ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2578/2012

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

27 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; s-a recunoscut în România sentința

penală din 14 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Sodertom din Suedia. S-a dispus

transferarea persoanei condamnate D.B. într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei de 3 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsă durata executată

de la 26 aprilie 2010 la zi.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de fond a reținut că prin adresa din data de 23

februarie 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare

Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 302/2004, modificată, cererea formulată de Ministerul de Justiție al Regatului

Suediei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.B. într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată

acestuia de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată

de autoritățile suedeze a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct.

2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea

de condamnare, de pe dovada rămânerii definitive a acesteia, de pe dispozițiile

legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarație privind

refuzul persoanei condamnate de a fi transferat în România.

Din verificările

efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte

a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită

condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile

și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983,

a rezultat că prin hotărârea penală pronunțată la data de 14 iulie 2010 de Tribunalul

Sodertorn, definitivă prin decizia Curții de Apel Svea din data de 04 octombrie

2010, numitul D.B. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane. De asemenea, s-a stabilit prin aceeași hotărâre

aplicarea măsurii de siguranță a expulzării de pe teritoriul Suediei și interdicția

de a se reîntoarce înainte de data de 14 iulie 2018.

În fapt, s-a reținut

că persoana condamnată, împreună cu altă persoană au exploatat și obligat la muncă

silnică un minor.

Având în vedere

că această sentință este definitivă, s-a constatat că este îndeplinită condiția

prev. de art. 3lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din situația executării

pedepsei, comunicată de autoritățile suedeze, a rezultat că persoana condamnată

a fost arestată, fără întrerupere, din data de 26 aprilie 2010, iar pedeapsa se

consideră executată la data de 06 aprilie 2013. În consecință, s-a constatat a fi

îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr.

302/2004.

Totodată, s-a

constatat că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzute de art. 129

lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute

în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 12 alin. (2) din

Legea nr. 678/2001.

Persoana condamnată

a declarat că nu este de acord cu transferarea sa în vederea continuării executării

pedepsei într-un penitenciar din România.

Instanța de fond

a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional

la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg

în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Regatul Suediei), astfel

că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și

în lipsa consimțământului.

Prin cererea formulată,

autoritățile suedeze au solicitat în mod expres continuarea executării pedepsei

astfel cum a fost aplicată de instanțele din acest stat.

Având în vedere

cele ce preced, în baza art. 131 alin. (1), 143, 158, 162 alin. (4) și 163 din Legea

nr. 302/2004, instanța fondului a admis sesizarea, a recunoscut sentința penală

și a dispus transferarea persoanei condamnate.

decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o

sub aspectul lipsei de obiect a cererii de transfer, întrucât persoana transferabilă

a fost liberată condiționat de către autoritățile suedeze.

În motivarea recursului,

s-a arătat că din documentele comunicate de statul de condamnare reiese că persoana

transferabilă a fost liberată condiționat de către autoritățile suedeze la data

de 06 aprilie 2012, după pronunțarea sentinței instanței de fond, astfel că cererea

de transfer a rămas fără obiect.

Examinând recursul

declarat de parchet sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.

Astfel, prin sentința

penală pronunțată la data de 14 iulie 2010 de Tribunalul Sodertorn, definitivă prin

decizia Curții de Apel Svea din data de 04 octombrie 2010, numitul D.B. a fost condamnat

la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane,

dispunându-se totodată aplicarea măsurii de siguranță a expulzării de pe teritoriul

Suediei și interdicția de a se reîntoarce înainte de data de 14 iulie 2018. În fapt,

s-a reținut că persoana condamnată, împreună cu altă persoană, au exploatat și obligat

la muncă silnică un minor.

La data de 06

aprilie 2012, după pronunțarea sentinței instanței de fond, persoana transferabilă

a fost liberată condiționat de către autoritățile suedeze, astfel că cererea de

transfer a rămas fără obiect.

În consecință,

Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa sentința recurată și, rejudecând,

va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea

sentinței penale din 14 iulie 2010 a Tribunalului Sodertorn, Regatul Suediei, în

procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România, formulată

de autoritățile judiciare suedeze, în vederea continuării executării pedepsei aplicate

condamnatului persoană transferabilă D.B.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale

nr. 370 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

pe condamnatul persoană transferabilă D.B.

Casează sentința

și, rejudecând, respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

privind recunoașterea sentinței penale din 14 iulie 2010 a Tribunalului Sodertorn,

Regatul Suediei, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar

din România formulată de autoritățile judiciare suedeze în vederea continuării executării

pedepsei aplicate condamnatului persoană transferabilă D.B.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 august 2012.