ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Prin Sentința nr. 370 din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematuritătii acțiunii și excepția inadmisibilității petitului 2 din cererea de chemare în judecată, invocate de pârâta A.N.R.P.; a admis acțiunea formulată de reclamanta S.A.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și a obligat pârâta să emită de îndată titlul de plată pentru suma de 483.347 RON și să efectueze plata acestei sume reprezentând contravaloarea despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 4945 din 28 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru imobilul nerestituit în natură în baza Legii nr. 10/2001, precum și să achite reclamantei dobânzile legale aferente acestei sume, calculate de la data de 28 aprilie 2009 și până la plata efectivă a sumei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a respins excepția prematurității acțiunii, reținând în esență, că prin dispoziția nr. 1613 din 11 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara s-a hotărât restituirea în natură către reclamantă a apartamentului și imobilul situat în Timișoara, str. G. și s-a propus acordarea către reclamantă de despăgubiri în condițiile art. 16 din titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. X,Y, Z,T și W din același imobil, care nu pot fi restituite în natură. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea reclamantei Decizia nr. 4945 din 28 aprilie 2009, reprezentând titlul de despăgubire, stabilind în favoarea reclamantei despăgubiri în cuantum de 483.347 RON, urmând ca valorificarea acestei decizii să se facă conform procedurii din Legea nr. 247/2005.

Reclamantă și-a exprimat opțiunea pentru plata despăgubirilor în numerar prin cererea înregistrată sub nr. 14838 din 11 decembrie 2009 la Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. De la această dată și până la data sesizării instanței, 08 iunie 2010, pârâta nu a emis titlul de plată pentru suma stabilită în titlul de despăgubire și nici nu a făcut plata efectivă a vreunei părți din această sumă.

Deși pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat în apărare prevederile art. 18 2 din Legea nr. 247/2005, Curtea a apreciat că atâta timp cât dreptul reclamantei la despăgubiri a fost recunoscut, prin emiterea titlului de despăgubire, aceasta are obligația legală de a emite titlul de plată și de a efectua plata către reclamantă, câtă vreme nu s-a făcut dovada că în contul acestei instituții nu ar exista resurse financiare care să facă posibilă valorificarea titlului de despăgubire reprezentat de decizia nr. 4945 din 28 aprilie 2009. Curtea a mai reținut că titlul de despăgubire reprezentat de decizia nr. 4945 din 28 aprilie 2009, consacră dreptul de creanță al reclamantei în contradictoriu cu Statul Român, reprezentând astfel „un bun" în sensul reglementat de art. 1 Protocolul 1 la Convenție, privarea de dreptul de proprietate asociată cu neplata despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta reprezintă o sarcină disproporționată, care este incompatibilă cu prevederile consacrate în art. 1 din Protocolul mai sus menționat.

Totodată, Curtea a constatat că pentru respectarea art. 6 din C.E.D.O. se impune ca orice cerere de chemare în judecată să fie soluționată într-un termen rezonabil. În concluzie, Curtea a reținut că din anul 2007 când a fost emisă dispoziția Primarului Mun. Timișoara și până la data introducerii acțiunii (08 iunie 2010) au trecut mai bine de 3 ani, perioadă în care reclamanta s-a văzut în imposibilitate de a-și valorifica în concret despăgubirile recunoscute de autoritățile publice. Apărarea pârâtei privind inexistența disponibilităților financiare nu este suficientă pentru a justifica soluționarea unei cereri cu nerespectarea termenului rezonabil impus de art. 6 din C.E.D.O.

2. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând următoarele: Recurenta a arătat că art. 3 lit. h) și art. 14 1 alin. (3) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII modificată și completată cu O.U.G. nr. 81/2007 stabilesc modalitatea de plată a despăgubirilor în numerar până la concurența sumei de 500.000 RON, iar art. 18 2 lit. a) din lege, precum și art. 18 2 pct. 4 din H.G.

nr. 128/2008 prevăd că emiterea titlurilor de plată și achitarea despăgubirilor se face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților . Ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea respectivei proceduri legiuitorul a stabilit și un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestora, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

