ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2470/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 110 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a recunoscut sentința penală din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Goteborg, Direcția a 12-a, în Dosarul nr. B 13073 - 08, definitivă prin decizia din data de 22 aprilie 2009 Curții de Apel din Vestul Suediei - secția 4, pronunțată în Dosarul nr. B 1820 - 09.

S-a dispus transferarea condamnatului B. (fost A.C., cetățean român, fiul lui C. și M., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 16 decembrie 2008 la zi, dispunându-se emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 1026/11-5/2010 din 5 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii sentinței penale din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Goteborg, Direcția a 12-a, definitivă prin decizia Curții de Apel din Vestul Suediei - Secția 4 din 22 aprilie 2009, și punerii în executare a acesteia, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerului Justiției al Regatului Suediei, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului B. (fost A.) C. - cetățean român, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată în statul solicitant.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat, îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii cu durata de 7 ani închisoare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii penale a statului român.

Chiar dacă persoana condamnată nu și-a exprimat acordul cu privire la transferarea sa în România, instanța de fond a apreciat că acest acord nu este necesar, față de împrejurarea că autoritățile judiciare din Suedia au dispus prin hotărârea de condamnare expulzarea condamnatului și interdicția acestuia de a intra pe teritoriul suedez până la data de 27 februarie 2024.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana transferabilă, solicitând casarea hotărârii și, rejudecând, respingerea sesizării autorităților suedeze.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată, transferul unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc dacă persoana condamnată este resortisant al statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei, transferul este consimțit de către persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare și statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.

În cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca îndeplinite condițiile referitoare la recunoașterea și transferarea în vederea executării în continuare a pedepsei închisorii într-un penitenciar din Remania.

Recurentul persoana condamnată a solicitat admiterea recursului pe motiv că nu a consimțit la efectuarea transferului.

Prin art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat prin O.G. nr. 92/1999 s-a stabilit că statul de executare își poate da acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia, când o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări, conține o măsură de expulzare, de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia, acestei persoane, o dată pusă în libertate nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.

Înalta Curte constată că față de persoana condamnată, prin sentința penală din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Goteborg, rămasă definitivă, s-a dispus, urmare condamnării, măsura expulzării, aplicându-se și interdicția acestuia de a intra pe teritoriul suedez până la data de 27 februarie 2024.

Întrucât în cauză sunt îndeplinite toate cerințele dispozițiilor legale evocate, iar consimțământul la transfer nu este necesar, față de măsura expulzării dispusă de autoritățile judiciare suedeze, soluția primei instanțe de recunoaștere a hotărârii de condamnare și de transferare a recurentului condamnat în România este legală și temeinică, iar critica formulată în recurs și opoziția la transfer nu sunt fondate.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă B.C. împotriva Sentinței penale nr. 110 din 9 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat persoana transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA