Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
576/121/2009
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
23 decembrie 2011

Decizia nr. 1530/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 576/121/2009 — recurs împotriva sentinței nr. 1553/2013 a Tribunalului Galați

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1.

DECIDE Admite recursul declarat de D.G.R.F. Publice Galați prin A.J.F.P. Galați împotriva sentinței civile nr. 8 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă D.G.R.F. Publice Galați să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamanta SC P. SA Galați privind suma de 37.973 RON accesorii. Menține dispozițiile de anulare a deciziei din 23 decembrie 2011 privind suspendarea soluționării contestației fiscale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.