S-a învederat că cererea de opțiune a intimatei - reclamante este înregistrată la nr. 14838 din 11 decembrie 2009, iar achitarea despăgubirilor în numerar pentru prima tranșă s-a făcut până la cererea de opțiune nr. 03967 din 29 aprilie 2008, sursele de finanțarea acestor despăgubiri fiind asigurate, până la listarea SC F.P. SA din dividendele acțiunilor deținute de stat la acest Fond și în completare, de la bugetul de stat, prin Ministerul Finanțelor, creanțele asupra statului neputându-se plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici în jurisprudența C.E.D.O. Referitor la plata dobânzilor legale, recurenta a învederat că dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, modificată și completată nu sunt aplicabile în speța de față, pârâta neavând ca atribuții legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. 3.Apărările intimatei În temeiul art. 308 2 C. proc. civ. intimata - reclamantă S.A.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, susținând că neachitarea creanței sale din lipsa resurselor financiare, deși a fost recunoscută de către Statul Român, o supune unei sarcini excesive și exorbitante, încălcându-i dreptul de proprietate ocrotit de art. 1 Protocol 1 adițional C.E.D.O., Statul Român neputându-și invoca propria culpă pentru a fi exonerat de îndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor către cei îndreptățiți, aceasta reprezentând o obligație de rezultat și nu de diligentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Pentru valorificarea despăgubirilor astfel stabilite a fost prevăzută procedura specială reglementată în Capitolul V/l din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Conform acestei reglementări referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire, în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul poate solicita fie realizarea conversiei titlului în acțiuni emise la Fondul „Proprietatea", fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Intimata-reclamantă și-a exprimat opțiunea pentru plata despăgubirilor în numerar prin cererea înregistrată sub nr. 14838 din 11 decembrie 2009 la Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În conformitate cu dispozițiile art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare, în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune.

Cu toate acestea, Statul român care și-a asumat obligația de a despăgubi foștii proprietari sau succesorii în drepturi ai acestora pentru bunurile preluate abuziv de fostul regim comunist se află în imposibilitate de a achita în termenele stabilite prin legi speciale sumele cuvenite celor îndreptățiți, în raport cu numărul mare de solicitări și valoarea despăgubirilor. Este adevărat că legiuitorul nu a corelat termenele menționate anterior, însă interpretarea dată de instanța de fond, care a avut în vedere numai argumentele, pertinente de altfel, prezentate de intimata -reclamantă, încalcă echilibrul procesual și principiul proporționalității. Într-o împrejurare similară, C.E.D.O.

a reținut în cauza Broviowski contra Poloniei, că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice semnificative asupra unui stat și a resurselor sale financiare, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în privința alegerii măsurilor de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar aplicării acestor măsuri, subliniindu-se că este admisibilă diminuarea indemnizației, care trebuie să se afle într-un raport rezonabil cu valoarea bunului în discuție, pentru a fi adecvată, iar despăgubirile să se plătească într-un termen rezonabil.

Instanța europeană, prin hotărârile pilot pronunțate în cauzele Măria Atanasiu, Poenaru și Solon în 2010 a stabilit suspendarea judecării cazurilor similare, timp de 18 luni, pentru ca în acest termen de grație statul român să revizuiască procedura de acordare a despăgubirilor, astfel încât acestea să poată fi efectiv achitate, sugerându-se posibilitatea limitării acestora sau a plății lor în tranșe. În acest context, se constată că aplicarea măsurilor reparatorii, implică indemnizarea unor largi categorii a persoanelor îndreptățite - foști proprietari, cu impact economic evident asupra resurselor financiare ale statului, iar măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, în privința alegerii modalității de executare, dar și a timpului/termenului necesar aplicării măsurilor. Plata despăgubirilor în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune reprezintă criterii obiective pentru acordarea efectivă a măsurilor reparatorii. O asemenea măsură nu contravine C.E.D.O. și Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, deoarece statul a aplicat aceleași criterii celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele rezonabile de apreciere a consecințelor economice a măsurilor asupra ansamblului resurselor statului, cu respectarea principiului proporționalității și al echilibrului care trebuie să existe între protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (cauza Seggio contra Italiei).

Sentința care formează obiectul controlului judiciar a impus în sarcina autorității pârâte - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligații imposibil de executat, deși prin O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare la 30 iunie 2010, anterior pronunțării sentinței atacate, s-a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani, hotărârea pronunțată fiind de natură să înlăture principiul egalității de tratament între persoanele aflate într-o situație identică sau similară.

Cum intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților direct la plata sumei în cuantum de 483.347 RON stabilită prin Decizia nr. 4945 din 28 aprilie 2009 emisă în baza Legii nr. 247/2005, deși acesta are numai titlu de despăgubire, prima instanță admițând acțiunea fără ca intimata să parcurgă etapele legale prevăzute de legea specială și să beneficieze de un titlu de plată; în contextul în care nu s-a ajuns la numărul de ordine al cererii acesteia, până la data formulării recursului-26 octombrie 2010, recurenta - pârâtă achitând despăgubiri în numerar corespunzătoare prime tranșe, în limitele disponibilităților financiare, până la cererea de opțiune cu nr. 03967 din 29 aprilie 2008; neexistând nici disponibilități financiare, iar emiterea titlurilor de plată a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani prin O.U.G.

nr. 62/2010, în mod greșit prima instanță a respins excepția prematurității introducerii acțiunii ridicată de recurenta - pârâtă. Înalta Curte subliniază faptul că prin O.U.G. nr. 62/2010 nu se suspendă dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în bani, ci doar exercițiul temporar al acestui drept, având în vedere cifra economică actuală. Constatând că această excepție era întemeiată și trebuia soluționată cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., coroborat cu art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în tot sentința și va respinge acțiunea reclamantei ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr.370 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.A.A., ca prematur formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.