sensul acordării unui titlu de plată (despăgubiri în numerar) pentru această sumă. Recurenta nu neagă dreptul intimaților de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 179.447,71 lei, însă invocă faptul că O.U.G. nr. 81/2007 nu prevede un termen pentru plata acestei sume, ci, dimpotrivă, impune două limitări: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune (și la data formulării recursului se ajunsese la dosarul de opțiune înregistrat cu nr. 3967 din 29 aprilie 2008), precum și existența disponibilităților financiare. Aceste apărări ale autorității, reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației interne, intimata este ținută să mai aștepte încă doi ani, fiind condiționată și de existența disponibilităților bănești, se ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ 10 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă. Dispozițiile speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate ce nu mai pot fi restituite în natură. Cum însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta - pârâta se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești. Recurenta susține că prin actul normativ invocat s-au introdus anumite „limite” pe care nu le poate eluda, însă aceste apărări nu pot fi reținute întrucât dreptul de creanță pe care îl au intimații - recurenți împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.L.F. iar limitările și condiționările impuse de reglementarea națională nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol. Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, Înalta Curte constată că titlu de despăgubire a fost eliberat reclamanților anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, respectiv la 30 iunie 2010 și de asemenea, hotărârea primei instanțe prin care s-a reținut refuzul nejustificat al recurentei, hotărârea primei instanțe este pronunțată la 3 februarie 2010. Intimații - reclamanți au supus controlului de legalitate, refuzul explicit exprimat la data de 18 mai 2009 de către A.N.R.P., de a emite titlu de plată conform titlului de despăgubire care era emis deja din 10 mai 2008, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010 prin care se pre vede suspendarea titlului de plată pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ. Fiind în prezența unui act administrativ asimilat conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, legalitatea acestuia se verifică conform dispozițiilor legale aplicabile la acea dată, respectiv a refuzului de soluționare a cererii adresată autorității reclamantei. În raport de aceste considerente și constatând că prima instanță în mod corect a avut în vedere că dispozițiile art. 18 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 128/2008, care impun doar plata despăgubirilor financiare, nu și emiterea titlului de plată care se face imediat după depunerea cererii de opțiuni, apărările recurentei cu referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, nu pot fi reținute. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, în raport de cele anterior expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.