ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2013

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin adresa din data de 12

octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea

de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004

republicată în vederea recunoașterii sentinței penale nr. B1048-09 din data de 03

mai 2010 a Curții de Primă Instanță Aligsas modificată prin sentința nr. B2555-10

din data de 08 iulie 2010 a Curții de Apel pentru Vestul Suediei, secția 3 din Goteborg,

definitivă, privind pedeapsa de 4 ani închisoare și punerii în executare a acesteia,

în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de autoritățile judiciare

din Regatul Suediei, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului

S.N.R., cetățean român, într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei aplicate în statul solicitant.

Au fost atașate

la dosar cererea autorităților suedeze, copiile certificate ale sentințelor de condamnare,

extrase C. pen. și C. proc. pen. suedeze, declarația de refuz la predare a persoanei

transferabile, acte care atestă situația sa familială, fișa de cazier judiciar.

Prin sentința

penală nr. 30 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a I-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 157

alin. (1) lit. a) raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a recunoscut

sentința nr. B1048-09 din data de 03 mai 2010 a Curții de Primă Instanță Aligsas

modificată prin sentința nr. B2555-10 din data de 08 iulie 2010 a Curții de Apel

pentru Vestul Suediei,  secția 3 din Goteborg definitivă privind pedeapsa de 4 ani

închisoare și s-a dispus transferarea condamnatului S.N.R., cetățean român, într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

S-a dedus din

pedeapsă perioada 19 ianuarie 2010 la zi.

S-a dispus emiterea

mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul

apărătorului din oficiu în cuantum de 320 RON se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat, pe baza informațiilor și documentelor

comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, următoarele:

Prin sentința

penală nr. B1048-09 din data de 03 mai 2010 a Curții de Primă Instanță Aligsas modificată

prin sentința nr. B2555-10 din data de 08 iulie 2010 a Curții de Apel pentru Vestul

Suediei, secția 3 din Goteborg, definitivă, s-a dispus condamnarea cetățeanului

român S.N.R. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni

de furt calificat, abuz, și înșelăciune gravă, prev. de Capitolul 8, parag. 4 și

8 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) respectiv Capitolul 9 parag. 1 alin. (1) și parag.

3 C. pen. suedez, reținându-se în fapt că în perioada 27 martie 2008-22 iunie 2008,

persoana transferabilă împreună cu R.P. și o altă persoană s-au deplasat în diverse

centre comerciale de pe teritoriul Suediei de unde au sustras cârduri bancare de

la mai multe persoane fizice, ulterior efectuând sau încercând să efectueze, fără

drept, operațiuni de retrageri de numerar din conturile bancare ale titularilor

cârdurilor sustrase, sumele de bani obținute fiind folosite la achiziționarea de

bunuri sau fiind trimise unor destinatari din străinătate.

În raport de situația

de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită

condiția dublei incriminări, prevăzută de Legea nr. 302/2004 republicată, privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală și de art. 3 pct. 1 lit. e)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg în anul 1983.

Astfel, faptele

reținute în sarcina condamnatului sunt incriminate ca infracțiuni și de legea penală

a Statului Român, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de

furt calificat și efectuare fără consimțământul titularului de operațiuni prin utilizarea

unui instrument de plată electronic, infracțiuni pedepsite cu închisoare de până

la 15 ani ca pedeapsă principală.

Executarea acestei

pedepse a început la data de 10 iulie 2010, pedeapsa fiind considerată ca executată

la data de 19 ianuarie 2014, potrivit datelor primite de la autoritățile suedeze,

fiind însă dedusă perioada detenției preventive de la data de 19 ianuarie 2010 la

zi (Curtea reținând că sentința instanței de fond suedeze a fost modificată sub

acest aspect de decizia instanței de apel, care a dedus și perioada de la data de

19 ianuarie 2010 până la data de 08 februarie 2010, când persoana transferabilă

a fost arestată în străinătate și predată ulterior Suediei, perioada 19

ianuarie 2010-08 februarie 2010 fiind omisă de instanța de fond).

În raport de cuantumul

pedepsei, Curtea a constatat ca fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art.

3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Curtea

reținând ca fiind îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. d) din aceeași Convenție

europeană asupra transferării persoanelor.

Curtea a constatat

că au fost depuse totodată și înscrisurile prevăzute de art. 6 pct. 2 lit. d) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și respectiv

art. 6 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 76/1996, fiind atașate referate privind situația

familială și personală a condamnatului, fiind depuse înscrisuri referitoare la fișa

de cazier judiciar a condamnatului.

În ceea ce privește

declarația de acceptare a transferului a statului de condamnare, Curtea a apreciat,

față de conținutul informațiilor depuse de Ministerul Justiției și reținând că statul

suedez a solicitat odată cu depunerea cererii de transfer și preluarea executării

pedepsei de către statul de executare, că aceste documente pot fi considerate ca

o acceptare a transferului condamnatului.

Curtea a constatat

că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate,

prevăzute de Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea

prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 4 ani este definitivă,

la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai avea de executat peste

6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie

infracțiuni, potrivit legii penale a statului român.

S-a arătat că

susținerile acestuia din cuprinsul cererii depuse la instanță, similare cu susținerile

sale date și în fața autorităților suedeze referitoare la amenințări pe care le-ar

fi primit din partea unor persoane din țară nu au fost dovedite în nici un mod,

Curtea reținând că acestea nu au fost decât încercări de tergiversare a soluționării

cauzei, în fapt persoana transferabilă arătând într-o primă cerere în fața autorităților

suedeze că nu vrea să fie transferată din cauza condițiilor proaste de detenție

din penitenciarele din România, cerere care nu poate fi reținută, condamnarea sa

fiind rezultatul exclusiv al săvârșirii de infracțiuni de către persoana transferabilă.

Referitor la lipsa

consimțământului cetățeanului român la transfer, Curtea a constatat că această condiție

nu este îndeplinită în cauză, însă a constatat pe de altă parte, că împotriva acestuia

s-a dispus măsura de siguranță a expulzării de pe teritoriul Regatului Suediei,

fiindu-i interzisă revenirea, fiind astfel suplinită condiția lipsei consimțământului

prin aplicarea disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate din data de 18 decembrie 1997.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs persoana condamnată S.R.N. arătând că nu este de acord

să fie transferat într-un penitenciar din România, întrucât este amenințat de persoane

implicare în organizații criminale iar viața sa este pusă în pericol.

Cu adresa din

20 decembrie 2012, Ministerul Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională

în materie penală a comunicat instanței că persoana condamnată S.R.N. a fost pusă

în libertate condiționat la data de 19 septembrie 2012 și expulzată de pe teritoriul

Suediei.

Față de relațiile

menționate mai sus, din care rezultă că recurenta persoană condamnată a fost pusă

în libertate condiționat și expulzată de pe teritoriul Suediei, Înalta Curte constată

că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a rămas fără obiect,

în cauză fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 160 din Legea nr. 302/2004

republicată, referitoare la încetarea executării.

Așa fiind, se

va admite recursul declarat de persoana condamnată împotriva sentinței penale

nr. 30 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a

penală, se va casa sentința atacată și rejudecand, se va respinge sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de persoana condamnată S.R.N. împotriva sentinței penale nr. 30 din 26

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a I-a penală.

Casează sentința

penală atacată și rejudecând:

Respinge sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 ianuarie 2013.