ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3183/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din 21 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel București. A recunoscut sentința din data de 20 octombrie 2011 a Curții de primă instanță din Göteborg, secția 1, pronunțată în cazul nr. B 11137-11 și sentința din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel din partea de Vest a Suediei, secția 3, divizia 33, pronunțată în cazul nr. B 4437-11 [prin care numita N.S.D., a fost condamnată la 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a expulzării pentru tentativă la infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de parag.

3 primul alineat, parag. 6 al treilea alineat și parag. 14 din Legea (2000:1225) asupra pedepsei pentru trafic, precum și capitolul 23 parag. 1 C. pen.], hotărâri definitive și executorii. A computat perioada detenției preventive de la 3 august 2011 la 24 ianuarie 2012 și perioada executată de la 24 ianuarie 2012 la zi. A dispus transferul condamnatei N.S.D. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.

Prin adresa din 26 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, la aceeași dată, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței din 20 octombrie 2011 a Curții de Primă Instanță din Göteborg, secția 1, pronunțată în cazul nr. B 11137-11 și sentința din data de 19 decembrie 2011 a Curții de Apel din partea de Vest a Suediei, direcția 3, divizia 33, pronunțată în cazul nr. B 4437-11 în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitei N.S.D., formulată de autoritățile judiciare din Regatul Suediei.

Prin adresa din 1 august 2012, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Suediei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate N.S.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile suedeze a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, dovada rămânerii definitive; copie de pe dispozițiile legale aplicabile; indicarea duratei condamnării deja executate; declarație cuprinzând consimțământul la transfer al persoanei condamnate. Din datele comunicate de Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a rezultat că persoana condamnată, N.S.D.

este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată. Din examinarea informațiilor și a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că: Prin sentința din 20 octombrie 2011 dată de Curtea de Primă Instanță din Göteborg în cazul nr. B 11137-11, modificată prin sentința Curții de Apel din partea de Vest a Suediei din data de 19 decembrie 2011, dată în cazul nr. B 4437-11, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a expulzării, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trafic de droguri de risc, prevăzute de parag.

3 alin. (1) parag. 6 alin. (3) și parag. 14 din Legea cu privire la combaterea traficului și consumului de droguri, reținându-se, în fapt, că în data de 3 august 2011 din Spania, via Amsterdam și la Aeroportul Landvetter din județul Harryda, persoana condamnată a introdus în total 690,86 grame heroină și 6 grame monoacetilmorfină care sunt narcotice și prin aceasta a încălcat o interdicție special prevăzută împotriva sa sau în ceea ce privește condițiile de introducere prin faptul că a omis să declare marfa la îndeplinirea formalităților vamale. Fapta nu a fost dusă la îndeplinire, întrucât din motive accidentale persoana condamnată a primit și a înghițit, precum a și transportat în corp pulbere care conține concentrație de heroină și monoacetilmorfină doar în cantități mici.

Sentința a rămas definitivă la data de 24 ianuarie 2012. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticile formulate vizând nelegalitatea hotărârii, întrucât instanța, în mod greșit, a dispus transferul persoanei condamnate N.S.D. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării restului de pedeapsă și nu a întregii durate a pedepsei închisorii, aplicată de către instanța străină de condamnare. Criticile aduse sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de parchet este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează: Prin sentința din 20 octombrie 2011 dată de Curtea de Primă Instanță din Göteborg în cazul nr. B 11137-11, modificată prin sentința Curții de Apel din partea de Vest a Suediei din data de 19 decembrie 2011, dată în cazul nr. B 4437-11, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a expulzării, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trafic de droguri de risc, prevăzute de parag. 3 alin. (1) parag. 6 alin. (3) și parag.

14 din Legea cu privire la combaterea traficului și consumului de droguri, reținându-se, în fapt, că în data de 3 august 2011 din Spania, via Amsterdam și la Aeroportul Landvetter din județul Harryda, persoana condamnată a introdus în total 690,86 grame heroină și 6 grame monoacetilmorfină care sunt narcotice și prin aceasta a încălcat o interdicție special prevăzută împotriva sa sau în ceea ce privește condițiile de introducere prin faptul că a omis să declare marfa la îndeplinirea formalităților vamale. Fapta nu a fost dusă la îndeplinire, întrucât din motive accidentale persoana condamnată a primit și a înghițit, precum a și transportat în corp pulbere care conține concentrație de heroină și monoacetilmorfină doar în cantități mici.

Sentința a rămas definitivă la data de 24 ianuarie 2012. Având în vedere cele mai sus menționate, se constată că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată. Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile judiciare suedeze a rezultat că persoana condamnată N.S.D. a fost arestată preventiv în perioada 3 august 2011-24 ianuarie 2012, a început executarea pedepsei la data de 24 ianuarie 2012, iar durata executării pedepse se împlinește la data de 3 august 2014, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitei având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

Persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul la transferare într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, însă față de aceasta s-a dispus, prin hotărârea de condamnare, expulzarea de pe teritoriul Suediei, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg în anul 1997. Înalta Curte constată că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul că la data primirii cererii de transfer, condamnata mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, nu există consimțământul acesteia la transfer însă s-a dispus expulzarea și este îndeplinită condiția dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea constituie infracțiune și potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

În cauză, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind refuzul opțional al transferării. În raport de criticile formulate de parchet, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de fond nu a menționat în dispozitiv durata pedepsei închisorii ce trebuie executată, în condițiile în care cuprinsul mandatului de executare emis în cauză ca fi conform art. 420 C. proc. pen., situație care împiedică punerea în executare. Pe de altă parte, instanța a creat o situație mai grea condamnatei, stabilind ca pedeapsa ce urmează a fi executată, doar restul rămas de executat, situație în care aceasta se poate elibera condiționat mai târziu decât s-ar fi putut libera în cazul recunoașterii pedepsei totale și a deducerii complete a prevenției și a perioadei executate.

Cu alte cuvinte, fracția ce trebuie executată efectiv în situația restului de pedeapsă va începe să fie calculată doar din momentul începerii executării pe teritoriul României în timp ce, în situația menționării întregii pedepse, aceasta ar include și perioada prevenției, cât și a părții din pedeapsa executată pe teritoriul statului de condamnare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond, va modifica dispoziția privind transferul condamnatei N.S.D. în sensul că va dispune transferarea sa într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a expulzării, astfel cum a fost recunoscută prin sentința penală atacată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul apărătorului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 122 din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond, modifică dispoziția privind transferul condamnatei N.S.D., în sensul că dispune transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a expluzării, astfel cum a fost recunoscută prin sentința penală atacată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata condamnată persoană transferabilă N.S.D., în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2013 .